ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4510/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4510/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului
de față;
Examinând actele și lucrările
dosarului constată următoarele:
Prin cererea introductivă, reclamantul
S.P. Cronici Dumbrăveni a chemat în judecată pârâta B.R.D. – G.S.G., sucursala
Bacău, pentru a fi obligată la plata sumei de 245.381 lei.
Prin sentința
civilă nr. 530 din 13 mai 2011, Tribunalul Bacău a
respins, ca nefondată, acțiunea
formulată de reclamanta S.P. Cronici Dumbrăveni în contradictoriu cu pârâta B.R.D.
– G.S.G., sucursala Bacău.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a
reținut că între reclamantă și terța S.C.C.M. Vrancea s-a încheiat contractul
nr. 63 din 28 octombrie 1996, prin care terța s-a obligat să execute lucrări în
calitate de antreprenor la
C.S. Dumbrăveni,
iar conform raportului de expertiză rezultă că lucrările încasate și
nerealizate de S.C.C.M. Vrancea sunt de
266.131,75 lei, suma pretinsă în
acțiune.
Instanța a mai reținut că banca este
doar depozitar al sumelor depuse de terț cu titlul de garanție, neputând
dispune asupra depozitului și că lichidatorul judiciar a consumat din suma
aflată în depozit din care au mai rămas doar 12.967 lei, iar instanța nu poate
analiza operațiunile lichidatorului, atâta vreme cât nu este parte în proces.
A constatat
instanța că, între reclamantă și pârâtă nu s-a convenit
niciun raport
comercial pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 969
C. civ.
Apelul declarat de
reclamant împotriva sentinței a fost respins, ca
nefondat, prin decizia nr. 5 din 13 ianuarie 2012,
pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, care a reținut în
considerente următoarele:
Cu privire la
situația de fapt s-a reținut că reclamantul în calitate
de beneficiar a încheiat cu S.C.C.M.
Vrancea, societate aflată în
procedura
insolvenței, un contract de achiziție în anul 1996, având ca
obiect executarea de lucrări la C.S. Dumitrești,
contract
ce s-a derulat până în anul
2008, iar conform ordinelor de plată depuse de reclamantă la dosar plata
contravalorii lucrărilor s-a efectuat prin
B.R.D. Focșani, bancă la care antreprenorul avea deschis contul
.
S-a constatat că asupra garanției de
execuție părțile au convenit ca aceasta să fie constituită prin rețineri
succesive din sumele reprezentând contravaloarea lucrărilor, conform art. 3.11
și că autoritatea contractantă a virat sumele reprezentând garanția de bună
execuție în contul antreprenorului, cont administrat de B.R.D. deși, potrivit
art. 3.11 din contract sumele reținute cu titlu de garanție trebuiau a fi
consemnate într-un cont distinct cu obligația entității achizitoare obligația
de a dispune băncii să înștiințeze pe contractant de vărsământul efectuat.
S-a constatat că reclamantul nu a făcut
nicio dovadă în sensul că ar fi dispus băncii să transfere în 10 zile într-un
cont distinct, la dispoziția autorității, suma constituită cu titlu de garanție
de bună execuție, astfel că suma în discuție fiind virată în contul S.C.C.M.
Vrancea, banca nu putea dispune decât la
dispoziția titularului de cont.
Instanța a mai reținut că garanția de
bună execuție este la dispoziția autorității contractante și se eliberează
procentual în raport de data recepției lucrării și că S.C.C.M. Vrancea nu a
realizat toate lucrările, iar dincolo de faptul că este discutabil modul în
care o
autoritate publică a decontat
lucrări neexecutate în lipsa documentelor justificative, contractul de
achiziție nu este opozabil intimatei-pârâte
pentru a fi incidente
dispozițiile art. 969 C. civ., invocat de reclamantă.
Faptul că printr-o încheiere a
Judecătoriei Focșani s-a admis cererea de asigurare dovezi și s-a constatat că
stadiul valoric cantitativ și calitativ este cel menționat în raportul de
expertiză, nu este de
natură a obliga
pârâta să plătească autorității contractante garanția de
execuție,
hotărârea nefiind opozabilă băncii.
