ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1473/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1473/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

A

supra recursului de

față, constată următoarele:

Rejudecând cauza, Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.B.

împotriva sentinței civile nr. 393 din 08 martie 2011 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL Iași

și a obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.500

lei către intimată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele motive:

Prin sentința nr. 393

din 08 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul C.B. în contradictoriu cu

pârâta SC R. SRL (Casa de Discuri R.), ca fiind introdusă de o persoană fără

calitate procesuală, admițându-se, în prealabil, excepția cu acest obiect, reținându-se

în motivare următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată reclamantul a susținut că, în urmă cu șapte ani, în

calitate de artist desenator, a realizat la solicitarea Z.R., împreună cu I.S.,

un proiect pentru aducerea la îndeplinire a unui program publicitar P.L.R. de

promovare a trupei I., I.S. realizând partea de proiect pe on line, iar

reclamantul conceptul grafic și ilustrațiile în vederea scoaterii pe piață a

unei cutii pentru seturi de patru C.D.-uri. Reclamantul a mai susținut că Z.R.

a avut consimțământul său de a folosi imaginile creației proprii doar în ceea

ce privește acest ambalaj și numai pentru forma proprie a creației sale, scoasă

pe piața românească la vânzare la nivelul anilor 2003, și că nu a existat un

contract de cesiune, prin care să-i fi cedat companiei Z.R. dreptul de a

utiliza creația sa pentru alte materiale decât cele care au apărut în anul 2003

și dreptul de a modifica creația fără acordul său prealabil.

Opera a fost adusă la

cunoștință publică pentru prima dată sub numele I.S. și nu este decât

expresia dreptului său ca autor de a decide sub ce nume se va publica opera.

Imaginile cu privire

la care reclamantul susține că sunt creația sa, constând în prelucrări ale unor

fotografii ale membrilor trupei I., sunt redate pe coperțile albumului I. 4

Motion, produs în anul 2003, iar caseta tehnică a acestui album cuprinde

mențiunile „concept grafic și ilustrație: I.S.; grafică: I.S. și D.G. (Z.R.)”

precum și „Toate drepturile asupra înregistrării sonore și materialului grafic

sunt rezervate”.

În acest

circumstanțe, dată fiind prezumția instituită de art. 4 din Legea nr. 8/1996, I.S.

și D.G. (Z.R.) au calitatea de autori ai operei de creație intelectuală în

cauză.

În vederea

răsturnării acestei prezumții și pentru a dovedi cele susținute în combaterea

excepției lipsei calității procesuale active, reclamantul a invocat, pe de o

parte, posesia „codului sursă” al operei, iar pe de altă parte, corespondența

purtată cu Z.R., referitoare la transmiterea dreptului de folosință a operei și

la condițiile utilizării acesteia.

Înscrisurile care

constituie menționata corespondență, ca probă invocată în combaterea excepției

în discuție, nu au fost însă depuse la dosar, situație în care tribunalul a

apreciat că, faptul că în posesia reclamantului se află computerul folosit în

scopul creării imaginilor în cauză nu este de natură a dovedi, în lipsa

oricăror alte probe, că reclamantul este autorul operei realizate pe acel

computer, cu atât mai mult cu cât însuși reclamantul recunoaște colaborarea la

realizarea proiectului cu I.S., respectiv persoana sub numele căreia opera a

fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică. De asemenea, înscrisurile

invocate de reclamant ca reprezentând cadrul sursă al operei sau înscrisurile

care reprezintă print-screen-uri ale caracteristicilor tehnice ale

documentelor, prin ele însele, nu au aptitudinea de a proba că reclamantul este

autorul operele în cauză.

Prin Decizia nr. 132

din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis apelul declarat de reclamantul C.B., a anulat sentința atacată

și a trimis cauza spre continuarea judecării cauzei la aceeași instanță.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a constatat, în esență, că probatoriul administrat în

această fază procesuală este în măsură a dovedi calitatea procesuală activă.

Prin Decizia nr. 530

din 14 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a

respins excepția nulității recursului, a admis recursul declarat de pârâta SC

R. SRL împotriva deciziei de apel, a casat decizia și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță de apel, constatând următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, formulată la data de 13 mai 2010, reclamantul C.B. a

solicitat constatarea încălcării de către pârâtă a drepturilor sale morale și

patrimoniale asupra unor imagini, prin folosirea lor, fără drept și fără

consimțământul prealabil al reclamantului, pe ambalajul și pe coperțile

interioare ale C.D. - urilor „Colecția de Aur - I. 4 Motion” și „Integrala I.”

din anul 2009; totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 40.000

euro reprezentând prejudiciul astfel cauzat (prejudiciu material - 10.000 euro,

iar moral - 30.000 euro).

Instanța de apel a

considerat că reclamantul are calitatea de autor al conceptului grafic și al

ilustrațiilor respectivelor albume, deoarece a reușit, prin probatoriul

administrat în apel, să răstoarne prezumția relativă instituită de art. 4 din

Legea nr. 8/1996 în favoarea persoanei sub numele căreia opera a fost adusă

pentru prima oară la cunoștință publică, în 2003, respectiv I.S. A conchis că

reclamantul este titularul drepturilor de natura celor invocate prin acțiune

(drepturile morale prevăzute de art. 10 lit. a), b) și d) din Legea nr. 8/1996,

respectiv drepturile patrimoniale prevăzute de art. 13 lit. a) și b) din lege),

fiind dovedită calitatea procesuală activă, contrar aprecierilor primei

instanțe.

