ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. 6247/318/2009, contestatoarea SC E.T. SRL,

în contradictoriu cu intimata Banca I.R. SA SPA Italia Treviso - Sucursala

București - Agenția Cluj, a formulat contestație la executare, împotriva

actelor de executare silită din Dosarul nr. 207/E/2009 al B.E.J. E.M.,

solicitând anularea acestora, constatarea nulității contractului de credit din

23 martie 2005, precum și a actelor subsecvente acestuia, respectiv, a

adendumurilor, precum și contractului de garanție imobiliară autentificat din

28 martie 2005.

De asemenea, a

solicitat suspendarea executării silite, până la soluționarea cauzei, conform

art. 304 alin. (1) C. proc. civ..

Prin încheierea

nr. 884 C din 9 iunie 2009, Judecătoria Târgu-Jiu, a dispus disjungerea capătului

de cerere privind constatarea nulității contractului de credit din 23 martie 2005,

a adendumurilor și a contractului de garanție imobiliară autentificat din 28

martie 2005, iar cauza a fost declinată la Tribunalul Gorj, secția comercială.

Pe rolul Tribunalului

Gorj, secția comercială, cererea reclamantei SC E.T. SRL privind acest capăt de

cerere a fost înregistrată sub nr. 8885/95/2009.

La data de 28

ianuarie 2010 la dosarul cauzei a formulat cerere de intervenție SC A. SRL Italia.

Prin sentința

nr. 15 din 26 ianuarie 2011, Tribunalul Gorj, secția comercială, a respins excepția

lipsei calității procesuale active invocată de pârâta Banca I.R. SA SA - Sucursala

București - Agenția Cluj Napoca.

A respins acțiunea

principală formulată de reclamanta SC E.T. SRL Târgu Jiu și cererea de intervenție

în interesul reclamantei formulată de intervenientă SC A. SRL Italia, obligând reclamanta

și intervenientă la câte 1.052,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Tribunalul a apreciat

că reclamanta SC E.T. SRL are calitate procesuală activă, pentru că se consideră

prejudiciată prin încheierea celor două contracte a căror nulitate absolută solicită

a fi constatată, justificând deci un interes în cauză.

Relativ la cererea

de intervenție formulată de SC A. SRL, prin care se solicită aceleași pretenții

ca acelea solicitate de reclamantă, instanța a constatat că aceasta îndeplinește

condițiile pentru admisibilitatea în principiu, prevăzute de art. 49 și următoarele

din C. proc. civ., în sensul că este formulată de persoane care au interes să intervină

în cauza aflată pe rol și că această cerere este formulată în termen, conform

art. 51 din C. proc. civ..

Pe fondul cauzei,

s-a reținut faptul că între Banca I.R. SA SA București - Agenția Cluj Napoca și

reclamanta SC E.T. SRL Târgu Jiu s-a încheiat contractul de credit din 23 mai 2005

în baza căruia reclamanta a beneficiat de un credit în valoare de 100.000 euro pentru

investiții imobiliare.

Accesoriu la acest

contract de credit a fost încheiat și un contract de ipotecă din 28 martie 2005.

Astfel, s-a constatat că la data de 21 martie 2005, prin Hotărârea nr. 1 din 21

martie 2005 adunarea generală a asociaților SC E.T. SRL s-a decis aprobarea obținerii

unui credit de 100.000 euro de la Banca I.R. SA, aprobarea garantării creditului

cu imobilul proprietatea societății din CF Târgu Jiu precum și aprobarea împuternicirii

d-nei B.E.S. să semneze toate actele cu banca, inclusiv contractul notarial de ipotecă.

De asemenea, tribunalul

a reținut din certificatul din 15 martie 2005 eliberat de Oficiul Registrului Comerțului,

că la momentul semnării celor două contracte, SC E.T. SRL avea ca structură societară

persoana fizică B.E.S., asociat cu 45% din capitalul social subscris și vărsat,

aceasta fiind și administrator unic cu puteri depline și nelimitate al societății

și persoana juridică SC A. SRL, asociat cu 55% din capitalul social subscris și

vărsat.

Această persoană

juridică, SC A. SRL este de naționalitate italiană și a fost reprezentată, atât

la constituirea sa, cât și la adoptarea Hotărârii nr. 1/2005 de către dl.D.A.R.-administrator

unic la SC A. SRL, fără a avea însă calitatea de asociat al acestei societăți.

