ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 667/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4726 din 18 septembrie 2014, Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Curții de Apel Suceava, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P.A.C., în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. Botoșani, având ca obiect contestația împotriva Deciziei de imputare nr. 500/016/2014 emisă de I.J.P. Botoșani și a Hotărârii nr. 54/2014 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. Prin sentința nr. 4 din 13 octombrie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 C. proc. civ. Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Obiectul acțiunii în cauza de față, astfel cum acesta a fost precizat în ședința publică din 11 septembrie 2014, în fața Tribunalului Suceava, îl constituie contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de imputare nr. 500.016/2014 emisă de I.J.P.

Botoșani, precum și a Hotărârii nr. 54/2014 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. Actele administrative susmenționate, contestate în cauză, sunt emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. Anterior învestirii instanței, împotriva deciziei de imputare au fost exercitate căile de atac administrativ-jurisdicționale reglementate de art. 30 și următoarele din O.G. nr. 121/1998, procedura administrativ-jurisdicțională fiind finalizată prin Hotărârea nr. 54/2014, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I., act administrativ-jurisdicțional cu caracter definitiv, potrivit art. 31 alin. (4) din aceeași ordonanță.

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 definește actul administrativ-jurisdicțional ca fiind actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială (art. 2 alin. (1) lit. d)). Pe de altă parte, în considerarea caracterului facultativ al jurisdicțiilor administrative speciale, stabilit prin Constituția României, Legea nr. 554/2004 prevede, la art. 6, reguli procedurale conform cărora actele administrative susceptibile de a face obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), referitoare la procedura prealabilă administrativă, dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională; dacă, însă, persoana care se consideră vătămată a optat pentru procedura administrativ-jurisdicțională, în lipsa unor prevederi exprese derogatorii, actul administrativ jurisdicțional prin care este finalizată procedura va constitui obiectul acțiunii în contencios administrativ, în temeiul art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Lege.

În acest sens sunt dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998, potrivit cărora în situația în care, după epuizarea căilor de atac administrative, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile acestei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii. Dispozițiile legii speciale nu prevăd, așadar, în mod explicit care este instanța competentă să soluționeze contestația formulată de persoanele interesate, norma legală în discuție fiind una de trimitere la dreptul comun în materie, care este Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Interpretând în corelație prevederile acestei din urmă legi cu cele ale O.G.

nr. 121/1998, înalta Curte constată că decizia de imputare are natura juridică a unui act administrativ tipic, susceptibil să facă obiectul unei jurisdicții administrative speciale și că reclamanta a urmat ambele căi de atac administrativ-jurisdicționale, prevăzute în art. 30-31 din O.G. nr. 121/1998, ultimul act, cu caracter definitiv în sistemul administrativ, fiind hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul ministerului de resort. Așadar, deși angajarea propriu-zisă a răspunderii materiale a reclamantei se face prin decizia de imputare, în considerarea efectelor specifice procedurii administrativ-jurisdicționale, competența instanței este determinată de rangul central al autorității emitente a hotărârii cu caracter definitiv în sistemul administrativ, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Față de cele arătate, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită, potrivit dispozițiilor legale susmenționate, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P.A.C., în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. Botoșani, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 februarie 2015.