ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1620/2017

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 ianuarie 2014, sub nr. x/86/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul ISCIR România - Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, a solicitat în principal, obligarea pârâtului la eliberarea atestatului de „Formator ISCIR” pentru modulul „Operator sudare țevi și fitinguri din polietilenă de înaltă densitate PEHD”, iar în subsidiar, constatarea aprobării tacite a cereri sale administrative de atestare. Prin sentința civilă nr. 1902 din 10 aprilie 2014, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect „constatare a aprobării tacite” în favoarea Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate centrală atrage competența materială a curții de apel. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 mai 2014, sub același număr de dosar.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 167 din 26 septembrie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea modificată având ca obiect „constatare aprobare tacită”, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta ISCIR România - Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat. De asemenea, instanța de fond a respins cererea reclamantei de introducere în cauză a societății B. SRL Suceava, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 167 din 26 septembrie 2014, a formulat recurs reclamanta A., înregistrat la data de 01.10.2014. La data de 04.12.2014 reclamanta A. a depus cerere de renunțare la recurs, declarație de care s-a luat act de instanța de fond prin Procesul-verbal încheiat la data de 09.12.2014. La data de 18.12.2014, reclamanta A. a declarat, din nou, recurs (intitulat apel), solicitând, în temeiul art. 470 coroborat cu art. 3, 4, 5, 6 și 13 alin. (3) C. proc. civ., republicat, admiterea căii de atac formulate, anularea, în tot, a sentinței atacate, cu consecința admiterii cererii așa cum a fost formulată și, ulterior, completată pentru următoarele motive: - instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 27/2003 și nu a respectat prevederile art. 3, 4, 5, 6 și 13 alin. (3) din noul C. proc. civ.; - instanța de fond a apreciat în mod eronat dovezile depuse în temeiul O.G. nr. 27/2003 privind aprobarea tacită, fapt ce a condus la nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 6 alin. (2) din ordonanță; - instanța de fond a apreciat în mod eronat și dovezile și motivările depuse în temeiul O.U.G. nr. 49/2009, context în care a încălcat și prevederile art. 4 din noul C. proc. civ.; - instanța de fond a reținut eronat faptul că la data de 30 decembrie 2013 a depus la pârât o simplă reclamație, în condițiile în care, sub nr. 11285 din 30 decembrie 2013, a înregistrat la ISCIR reclamație administrativă, întrucât nu a primit informațiile solicitate în baza Legii nr. 544/2001; - instanța de fond a apreciat greșit că nu se impune introducerea în cauză a societății B. SRL Suceava; - instanța de fond a reținut în mod eronat că pârâtul i-a oferit explicații pertinente cu privire la documentația necesară obținerii autorizației solicitate. Nici în prezent nu a fost publicată vreo planificare și nici nu a fost informată de posibilitatea de a participa la o altă examinare.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv formulat și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Primind cererea formulată de recurenta-reclamantă A., intitulată „apel”, Înalta Curte a dispus calificarea acesteia ca fiind recurs, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 22 alin. (4) și art. 152 C. proc. civ., republicat. Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 09 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. La data de 21.01.2016 recurenta-reclamantă A. a depus punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității recursului. Intimatul-pârât ISCIR nu a depus punct de vedere față de raportul întocmit în cauză. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Hotărârea pronunțată în prima instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.”, iar potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).” Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 05.02.2015, intimatul-pârât ISCIR a invocat excepția tardivității declarării căii de atac a recursului. Prin Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, s-a opinat în sensul considerării ca întemeiată a excepției tardivității recursului, raportorul desemnat apreciind incidentă sancțiunea nulității recursului și pentru nemotivare, în condițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Ca urmare a comunicării Raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, la data de 21.01.2016, recurenta-reclamantă A. a formulat un punct de vedere prin care a solicitat ca instanța să se pronunțe asupra admisibilității apelului, ca și cale de atac, și nu asupra recursului la care a renunțat. Recurenta-reclamantă nu a depus dovezi privitoare la depunerea recursului în termenul legal, altele decât cele aflate la dosarul cauzei și pe care Înalta Curte le-a analizat în vederea aprecierii tardivității declarării caii de atac. Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 167 din data de 26 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 18.11.2014, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul instanței de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 04.12.2014, potrivit dispozițiilor art. 181 raportat la art. 184 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a declarat, inițial, recurs nemotivat împotriva sentinței instanței de fond, depus la data de 01.10.2014, recurs la care a înțeles să renunțe în mod expres, prin declarație dată personal și consemnată la dosarul Curții de Apel Suceava, în condițiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. Calea de atac formulată ulterior, intitulată apel, și calificată de Înalta Curte drept recurs, a fost depusă prin serviciul poștal la data de 18.12.2014, potrivit datei înscrisă pe plicul aflat la dosar (aceeași cu cea aflată în josul ultimei pagini a cererii de recurs/apel) și înregistrată la instanța de fond la data de 22.12.2014. Prin urmare, în raport de cererea de renunțare la recurs din data de 04.12.2014, singura cale de atac declarată în cauză, cu care Înalta Curte a fost investită, este cea intitulată apel, formulată la data de 18.12.2014. Având în vedere că termenul de declarare și de motivare a recursului, de 15 zile de la comunicare, s-a împlinit la data de 04.12.2014, iar recursul a fost declarat la data de 18.12.2014, Înalta Curte constată că intervine sancțiunea nulității recursului, în aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, corelate cu dispozițiile art. 489 alin. (1) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, se va constata nulitatea recursului.