ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1040/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, la data de 17 septembrie 2008, sub nr. 16501/299/2008, reclamanții P.L. și P.I. au chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., solicitând instanței să constate desființarea executării silite formulată de pârâtă, ca urmare a perimării de drept a executării silite. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995, B.A. a acordat un credit către SC D.F. SRL, iar, ulterior, pârâta A.V.A.S. a preluat activele neperformante de la B.A., printre care figurează și creanța rezultată din contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995. Pentru creditul respectiv, numiții C.V.

și C.D. au semnat contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 3348 din 3 mai 1995, prin care s-a instituit ipotecă asupra imobilului situat în Târgu-Jiu, zona Gării, județul Gorj. La data de 29 noiembrie 1995, Judecătoria Târgu Jiu a pronunțat sentința civilă nr. 9988, prin care s-a constatat că la data de 24 iulie 1995 a intervenit un act de vânzare-cumpărare între numiții B.C. și C.V. (zis V.), având ca obiect apartamentul în litigiu. Ulterior, reclamanții au dobândit imobilul respectiv prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9328 din 26 octombrie 1999, încheiat cu numitul B.C. S-a mai arătat, că, la data de 7 septembrie 2007, pârâta A.V.A.S.

a comunicat reclamanților titlurile executorii în baza cărora a înțeles că înceapă executarea silită împotriva acestora, comunicarea titlurilor executorii fiind singurul act de executare pe care pârâta a înțeles să îl întreprindă până la data formulării prezentei acțiuni, astfel încât termenul de 6 luni prevăzut de art. 389 alin. (1) C. proc. civ., s-a împlinit. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile codului de procedură civilă și dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998. Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 4248 din 13 martie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 45 din O.U.G.

nr. 51/1998. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, sub nr. 16501/299/2008. Prin sentința civilă nr. 31 din 1 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondate, excepțiile inadmisibilității acțiunii și tardivității; a admis acțiunea formulată de reclamanții P.L. și P.I., și a constatat perimată de drept executarea silită formulată de A.V.A.S.

împotriva debitorilor-reclamanți, reținând următoarele: Excepțiile inadmisibilității acțiunii și tardivității, invocate de pârâta A.V.A.S., sunt neîntemeiate, întrucât reclamanții, prin precizările orale la acțiune, au arătat că au formulat o cerere prin care solicită să se constate că executarea silită, formulată de pârâtă, în temeiul contractului de garanție imobiliară, autentificat sub nr. 3348 din 3 mai 1995, este prescrisă, iar această cerere este admisibilă, potrivit art. 399 alin. (1) teza I-a C. proc. civ. S-a reținut, că reclamanții nu au solicitat desființarea actelor de executare pentru motive prevăzute de art. 399 alin. (2) și următoarele C. proc. civ., pentru a fi în prezența unei contestații la executare și a se pune, astfel, în discuție tardivitatea unei astfel de cereri.

Pe fondul cererii de chemare în judecată, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamanții au calitatea de terți dobânditori ai imobilului, devenind proprietari ai acestuia prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9328 din 26 octombrie 1999, încheiat cu numitul B.C.; că executarea silită împotriva reclamanților a fost pornită prin comunicarea de către pârâtă, în data de 7 septembrie 2007, a adresei nr. 11599 din 30 august 2007, căreia i-au fost anexate contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995, actul adițional la acesta din data de 25 octombrie 1995 și contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 5381 din 3 mai 1995 la Notariatul de Stat Județean Gorj, înscris sub nr. 3348 din 3 mai 1995 în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni Ipotecare al acestui notariat; că, de la această dată și până la promovarea prezentei acțiuni, pârâta a rămas în pasivitate și nu a făcut niciun act de executare; că, potrivit art. 390 alin. (1) C. proc.

civ., dispozițiile art. 387 și art. 389 C. proc. civ., nu se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație; că, potrivit dispozițiilor art. 58 din O.U.G. nr. 51/19987, „executorul va începe executarea după comunicarea titlului executoriu prevăzut de art. 39 alin. (1), cu mențiunea că neachitarea de bunăvoie a creanței în termen de 5 zile lucrătoare de la primire dă dreptul creditorului să procedeze la executarea silită, fără nicio altă somație”; că, din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că această comunicare a titlului executoriu reprezintă însăși somația în temeiul căreia s-a început executarea silită, chiar dacă nu cuprinde „toate condițiile de formă prevăzute de art. 387 C. proc.