Instanța de apel a

stabilit în mod corect faptul că legitimarea procesuală activă în cererea în

pretenții decurgând din încălcarea dreptului de autor este dată de statutul de

titular al prerogativelor patrimoniale și morale ale unui asemenea drept, și nu

în mod necesar de calitatea de autor, chiar dacă a apreciat că, în speță, cele două

calități se suprapun, fiind întrunite în persoana reclamantului.

Față de o asemenea

concluzie, nu s-ar putea considera că instanța de apel a analizat doar un

aspect al calității procesuale active, respectiv calitatea de autor, ce fusese

infirmată de către prima instanță, fiind exclus a se reține din decizie că, în

cadrul rejudecării cererii de chemare în judecată, ar fi urmat a se cerceta

aspectele legate de exercițiul atributelor dreptului de autor, inclusiv cele

desprinse din art. 6 din lege (nefiind exclusă o nouă respingere a cererii în

considerarea excepției lipsei calității procesuale active).

Din decizia recurată rezultă

în mod neechivoc faptul că analiza acestei excepții procesuale a fost epuizată,

iar prima instanță ar fi urmat să analizeze temeinicia drepturilor deduse

judecății, ceea ce înseamnă că evaluarea legalității deciziei trebuie să vizeze

întrunirea, în persoana reclamantului din cauză, chiar a calității de titular

al dreptului de autor, în contextul motivelor de recurs.

Este de observat că

pârâta, prin motivele de recurs, nu a negat existența unei contribuții a

reclamantului, în calitate de colaborator (atras în proiect prin

„subcontractarea” cu I.S., în termenii deciziei de apel) și, de altfel,

situația de fapt pe acest aspect, reținută de către instanța de apel, nici nu

ar fi putut fi cenzurată în prezentul recurs, în care controlul judiciar

ierarhic este limitat la verificarea legalității, nu și a temeiniciei deciziei

recurate.

Cu toate acestea,

recurenta - pârâtă a contestat calitatea reclamantului de titular al dreptului

de autor, mai mult, a pretins că reclamantul nu este autorul unei opere

originale.

În ceea ce privește

primul aspect relevat prin motivele de recurs, sunt corecte susținerile

recurentei în sensul că nu întotdeauna calitatea de autor al unei opere se

suprapune celei de titular (subiect) al drepturilor decurgând din statutul de

autor, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 stipulând că „În cazurile expres

prevăzute de lege, pot beneficia de protecția acordată autorului persoanele

juridice și persoanele fizice, altele decât autorul.”

Această situație de

excepție este întrunită, în mod cert, în privința operelor colective, în cazul

cărora legiuitorul a prevăzut expres, în art. 6 alin. (2) din lege, persoana ce

deține dreptul de autor, context în care se pune problema dacă autorul însuși

poate exercita prerogativele patrimoniale și morale ce decurg din calitatea de

autor.

Din această

perspectivă, s-a reținut că, în finalul considerentelor deciziei recurate s-a

arătat că atât conceptul grafic, cât și ilustrațiile (creații ale

reclamantului), sunt incluse în ambele cazuri în opere grafice colective,

calitate din care derivă drepturi de natura celor invocate prin acțiune și a

căror temeinicie urma a fi reanalizată de către tribunal.

Instanța de apel s-a

referit la ambele albume, „Colecția de Aur - I. 4 Motion” și „Integrala I.”, ca

fiind opere grafice colective, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie aplicabile

în cauză prevederile art. 6 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și

drepturile conexe, ce reglementează regimul juridic al operei colective, astfel

cum se susține, în mod corect, prin motivele de recurs.

Cu toate acestea, o

asemenea concluzie nu se poate formula cu certitudine pe baza considerentelor

deciziei recurate, astfel cum pretinde recurenta.

Astfel, pe de o

parte, constatarea privind natura de „opere grafice colective” nu a fost

explicit justificată în fapt, lipsind din motivarea deciziei recurate elemente

de fapt esențiale din perspectiva cerințelor de aplicare a prevederilor art. 6

din Legea nr. 8/1996.

Insuficienta

clarificare a situației de fapt împiedică instanța de recurs să evalueze modul

de aplicare a legii de către instanța de apel, impunându-se casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecare, în aplicarea art. 314 C. proc. civ.

Pe de altă parte,

există cel puțin o situație (ce a fost expusă în prezentele considerente) în

care constatarea instanței contrazice aprecierea esențială a instanței privind

calitatea reclamantului de titular al drepturilor invocate prin cererea de

chemare în judecată (reținută în considerente și, implicit, în dispozitiv, din

moment ce a fost argumentul determinant în adoptarea soluției), ca autor al

conceptului grafic și al ilustrațiilor, contradicție sesizată chiar prin motivele

de recurs. Chiar în această situație, însă, lipsa unor elemente de fapt

esențiale din motivarea deciziei recurate nu permite adoptarea unei soluții de

modificare a deciziei, atrăgând incidența aceluiași art. 314 C. proc. civ.

