ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 150/2012

Prin sentința comercială nr. 2667

din 18 iunie 2010 a Tribunalului Comercial Cluj s-a admis în parte

acțiunea comercială formulată de reclamanta SC A.I.E. SRL, prin lichidator

judiciar S.I., împotriva pârâtei SC S.I. SRL și în consecință, pârâta

a fost obligată să-i vireze reclamantei suma de 51.727,89 lei aflată în contul

bancar deschis la SC R.B. SA Cluj-Napoca pe numele pârâtei, în contul bancar al

reclamantei, deschis la B.C.R. - Sucursala Cluj-Napoca.

S-a respins cererea reclamantei

privind obligarea pârâtei la virarea sumei de 259.592 lei.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că, reclamanta a executat

lucrări de construcții în favoarea pârâtei, în baza unui contract care

prevedea plata unei garanții de bună execuție într-un cont al

reclamantei, ce urma să fie eliberată în procent de 40% la finalizarea lucrărilor

și restul, de 60%,la sfârșitul perioadei de garanție, respectiv

la 2 iunie 2010.

Instanța a calificat

acțiunea reclamantei, prin care solicită obligarea pârâtei la virarea în

contul său a sumei cu titlu de garanție, ca o acțiune în

pretenții și a statuat că suma se datorează doar în parte, întrucât

este fondată apărarea pârâtei privind calitatea necorespunzătoare a lucrării.

Astfel, s-a reținut că apărarea

s-a realizat sub forma excepției de neexecutare, nefiind necesară pentru

aceasta o acțiune reconvențională, iar cuantumul cu care s-a diminuat

suma cu titlu de garanție, de 259.592 lei, a fost determinată printr-o

expertiză extrajudiciară, necontestată de către reclamantă.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia civilă nr. 34/23/02/2011

a Curții de Apel Cluj, pe fond fiind admisă acțiunea, cu

consecința obligării pârâtei la virarea din contul său, în contul reclamantei

a sumei de 311.319,89 lei.

Apelul declarat de pârâta SC S.I. SRL

împotriva aceleiași sentințe a fost respins.

În considerentele decizie,

instanța de apel a reținut următoarele:

Acțiunea prin care reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei de a-i vira în contul său suma de 311.319, 89 lei

cu titlu de garanție, pe considerentul nerespectării clauzelor cuprinde la

Capitolul VIII art. 8 din contractul nr. 38 din 6 martie 2006, modificat prin

actul adițional nr. 38 din 4 decembrie 2006, vizează neîndeplinirea unei

obligații,,de a face”, neexistând nici un motiv pentru analizarea unei

eventuale neexecutări culpabile a obligațiilor contractuale asumate de

parte, deoarece, obligația de virare a garanției de bună

execuție într-un cont al reclamantei există independent de respectarea

obligațiilor contractuale de către aceasta, sub acest aspect, convenția

părților fiind neechivocă.

Astfel, în lipsa unei cereri

reconvenționale, analizarea excepției de neexecutare excede cadrului

procesual, iar probele reținute în susținerea acestei excepții

sunt extrajudiciare.

S-a mai reținut că, potrivit

convenției părților, 40% din garanție trebuia eliberată la 2

iunie 2008, data încheierii procesului-verbal la terminarea lucrării, iar

eventualele deficiențe apărute ulterior acestui moment, puteau fi

acoperite din restul de 60%, care se putea elibera doar la sfârșitul

perioadei de garanție.

Cu privire la apelul pârâtei, care

critică hotărârea sub aspectul cuantumului lucrărilor executate defectuos de

către reclamantă, instanța de apel l-a respins pe baza reținerilor cu

privire la lipsa unei cereri reconvenționale, arătându-se, totodată, că

obligația de a vira garanția de bună execuție într-un cont

deschis pe numele executantului nu are nici o corespondență în ceea ce

privește vreo obligație corelativă din partea reclamantei, raportul

contractual nepresupunând executarea simultană, reciprocă și interdependentă

a acestor obligații.

Împotriva acestei decizii pârâta a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., pentru următoarele motive:

Referitor la nerespectarea

dispozițiilor art. 8 din contractul părților se arată că virarea

sumelor cu titlu de garanții într-un cont al beneficiarului și nu al

executantului, reprezintă o modificare tacită, acceptată de ambele părți,

a contractului de execuție.

De asemenea, arată că 40% din

garanție a fost eliberată reclamantei ulterior finalizării lucrărilor

și anterior constatării deficiențelor.

Cu privire la acțiunea

introductivă, criticile vizează calificarea acesteia ca o acțiune în

obligația ”de a face”.

Recurenta susține că

acțiunea este una în pretenții, determinat de temeiul juridic dat de art.

969 C. civ., de faptul că acțiunea a fost promovată la doi ani de la data

ultimei rețineri, respectiv trei ani de la prima reținere, reclamanta

acceptând în această perioada modalitatea de constituire a graranției

și, nu în ultimul rând, de finalitatea garanției, ce are drept scop

despăgubirea beneficiarului prejudiciat în baza contractului de execuție.