Asociații SC

A. SRL, societate cu capital integral italian, sunt doamnele D.A.A., cu 50% din

capitalul social și D.A.E., de asemenea cu 50% din capitalul social, care au susținut

în cererea de intervenție că nu au dat administratorului social un mandat special

pentru obținerea acestui credit și ipotecarea imobilului teren și construcție, așa

cum rezultă din contractul de ipotecă aflat la dosarul cauzei.

De reținut este

faptul că cele două contracte a căror nulitate se solicită, sunt încheiate în temeiul

hotărârii adunării generale a asociaților SC A. SRL la care a participat administratorul

social, hotărâre care nu a fost contestată și nici anulată de instanța de judecată.

Aparența de legalitate

a hotărârii adunării generale, ce a fost prezentată băncii la acordarea împrumutului

a fost întărită și de actul constitutiv al SC E.T. SRL, unde se specifica faptul

că doamna B.E.S. (asociat cu 45 % din capitalul social și administrator unic) are

puteri depline și nelimitate de reprezentare, că are latitudinea de a face toate

operațiile care au ca scop realizarea obiectului de activitate al societății și

că reprezentarea este generală, urmând a fi exercitată în raporturile cu organele

financiare și bancare, cu organele statului și ale justiției.

Din acest punct

de vedere, Banca I.R. SA a avut motive clare de aparență a legalității actelor care

i-au fost prezentate, în speță hotărârea adunării generale a asociaților societății

debitoare și împuternicire de reprezentare pentru administratorul unic al acesteia,

nefiind obligată să facă verificări suplimentare în scopul determinării faptului

că reprezentantul asociatului persoană juridică în adunarea generală a avut sau

nu mandat special pentru a vota în sensul obținerii împrumutului și ipotecării imobilelor.

În conformitate

cu dispozițiile art. 55 din Legea nr. 31/1990, se va angaja răspunderea persoanei

juridice față de terții de bună-credință, chiar și în situația în care actul sau

faptul săvârșit de administrator depășește obiectul de activitate al societății,

precum și atunci când administratorul depășește limitele puterilor ce i-au fost

stabilite prin actul constitutiv.

S-a avut în vedere

persoana care, încheind actul în numele societății, deține în mod legal funcția

de administrator.

Ori, menținerea

securității raporturilor juridice de drept comercial are la bază instituția aparenței.

Celeritatea operațiunilor juridice face imposibilă verificarea constantă, corectă

și completă a datelor necesare încheierii unei operațiuni comerciale, motiv pentru

care legiuitorul a dat consistență instituției aparenței în materia dreptului comercial,

tocmai pentru protejarea terților.

S-a apreciat că,

faptul contestării acestor contracte la aproape cinci ani de la utilizarea creditului

de către însăși beneficiara acestui credit aduce în mod clar atingere securității

creditului și siguranței circuitului comercial.

Mai mult, apărarea

reclamanților este în sensul că în contractul de garanție imobiliară este instituită

ipotecă de rang

I

asupra imobilului compus din construcție

și teren, intabulat în cartea funciară, deși în cartea funciară sunt două numere

cadastrale distincte, unul pentru teren și altul pentru construcție.

S-a arătat că

prin hotărârea adunării generale nu s-a avut în intenție ipotecarea construcției,

ci numai a terenului; în acest sens s-a depus un extras de la cartea funciară.

Instanța a reținut

că în raport de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, care stabilește cuprinsul

noțiunii de imobil, la momentul intabulării în cartea funciară și ulterior, la momentul

instituirii ipotecii, evident au fost avute în vedere atât terenul, cât și construcția,

care au avut un număr cadastral unic, și nu diferit, așa cum susține reclamanta.

Conform art. 274

din C. proc. civ., reclamanta și intervenienta au fost obligate la plata cheltuielilor

de judecată avansate de pârâtă, în cuantum de câte 1.052 RON fiecare.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanta SC E.T. SRL Târgu Jiu și intervenienta SC

A. SRL Italia.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar la data de 5 mai 2011, intimata pârâtă Banca I.R. SA SA a solicitat

respingerea apelurilor și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Prin decizia

nr. 153 din 12 octombrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția a lll-a civilă, a anulat

ca netimbrat apelul intervenientei SC A. SRL, cu sediul în Italia împotriva sentinței

nr. 15 din 26 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția comercială.