În ceea ce privește

neconcordanța între considerentele deciziei, aceasta derivă din regimul juridic

al operei colective, reglementat de art. 6 din Legea nr. 8/1996.

În cazul operei

colective, prerogativele patrimoniale ale dreptului de autor asupra operei ca

întreg nu pot fi exercitate de către coautori (cu excepția unei convenții

contrare), ci doar de către persoana menționată în alin. (2) din art. 6, care

este titularul dreptului de autor asupra operei colective.

În speță, pornindu-se

de la constatarea instanței de apel că ilustrațiile și conceptul grafic sunt

creații ale reclamantului incluse în opere grafice colective, ar rezulta că

aceste creații reprezintă doar contribuții personale dintr-un întreg. În acest

caz, ținându-se cont de faptul că, prin pretențiile formulate în cauză,

reclamantul tinde la valorificarea prerogativelor dreptului de autor doar

asupra contribuției personale, nu asupra întregii opere colective, soluționarea

excepției lipsei calității procesuale active presupune a se stabili dacă un

asemenea coautor rămâne titular al dreptului de autor în privința contribuției

personale, distinct de cel asupra întregului, care nu le aparține.

În evaluarea

existenței unui asemenea drept individual, pot fi relevante mai multe elemente,

ce ar trebui stabilite cu certitudine, respectiv dacă părțile de contribuții

personale ale coautorilor pot fi delimitate în cadrul ansamblului operei și

dacă eventuala delimitare doar a contribuției coautorului reclamant este

suficientă pentru ca acel coautor să conserve, în mod individual, dreptul de

autor asupra contribuției proprii.

De asemenea, ar

trebui să se analizeze dacă, în situația în discuție, contribuția trebuie

asimilată unei opere de sine - stătătoare, din moment ce s-ar pune problema

unei exploatări separate, deci a exercitării prerogativelor patrimoniale de

autor, fiind necesară, așadar, îndeplinirea criteriilor de existență a unei

opere în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996.

În același timp, ar

trebui să se discute dacă este posibilă exploatarea separată a uneia dintre

contribuții fără să se prejudicieze utilizarea operei ca întreg, context în

care ar trebui să se explice și să se demonstreze dacă mai există sau nu vreo

distincție între opera colectivă în care contribuțiile coautorilor pot fi

delimitate (dar pentru care este, în continuare, aplicabil regimul juridic

prevăzut de art. 6 din lege) și opera comună divizibilă (reglementată de art. 5

alin. (4) din lege).

Nu în ultimul rând,

este relevant a se stabili în concret dacă terțul - pe seama căruia coautorul

pretinde încălcarea dreptului de autor asupra părții sale de contribuție din

opera colectivă - a utilizat doar acea contribuție sau chiar întregul ca atare.

În acest ultim caz, se pune problema încălcării dreptului de autor asupra

întregii opere. Or, acest drept are un alt titular decât coautorii, cel puțin

în privința prerogativelor patrimoniale, respectiv persoana menționată în art. 6

alin. (2) din Legea nr. 8/1996, astfel încât aceste prerogative nu pot fi

exercitate în mod individual.

Rezultă, din cele

expuse în legătură cu regimul juridic al operei colective, că există cel puțin

o situație în care nu poate fi recunoscut unui coautor exercițiul dreptului de

autor, respectiv aceea în care se tinde la valorificarea prerogativelor

patrimoniale asupra contribuției personale, atunci când terțul a utilizat chiar

opera colectivă, context în care subzistă o contradicție între constatarea

naturii de operă colectivă și cea privind calitatea coautorului de titular al

acestor prerogative, în evaluarea legitimării procesuale active.

După cum s-a arătat

deja, controlul de legalitate a deciziei prin care se stabilește calitatea

procesuală activă în persoana reclamantului din cauză nu poate fi exercitat de

către instanța de recurs, în condițiile în care situația de fapt nu a fost pe

deplin lămurită, în privința aspectelor menționate anterior, respectiv raportul

dintre părțile de contribuție și opera colectivă, ca întreg, obiectul

utilizării de către terț (indicat în speță de către reclamant în persoana

pârâtei SC R. SRL) și, eventual, dacă partea de contribuție a reclamantului

putea fi exploatată separat fără să se prejudicieze utilizarea operei ca

întreg.

Este de precizat că

cele expuse anterior vizează exclusiv atributele patrimoniale ale dreptului de

autor, însă, ținând cont că instanța de apel nu a făcut, în analiza sa, nicio

delimitare între acestea și atributele morale recunoscute oricărui autor

persoană fizică, urmează ca distincțiile cuvenite pe acest aspect să fie

efectuate cu ocazia rejudecării apelului.

În același timp, după

cum s-a arătat deja, natura de „opere grafice colective” nu a fost explicit

justificată în fapt de către instanța de apel.