civ.” și că executarea silită pornită de pârâta A.V.A.S., care prin contractul de cesiune de creanță nr. 724397 din 15 decembrie 1999 a preluat acțiunile neperformante de la B.A., printre acestea figurând și creanța rezultată din contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995 intervenit între B.A. și SC D.F. SRL, precum și din actul adițional încheiat la data de 25 octombrie 1995, pentru un credit de 300.000.000 lei vechi, credit garantat, printre altele, și cu apartamentul în litigiu, potrivit contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 3348 din 3 mai 1995, prin care s-a instituit ipotecă asupra apartamentului în litigiu, nu poate fi interpretată că începe fără somație, chiar și numai prin menționarea că neplata creanței în termen de 5 zile dă dreptul creditorului să procedeze la executarea silită fără nicio altă somație.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.V.A.S., indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă a arătat că obiectul executării silite îl reprezintă o creanță comercială, astfel că Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a Curții de Apel București nu are competența funcțională în judecarea fondului cauzei; că executarea silită se desfășoară potrivit dispozițiilor speciale reglementate prin O.U.G.

nr. 51/1998; că, în cazul cumpărării apartamentului în litigiu, cumpărătorilor le revenea obligația să se intereseze despre situația juridică a acestuia, iar, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, aceștia și-au asumat riscul cu privire la consecințele ce decurg din faptul că la încheierea contractului vânzătorul a declarat că imobilul nu este grevat de sarcini și împreună cu cumpărătorul, au scutit notarul public de cercetarea registrelor de publicitate; că, potrivit art. 1790 C. civ., creditorii care au privilegiu sau ipoteca înscrisă asupra unui imobil îl urmăresc în mâna oricui ar trece, respectiv că ipoteca este un drept real ce poartă asupra unui imobil, astfel că beneficiul de urmărire însoțește bunul în mâinile oricui s-ar afla acesta, fără să fie nevoie de un contract de novație pentru ca terțul subdobânditor să fie ținut de ipoteca constituită de autorul său; că procedurii de executare silită declanșată de executorii A.V.A.S.

nu îi sunt aplicabile prevederile de drept comun stipulate în Codul de procedură civilă, ci dispozițiile speciale prevăzute în O.U.G. nr. 51/1998. Potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, executarea silită va începe numai după comunicarea unei somații, în afară de cazurile când legea prevede altfel. În cazul procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998, legiuitorul a stabilit că executarea silită va începe altfel, respectiv prin „comunicarea titlului executoriu”. Prin urmare, coroborând prevederile art. 58 cu prevederile art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998, care stipulează că titlul executoriu se comunică debitorului și se pune în executare fără nicio formalitate, rezultă în mod clar că executarea silită declarată de executorii A.V.A.S.

nu începe prin comunicarea unei somații, ci a unei simple adrese de înștiințare a debitorului despre existența debitului și acordarea unui termen de plată, și, deci, executarea silită nu se perimă. Examinând sentința în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente: Pârâta A.V.A.S. a preluat, prin contractul de cesiune de creanță nr. 724397 din 15 decembrie 1999, activele neperformante de la Banca Agricolă, printre acestea figurând și creanța rezultată din contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995 intervenit între B.A. și SC D.F. SRL precum și din actul adițional încheiat la data de 25 octombrie 1995, în valoare de 300.000.000 lei vechi, credit ce a fost garantat și cu imobilul în litigiu, potrivit contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 5381 din 3 mai 1995, semnat de C.V.

și C.D., prin care s-a instituit ipotecă asupra acestuia. Prin sentința civilă nr. 9988 din 29 noiembrie 1995 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, s-a constatat că, la data de 24 iulie 1995, a intervenit un act de vânzare-cumpărare între B.C. și C.V. (zis V.), care are ca obiect apartamentul în litigiu. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9328 din 26 octombrie 1999, reclamanții au devenit proprietarii acestui imobil. Susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a Curții de Apel București nu are competența funcțională de a judeca fondul cauzei, față de faptul că obiectul executării silite îl constituie creanțe comerciale, este nefondată.