A respins apelul

declarat de reclamanta SC E.T. SRL, Târgu Jiu, împotriva aceleiași sentințe și a

obligat reclamanta la 3.150 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

Curtea, analizând

apelul formulat de intervenienta SC A. SRL Italia sub aspectul excepției de netimbrare

a constatat următoarele:

Apelanta intervenienta

SC A. SRL, deși a fost legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru

în sumă de 4.174 RON și a timbrului judiciar de 3 RON, conform dovezii aflată la

dosar, cum aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, Curtea de Apel Craiova,

conform dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, modificate, a anulat ca netimbrat apelul declarat de intervenienta

SC A. SRL.

Analizând apelul

formulat de reclamanta SC E.T. SRL Târgu Jiu, prin prisma motivelor invocate și

a dispozițiilor art. 294 și următoarele C. proc. civ., curtea a reținut că acesta

nu este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Apelanta reclamantă

deși a solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea nulității absolute

a contractului de credit precum și a actelor subsecvente acestuia, inclusiv a contractului

de garanție imobiliară, a invocat lipsa consimțământului la încheierea acestor acte

care, constituie cauză de nulitate relativă.

Deși apelanta

a susținut că administratorul unic B.E.S., care avea de altfel puteri depline și

nelimitate avea nevoie de un mandat special pentru contractarea creditului și încheierea

contractului de ipotecă, neavând consimțământul intervenientei SC A. SRL care era

acționar majoritar, acest consimțământ a fost ulterior acoperit, având în vedere

hotărârea A.G.A. la care a participat și intervenienta (Hotărârea A.G.A. nr. 1 din

21 martie 2005).

Atâta timp cât

prin această hotărârea s-a aprobat contractarea unui credit de 100.000 de euro de

la Banca I.R. SA, nu se poate susține că administratorul apelantei nu a avut mandat

în efectuarea acestei operațiuni, și că apelanta își invocă propria culpă.

A mai susținut

apelanta că nu a existat un consimțământ valabil nici al acționarului majoritar

SC A. SRL ceea ce echivalează cu un viciu de consimțământ și nu cu lipsa consimțământului,

care însă a fost acoperit prin plățile ulterioare efectuate de către SC A. SRL în

contul împrumutului contractat de SC E.T. SRL. Astfel, o parte din plățile efectuate

băncii în contul creditului acordat SC E.T. SRL, au fost efectuate direct din Italia

de către intervenienta SC A. SRL.

În ceea ce privesc

aspectele ce vizează reprezentarea celor două societăți în ședința A.G.A. în care

s-a aprobat contractarea împrumutului, acestea sunt nefondate de asemenea, deoarece

nimeni nu a contestat această hotărâre, ea fiind invocată de altfel și în preambulul

contractului de credit bancar.

În aceste condiții,

intimata pârâtă a avut reprezentarea reală și corectă a faptului că încheie contractul

de împrumut cu o persoană ce are calitate fiind create motive clare de aparență

a legalității actelor ce au fost prezentate.

De reținut și

faptul că întregul împrumut a fost utilizat de către apelantă, contractul derulându-se

în mod normal până la momentul la care, după patru ani de la acordarea acestuia,

reclamanta apelantă și-a invocat propria culpă în contractarea împrumutului.

Instanța a respins

și susținerea reclamantei în sensul că, în Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 21 martie

2005, nu a fost individualizat imobilul ce a fost ipotecat pentru garantarea restituirii

creditului, astfel cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, având în

vedere dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 7/2006 privind Cartea funciară.

În baza art. 274

C. proc. civ., apelanta reclamantă a fost obligată la plata sumei 3.150 RON reprezentând

cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Banca I.R. SA SA - Sucursala București

- Agenția Cluj Napoca.

Împotriva deciziei

nr. 153 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția a lll-a civilă, au

declarat recurs reclamanta SC E.T. SRL Târgu Jiu și intervenienta SC A. SRL Italia.

Prin recursul

declarat intervenienta SC A. SRL Italia, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a susținut că decizia instanței de apel este lipsită de temei legal, întrucât

i-a anulat în mod greșit apelul ca netimbrat, în condițiile în care societatea sa

nu a fost citată cu mențiunea achitării taxei de timbru, fără să ia în considerație

adresa trimisă din Italia, prin care a cerut să-i fie indicat contul în care trebuia

să achite taxa de timbru.