În cuprinsul deciziei

recurate s-a reținut că reclamantul a colaborat, împreună cu mai multe

persoane, la realizarea grafică a proiectului din 2003 al campaniei publicitare

de promovare a trupei I., proiect coordonat și finanțat de casa de producție „Z.R.”

(autoarea pârâtei din cauză) și finalizat cu albumul „Colecția de Aur - I. 4

Motion”, regăsit, cu modificări grafice, și în albumul „Integrala I.” din 2009,

realizat chiar de către pârâta din cauză.

Existența unei

pluralități de autori, specifică unei opere colective, pare a se desprinde și

din formulări precum „proiect grafic”, „compoziție grafică”.

Cu toate acestea, nu

rezultă explicit din motivare în ce a constat contribuția altor persoane la

realizarea unei asemenea opere colective, în condițiile în care este descrisă

doar activitatea desfășurată de către reclamant în cadrul acestui proiect,

respectiv de prelucrare pe propriul calculator a fotografiilor membrilor trupei

I. De altfel, nu reiese nici argumentul pentru care instanța a reținut

calitatea de autor a reclamantului nu numai pentru ilustrații, ci și pentru

„concept grafic”, sintagmă al cărei conținut nu a fost relevat prin decizia recurată.

Pe de altă parte,

instanța de apel a recunoscut calitatea de autor a reclamantului (precum și

calitatea de titular al dreptului de autor) asupra unor creații (concept grafic

și ilustrații) pentru care instanța a reținut că operează prezumția relativă

prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 în favoarea I.S. („Se

prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a

fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică”).

I.S. nu este parte în

cauză și nu rezultă din decizia de apel argumentele pentru care ar fi posibilă

combaterea prezumției legale într-un cadru procesual care nu îl include pe cel

în favoarea căruia operează prezumția și nici nu s-a formulat un capăt de

cerere cu acest obiect (aspect corect relevat prin motivele de recurs).

Pe lângă acest

aspect, instanța de apel, analizând calitatea de titular al dreptului de autor,

nu a cercetat raporturile juridice eventual stabilite între I.S. și Z.R.,

autoarea pârâtei, la momentul 2003 (producătoare de efecte juridice și în anul

2009), în sensul dacă a existat un acord posibil a fi încadrat în dispozițiile art.

6 din Legea nr. 8/1996, pentru clarificarea naturii operei create.

Prin motivele de

recurs pârâta a susținut că reclamantul, chiar dacă ar fi autorul ilustrațiilor

de pe cele două albume, nu este autorul unei opere originale, în sensul art. 7

din Legea nr. 8/1996, deoarece execuția ilustrațiilor a implicat o operațiune

pur tehnică, folosindu-se fotografii preexistente ale membrilor formației I.,

cu ajutorul unui software utilizat pentru editarea imaginilor digitale pe

calculator, program ce este produs și distribuit de A.S. și urmându-se

întrutotul indicațiile grafice date de angajații Z.R.

Întrucât analiza

acestui aspect este subsecventă celei privind stabilirea calității de titular

al dreptului de autor în contextul operei colective, urmează ca instanța de

apel să cerceteze, cu ocazia rejudecării, în aceeași ordine, susținerile

recurentei din perspectiva art. 7 din lege, evaluând, în măsura în care

apreciază că este necesar, dacă cerința unei opere originale interesează și

aplicarea art. 6 din lege, în sensul dacă posibilitatea exploatării separate a

unei contribuții din cadrul operei colective este condiționată de asimilarea

contribuției personale cu o operă originală.

De asemenea,

reținându-se că, prin motivele de recurs, pârâta revendică pentru sine

calitatea de titular al dreptului de autor (considerând că instanța de apel a

tranșat aspectul privind natura de opere grafice colective a celor două

albume), urmează ca, în cadrul rejudecării, instanța de apel să aprecieze dacă

acest aspect este relevant în contextul analizei calității reclamantului de

titular al aceluiași drept și să procedeze în consecință, ținând cont de

obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, respectiv de faptul că, prin

această cerere, reclamantul nu a intenționat desocotirea între coautor și

persoana care se pretinde titularul dreptului de autor, ci repararea

prejudiciului cauzat de către un terț prin folosirea fără drept a operei sale.

În rejudecarea

apelului, instanța a reținut următoarele considerente:

Potrivit casetei

tehnice a albumului I.R.I.S. 4 Motion, produs în 2003, cu privire la ilustrarea

căruia reclamantul pretinde că deține un drept de autor, conceptul grafic și

ilustrația aparțin I.S., iar grafica aparține I.S. și D.G. (Z.R.).

În această situație,

se prezumă, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 8/1996, că au calitatea de

autori ai operei de creație intelectuală în cauză I.S. și D.G. (Z.R.).

Răsturnarea

prezumției și afirmarea propriilor drepturi de autor de către reclamant nu

poate fi făcută într-un cadru procesual care să nu cuprindă, în calitate de

pârâți, persoanele prezumate a fi titularii dreptului de autor conform art. 4

din Legea nr. 8/1996, respectiv I.S. și Z.R.

În consecință,

neputând fi înlăturată în cadrul procesual de față prezumția instituită de art.

4 din Legea nr. 8/1996, se impune menținerea soluției primei instanțe în sensul

respingerii acțiunii datorită lipsei calității procesuale active.

