ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1040/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1040/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului
civil de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, la data de 17 septembrie
2008, sub nr. 16501/299/2008, reclamanții P.L. și P.I. au chemat în judecată pe
pârâta A.V.A.S., solicitând instanței să constate desființarea executării
silite formulată de pârâtă, ca urmare a perimării de drept a executării silite.
În motivarea
acțiunii, reclamanții au arătat că, prin contractul de credit nr. 440 din 11
mai 1995, B.A. a acordat un credit către SC D.F. SRL, iar, ulterior, pârâta A.V.A.S.
a preluat activele neperformante de la B.A., printre care figurează și creanța
rezultată din contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995.
Pentru creditul
respectiv, numiții C.V. și C.D. au semnat contractul de garanție imobiliară
autentificat sub nr. 3348 din 3 mai 1995, prin care s-a instituit ipotecă
asupra imobilului situat în Târgu-Jiu, zona Gării, județul Gorj.
La data de 29
noiembrie 1995, Judecătoria Târgu Jiu a pronunțat sentința civilă nr. 9988,
prin care s-a constatat că la data de 24 iulie 1995 a intervenit un act de vânzare-cumpărare între numiții B.C. și C.V. (zis V.), având ca obiect
apartamentul în litigiu.
Ulterior, reclamanții
au dobândit imobilul respectiv prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9328
din 26 octombrie 1999, încheiat cu numitul B.C.
S-a mai arătat, că,
la data de 7 septembrie 2007, pârâta A.V.A.S. a comunicat reclamanților
titlurile executorii în baza cărora a înțeles că înceapă executarea silită
împotriva acestora, comunicarea titlurilor executorii fiind singurul act de
executare pe care pârâta a înțeles să îl întreprindă până la data formulării
prezentei acțiuni, astfel încât termenul de 6 luni prevăzut de art. 389 alin. (1)
C. proc. civ., s-a împlinit.
În drept, acțiunea a
fost întemeiată pe dispozițiile codului de procedură civilă și dispozițiilor
O.U.G. nr. 51/1998.
Judecătoria
sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 4248 din 13 martie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,
reținând că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și familie, sub nr. 16501/299/2008.
Prin sentința civilă nr.
31 din 1 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondate, excepțiile
inadmisibilității acțiunii și tardivității; a admis acțiunea formulată de
reclamanții P.L. și P.I., și a constatat perimată de drept executarea silită
formulată de A.V.A.S. împotriva debitorilor-reclamanți, reținând următoarele:
Excepțiile inadmisibilității
acțiunii și tardivității, invocate de pârâta A.V.A.S., sunt neîntemeiate,
întrucât reclamanții, prin precizările orale la acțiune, au arătat că au
formulat o cerere prin care solicită să se constate că executarea silită, formulată
de pârâtă, în temeiul contractului de garanție imobiliară, autentificat sub nr.
3348 din 3 mai 1995, este prescrisă, iar această cerere este admisibilă,
potrivit art. 399 alin. (1) teza I-a C. proc. civ.
S-a reținut, că
reclamanții nu au solicitat desființarea actelor de executare pentru motive
prevăzute de art. 399 alin. (2) și următoarele C. proc. civ., pentru a fi în
prezența unei contestații la executare și a se pune, astfel, în discuție
tardivitatea unei astfel de cereri.
Pe fondul cererii de
chemare în judecată, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamanții au
calitatea de terți dobânditori ai imobilului, devenind proprietari ai acestuia
prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9328 din 26 octombrie
1999, încheiat cu numitul B.C.; că executarea silită împotriva reclamanților a
fost pornită prin comunicarea de către pârâtă, în data de 7 septembrie 2007, a adresei nr. 11599 din 30 august 2007, căreia i-au fost anexate contractul de credit nr. 440
din 11 mai 1995, actul adițional la acesta din data de 25 octombrie 1995 și
contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 5381 din 3 mai 1995 la Notariatul de Stat Județean Gorj, înscris sub nr. 3348 din 3 mai 1995 în Registrul de
Transcripțiuni și Inscripțiuni Ipotecare al acestui notariat; că, de la această
dată și până la promovarea prezentei acțiuni, pârâta a rămas în pasivitate și
nu a făcut niciun act de executare; că, potrivit art. 390 alin. (1) C. proc.
civ., dispozițiile art. 387 și art. 389 C. proc. civ., nu se aplică în cazurile
când legea încuviințează executarea fără somație; că, potrivit dispozițiilor art.