O altă critică vizează statuările

instanței asupra excepției de neexecutare invocată de pârâtă,

arătându-se astfel, că, acest mijloc de apărare se află la dispoziția

părților în contractele sinalagmatice, în cazul în care se pretinde executarea

unei obligații, fără ca partea respectivă să-și fi executate

propriile obligații ce îi incumbă.

Prin urmare, recurenta susține că

nu se justifică obligarea sa la eliberarea unei sume de bani care a fost

constituită tocmai în vederea acoperirii deficiențelor cauzate de

reclamantă în executarea obligațiilor sale derivând din contractul de

execuție lucrări.

Prin întâmpinarea înregistrată la 3

octombrie 2011 (f.10-16), intimata S.I.P.U.R.L., în calitate de lichidator

judiciar al SC A.E. SRL a solicitat respingerea recursului.

În apărare se invocă prevederile art. 12

din contract, potrivit cărora orice modificare a acestuia este valabilă numai

dacă este întocmită în formă scrisă și semnată de ambele părți,

astfel că nu poate fi vorba despre o modificare tacită.

De asemenea, se arată că acțiunea

nu este una în pretenții, ci are ca obiect o obligație,,de a face”,

în cadrul căreia nu se analizează o eventuală neexecutare culpabilă a

obligațiilor contractuale.

Cu privire la excepția de

neexecutare se arată că această nu poate viza decât obligații

interdependente și reciproce, condiție neîndeplinită în speță.

Analizând recursul prin prisma

motivelor invocate se vor reține următoarele:

Între reclamanta SC A.I.E. SRL în

calitate de executant și pârâta SC S.I. SRL s-a încheiat la data de 6

martie 2006 contractul de execuție lucrări nr. 38, modificat prin actul

adițional nr. 38 din 4 decembrie 2006, care cuprindea, la Capitolul VIII -

”Garanții”, art. 8 o clauză conform căreia lucrările executate sunt

garantate pe o perioadă de 24 luni de la data semnării procesului-verbal de

recepție, iar executantului i se va reține prin facturare, o

garanție de 5% din valoarea lucrărilor executate.

S-a mai stabilit că plata

garanțiilor se va face într-un cont de garanție de bună execuție

al executantului, odată cu fiecare facturare și va fi eliberată în procent

de 40% la finalizarea lucrărilor, iar 60% la sfârșitul perioadei de

garantare.

Contrar înțelegerii

părților, garanția de bună execuție aferentă contractului mai

sus menționat, în valoare de 311.319,89 lei a fost virată în contul

pârâtei, beneficiar al lucrărilor, deschis la R.B. SA Cluj-Napoca.

Argumentele recurentei potrivit cărora

în perioada cuprinsă între data primei rețineri cu titlu de garanție,

respectiv ultima reținere, întrucât executantul nu a manifestat nici un

interes, această atitudine este calificată drept o aprobare tacită a

modificării contractului sub aspectul modalității de constituire a

garanției, nu pot fi primite, față de caracterul sinalagmatic al

contractului, care cuprinde, de altfel, expres posibilitatea modificării

convenției părților sub forma unui act scris, semnat de ambele

părți, potrivit clauzei de la art. 12.

Sub aspectul calificării juridice a

acțiunii introductive, în mod corect instanța de apel a reținut

că obiectul acesteia are în vedere o obligație ”de a face”.

Acestei obligații, de a vira în

contul reclamantei, în calitate de executant, a sumelor cu titlu de

garanșie de bună execuție, nu îi corespunde o obligație

corelativă, ci, ea are o existență independentă.

Astfel, în mod corect s-a reținut

că, față de obiectul dedus judecății și în lipsa învestirii

instanței cu o cerere reconvențională având ca obiect constatarea

caracterului necorespunzător al lucrărilor executate de reclamantă, nu există

nici un motiv pentru analizarea excepției de neexecutare a contractului,

și, cu atât mai mult, să se deducă din valoarea garanției o sumă

constând în valoarea lucrărilor de remediere, stabilită prin probe

extrajudiciare.

Prin urmare, chiar dacă excepția

de neexecutare reprezintă un mijloc de apărare aflat la îndemâna părții

căreia i se pretinde executarea obligației, fără ca partea ce pretinde

acest lucru să-și fi executat propria-i obligație, în speță,

obligației de constituire a garanției de buna execuție într-un

cont al reclamantei, îi incumbă pârâtei, în calitate de beneficiar, potrivit art.

969 C. civ., necondiționat de îndeplinirea vreunei obligații

corelative a executantului.

În baza considerentelor expuse,

întrucât criticile recurentei nu vizează nici un motiv de nelegalitate conform art.

304 pct. 9 C. proc. civ., care să conducă la modificarea deciziei atacate,

reținând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta SC S.I. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 34/2011 din 23

februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24

ianuarie 2012.