Recurenta-reclamantă

SC E.T. SRL Târgu Jiu, prin recursul declarat, întemeiat în drept pe art. 304

pct. 9 C. proc. civ., critică decizia nr. 153 din 12 octombrie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția a lll-a civilă, pentru nelegalitate, solicitând în

concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului,

schimbării sentinței și admitera acțiunii sale astfel cum a fost formulată și motivată.

În criticile formulate

recurenta reclamantă a susținut în esență următoarele:

În mod greșit

a reținut instanța de apel că intimata Banca I.R. SA nu avea obligația să verifice

întinderea mandatului administratorului SC A. SRL, motivat de faptul că prin semnătura

administratorului său se dă o aparență de legalitate hotărârii A.G.A. prezentată

băncii, acesta având un mandat general în realizarea obiectului de activitate al

societății și că prin existența Hotărârii A.G.A. nr. 1 din 25 martie 2005, acesta

a fost acoperit, iar prin plățile efectuate din Italia s-a ratificat de către SC

A. SRL.

Recurenta reclamantă

a susținut faptul că dispozițiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 privesc angajarea

răspunderii societății față de persoanele de bună credință atunci când sunt depășite

limitele mandatului, ceea ce nu este cazul în speță, în condițiile în care băncii

i s-a prezentat actul constitutiv al societății.

Că Banca I.R.

SA cunoștea faptul că sunt depășite limitele mandatului, fapt ce rezultă și din

împrejurarea că banca în mod curent, derulează multe operațiuni cu acte autentice

și avea cunoștință despre necesitatea prezentării unui mandat special pentru încheierea

contractului de ipotecă, această limitare a mandatului fiind prevăzută de lege.

Reclamanta a susținut

că potrivit art. 70 din Legea nr. 31/1990, administratorii fac operațiunile cerute

pentru realizarea obiectului de activitate al societății, or pentru încheierea contractului

de credit și de ipotecă, administratorul trebuia să aibă un mandat expres de a reprezenta

societatea, putere care este distinctă de cea care privește gestiunea internă, prerogativă

care se realizează în general prin A.G.A., ori o astfel de hotărâre nu există. în

cazul de față mandatul nu cuprinde dispoziții referitoare la încheierea contractului

de credit sau la ipotecarea bunurilor societății, cu atât mai mult cu cât ipoteca

îmbracă forma autentică și este necesar un mandat special în acest sens și nu unul

general.

În ceea ce privește

atribuțiile administratorului, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990, ce

se completează cu dispozițiile C. civ. privind mandatul, ori potrivit art. 1536

C. civ., mandatul de administrare este unul general, iar când este vorba de înstrăinare,

ipotecare, mandatul trebuie să fie special, iar mandatarul, respectiv administratorul

societății, nu poate face nimic în afara limitelor mandatului său, prevedere statuată

de art. 1537 C. civ..

În aceste condiții,

reclamanta arată că pentru angajarea valabilă a răspunderii societății, trebuie

ca mandatarul (administratorul) să nu depășească limitele mandatului său, iar pentru

a fi valabil contractul de ipotecă și de credit trebuie să existe valabil exprimat

consimțământul societății, respectiv acordul de voință al asociaților B.E.S. și

SC A. SRL, care este tot o persoană juridică cu doi asociați. Pentru a fi valabil

consimțământul era obligatoriu, pe de o parte acordul asociatului SC E.T. SRL, iar

pe de altă parte și acordul SC A. SRL, reprezentat de cei doi asociați ai săi și

nu de administratorul acestei societăți.

Lipsa consimțământului

valabil al SC A. SRL, în calitate de asociat majoritar al SC E.T. SRL pentru încheierea

contractului de ipotecă și de credit, conduce practic la lipsa consimțământului

reclamantei în acest sens.

Reclama a mai

susținut că în Hotărârea A.G.A. nr. 1 din 21 martie 2005 emisă de SC E.T. SRL și

invocată în apărare de către pârâtă, nu se individualizează în mod exact imobilul

ce urmează a fi ipotecat.

Recursul declarat

de intervenienta SC A. SRL Italia împotriva deciziei nr. 153 din 12 octombrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a lll-a civilă, este nefondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc

anticipat, iar potrivit art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cererile pentru care

se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate

corespunzător.

