ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1619/2017

Decizia nr. 1619/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 6 martie 2015, sub nr. x/33/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună modificarea Legii nr. 571/2003 privind plafoanele deductibile de 740 lei pentru CASS și 1.000 lei pentru impozit stabilite din veniturile din pensii, prevăzute pentru anul 2015, la art. 2969, respectiv art. 69 alin. (1) lit. b), începând cu data de 01.01.2013, cu cel puțin indicele de indexare anuală a punctului de pensie în așa fel încât plafonul deductibil pentru impozit să fie peste valoarea pensiei sale, care în anul 2012 a fost de 990 lei, sub pragul deductibil, iar în 2015, după trei indexări, este de 1.121 lei.

Prin precizarea de acțiune formulată, reclamantul a învederat instanței că demersul său judiciar, prin cererea de chemare în judecată formulată vizează recuperarea sumei de 1.190.000.000 lei, prejudiciu cauzat ca urmare a aplicării necorespunzătoare a deciziilor Curții Constituționale amintite.

Prin sentința civilă nr. 286 din 18 mai 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva sentinței nr. 286 din 18 mai 2015 a formulat recurs reclamantul A., solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, admiterea recursului și casarea sentinței recurate.

În esență, recurentul-reclamant critică hotărârea atacată ca nelegală și netemeinică, fiind nemulțumit de faptul că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice înainte de a soluționa excepțiile de nelegalitate și neconstituționalitate, precum și omisiunea Ministerului Finanțelor Publice, Guvernul României și Parlamentul României de a se conforma Deciziilor Curții Constituționale nr. 223/2012, nr. 224/2012 și nr. 35/2012.

Intimatul-pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare prin care: (i) invocă excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând că cererea de recurs nu cuprinde critici privitoare la hotărârea atacată, ci doar scurte alegații cu privire la aplicabilitatea în cauză a Deciziilor Curții Constituționale nr. 35/2012, nr. 223/2012 și nr. 224/2012, astfel încât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.; (ii) solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a de contencios adminstrativ și fiscal.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 09 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

La data de 19.12.2016 recurentul-reclamant A. a depus un punct de vedere asupra raportului comunicat, arătând că există motive de ordine publică ce s-ar putea invoca în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., solicitând și reunirea cauzei cu Dosarul nr. x/33/2016 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește taxa judiciară de timbru în cuantum de 175 lei, recurentul-reclamant a solicitat amânarea timbrării până la primul termen de judecată.

Intimatul-pârât Statul Român nu a depus punct de vedere față de raportul întocmit în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.: „La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii (...)”

În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora: „(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 lei; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei.”

Raportat la motivele de casare invocate de către recurentul-reclamant, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 C. proc. civ., în sarcina recurentului A. a fost stabilită obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 de lei.

La cererea de recurs a fost anexată dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 25 lei, conform chitanței seria MCJCH nr. 516608222 din data de 19.05.2015.

Prin adresa comunicată recurentului-reclamant la data de 31.07.2015, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația completării taxei judiciare de timbru cu suma de 175 lei.

Prin raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, magistratul raportor a opinat în sensul soluției de anulare a recursului, în principal ca insuficient timbrat și, în măsura în care taxa judiciară de timbru va fi completată pâna la data analizării admisibilității în principiu a recursului, a apreciat recursul ca fiind nul întrucât motivele invocate nu se pot încadra în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant A. nu a respectat obligația legală a achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stipulat de art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, desi această obligație i-a fost adusă la cunoștință atât prin adresa comunicată la data de 31.07.2015, cât și prin comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Înalta Curte constată că recursul nu este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurentul-reclamant, o cerere de acordare a jutorului public judiciar potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru, aferentă căii de atac a recursului, în cuantumul prevăzut de lege, este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat sau insuficient timbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 286 din 18 mai 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 mai 2017.