58 din O.U.G. nr. 51/19987, „executorul va începe executarea după comunicarea
titlului executoriu prevăzut de art. 39 alin. (1), cu mențiunea că neachitarea
de bunăvoie a creanței în termen de 5 zile lucrătoare de la primire dă dreptul
creditorului să procedeze la executarea silită, fără nicio altă somație”; că,
din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că această comunicare a titlului
executoriu reprezintă însăși somația în temeiul căreia s-a început executarea
silită, chiar dacă nu cuprinde „toate condițiile de formă prevăzute de art. 387
C. proc. civ.” și că executarea silită pornită de pârâta A.V.A.S., care prin
contractul de cesiune de creanță nr. 724397 din 15 decembrie 1999 a preluat acțiunile neperformante de la B.A., printre acestea figurând și creanța rezultată din
contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995 intervenit între B.A. și SC D.F. SRL,
precum și din actul adițional încheiat la data de 25 octombrie 1995, pentru un
credit de 300.000.000 lei vechi, credit garantat, printre altele, și cu
apartamentul în litigiu, potrivit contractului de garanție imobiliară
autentificat sub nr. 3348 din 3 mai 1995, prin care s-a instituit ipotecă
asupra apartamentului în litigiu, nu poate fi interpretată că începe fără
somație, chiar și numai prin menționarea că neplata creanței în termen de 5
zile dă dreptul creditorului să procedeze la executarea silită fără nicio altă
somație.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâta A.V.A.S., indicând ca temei legal al
criticilor formulate art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea
criticilor formulate, recurenta-pârâtă a arătat că obiectul executării silite îl
reprezintă o creanță comercială, astfel că Secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și familie a Curții de Apel București nu are competența
funcțională în judecarea fondului cauzei; că executarea silită se desfășoară
potrivit dispozițiilor speciale reglementate prin O.U.G. nr. 51/1998; că, în
cazul cumpărării apartamentului în litigiu, cumpărătorilor le revenea obligația
să se intereseze despre situația juridică a acestuia, iar, potrivit
contractului de vânzare-cumpărare, aceștia și-au asumat riscul cu privire la
consecințele ce decurg din faptul că la încheierea contractului vânzătorul a
declarat că imobilul nu este grevat de sarcini și împreună cu cumpărătorul, au
scutit notarul public de cercetarea registrelor de publicitate; că, potrivit art.
1790 C. civ., creditorii care au privilegiu sau ipoteca înscrisă asupra unui
imobil îl urmăresc în mâna oricui ar trece, respectiv că ipoteca este un drept
real ce poartă asupra unui imobil, astfel că beneficiul de urmărire însoțește
bunul în mâinile oricui s-ar afla acesta, fără să fie nevoie de un contract de novație
pentru ca terțul subdobânditor să fie ținut de ipoteca constituită de autorul său;
că procedurii de executare silită declanșată de executorii A.V.A.S. nu îi sunt
aplicabile prevederile de drept comun stipulate în Codul de procedură civilă,
ci dispozițiile speciale prevăzute în O.U.G. nr. 51/1998.
Potrivit
dispozițiilor Codului de procedură civilă, executarea silită va începe numai
după comunicarea unei somații, în afară de cazurile când legea prevede altfel.
În cazul procedurii
prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998, legiuitorul a stabilit că executarea silită va
începe altfel, respectiv prin „comunicarea titlului executoriu”.
Prin urmare, coroborând
prevederile art. 58 cu prevederile art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998, care
stipulează că titlul executoriu se comunică debitorului și se pune în executare
fără nicio formalitate, rezultă în mod clar că executarea silită declarată de
executorii A.V.A.S. nu începe prin comunicarea unei somații, ci a unei simple adrese
de înștiințare a debitorului despre existența debitului și acordarea unui
termen de plată, și, deci, executarea silită nu se perimă.
Examinând sentința în
limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Pârâta A.V.A.S. a
preluat, prin contractul de cesiune de creanță nr. 724397 din 15 decembrie 1999,
activele neperformante de la Banca Agricolă, printre acestea figurând și
creanța rezultată din contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995 intervenit
între B.A. și SC D.F. SRL precum și din actul adițional încheiat la data de 25
octombrie 1995, în valoare de 300.000.000 lei vechi, credit ce a fost garantat
și cu imobilul în litigiu, potrivit contractului de garanție imobiliară
autentificat sub nr. 5381 din 3 mai 1995, semnat de C.V. și C.D., prin care s-a
instituit ipotecă asupra acestuia.
Prin sentința civilă nr.
9988 din 29 noiembrie 1995 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, s-a constatat
că, la data de 24 iulie 1995, a intervenit un act de vânzare-cumpărare între B.C.
și C.V. (zis V.), care are ca obiect apartamentul în litigiu.
Ulterior, prin
contractul de vânzare-cumpărare nr. 9328 din 26 octombrie 1999, reclamanții au
devenit proprietarii acestui imobil.
Susținerea recurentei-pârâte
potrivit căreia Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a
Curții de Apel București nu are competența funcțională de a judeca fondul
cauzei, față de faptul că obiectul executării silite îl constituie creanțe
comerciale, este nefondată.