Pe de altă parte,

chiar dacă s-ar depăși acest impediment formal, soluția care s-ar impune ar fi

aceeași, în considerarea naturii colective a creației constând în coperta

ilustrată a albumului „Colecția de Aur I. 4 Motion”.

Această copertă, așa

cum rezultă din probele administrate, declarații de martori, mențiunile de pe

copertă și însăși coperta, rezultatul, produsul creat, a presupus o sumă de

contribuții creative și execuționale constând, așa cum arată și intimata, într-o

întrepătrundere de elemente grafice, culoare, mesaje ale membrilor formației,

organizate într-o anume dispunere pe suport, care formează un tot conceptual.

Concepția și direcția

acestui produs au aparținut Z.R., care a impus executanților graficii implementarea

ideii.

Chiar dacă s-ar

admite că ilustrațiile de pe coperta I. - 4 Motion (imaginile prelucrate prin

intermediul unui program de calculator de către reclamant) și conceptul grafic

ar putea fi delimitate de creația în întregul ei și ar putea face obiectul unei

exploatări separate, se remarcă faptul că nici măcar acestea (grafica,

ilustrațiile și conceptul grafic) nu sunt rezultatul efortului creator exclusiv

al reclamantului, ci al unei contribuții colective, implicând, alături de

reclamant, pe reprezentanții Z.R. (G.O. - D.G.), atât în concept, cât și în

prelucrarea ulterioară pentru copertă a ilustrațiilor executate de reclamant

sub direcția I.S.

Declarațiile

martorului M.S. confirmă colaborarea dintre G.O., graficianul Z.R. și reclamant,

faptul că logo-ul I. era realizat de G.O., acesta supraveghind și prelucrând

ilustrațiile efectuate de reclamant.

Declarațiile

martorului sunt confirmate de mențiunile coperții (care atribuie realizarea

grafică atât I.S. cât și lui G.O. - D.G., ca angajat al Z.R.), dar și de

comparația ilustrațiilor din calculatorul reclamantului („codul sursă” al

acestora) cu cele de pe copertă (spre ex., filele 65-67, 79-80 dosar fond și

filele 42-43 dosar fond).

Comparând imaginile

„cod cursă” cu ilustrația copertei albumului și coroborând declarațiile

martorilor și mențiunile coperții privind autorii graficii acesteia, Curtea a

reținut că imaginile executate de reclamant prin intermediul unui software prin

prelucrarea unor fotografii ale membrilor formației au fost, la rândul lor, redimensionate,

„retușate” și prelucrate în ceea ce privește coloritul, contrastul și

claritatea contururilor de către G.O., fără a se putea delimita, din produsul

de creație final, o operă de sine-stătătoare a reclamantului.

În aceste condiții,

admițând caracterul colectiv al operei grafice complexe constând în coperta

albumului I.R.I.S. - 4 Motion, se impune a considera că, în lipsa unei

convenții contrare, titularul dreptului de autor este persoana din inițiativa,

sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată, respectiv Z.R.,

conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, sens în care, constatând lipsa

calității procesuale active a reclamantului, va fi respins apelul ca nefondat,

în temeiul art. 296 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul C.B., criticând-o pentru următoarele

motive:

nerăsturnarea prezumției de la art. 4 din Legea nr. 8/1996 nu este motivată,

fiind încălcate dispozițiile art. 261 C. proc. civ. și art. 6 alin. (1) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului relative la dreptul la un proces

echitabil, cu referire la jurisprudența C.E.D.O.

Instanța de apel

a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., în condițiile în care nu s-a

pronunțat cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 sau art. 7

din Legea nr. 8/1996. Prin decizia de recurs se stabilește obligația instanței

investită cu rejudecarea de a clarifica din punct de vedere faptic dacă în

speță este vorba despre o operă colectivă și dacă opera reclamantului poate fi

privită în mod autonom și poate fi protejată.

Este insuficientă argumentarea

potrivit căreia, în vederea constatării calității recurentului reclamant de

titular al dreptului de autor, ar fi esențială existența unui cadru procesual

care să implice și pretinșii co-titulari ai respectivului drept, I.S. și D.G. (G.O.

angajat al Z.R.).

principiul disponibilității de instanța de apel în condițiile în care recurentul

reclamant s-a adresat instanței de judecată în vederea constatării și

sancționării folosirii fără drept de către SC R. SRL a conceptului grafic și

ilustrațiilor grafice pe care le-a realizat în anul 2003.

Principiul

disponibilității presupune că părțile pot determina conținutul procesului prin

stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și al participanților la

proces, a fazelor și etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge, iar în

aplicarea acestui principiu, instanța este obligată să se pronunțe numai cu

privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în

cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În aceste

condiții, aprecierea instanței de apel potrivit căreia răsturnarea

prezumției instituită de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 8/1996 nu se poate

realiza în cadrul procesual stabilit de recurentul-reclamant odată cu

introducerea cererii de chemare în judecată nu numai că este nemotivată, ci

este și nefondată față de problemele de drept cu care a fost investită în

calea de atac și, deopotrivă, potrivit deciziei de casare cu trimitere spre

rejudecare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Orice drepturi pe

care le-ar fi avut prezumptiv Z.R., aceasta a cesionat către intimata-pârâtă ansamblul

drepturilor de autor vizând trupa I. și nu ar mai avea astfel calitate

procesuală pasivă într-o astfel de acțiune. Mai mult decât atât, Z.R. nu ar

putea fi niciodată parte în acest litigiu în condițiile în care, așa cum

rezultă inclusiv din probatoriul existent la dosarul cauzei, această societate

este radiată și dizolvată.

