ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4510/2012

Asupra recursului de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea introductivă, reclamantul S.P. Cronici Dumbrăveni a chemat în judecată pârâta B.R.D. – G.S.G., sucursala Bacău, pentru a fi obligată la plata sumei de 245.381 lei. Prin sentința civilă nr. 530 din 13 mai 2011, Tribunalul Bacău a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta S.P. Cronici Dumbrăveni în contradictoriu cu pârâta B.R.D. – G.S.G., sucursala Bacău. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că între reclamantă și terța S.C.C.M. Vrancea s-a încheiat contractul nr. 63 din 28 octombrie 1996, prin care terța s-a obligat să execute lucrări în calitate de antreprenor la C.S.

Dumbrăveni, iar conform raportului de expertiză rezultă că lucrările încasate și nerealizate de S.C.C.M. Vrancea sunt de 266.131,75 lei, suma pretinsă în acțiune. Instanța a mai reținut că banca este doar depozitar al sumelor depuse de terț cu titlul de garanție, neputând dispune asupra depozitului și că lichidatorul judiciar a consumat din suma aflată în depozit din care au mai rămas doar 12.967 lei, iar instanța nu poate analiza operațiunile lichidatorului, atâta vreme cât nu este parte în proces. A constatat instanța că, între reclamantă și pârâtă nu s-a convenit niciun raport comercial pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 969 C. civ. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 5 din 13 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, care a reținut în considerente următoarele: Cu privire la situația de fapt s-a reținut că reclamantul în calitate de beneficiar a încheiat cu S.C.C.M.

Vrancea, societate aflată în procedura insolvenței, un contract de achiziție în anul 1996, având ca obiect executarea de lucrări la C.S. Dumitrești, contract ce s-a derulat până în anul 2008, iar conform ordinelor de plată depuse de reclamantă la dosar plata contravalorii lucrărilor s-a efectuat prin B.R.D. Focșani, bancă la care antreprenorul avea deschis contul . S-a constatat că asupra garanției de execuție părțile au convenit ca aceasta să fie constituită prin rețineri succesive din sumele reprezentând contravaloarea lucrărilor, conform art. 3.11 și că autoritatea contractantă a virat sumele reprezentând garanția de bună execuție în contul antreprenorului, cont administrat de B.R.D. deși, potrivit art. 3.11 din contract sumele reținute cu titlu de garanție trebuiau a fi consemnate într-un cont distinct cu obligația entității achizitoare obligația de a dispune băncii să înștiințeze pe contractant de vărsământul efectuat.

S-a constatat că reclamantul nu a făcut nicio dovadă în sensul că ar fi dispus băncii să transfere în 10 zile într-un cont distinct, la dispoziția autorității, suma constituită cu titlu de garanție de bună execuție, astfel că suma în discuție fiind virată în contul S.C.C.M. Vrancea, banca nu putea dispune decât la dispoziția titularului de cont. Instanța a mai reținut că garanția de bună execuție este la dispoziția autorității contractante și se eliberează procentual în raport de data recepției lucrării și că S.C.C.M. Vrancea nu a realizat toate lucrările, iar dincolo de faptul că este discutabil modul în care o autoritate publică a decontat lucrări neexecutate în lipsa documentelor justificative, contractul de achiziție nu este opozabil intimatei-pârâte pentru a fi incidente dispozițiile art. 969 C. civ., invocat de reclamantă.

Faptul că printr-o încheiere a Judecătoriei Focșani s-a admis cererea de asigurare dovezi și s-a constatat că stadiul valoric cantitativ și calitativ este cel menționat în raportul de expertiză, nu este de natură a obliga pârâta să plătească autorității contractante garanția de execuție, hotărârea nefiind opozabilă băncii. S-a avut în vedere că atâta vreme cât garanția de execuție nu s-a constituit într-un cont distinct la dispoziția investitorului, ci a fost virată tot în contul antreprenorului, banca nu putea dispune de sumele existente în acest cont decât la dispoziția acestuia din urmă, iar lipsa de diligentă a reclamantului nu poate atrage răspunderea băncii care are calitatea de detentor al sumelor deținute în conturile deschise de titulari.

Curtea a mai reținut că după data concilierii directe (10 februarie 2011) lichidatorul judiciar A.C. IPURL, a procedat începând cu 17 februarie 2011 la retragerea sumelor din contul existent și că banca, odată ce fusese notificată despre deschiderea procedurii, nu putea refuza efectuarea plății din dispoziția lichidatorului pentru că nu avea competența de a controla destinația plății sau legalitatea operațiunilor lichidatorului, iar în lipsa unui raport obligațional direct între reclamant și bancă, aceasta din urmă nu poate fi obligată să plătească suma pretinsă doar pe considerentul că a administrat contul unui titular care a intrat în procedura insolvenței. Cu referire la scrisoarea de garanție bancară s-a constatat că aceasta a fost emisă pentru suma de 19.749 lei sumă pe care banca s-a obligat să o plătească apelantului.

Emiterea scrisorii de garanție pentru suma mai sus menționată nu era de natură a deroga de la regulile bancare și a naște în sarcina băncii obligația de a accepta plata dintr-un cont la cererea altei persoane decât din dispoziția titularului, banca nefiind în măsură a aprecia aplicabilitatea art. 92 din H.G. nr. 925/2006. În fine s-a mai avut în vedere că reclamanta și-a fundamentat demersul juridic pe dispozițiile art. 969 C. civ., invocând ca izvor al obligației contractul de achiziții și că în apel reclamantul a invocat existența culpei pârâtei prin acceptarea efectuării plății unor terți. Dincolo de faptul că în apel nu poate fi schimbată cauza s-a reținut că banca a efectuat plăți la cererea lichidatorului titularului contului.

