Decizia nr. 1457/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 237/2014 a Curții de Apel Cluj

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.S., să se dispună obligarea acestuia la emiterea certificatului de conformitate care atestă formarea în profesia de medic specialist enterolog, în conformitate cu Directiva nr-2005/36/CE.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 237 din 3 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul M.S. și în consecință, a obligat pârâtul la emiterea certificatului de conformitate care atestă formarea în profesia de medic specialist enterolog a reclamantului.

Recursul M.S. Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs pârâtul M.S., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Sintetizând și structurând aspectele învederate de recurent, Înalta Curte reține că hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte: - prevederile art. 23 alin. (1) din Directiva nr. 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale nu sunt aplicabile în speța de față, deoarece studiile universitare de medic ale intimatului au fost efectuate în Albania, care nu este stat membru UE; - instanța de fond a făcut confuzie între noțiunea de exercitare a profesiei și cea de stagiu de specializare, în condițiile în care stagiul de specializare efectuat de intimat în perioada 2007 - 2012 în vederea confirmării ca medic specialist prin O.M.S. nr. 1.394/2012, nu constituie experiență profesională în accepțiunea Directivei 2013/55/UE.

Apărările formulate de A. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 ianuarie 2015, intimatul A. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât recurentul reiterează aspectele invocate în fața instanței de fond, preluând motivarea cuprinsă în întâmpinare. Mai arată că îndeplinește toate condițiile legale imperative referitoare la formarea de bază, cât și la formarea ca medic specialist, conform dispozițiilor art. 24 și 25 din Directiva nr. 2005/36/CE, cât și a celor cuprinse în Directiva nr. 2013/55/CE.

Procedura derulată în recurs Prin Încheierea pronunțată la data de 18 martie 2016 s-a respins excepția inadmisibilității recursului, apreciindu-se că din motivarea acestuia pot fi decelate critici care să fie circumscrise motivului de casare invocat. Totodată s-a admis în principiu recursul M.S. primindu-se punctul de vedere al magistratului asistent raportor în sensul soluționării acestei cauzei potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului și a apărărilor intimatului, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia. Intimatul-reclamant A. a supus controlului de legalitate refuzul recurentului-pârât M.S. de a-i elibera certificatul de conformitate care atestă formarea sa în profesia de medic specialist enterolog, în conformitate cu Directiva nr. 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale, document solicitat prin Cererea înregistrată la M.S. la data de 19 februarie 2013. Analizând motivul refuzului, indicat în cuprinsul întâmpinării - în condițiile în care M.S. nu a răspuns la solicitarea formulată pe cale administrativă - Curtea de Apel a constatat că "lipsa documentelor care să ateste experiența profesională dobândită în România" nu este reală. S-a argumentat că diploma de studii a reclamantului a fost recunoscută de Statul Român prin M.S., a fost acceptat să efectueze un stagiu de specializare în perioada 22 octombrie 2007 - 22 octombrie 2012 și a promovat examenul de medic specialist, fiind îndeplinită condiția impusă prin art. 23 din directiva menționată, în sensul "consacrării în mod efectiv și legal activităților în cauză pe o perioadă de cel puțin 3 ani consecutiv în decursul ultimilor 5 ani, dinainte de data de eliberare a certificatului". Soluția Curții de Apel este legală, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea judicioasă a cadrului normativ incident la situația de fapt care nu a fost supusă contestării. Răspunzând punctual la motivele de recurs, Înalta Curte reține mai întâi că prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale au fost transpuse în plan național prin mai multe acte normative, între care H.G. nr. 1.282/2007 pentru aprobarea normelor privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist și de moașă, eliberate de un stat membru al UE, de un stat aparținând Spațiului Economic European sau de Confederația Elvețiană. Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din hotărârea de guvern, dispozițiile acesteia se aplică și acelor medici care sunt "soți ai unor cetățeni români". Această dispoziție este în acord cu posibilitatea conferită Statelor membre prin alin. (10) din expunerea de motive a directivei. De altfel, prin mai multe directive europene, de exemplu Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului s-a statuat că membrii de familie din țări terțe ai cetățenilor Uniunii beneficiază de tratament egal privind dreptul la libera circulație și ședere și pot beneficia de tratament egal în ceea ce privește recunoașterea diplomelor, certificatelor și altor calificări profesionale, în conformitate cu prevederile naționale relevante. Așa fiind, chiar dacă intimatul A. a absolvit facultatea de Medicină din cadrul Universității Tirana, Republica Albania (la data de 28 iulie 2005), stat european nemembru al UE sau al Spațiului Economic European, îi sunt aplicabile prevederile referitoare la recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic. În economia acestei cauze prezintă relevanță faptul că prin Atestatul de recunoaștere a Diplomei de studii din 4 noiembrie 2013 eliberat de C.N.E.R.D. de sub autoritatea recurentului M.S., "se atestă că Diploma de studii, eliberată de Universitatea din Tirana, Republica Albania, la data de 28 iulie 2005, domnului A., este recunoscută ca diplomă de licență în domeniul sănătate". De asemenea, prin Certificatul de medic specialist eliberat de M.S. - D.G.R.U.C., intimatul "este confirmat ca medic specialist pe baza stagiului de specializare efectuat în perioada 22 octombrie 2007 - 22 octombrie 2012 și a examenului de medic specialist promovat cu media generală 8,31". În acest context, Înalta Curte constată, la fel ca judecătorul fondului, că intimatul îndeplinește condițiile legale pentru eliberarea certificatului de conformitate care atestă formarea în profesia de medic specialist enterolog, atât formarea de bază (studii universitare de medicină) cât și formarea ca medic specialist, fiind recunoscute de statul român prin documentele anterior indicate. În fine, referirile recurentului la Directiva nr. 2013/55/UE, nu pot fi supuse analizei instanței de recurs, câtă vreme acest act normativ a intrat în vigoare în ianuarie 2014, iar solicitarea intimatului de emitere a certificatului este anterioară, 19 februarie 2013, fiind cu mult depășit termenul în interiorul căruia trebuia soluționată. Ca urmare, pentru considerentele expuse, având în vedere și principiile care se degajă din jurisprudența CJUE în materia recunoașterii calificărilor obținute de resortisanții statelor terțe în vederea accesului la o profesie reglementată (e.g. Colegio de Ingenieros, C-330/03; Hocsman, C-238/98) în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.