Cu privire la calitatea

de autor a I.S. și calitatea procesuală pasivă a acestuia de a fi parte în

litigiul ce face obiectul prezentei cauze, instanța de judecată a omis să

rețină că martorul Iagamoș Răzvan Ioan pe care l-a propus, cu ocazia

soluționării apelului în primul ciclu procesual, a fost audiat dată fiind

calitatea sa de administrator al companiei I.S. în perioada realizării

conceptului grafic și al ilustrațiilor a căror paternitate face obiectul

litigiului dedus judecății (2003).

Cu detalierea

declarației acestui martor, care relevă și colaborarea dintre I.S. și

recurentul-reclamant, se susține că rezultă caracterul original și de sine

stătător al operei recurentului-reclamant și faptul că se bucură de protecție

din punct de vedere patrimonial și moral în mod distinct în temeiul art. 7 din

Legea nr. 8/1996. Ca o consecință, prezumția instituită de art. 4 din Legea nr.

8/1996 a fost răsturnată.

și aplicat greșit dispozițiile art. 4, 6 și 7 din Legea nr. 8/1996 față de

situația de fapt și probatoriul administrat.

Art. 4 din Legea nr. 8/1996

instituie o prezumție relativă cu privire la calitatea de autor al operei de

creație intelectuală, care funcționează până la producerea probei contrare, ce

poate fi făcută prin orice mijloc de probă, întrucât realizarea operei este un

fapt, nu un act juridic.

Calitatea de autor a

operei în litigiu a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat de Înalta

Curte de Casației și Justiției, iar probele administrate în cauză o confirmă.

Potrivit art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 8/1996, opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată

independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării

ei, chiar în forma nefinalizată.

Instanța de apel a interpretat

în mod greșit probatoriul administrat în cauză, neluând în considerare faptul

că înscrisurile depuse la dosarul cauzei erau de natură a proba că

recurentul-reclamant este autorul atât a conceptului grafic, cât și al ilustrațiilor

realizate în anul 2003. S-au detaliat în cadrul criticii aspecte privind probe

administrate, care ar susține critica formulată, făcându-se referire la înscrisurile

ce reprezintă codul sursă, print screen-uri ale caracteristicilor tehnice ale

documentelor, expertiza I.T. extrajudiciară administrată în fața instanței de

apel, răspunsul la interogatoriul luat pârâtei intimate SC R. SRL, precum și

faptul că reclamantul este proprietarul computerului pe care au fost realizate

ilustrațiile.

Opera grafică

realizată de reclamant nu poate fi considerată a avea natura unei opere

colective în sensul legii întrucât s-a ocupat exclusiv de realizarea

ilustrațiilor în cadrul proiectului publicitar vizând trupa I. din anul 2003

(portretele membrilor trupei I. fiind rezultate ca urmare a desenării lor de

către acesta prin folosirea unor programe de web design).

Astfel, ilustrațiile

s-au realizat prin contribuția sa creativă exclusivă, ca urmare a efortului său

creator, urmat de etapa de execuție, acesta fiind unicul răspunzător de crearea

imaginilor a cărei paternitate se dispută în litigiu.

Ulterior derulării

activității creatoare de către recurentul-reclamant și realizării, pe această

cale, a conceptului grafic, reprezentanții Z.R. (D.G.), în speță G.O., nu au

avut o contribuție efectivă în realizarea operei grafice. Activitatea acestuia

din urmă a constat în simpla retușare a ilustrației executate de către

recurentul-reclamant, în privința contrastului, culorilor și clarității

contururilor, în acest sens, neputându-se reține asumarea vreunui efort

creator.

Mai mult decât atât, Z.R.

nu poate fi considerată persoana din inițiativa, sub responsabilitatea și sub

numele căreia a fost creată opera colectivă, cuvenindu-i-se astfel dreptul de

autor, în sensul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Aceasta deoarece Z.R.

nu a impus realizarea conceptului grafic în forma în care acesta a fost

executat, recurentul-reclamant având deplină libertate în activitatea sa de

creație a respectivelor ilustrații, contrar motivării instanței, care omite să

analizeze declarația martorului Iagamoș.

În mod greșit

instanța de judecată a reținut că ilustrațiile în litigiu au fost

"prelucrate prin intermediul unui program de calculator de către

reclamant", neobservând întregul raport de expertiză I.T. administrat în

cauză care reflectă etapele de execuție și nici celelalte probe administrate în

cauză.

Opera este rezultatul

întregului său efort inspirațional și creator, prin desenarea portretelor cu

ajutorul programelor de web design, la fel cum un pictor realizează portrete

utilizând efort inspirațional, creator și uleiuri.

