ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1260/2015

Decizia nr. 1260/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul recursului, declarat în termen legal de reclamanta CN A. SA, îl constituie sentința civilă nr. 2640 din 18 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de CN A. SA în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin care s-a solicitat anularea Încheierii nr. 14 din data de 29 mai 2013 (prin care Curtea de Conturi a respins contestația reclamantei împotriva Decizie nr. 6/2013 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi) și anularea Deciziei nr. 6/2013 de stabilire în sarcina reclamantei a anumitor măsuri aplicate în vederea înlăturării unor nereguli în activitatea financiar - contabilă precum și măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora.

Recurenta reclamantă CN A. SA a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și a apreciat că sentința atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Sentința recurată a fost criticată sub aspectul reținerii că situația economică nu poate fi luată în considerare în producerea unor penalități de întârziere semnificative, și s-a arătat că neanalizând situația economico-financiară globală a CN A. SA organele de control au reținut în mod netemeinic și contrar realității în sarcina recurentei ca și abatere practica de nedecontare, în fapt situația companiei fiind complexă, contractele cu partenerii de cash collection fiind doar o linie de business.

A susținut recurenta că dacă s-ar fi analizat contextul global (criza economico-financiară a companiei) s-ar fi identificat cauzele care au determinat înregistrarea de debite restante în activitatea CN A. SA, și că reclamanta s-a confruntat și se confruntă cu o perioadă dificilă din punct de vedere al disponibilităților (lipsa acută de lichidități), conducerea reclamantei luând toate măsurile necesare și legale în scopul asigurării unei prioritizări corecte a disponibilităților și oportunității utilizării fondurilor bănești.

Astfel, deciziile de ordin managerial au reflectat preocuparea constantă a conducerii companiei de identificare a soluțiilor viabile pentru realizarea obiectului de activitate în contrapartidă cu interesul privat al terților, iar în argumentarea prioritizării prezintă o deosebită relevanță obligațiile de plată ale CN A. SA impuse de dispozițiile legale.

În al doilea rând, sentința pronunțată de curtea de apel a fost criticată și sub aspectul considerării eronate a faptului că decizia este întocmită cu respectarea cerințelor de legalitate prevăzute de art. 85, art. 95 și art. 181 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, considerându-se că actul administrativ atacat nu este întocmit cu respectarea cerințelor legale în totalitatea lor.

Prin urmare, s-a arătat că în situația existenței unui act întocmit nelegal tocmai de către intimată sau cu nesocotirea flagrantă a unor cerințe privitoare la legalitatea acestuia nu se mai poate vorbi de o garanție a respectării legilor asigurată de pârâta emitentă.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 iulie 2014, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) din același cod.

Prin încheierea din 9 octombrie 2014 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul declarat de CN A. SA împotriva sentinței civile nr. 2640 din 18 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și a fixat termen de judecată pe fondul recursului la data de 19 martie 2015.

Înalta Curte reține, în cauză, că nu este fondat motivul de casare invocat de recurenta reclamantă CN A. SA, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a procedat în mod justificat, urmare interpretării și aplicării corecte a normelor de drept material incidente în litigiu, la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin care s-a solicitat anularea Încheierii nr. 14 din data de 29 mai 2013 (prin care Curtea de Conturi a respins contestația reclamantei împotriva Decizie nr. 6/2013 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi) și anularea Deciziei nr. 6/2013 de stabilire în sarcina reclamantei a anumitor măsuri aplicate în vederea înlăturării unor nereguli în activitatea financiar - contabilă precum și măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora.

Se constată, cu privire la prima critică din recurs, că nu este întemeiată, judecătorul fondului reținând judicios, prin raportare la starea de fapt constatată de Curtea de Conturi și la normele de drept incidente, că reclamanta - care are potrivit art. 2 lit. n) din Legea nr. 672/2002 statut de entitate publică - avea obligația de respecta prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv dispozițiile din actul normativ menționat ce consacră principiile economicității, eficienței și eficacității în derularea contractelor.

Argumentul reclamantei recurente în sensul că activitatea de cash collection este profitabilă a fost în mod just apreciat ca nerelevant de către instanța de fond, întrucât într-adevăr datoria CN A. SA față de beneficiarii de contracte a crescut semnificativ ca urmare a plăților efectuate cu întârziere, nevirarea sumelor la termen în conturile beneficiarilor de servicii financiare conducând la penalități de întârziere care la data de 30 noiembrie 2012 prezentau un sold în sumă de 10.369.519 lei, cu risc de acumulare a unor noi penalități.

Pe de altă parte, se reține că în mod corect nu a fost luată în considerare nici apărarea recurentei în sensul că situația economică a societății a impus luarea unor decizii manageriale de prioritizare a plăților, fiind evident că un atare argument nu este de natură a justifica prejudiciul produs prin plata unor penalități de întârziere semnificative.

Înalta Curte constată, cât privește susținerile recurentei referitoare la greșita reținere, prin considerentele hotărârii recurate, a respectării de către echipa de control a Curții de Conturi a prevederilor art. 85, art. 95 și art. 181 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, că și acestea sunt nefondate, judecătorul fondului observând corect că nu se impunea întocmirea unei note de constatare (în condițiile în care deficiențele constatate pentru anul 2012 la fosta sucursală au fost constatate și pentru anul 2011 la compania reclamantă CN A. SA, fiind înscrise în actul de control încheiat cu acel prilej), și că actul de control și decizia au fost întocmite în conformitate cu prevederile art. 85 și 181 din regulament.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este legală hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de CN A. SA împotriva sentinței civile nr. 2640 din data de 18 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de CN A. SA împotriva sentinței civile nr. 2640 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2015.