S-a avut în
vedere că atâta vreme cât garanția de execuție nu s-a
constituit într-un cont distinct la
dispoziția investitorului, ci a fost
virată
tot în contul antreprenorului, banca nu putea dispune de sumele
existente
în acest cont decât la dispoziția acestuia din urmă, iar lipsa de diligentă a
reclamantului nu poate atrage răspunderea băncii care are calitatea de detentor
al sumelor deținute în conturile deschise de titulari.
Curtea a mai
reținut că după data concilierii directe (10 februarie 2011)
lichidatorul judiciar A.C. IPURL, a
procedat începând cu 17 februarie 2011 la retragerea sumelor din contul
existent și că banca, odată ce fusese notificată despre deschiderea procedurii,
nu putea
refuza efectuarea plății din
dispoziția lichidatorului pentru că nu avea
competența de a controla
destinația plății sau legalitatea operațiunilor lichidatorului, iar în lipsa
unui raport obligațional direct între
reclamant
și bancă, aceasta din urmă nu poate fi obligată să plătească
suma
pretinsă doar pe considerentul că a administrat contul unui titular care a
intrat în procedura insolvenței.
Cu referire la scrisoarea de garanție
bancară s-a constatat că
aceasta a fost
emisă pentru suma de 19.749 lei sumă pe care banca s-a
obligat să o plătească apelantului. Emiterea
scrisorii de garanție pentru
suma mai sus menționată nu era de natură a
deroga de la regulile bancare și a naște în sarcina băncii obligația de a
accepta plata dintr-un cont la cererea altei persoane decât din dispoziția
titularului, banca nefiind în măsură a aprecia aplicabilitatea art. 92 din H.G.
nr. 925/2006.
În fine s-a mai
avut în vedere că reclamanta și-a fundamentat
demersul juridic pe dispozițiile
art. 969 C. civ., invocând ca izvor al
obligației
contractul de achiziții și că în apel reclamantul a invocat existența culpei
pârâtei prin acceptarea efectuării plății unor terți.
Dincolo de faptul că în apel nu poate
fi schimbată cauza s-a reținut că banca a efectuat plăți la cererea
lichidatorului titularului contului.
Împotriva deciziei, reclamantul a
declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.
8-9
C. proc. civ., susținând următoarele
critici:
1.
Instanța a interpretat greșit actul
juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al
acestuia.
În dezvoltarea
acestui motiv de recurs, recurentul consideră că
instanța de apel a stabilit eronat obligațiile băncii în
legătură cu suma
de bani care reprezenta
garanția de bună execuție, schimbând înțelesul
garanției și al contului
bancar în care aceasta a fost depusă.
De asemenea, se critică reținerea
instanței potrivit căreia banca
nu are
nicio obligație față de autoritatea contractantă, ci doar față de
titularul
contului, susținându-se că întotdeauna când într-un cont se depun sume de bani
care sunt garanții de bună execuție, banca are o
dublă obligație, atât față de titularul contului cât și față de
persoana în
favoarea căreia s-a constituit garanția de bună execuție.
Făcând referire la practica bancară
recentă, recurenta arată că chiar în situația în care între B.R.D., S.C.C.M.
Vrancea și S.P. Cronici Dumbrăveni nu s-a încheiat în mod formal un
înscris, raporturile reale dintre părți au fost în
sensul unei asemenea
convenții, banca fiind conștientă tot timpul că
sumele i se cuvin spitalului, că el le-a virat și că a emis pretenții cu
privire la ele pentru că a fost prejudiciat.
Mai arată că art.
969 C. civ., invocat ca temei al acțiunii are în
vedere acest contract de depozit sau de garanție de bună
execuție, existența contractului rezultând din probele administrate în cauză și
din recunoașterea băncii, chiar dacă acesta există sub forma „negotium”, iar nu
sub forma „instrumentum” intitulat ca atare.
2.
Recurenta
consideră că intimata a încălcat prevederile art. 91 din H.G. nr. 925/2006,
deoarece știa că spitalul a emis în mod justificat pretenții asupra garanției
de bună execuție, mai înainte ca suma să fie
ridicată de lichidatorul judiciar
Se afirmă că banca cunoștea și avea
obligația de a cunoaște
prevederile din H.G.
nr. 925/2006 conform cu care deschiderea contului
de bună execuție se face de către antreprenor, la
dispoziția autorității
contractante.
