ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3854/2014

Decizia nr. 3854/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, reclamanta CN A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., următoarele.

- anularea Încheierii nr. 14 din 29 mai 2013 și a Deciziei nr. 6/2013, prin care s-au dispus în sarcina societății anumite masuri aplicate în vederea înlăturării unor nereguli în activitatea financiar-contabila, precum și masuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor si recuperarea acestora.

- în temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei nr. 6/2013 pana la rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii care se va pronunța în litigiul pendinte, pentru prevenirea unei pagube iminente în sarcina unității, ca urmare a încălcării ori interpretării eronate a unor prevederi legale imperative.

În motivarea cererii de suspendare a executării, reclamanta a arătat că punerea în executare a Deciziei nr. 6/2013, emisa de Departamentul XI din cadrul Curții de Conturi, duce la încălcarea unor prevederi legale in vigoare si, pe cale de consecința, a solicitat admiterea acesteia.

2.Hotărârea primei instanțe;

Prin încheierea de ședință din 26 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta CN A. SA, în contradictoriu cu pârâta B..

II. Motivele de casare invocare;

Împotriva încheierii din 26 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta CN A. SA a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și pct. 6 C. proc. civ. din 2010.

În motivarea căii de atac, societatea recurentă susține că instanța de fond a apreciat greșit ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta invocă mai multe circumstanțe care constituie cazuri bine justificate pentru suspendarea executării Deciziei nr. 6/2013 emisa de Curtea de Conturi. Astfel, punerea în executare a Deciziei nr. 6/2013, emisa de Departamentul XI din cadrul Curții de Conturi duce la încălcarea unor prevederi legale în vigoare.

Plata cu întârziere a unor sume datorate în temeiul unor contracte nu poate fi calificata ca abatere, nefiind vorba despre o încălcare a unei obligații legale. În fapt, este vorba despre o nerealizare a unor termeni contractuali, nerealizare ce se datorează unor cauze obiective si anume lipsa acuta de disponibil si dificultățile financiare majore ale Companiei.

Nu exista o fapta culpabila a CN A. SA care să poată fi calificata drept abatere de la legalitate si regularitate, deoarece, potrivit principiului libertății contractuale, părțile (CN A. SA împreună cu partenerii de contract), de comun acord, au stabilit relațiile contractuale, inclusiv în ceea ce privește penalitățile. În acest sens, nu putem vorbi de o încălcare a clauzelor contractuale, ci de o îndeplinire cu întârziere a obligațiilor asumate de părți cu consecința aplicării unor dispoziții ce reprezintă acordul de voința al pârților.

În cauza, nu se poate vorbi de vinovăția CN A. SA in nici una dintre formele sale. Fiind scoasa din context, constatarea organelor de control nu s-a bazat pe explicații de ansamblu ale activității de trezorerie a companiei, care ar fi fost în măsura să expliciteze situația economica precara si lipsa de disponibil cu care s-a confruntat (începând din anul 2009) si continua sa se confrunte subscrisa.

Prin urmare, în Decizia nr. 6/2013, in mod netemeinic și nelegal sa reținut în sarcina CN A. SA ca abatere existenta unei practici de nedecontare, fiind pusa sub semnul întrebării activitatea de trezorerie a CN A. SA. În realitate, nu exista o fapta culpabila a CN A. SA care sa poate fi reținuta ca și abatere de la legalitate și/sau regularitate, deoarece reconfigurarea fluxului de numerar (ca circuit al banilor) nu a afectat Sucursala Servicii Financiare.

În concluzie, nu exista abaterile reținute in sarcina CN A. SA prin Decizia nr. 6/2013 și în Raportul de control. Dispozițiile acestor acte administrative nu reflecta corect situația existenta la nivelul companiei (obligativitatea efectuării acelor cheltuieli impuse de prevederile legale).

Referitor la cerința iminentei producerii unui prejudiciu prav adus unui particular sau unui serviciu public, societatea arată că s-a statuat în doctrina si jurisprudența ca aceasta reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea grava a funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public.

Astfel, executarea actului administrativ atacat prioritizează plata către anumiți parteneri contractuali privați, în defavoarea altor parteneri contractuali privați sau de stat. Aceasta ar duce la o perturbare grava a activității societății noastre în sensul agravării condițiilor de desfășurare a activității.

De asemena, recurenta invocă incidența art. 488 pct. 6 C. proc. civ. și critică încheierea recurată sub aspectul neexaminării îndeplinirii cerinței privind paguba iminenta. Astfel, în mod netemeinic instanța de fond nu a mai analizat în ce măsura compania noastră a probat îndeplinirea acestei cerințe.

De altfel, nici aspectele referitoare la cazul bine justificat nu au fost analizate de către instanța de judecată, ceea ce echivalează de asemenea cu insuficienta motivare a hotărârii judecătorești.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare;

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ. din 2010, iar, prin încheierea din 13 mai 2014, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 16 octombrie 2014.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În cauză, societatea reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În practica judiciară, s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

În jurisprudența sa (cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 737/2012, nr. 514/2013 și nr. 3019/2015), Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Or, în speță, motivele invocate de recurenta-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat ca nefiind îndeplinită condiția „cazului bine justificat”, deoarece în cuprinsul cererii nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanței care va soluționa eventuala cerere referitoare la anularea actului.

Așadar, examinarea oricăruia dintre motivele invocate de reclamantă - inexistența unei abateri și a unei fapte culpabile, inexistența vinovăției, modul în care reclamanta și-a executat obligațiile contractuale - în cadrul acestei cereri de suspendare ar presupune, în mod obligatoriu, antamarea fondului, deci prejudecarea acțiunii în anulare, ceea ce este inacceptabil.

Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată că argumentele reținute în sentința atacată sunt juste, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Recurenta-reclamantă nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că această situație conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar va înlătura apărările recurentei, întrucât argumentele invocate țin de însăși legalitatea actului administrativ contestat. Instanța de contencios administrativ are, neîndoielnic, competența verificării respectării de către actele administrative a supremației Constituției, a legilor, principiilor și drepturilor fundamentale garantate de normele de drept, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu este fondat.

După cum se constată, sentința recurată cuprinde mențiunile prevăzute la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse în considerente atât motivele de fapt, cât și cele de drept care au format convingerea instanței în ceea ce privește soluția pronunțată în cauză, iar instanța de recurs este în măsură să-și exercite controlul judiciar asupra acesteia.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentei-reclamante subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 și pct. 6 C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

CN A. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de CN A. SA împotriva încheierii din 26 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2014.