Astfel, potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 „cererile de orice natură privind drepturile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice, altele decât debitorii definiți la art. 38, sunt de competența curții de apel în a cărui rază teritorială se află sediul, după caz, domiciliul pârâtului și se judecă de urgență și cu precădere”. Potrivit acestor dispoziții legale, competența de primă instanță în soluționarea cererilor de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice, altele decât debitorii definiți la art. 38, aparține curții de apel unde își are sediul sau, după caz, domiciliul pârâtul.

În speță, recurenta-pârâtă invocă soluționarea fondului cauzei de către secția civilă a curții de apel cu încălcarea normelor privind competența jurisdicțională de atribuțiune, față de natura comercială a creanței preluate de A.V.A.S. Normele de competență nu reglementează o competență de atribuțiune proprie a secțiilor curții de apel, ca în cazul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o pare, iar, pe de altă parte, raportul juridic dedus judecății s-a născut în baza contractului de cesiune de creanță nr. 724397 din 15 decembrie 1999, încheiat în conformitate cu dispozițiile art. 1319 și urm. C. civ. român, care este un contract civil și nu comercial, așa cum susține pârâta-recurentă, în scopul aducerii la îndeplinire a dispozițiilor O.U.G.

nr. 51/1998, cu modificările și completările ulterioare, și a O.U.G. nr. 163/1999. Prin urmare, secției civile a curții de apel unde își are sediul pârâta îi revine competența de judecare a fondului cauzei promovată de intimații-reclamanți. Executarea silită pornită de pârâta A.V.A.S. împotriva reclamanților este, într-adevăr, reglementată de dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, iar imobilul cumpărat de reclamanți este grevat de ipoteca instituită asupra sa prin contractul de garanție imobiliară semnat de numiții C.V. și C.D., nr. 3348 din 3 mai 1995, care îl urmărește în mâna oricui ar trece, potrivit art. 1790 C. civ. Litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, se soluționează cu respectarea prevederilor capitolului IV din Legea nr. 409/2001, pentru aprobarea O.U.G.

nr. 51/1998, și completată în mod corespunzător cu dispozițiilor Codului de procedură civilă. Executarea silită a intimaților-reclamanți a fost pornită prin comunicarea titlului executoriu, contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995 și actul adițional la acesta din data de 25 octombrie 1995, a contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 5381 din 3 mai 1995 la Notariatul de Stat Județean Gorj și înscris sub nr. 3348 din 3 mai 1995 în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni Ipotecare al acestui notariat, la 7 septembrie 2007. Potrivit art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, privind unele măsuri premergătoare privatizării bancare, modificată și republicată, „executorul va începe executarea după comunicarea titlului executoriu prevăzut de art. 39 alin. (1) cu mențiunea că neachitarea de bună-voie a creanței în termen de 5 zile lucrătoare de la primire dă dreptul creditorului să procedeze la executarea silită fără nicio altă somație”.

Folosind sintagma „fără nici o altă somație”, legiuitorul a înțeles să asimileze comunicarea prevăzută de art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, modificată și republicată, cu somația prevăzută de art. 387 alin. (1) C. proc. civ., chiar dacă aceasta nu întrunește toate cerințele prevăzute de acest text de lege, cu toate consecințele ce decurg din transmiterea acesteia către debitor. Prin art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, modificată și republicată, s-a prevăzut un termen de 5 zile pentru achitarea de bună-voie a creanței de către cel căruia i s-a făcut comunicarea, după care creditorul poate să procedeze la executarea silită. Or, în speță, la expirarea celor 5 zile de la comunicarea titlului executoriu, la 7 septembrie 2007, recurenta-pârâtă putea să procedeze la executarea silită împotriva recurenților-reclamanți, fără nicio altă somație.

Însă, recurenta-pârâtă nu a efectuat niciun act de executare în termenul de prescripție a executării silite prevăzut de art. 389 alin.(1) C. proc. civ., de 6 luni, ce începe să curgă de la expirarea celor 5 zile pentru achitarea de bună-voie a creanței de către debitori. Pin urmare, curtea de apel a constatat legal că executarea silită pornită de A.V.A.S. împotriva debitorilor-reclamanți s-a perimat de drept. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței nr. 31 din 1 iulie 2009, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.