ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 667/2015

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4726 din 18

septembrie 2014, Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Curții de

Apel Suceava, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P.A.C.,

în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. Botoșani, având ca obiect contestația

împotriva Deciziei de imputare nr. 500/016/2014 emisă de I.J.P. Botoșani și a

Hotărârii nr. 54/2014 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

M.A.I.

Prin sentința nr.

4 din 13 octombrie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Constatându-se

ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 C. proc. civ.

Verificând

cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de

Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul

acțiunii în cauza de față, astfel cum acesta a fost precizat în ședința publică

din 11 septembrie 2014, în fața Tribunalului Suceava, îl constituie contestația

formulată de reclamantă împotriva Deciziei de imputare nr. 500.016/2014 emisă

de I.J.P. Botoșani, precum și a Hotărârii nr. 54/2014 emisă de Comisia de

Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I.

Actele

administrative susmenționate, contestate în cauză, sunt emise în temeiul Ordonanței

Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Anterior

învestirii instanței, împotriva deciziei de imputare au fost exercitate căile

de atac administrativ-jurisdicționale reglementate de art. 30 și următoarele

din O.G. nr. 121/1998, procedura administrativ-jurisdicțională fiind finalizată

prin Hotărârea nr. 54/2014, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din

cadrul M.A.I., act administrativ-jurisdicțional cu caracter definitiv, potrivit

art. 31 alin. (4) din aceeași ordonanță.

Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 definește actul

administrativ-jurisdicțional ca fiind actul emis de o autoritate administrativă

învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă

specială (art. 2 alin. (1) lit. d)).

Pe de altă

parte, în considerarea caracterului facultativ al jurisdicțiilor administrative

speciale, stabilit prin Constituția României, Legea nr. 554/2004 prevede, la art.

6, reguli procedurale conform cărora actele administrative susceptibile de a

face obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la

instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin.

(1), referitoare la procedura prealabilă administrativă, dacă partea înțelege

să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională; dacă, însă, persoana

care se consideră vătămată a optat pentru procedura

administrativ-jurisdicțională, în lipsa unor prevederi exprese derogatorii,

actul administrativ jurisdicțional prin care este finalizată procedura va

constitui obiectul acțiunii în contencios administrativ, în temeiul art. 1 alin.

(1) și art. 8 alin. (1) din Lege.

În acest sens

sunt dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998, potrivit cărora în situația în

care, după epuizarea căilor de atac administrative, persoanele obligate la

repararea prejudiciului în condițiile acestei ordonanțe consideră că au fost

lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente,

potrivit legii.

Dispozițiile

legii speciale nu prevăd, așadar, în mod explicit care este instanța competentă

să soluționeze contestația formulată de persoanele interesate, norma legală în

discuție fiind una de trimitere la dreptul comun în materie, care este Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Interpretând în

corelație prevederile acestei din urmă legi cu cele ale O.G. nr. 121/1998,

înalta Curte constată că decizia de imputare are natura juridică a unui act

administrativ tipic, susceptibil să facă obiectul unei jurisdicții

administrative speciale și că reclamanta a urmat ambele căi de atac

administrativ-jurisdicționale, prevăzute în art. 30-31 din O.G. nr. 121/1998,

ultimul act, cu caracter definitiv în sistemul administrativ, fiind hotărârea

Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul ministerului de resort.

Așadar, deși

angajarea propriu-zisă a răspunderii materiale a reclamantei se face prin

decizia de imputare, în considerarea efectelor specifice procedurii

administrativ-jurisdicționale, competența instanței este determinată de rangul

central al autorității emitente a hotărârii cu caracter definitiv în sistemul

administrativ, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Față de cele

arătate, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită, potrivit

dispozițiilor legale susmenționate, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P.A.C., în

contradictoriu cu pârâtul I.P.J. Botoșani, în favoarea Curții de Apel Suceava,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 februarie 2015.