Din declarația martorului

Iagamoș R.I. a rezultat că acesta s-a ocupat de predarea în format electronic a

pachetului de ilustrații realizat de recurentul - reclamant C.B. către casa de

producție Z.R. Ilustrațiile s-au regăsit pe coperta albumului produs în anul

2003 fără a suferi modificări.În plus, această teză se coroborează cu

declarația martorului S.R.M. care a precizat că, urmare a primirii

ilustrațiilor de la martorul Iagamoș, graficianul G.O. de la Z.R. s-a ocupat

exclusiv de redimensionarea ilustrațiilor, neexistând vreo altă contribuție

grafică.

În aceste

condiții, dreptul de autor asupra operei grafice îi aparține în mod

exclusiv reclamantului. În urma efortului său creator și a activității sale de

desenare a rezultat ilustrația grafică vizată, iar o simplă retușare a

respectivei imagini de către o altă persoană nu poate conduce la calificarea

caracterului colectiv al operei.

În concluzie,

intimata-pârâtă SC R. SRL a adus atingere drepturilor de care se bucură

recurentul-reclamant în temeiul calității sale de autor al operei grafice ca

urmare a folosirii fără drept a ilustrațiilor pe care le-a realizat în anul

2003, prin modificare semnificativă a formatului și compoziției.

În cauză a formulat

întâmpinare intimata SC R. SRL, solicitând respingerea recursului ca nefondat

și menținerea deciziei, cu susținerea legalității considerentelor

acesteia.

Analizând decizia în

raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al

recursului, în considerarea argumentelor ce succed.

art. 261 C. proC. civ. și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului relativ la dreptul la un proces echitabil, inclusiv

jurisprudența C.E.D.O. în materie, în ceea ce privește concluzia

instanței de apel privind nerăsturnarea prezumției instituită de art. 4

din Legea nr. 8/1996, pentru a fi atrasă incidența în cauză a motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel,

din considerentele

deciziei de apel rezultă argumentele pentru care, cu referire la situația

de fapt reținută și depășind aspectul vizând cadrul procesual, s-a

constatat că, dată fiind natura colectivă a operei, nu s-a răsturnat

prezumția instituită de art. 4 din lege.

Din perspectiva

aceluiași motiv de recurs, instanța de apel nu a încălcat dispozițiile

art. 315 C. proc. civ., cercetându-se cauza și prin prisma dispozițiilor art.

6 sau art. 7 din Legea nr. 8/1996, astfel cum rezultă din motivarea deciziei.

S-au arătat

argumentele pentru care în cauză se poate reține conceptul de operă colectivă

- definită de art. 6 din lege, și s-a analizat contribuția

recurentului reclamant, din perspectiva art. 7 din lege - aceasta din urmă, s-a

reținut, pentru ipoteza în care s-ar admite că elementele revendicate de

acesta ar putea fi delimitate de creația colectivă, în întregul ei.

În același

context de analiză generat de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu

poate fi primită nici critica privind motivarea referitoare la cadrul procesual

în care se poate discuta calitatea recurentului-reclamant de autor, date fiind

cele reținute sub acest aspect prin decizia anterioară de recurs.

Astfel, s-a arătat în

decizia anterioară că I.S. nu este parte în cauză și nu rezultă din decizia de

apel argumentele pentru care ar fi posibilă combaterea prezumției legale dedusă

din art. 4 din lege într-un cadru procesual care nu îl include pe cel în

favoarea căruia s-a constatat de instanța anterioară de apel că operează

prezumția și nici nu s-a formulat un capăt de cerere cu acest obiect (aspect

apreciat ca fiind corect relevat prin motivele de recurs).

invocate în susținerea criticii referitoare la încălcarea principiului

disponibilității de către instanța de apel nu pot fi reținute, din

perspectiva aceluiași motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., față de considerentele deciziei anterioare de recurs sub aspectul

relevat - cum s-a arătat anterior.

Chiar dacă în

privința intimatei pârâte s-ar putea reține transmiterea

calității de la societatea Z.R., cum susține recurentul reclamant, cadrul

procesual la care se face referire în decizia anterioară de recurs nu poate fi

realizat prin audierea unui martor, indicat a fi administrator al I.S. în

perioada realizării conceptului grafic și al ilustrațiilor a căror paternitate

face obiectul litigiului dedus judecății (2003).

Aceasta deoarece un cadru

procesual legal constituit impune calitatea de parte în proces a celor din

raportul juridic supus judecății - acesta fiind cel generat de prezumția

instituită de art. 4 din lege, care să fie citați în această calitate, pentru a

li se garanta exercitarea tuturor drepturilor.

instanța de apel a făcut referire la cadrul procesual adecvat, pentru

analizarea apărărilor formulate în răsturnarea prezumției instituite de art.

4 din lege, s-a mai arătat în decizie că și dacă s-ar depăși acest

impediment, soluția care s-ar impune ar fi aceeași, în considerarea

naturii colective a operei în discuție, în raport de care se fac

verificări.