Din examinarea

actelor dosarului, se constată că pentru termenul de judecată din 12 octombrie 2011,

instanța de apel i-a pus în vedere intervenientei apelante, să achite taxa judiciară

de timbru în sumă de 4.174 RON și timbru judiciar de 3 RON, conform dovezii de comunicare

a citației aflate la dosar apel.

Deși legal citată

cu menținea achitării taxei de timbru, recurenta intervenientă nu a înțeles să se

conformeze dispozițiilor instanței, situație față de care, în mod corect, instanța

de apel a anulat apelul ca netimbrat, dând eficiență dispozițiilor art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificate, făcând

o corectă aplicare a legii, astfel că motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenta intervenietă nu poate fi primit.

Or, față de această

situație, nu se poate reține nici susținerea recurentei interveniente că pentru

termenul de judecată la care a fost soluționat apelul, aceasta nu a fost citată

cu mențiunea achitării taxei de timbru și nici că nu a cunoscut contul în care trebuia

virată suma în cauză.

Așa fiind, cu

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge

ca nefondat recursul declarat de intervenientă SC A. SRL Italia, împotriva deciziei

instanței de apel.

Analizând recursul

declarat de reclamanta SC E.T. SRL Târgu Jiu, împotriva deciziei nr. 153 din 12

octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a lll-a civilă, în raport

de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului

de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, avându-se în vedere

următoarele considerente:

Potrivit art.

304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din această perspectivă,

precum și din criticile ce vizează decizia recurată, Înalta Curte reține că decizia

instanței de apel a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile

în cauză.

Critica recurentei-reclamante

prin care a susținut că decizia instanța de apel este greșită, întrucât intimata

Banca I.R. SA nu avea obligația să verifice întinderea mandatului administratorului

SC A. SRL, motivat de faptul că prin semnătura administratorului său se dă o aparență

de legalitate Hotărârii A.G.A. nr. 1 din 25 martie 2005 A.G.A. prezentată băncii,

pentru încheierea contractului de credit și contractului de ipotecă, este nefondată.

Astfel se constată

că în mod corect instanța de apel a reținut că cele două contracte a căror nulitate

se solicită, au fost încheiate în temeiul Hotărârii nr. 1 din 21 martie 2005, a

adunării generale a asociaților SC E.T. SRL, la care a participat și SC A. SRL,

care a fost reprezentată de dl. D.A.R., administratorul social, hotărâre care nu

a fost contestată și nici anulată de instanța de judecată.

Din Hotărârea

nr. 1 din 21 martie 2005, rezultă că adunarea generală a asociaților din SC

E.T. SRL, a votat în unanimitate aprobarea contractării creditului în valoare de

100.000 euro la Banca I.R. SA, aprobarea garantării creditului cu imobilul proprietatea

societății notat în CF Tg. Jiu, precum și aprobarea împuternicirii administratorului

unic B.E.S. să semneze toate actele cu banca, inclusiv contractul de ipotecă.

Cum B.E.S. deținea

calitatea de administrator cu puteri depline al SC E.T. SRL, reprezentând societatea

în raporturile cu terții, nu se poate considera că semnarea contractului de credit

s-a făcut de o persoană care nu ar fi putut angaja societatea, știutfiind că nu

există nici o dispoziție legală sau statutară care să limiteze prerogativele acordate

administratorului cu puteri depline, acesta fiind mandatat să reprezinte societatea

în raporturile cu terții și să încheie, în numele și pe seama societății, acte juridice.

De altfel, nici

critica prin care recurenta a susținut, că nu a existat un consimțământ valabil

din partea acționarului majoritar SC A. SRL, respectiv, o hotărâre care să exprime

acordul acesteia pentru încheierea unor asemenea contracte, de credit și garanție

imobiliară, nu poate fi reținută, în condițiile în care intervenienta SC A. SRL,

ulterior contractării creditului, a efectuat plăți direct din Italia în contul împrumutului

contractat de reclamantă.

Față de hotărârea

adunării generale a asociaților SC E.T. SRL, care este un act intern al societății,

ce ține de libertatea de deliberare a societății comerciale, Banca I.R. SA este

un terț, care nu are nici un interes în verificarea legalității hotărârii prin care

s-a luat decizia efectuării împrumutului, dacă reprezentantul legal al societății

avea sau nu mandat special în acest sens, sau care au fost temeiurile pentru care

s-a decis acest lucru.