Astfel, potrivit art.
45 din O.U.G. nr. 51/1998 „cererile de orice natură privind drepturile în
legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate
pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice, altele
decât debitorii definiți la art. 38, sunt de competența curții de apel în a
cărui rază teritorială se află sediul, după caz, domiciliul pârâtului și se
judecă de urgență și cu precădere”.
Potrivit acestor
dispoziții legale, competența de primă instanță în soluționarea cererilor de
orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare
preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii
civile a persoanelor fizice și juridice, altele decât debitorii definiți la art.
38, aparține curții de apel unde își are sediul sau, după caz, domiciliul
pârâtul.
În speță,
recurenta-pârâtă invocă soluționarea fondului cauzei de către secția civilă a
curții de apel cu încălcarea normelor privind competența jurisdicțională de
atribuțiune, față de natura comercială a creanței preluate de A.V.A.S.
Normele de competență
nu reglementează o competență de atribuțiune proprie a secțiilor curții de
apel, ca în cazul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o pare,
iar, pe de altă parte, raportul juridic dedus judecății s-a născut în baza
contractului de cesiune de creanță nr. 724397 din 15 decembrie 1999, încheiat
în conformitate cu dispozițiile art. 1319 și urm. C. civ. român, care este un
contract civil și nu comercial, așa cum susține pârâta-recurentă, în scopul
aducerii la îndeplinire a dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, cu modificările și
completările ulterioare, și a O.U.G. nr. 163/1999.
Prin urmare, secției
civile a curții de apel unde își are sediul pârâta îi revine competența de
judecare a fondului cauzei promovată de intimații-reclamanți.
Executarea silită
pornită de pârâta A.V.A.S. împotriva reclamanților este, într-adevăr,
reglementată de dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, iar imobilul cumpărat de
reclamanți este grevat de ipoteca instituită asupra sa prin contractul de
garanție imobiliară semnat de numiții C.V. și C.D., nr. 3348 din 3 mai 1995,
care îl urmărește în mâna oricui ar trece, potrivit art. 1790 C. civ. Litigiile
în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, se
soluționează cu respectarea prevederilor capitolului IV din Legea nr. 409/2001,
pentru aprobarea O.U.G. nr. 51/1998, și completată în mod corespunzător cu
dispozițiilor Codului de procedură civilă.
Executarea silită a
intimaților-reclamanți a fost pornită prin comunicarea titlului executoriu,
contractul de credit nr. 440 din 11 mai 1995 și actul adițional la acesta din
data de 25 octombrie 1995, a contractului de garanție imobiliară autentificat
sub nr. 5381 din 3 mai 1995 la Notariatul de Stat Județean Gorj și înscris sub nr.
3348 din 3 mai 1995 în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni Ipotecare al
acestui notariat, la 7 septembrie 2007.
Potrivit art. 58 din O.U.G.
nr. 51/1998, privind unele măsuri premergătoare privatizării bancare,
modificată și republicată, „executorul va începe executarea după comunicarea
titlului executoriu prevăzut de art. 39
alin.
(1) cu
mențiunea că neachitarea de bună-voie a creanței în termen de 5 zile lucrătoare
de la primire dă dreptul creditorului să procedeze la executarea silită fără
nicio altă somație”.
Folosind sintagma
„fără nici o altă somație”, legiuitorul a înțeles să asimileze comunicarea prevăzută
de art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, modificată și republicată, cu somația
prevăzută de art. 387 alin. (1) C. proc. civ., chiar dacă aceasta nu întrunește
toate cerințele prevăzute de acest text de lege, cu toate consecințele ce
decurg din transmiterea acesteia către debitor.
Prin art. 58
din
O.U.G. nr. 51/1998, modificată și republicată, s-a prevăzut un termen de 5 zile
pentru achitarea de bună-voie a creanței de către cel căruia i s-a făcut
comunicarea, după care creditorul poate să procedeze la executarea silită.
Or, în speță, la
expirarea celor 5 zile de la comunicarea titlului executoriu, la 7 septembrie
2007, recurenta-pârâtă putea să procedeze la executarea silită împotriva recurenților-reclamanți,
fără nicio altă somație. Însă, recurenta-pârâtă nu a efectuat niciun act de
executare în termenul de prescripție a executării silite prevăzut de art. 389 alin.(1)
C. proc. civ., de 6 luni, ce începe să curgă de la expirarea celor 5 zile
pentru achitarea de bună-voie a creanței de către debitori.
Pin urmare, curtea de
apel a constatat legal că executarea silită pornită de A.V.A.S. împotriva
debitorilor-reclamanți s-a perimat de drept.
Pentru considerentele
expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge
recursul declarat de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței nr. 31 din 1 iulie 2009, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 februarie 2010.