O altă
interpretare, ar însemna ca pentru lucrări plătite din bani
publici neefectuate sau efectuate
necorespunzător, autoritatea contractantă să nu își poată recupera prejudiciul,
deși deține garanții de bună execuție, pentru simplul motiv că banca
deținătoare a garanțiilor refuză să le remită autorității contractante, deși le
recunoaște natura juridică.
Recursul este
nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în
continuare:
Primul motiv de recurs, deși întemeiat
pe dispozițiile art. 304
pct. 8 C. proc.
civ., nu se constituie într-o veritabilă critică de
nelegalitate.
Astfel, în baza
temeiului invocat, recurentul avea a indica în clar
actul juridic ce a făcut obiectul unei
interpretări eronate, a cărui natură a fost schimbată deși avea un înțeles
lămurit și neîndoielnic. De asemenea, nu rezultă din argumentele aduse în
dezvoltarea acestui motiv de recurs în ce a constat interpretarea greșită.
Toate susținerile recurentului se
referă de fapt la garanția de bună execuție, la contul bancar în care acesta a
fost depusă la banca
pârâtă și la drepturile
asupra acestei garanții, chestiuni asupra cărora
instanțele anterioare
au statuat în mod corect.
Astfel, garanția de bună execuție
derivă dintr-un contract de
execuție
încheiat între reclamant, în calitate de investitor, și S.C.C.M.
Vrancea, în calitate de antreprenor general,
contract ce a fost reziliat în
anul 2008, lucrările nefiind finalizate.
Conform contractului, sumele destinate
a constitui garanția de bună execuție urmau a fi consemnate într-un cont
distinct, reclamantului revenindu-i obligația de a-l înștiința pe celălalt
contractant de vărsământul efectuat.
Cu toate acestea reclamantul a virat
sumele în contul antreprenorului, cont administrat de banca pârâtă și nu a
solicitat transferarea acestor sume într-un cont distinct, la dispoziția sa,
aceasta fiind rațiunea pentru care banca nu a putut da curs solicitării
reclamantului de eliberare a sumei, fără acordul titularului de cont.
Mai mult,
împotriva antreprenorului s-a declanșat procedura insolvenței ceea ce a avut ca
efect imediat indisponibilizarea sumelor
aflate în contul debitoarei, situație în care, cu atât
mai mult, banca nu
putea să dispună eliberarea garanției, având nevoie de
avizul
administratorului/lichidatorului
judiciar.
Acesta este și motivul pentru care
instanța de apel a reținut,
corect de
altfel, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 969 C. civ.
,
neexistând raporturi contractuale între părțile din această cauză.
Pentru aceste argumente vor fi
înlăturate și aserțiunile
recurentului prin
care încercă, în mod nefundamentat și neargumentat
juridic, să susțină existența unei convenții cu
intimata, în sensul de
„negotium”, care ar fi rezultat din probele
administrate în cauză,
neexistând un raport
contractual între părțile din dosar.
Prin aceste susțineri ce contravin stării
de fapt, recurentul nu
face altceva decât
să-și invoce propria lipsă de diligentă, situație ce nu
este de natură a
atrage vreo culpă a băncii intimate.
Nici critica ce vizează pretinsa
încălcare a dispozițiilor art. 91 din H.G. nr. 925/2006 nu poate fi primită, în
condițiile în care banca nu a negat niciodată dreptul reclamantului asupra
garanției de bună
execuție, ci doar i-a
adus la cunoștință că datorită modului în care s-a
procedat nu putea
elibera suma decât cu consimțământul titularului contului, respectiv S.C.C.M.
Vrancea, neputând deroga de la regulile bancare.
Pe bună dreptate s-a reținut de către
instanța apelului că, în principiu, susținerile reclamantului fundamentate pe
dreptul său asupra garanției de bună execuție sunt întemeiate însă nu sunt de
natură a da naștere la obligații în sarcina băncii, ca detentor, de a
dispune asupra conturilor în alte condiții decât
la cererea titularului de
cont.
Pentru considerentele expuse, Înalta
Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare,
conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamantul S.
P. Cronici
Dumbrăveni împotriva deciziei nr. 5/2012 din 13
ianuarie 2012 a Curții
de Apel Bacău, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
15 noiembrie 2012.