Reprezentantul

poate fi doar prezumat că acționează în limitele trasate de voința societară, prezumție

de care se bucură în general în raporturile juridice în care angajează societatea

comercială, în lipsa unor limitări exprese, or aparența de legalitate a hotărârii

adunării generale, ce a fost prezentată băncii la acordarea împrumutului a fost

întărită și de actul constitutiv al SC E.T. SRL, unde se specifica faptul că administratorul

B.E.S., avea puteri depline și nelimitate de reprezentare, că are latitudinea de

a face toate operațiile care au ca scop realizarea obiectului de activitate al societății

și că reprezentarea este generală, urmând a fi exercitată în raporturile cu organele

financiare și bancare, cu organele statului și ale justiției.

Din acest punct

de vedere, Banca I.R. SA a avut motive clare de aparență a legalității actelor care

i-au fost prezentate, în speță hotărârea adunării generale a asociaților societății

debitoare și împuternicire de reprezentare pentru administratorul unic al acesteia,

nefiind obligată să facă verificări suplimentare în scopul determinării faptului

dacă reprezentantul asociatului SC A. SRL, în adunarea generală a avut sau nu mandat

special pentru a vota în sensul obținerii împrumutului și ipotecării imobilelor.

În conformitate

cu dispozițiile art. 55 din Legea nr. 31/1990, se angajează răspunderea persoanei

juridice față de terții de bună-credință, chiar și în situația în care actul sau

faptul săvârșit de administrator depășește obiectul de activitate al societății,

precum și atunci când administratorul depășește limitele puterilor ce i-au fost

stabilite prin actul constitutiv.

Chiar dacă, ipotetic,

instanța ar aprecia că încheierea contractului depășește limitele mandatului acordat

semnatarului, contractele încheiate cu terții de bună credință sunt valabile, și

deci opozabile mandantului, deoarece singur acesta este vinovat de a fi încredințat

puterile sale unei persoane care a abuzat de ele.

Pe când terții,

de vreme ce n-au cunoscut condițiile în care s-a încheiat mandatul, n-au nici o

culpă și nu pot fi prejudiciați în interesele lor pentru culpa altora.

Din această perspectivă,

soarta actelor îndeplinite cu depășirea puterilor primite se încadrează în teoria

mandatului aparent, aplicație a aparenței în drept, care se bazează pe ideea că,

dacă un terț, în baza unei credințe eronate, îndeplinește un act cu o persoană care

nu avea dreptul sau puterea să-l îndeplinească, aparența astfel creată permite recunoașterea

validității și opozabilității actului respectiv.

Avându-se în vedere

faptul că Hotărârea nr. 1 din 21 martie 2005 a fost adoptată cu participarea ambilor

asociați ai SC E.T. SRL, al asociatului majoritar SC A. SRL, prin reprezentantul

său legal, și al asociatului minoritar B.E.S., este de reținut că intimata pârâtă

a avut reprezentarea reală și corectă a faptului că încheie contractul de împrumut

cu o persoană ce are calitate, fiind create motive clare de aparență a legalității

actelor ce au fost prezentate.

Cum întregul împrumut

a fost utilizat de către recurentă, contractul derulându-se în mod normal până la

momentul la care, după patru ani de la acordarea acestuia, reclamanta recurentă

își invocă propria culpă în contractarea împrumutului.

De altfel, nu

poate fi primită nici critica prin care recurenta a susținut că, în Hotărârea A.G.A.

nr. 1 din 21 martie 2005, nu a fost individualizat imobilul ce a fost ipotecat pentru

garantarea restituirii creditului, având în vedere dispozițiile art. 1 alin.

(5) din Legea nr. 7/2006, privind cadastru și publicitatea imobiliară, care stabilește

cuprinsul noțiunii de imobil, acesta fiind explicit menționat, exprimat prin număr

de carte funciară și număr topografic, astfel că atât terenul cât și construcția,

au avut număr cadastral unic, și nu diferit, așa cum a susținut aceasta.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge recursul reclamantei SC E.T. SRL Târgu Jiu, declarat împotriva deciziei

nr. 153 din 12 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a lll-a

civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta SC E.T. SRL Târgu Jiu și de intervenienta SC A. SRL Italia

împotriva deciziei nr. 153 din 12 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

secția a lll-a civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 15 ianuarie 2013.