ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1609/2016

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 martie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. 8063/G/II din 27 februarie 2014 întocmit de pârâtă.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 176 din 11 iulie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, invocând motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, prin care a solicitat casarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației și anulării Raportului de evaluare nr. 8063/G/II din 27 februarie 2014 întocmit de pârâtă. A susținut recurentul reclamant că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a art. 70 din Legea nr. 161/2003, fapt ce determină imposibilitatea sa de a se bucura de prerogativele legale pentru stabilirea indemnizației lunare aferente muncii prestate în calitate de primar. Consideră recurentul că nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a exista conflictul de interese, cât timp nu poate fi reținută interdependența între beneficiul de natură patrimonială pe care îl obține cel ce exercită funcția publică și influența prefigurată prin acest folos material asupra îndeplinirii cu obiectivitate a atribuțiilor ce-i revin conform funcției deținute. În privința dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 161/2003, arată recurentul că acest text legal nu este incident în cauza dedusă judecății, întrucât ipoteza vizată de norma legală se referă doar la acte administrative, nu și la alte tipuri de acte.

Apărările formulate de intimata Agenția Națională de Integritate Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, în principal, pentru următoarele motive: Pornind de la dispozițiile art. 57 din Legea nr. 215/2001, intimata pârâtă a arătat că, în exercitarea funcției de primar al municipiului Mediaș, recurentul reclamant A. a semnat actul adițional nr. 06 din 03 decembrie 2010 prin care s-a decis prelungirea acordului/contractului colectiv de muncă nr. 168/2005 pe o perioadă de un an, beneficiind astfel de plăți în valoare de 9382 lei. Dată fiind natura acestui act adițional, a opinat intimata pârâtă A.N.I. că recurentul reclamant putea și trebuia să se abțină de la acceptarea "mandatului special" conferit de autoritatea deliberativă, astfel încât să nu încalce prevederile privind conflictul de interese.

Procedura de soluționare a recursului 5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 2 martie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat. II.1. Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, astfel cum s-a reținut în cuprinsul raportului de evaluare întocmit de A.N.I. și contestat în cauză, recurentul reclamant A., în calitate de primar al municipiului Mediaș, a semnat în perioada mandatului său actul adițional nr. 6 din 03 decembrie 2010 la Acordul/Contractul colectiv de muncă nr. 168/2005, ca urmare a adoptării H.C.L. nr. 126/2005, prin care a fost împuternicit de către autoritatea deliberativă să negocieze și să semneze actul încheiat între angajator și reprezentanții salariaților. În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că scopul legii privind instituirea regimului juridic conflictului de interese a fost acela de a-l determina pe cel ce exercită o funcție publică să-și îndeplinească atribuțiile ce-i revin cu obiectivitate și imparțialitate, fără a-și crea în patrimoniul său un folos material prin deciziile pe care le adoptă. Potrivit prevederilor art. 57 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, "pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege." Așadar, prin semnarea actului adițional la acordul/contractul de muncă nr. 168/2005, primarul municipiului Mediaș și-a creat un avantaj de natură patrimonială asupra sa, la care nu era îndreptățit, fapt ce îl situează în sfera de reglementare a conflictului de interese, cu toate consecințele ce decurg din constatarea reținută de A.N.I. Deși în calea recursului au fost reiterate argumentele recurentului reclamant privitoare la exercitarea atribuțiilor care-i reveneau în cadrul exercițiului normal al funcției publice în care a fost ales, Înalta Curte reține că aceste susțineri nu sunt relevante în raport cu fapta care i se impută. Astfel, semnarea actului adițional ca urmare a mandatului conferit de autoritatea deliberativă ori în exercitarea atribuțiilor sale de angajator pentru funcționarii publici și personalul contractual din administrația publică locală, nu are ca efect exonerarea celui cercetat de răspunderea care îi incumbă în urma conflictului de interese constatat asupra sa. Atât intimata pârâtă A.N.I., cât și prima instanță, în mod corect au stabilit că, prin semnarea acestui act adițional, primarul și-a modificat cuantumul indemnizației la care era îndreptățit, deși acest lucru era nepermis prin norma care-i reglementează dreptul de a fi plătit pentru munca desfășurată, un astfel de beneficiu patrimonial fiind de natură a influența deciziile pe care cel ales în funcția publică este ținut să le adopte. Potrivit prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, "prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative." Definind noțiunea de interes de natură patrimonială, dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 stipulează că "primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul 1." Aceste prevederi legale se coroborează cu cele cuprinse în Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, ce prevede la art. 75 lit. a) că "aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv." Toate aceste norme legale ce reglementează conflictul de interese în activitatea desfășurată de alesul local în funcția publică duc la concluzia neechivocă referitoare la împrejurarea că recurentul reclamant, creându-și un avantaj de natură patrimonială prin semnarea unui act care îi conferea dreptul de a obține și alte sporuri în afara indemnizației legale care i se cuvenea, sporuri la care, potrivit legii, acesta nu era îndreptățit, s-a aflat în situația unui conflict de interese, de natura celui prevăzut de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, astfel cum corect a fost reținut în raportul de evaluare contestat și în sentința ce formează obiectul recursului de față. Critica recurentului privind obligativitatea alesului local de a nu emite acte administrative în exercitarea funcției, înțelegându-se, astfel, într-o interpretare "per a contrario", că pentru celelalte acte este exceptat de la cerința de a nu se afla într-un conflict de interese prin crearea unui avantaj de natură patrimonială, este neîntemeiată, fiind lipsită de suport legal, cât timp norma textului prevăzut de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu face o astfel de distincție. II.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate aceste considerente, în aplicarea prevederilor art. 496 noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 176 din 11 iulie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, pe care o va menține ca legală și temeinică.