Împotriva deciziei, reclamantul a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ., susținând următoarele critici: 1. Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul consideră că instanța de apel a stabilit eronat obligațiile băncii în legătură cu suma de bani care reprezenta garanția de bună execuție, schimbând înțelesul garanției și al contului bancar în care aceasta a fost depusă. De asemenea, se critică reținerea instanței potrivit căreia banca nu are nicio obligație față de autoritatea contractantă, ci doar față de titularul contului, susținându-se că întotdeauna când într-un cont se depun sume de bani care sunt garanții de bună execuție, banca are o dublă obligație, atât față de titularul contului cât și față de persoana în favoarea căreia s-a constituit garanția de bună execuție.

Făcând referire la practica bancară recentă, recurenta arată că chiar în situația în care între B.R.D., S.C.C.M. Vrancea și S.P. Cronici Dumbrăveni nu s-a încheiat în mod formal un înscris, raporturile reale dintre părți au fost în sensul unei asemenea convenții, banca fiind conștientă tot timpul că sumele i se cuvin spitalului, că el le-a virat și că a emis pretenții cu privire la ele pentru că a fost prejudiciat. Mai arată că art. 969 C. civ., invocat ca temei al acțiunii are în vedere acest contract de depozit sau de garanție de bună execuție, existența contractului rezultând din probele administrate în cauză și din recunoașterea băncii, chiar dacă acesta există sub forma „negotium”, iar nu sub forma „instrumentum” intitulat ca atare.

2. Recurenta consideră că intimata a încălcat prevederile art. 91 din H.G. nr. 925/2006, deoarece știa că spitalul a emis în mod justificat pretenții asupra garanției de bună execuție, mai înainte ca suma să fie ridicată de lichidatorul judiciar Se afirmă că banca cunoștea și avea obligația de a cunoaște prevederile din H.G. nr. 925/2006 conform cu care deschiderea contului de bună execuție se face de către antreprenor, la dispoziția autorității contractante. O altă interpretare, ar însemna ca pentru lucrări plătite din bani publici neefectuate sau efectuate necorespunzător, autoritatea contractantă să nu își poată recupera prejudiciul, deși deține garanții de bună execuție, pentru simplul motiv că banca deținătoare a garanțiilor refuză să le remită autorității contractante, deși le recunoaște natura juridică.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Primul motiv de recurs, deși întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu se constituie într-o veritabilă critică de nelegalitate. Astfel, în baza temeiului invocat, recurentul avea a indica în clar actul juridic ce a făcut obiectul unei interpretări eronate, a cărui natură a fost schimbată deși avea un înțeles lămurit și neîndoielnic. De asemenea, nu rezultă din argumentele aduse în dezvoltarea acestui motiv de recurs în ce a constat interpretarea greșită. Toate susținerile recurentului se referă de fapt la garanția de bună execuție, la contul bancar în care acesta a fost depusă la banca pârâtă și la drepturile asupra acestei garanții, chestiuni asupra cărora instanțele anterioare au statuat în mod corect.

Astfel, garanția de bună execuție derivă dintr-un contract de execuție încheiat între reclamant, în calitate de investitor, și S.C.C.M. Vrancea, în calitate de antreprenor general, contract ce a fost reziliat în anul 2008, lucrările nefiind finalizate. Conform contractului, sumele destinate a constitui garanția de bună execuție urmau a fi consemnate într-un cont distinct, reclamantului revenindu-i obligația de a-l înștiința pe celălalt contractant de vărsământul efectuat. Cu toate acestea reclamantul a virat sumele în contul antreprenorului, cont administrat de banca pârâtă și nu a solicitat transferarea acestor sume într-un cont distinct, la dispoziția sa, aceasta fiind rațiunea pentru care banca nu a putut da curs solicitării reclamantului de eliberare a sumei, fără acordul titularului de cont.

Mai mult, împotriva antreprenorului s-a declanșat procedura insolvenței ceea ce a avut ca efect imediat indisponibilizarea sumelor aflate în contul debitoarei, situație în care, cu atât mai mult, banca nu putea să dispună eliberarea garanției, având nevoie de avizul administratorului/lichidatorului judiciar. Acesta este și motivul pentru care instanța de apel a reținut, corect de altfel, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 969 C. civ. , neexistând raporturi contractuale între părțile din această cauză. Pentru aceste argumente vor fi înlăturate și aserțiunile recurentului prin care încercă, în mod nefundamentat și neargumentat juridic, să susțină existența unei convenții cu intimata, în sensul de „negotium”, care ar fi rezultat din probele administrate în cauză, neexistând un raport contractual între părțile din dosar.

Prin aceste susțineri ce contravin stării de fapt, recurentul nu face altceva decât să-și invoce propria lipsă de diligentă, situație ce nu este de natură a atrage vreo culpă a băncii intimate. Nici critica ce vizează pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 91 din H.G. nr. 925/2006 nu poate fi primită, în condițiile în care banca nu a negat niciodată dreptul reclamantului asupra garanției de bună execuție, ci doar i-a adus la cunoștință că datorită modului în care s-a procedat nu putea elibera suma decât cu consimțământul titularului contului, respectiv S.C.C.M. Vrancea, neputând deroga de la regulile bancare. Pe bună dreptate s-a reținut de către instanța apelului că, în principiu, susținerile reclamantului fundamentate pe dreptul său asupra garanției de bună execuție sunt întemeiate însă nu sunt de natură a da naștere la obligații în sarcina băncii, ca detentor, de a dispune asupra conturilor în alte condiții decât la cererea titularului de cont.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S. P. Cronici Dumbrăveni împotriva deciziei nr. 5/2012 din 13 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012.