Plecând de la natura operei,

ca fiind colectivă, pentru care nu s-a infirmat calitatea de autor instituită

de prezumția dată de art. 4 din lege, instanța de apel a cercetat cauza în

lumina deciziei anterioare de recurs, prin care s-a confirmat concluzia din

decizia de apel, sub aspectul faptului că legitimarea procesuală activă în

cererea în pretenții decurgând din încălcarea dreptului de autor este dată de

statutul de titular al prerogativelor patrimoniale și morale ale unui asemenea

drept, și nu în mod necesar de calitatea de autor.

Pârâta, a mai reținut

instanța anterioară de recurs, nu a negat existența unei contribuții a

reclamantului, în calitate de colaborator (atras în proiect prin

„subcontractarea” cu I.S., în termenii deciziei de apel), aceasta contestând

calitatea reclamantului de titular al dreptului de autor și, mai mult, a

pretins că reclamantul nu este autorul unei opere originale. Pârâta a susținut

că reclamantul, chiar dacă ar fi autorul ilustrațiilor de pe cele două albume,

nu este autorul unei opere originale, în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, deoarece

execuția ilustrațiilor a implicat o operațiune pur tehnică, folosindu-se

fotografii preexistente ale membrilor formației I., cu ajutorul unui software

utilizat pentru editarea imaginilor digitale pe calculator, program ce este

produs și distribuit de A.S. și urmându-se întrutotul indicațiile grafice date

de angajații Z.R.

Întrucât analiza

acestui aspect este subsecventă celei privind stabilirea calității de titular

al dreptului de autor în contextul operei colective, instanța de recurs a

subliniat că urmează ca instanța de apel să cerceteze, cu ocazia rejudecării,

în aceeași ordine, susținerile recurentei din perspectiva art. 7 din lege,

evaluând, în măsura în care apreciază că este necesar, dacă cerința unei opere

originale interesează și aplicarea art. 6 din lege, în sensul dacă

posibilitatea exploatării separate a unei contribuții din cadrul operei

colective este condiționată de asimilarea contribuției personale cu o operă

originală.

Procedând la

rejudecarea cauzei, în limitele trasate de instanța anterioară de recurs,

redate în extras anterior, instanța de apel a stabilit ca situație de

fapt, ce nu poate fi reapreciată în actualul stadiu procesual față de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ. (văzând criticile aferente de recurs ce

vizează probatoriul), că rezultatul, produsul creat a presupus o sumă de

contribuții creative și execuționale constând într-o întrepătrundere de

elemente grafice, culoare, mesaje ale membrilor formației, organizate într-o

anume dispunere pe suport, care formează un tot conceptual.

S-a reținut astfel

incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 8/1996, care

prevede că este operă colectivă opera în care

contribuțiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi posibil,

dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre

coautori asupra ansamblului operei create (alin. (1)) și că în lipsa unei convenții contrare, dreptul

de autor asupra operei colective aparține persoanei fizice sau juridice din

inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creat (alin. (2)).

În

aplicarea acestor dispoziții legale s-a mai constatat că

direcția

și

concepția acestui produs - operă colectivă au aparținut Z.R., care este

astfel titularul dreptului de autor asupra operei colective. Inițiativa la care

se referă dispozițiile art. 6 alin. (2) din lege vizează opera colectivă, așa

cum rezultă din norma legală.

Prin decizia

anterioară de recurs s-a arătat că instanța de apel, la rejudecare, va evalua,

în măsura în care apreciază că este necesar, dacă cerința unei opere originale

interesează și aplicarea art. 6 din lege, în sensul dacă posibilitatea

exploatării separate a unei contribuții din cadrul operei colective este

condiționată de asimilarea contribuției personale cu o operă originală.

În acest context, în

decizia de apel s-a analizat contribuția reclamantului recurent la opera colectivă,

din perspectiva art. 7 din Lege, constatându-se că și dacă s-ar admite că

ilustrațiile și conceptul grafic ar putea fi delimitate de creația în întregul

ei și ar putea face obiectul unei exploatări separate, acestea nu pot

susține o operă de sine-stătătoare a reclamantului,

având în vedere și faptul că, în primă fază, imaginile au fost executate de reclamant

prin intermediul unui software, prin prelucrarea unor fotografii ale membrilor

formației.

În limitele

criticilor formulate, în cadrul cărora se poate exercita controlul judiciar,concluzia

instanței și sub acest aspect nu poate fi cenzurată de instanța

de recurs, astfel cum s-a mai arătat, întrucât judecata în fața acesteia este

limitată la verificarea legalității și nu și a temeiniciei

deciziei, date fiind dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În concluzie, față

de limitele de rejudecare a cauzei și criticile de recurs, astfel cum

acestea au fost formulate, Înalta Curte constată că la situația de fapt

reținută s-au aplicat în mod corect dispozițiile Legii nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, puse în discuție prin

cererea de recurs, nefiind atrasă incidența în cauză nici a motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Constatând, prin urmare,

că nu sunt fondate motivele de recurs formulate, astfel cum acestea au fost susținute

și în limitele în care au putut fi analizate din perspectiva art. 304 C.

proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună în consecință, cu aplicarea art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul C.B. împotriva Deciziei nr. 508/A

din data de 4 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 iunie 2015.