ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1473/2015

A supra recursului de față, constată următoarele: Rejudecând cauza, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.B. împotriva sentinței civile nr. 393 din 08 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL Iași și a obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.500 lei către intimată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele motive: Prin sentința nr. 393 din 08 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul C.B.

în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL (Casa de Discuri R.), ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală, admițându-se, în prealabil, excepția cu acest obiect, reținându-se în motivare următoarele: Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susținut că, în urmă cu șapte ani, în calitate de artist desenator, a realizat la solicitarea Z.R., împreună cu I.S., un proiect pentru aducerea la îndeplinire a unui program publicitar P.L.R. de promovare a trupei I., I.S. realizând partea de proiect pe on line, iar reclamantul conceptul grafic și ilustrațiile în vederea scoaterii pe piață a unei cutii pentru seturi de patru C.D.-uri. Reclamantul a mai susținut că Z.R. a avut consimțământul său de a folosi imaginile creației proprii doar în ceea ce privește acest ambalaj și numai pentru forma proprie a creației sale, scoasă pe piața românească la vânzare la nivelul anilor 2003, și că nu a existat un contract de cesiune, prin care să-i fi cedat companiei Z.R.

dreptul de a utiliza creația sa pentru alte materiale decât cele care au apărut în anul 2003 și dreptul de a modifica creația fără acordul său prealabil. Opera a fost adusă la cunoștință publică pentru prima dată sub numele I.S. și nu este decât expresia dreptului său ca autor de a decide sub ce nume se va publica opera. Imaginile cu privire la care reclamantul susține că sunt creația sa, constând în prelucrări ale unor fotografii ale membrilor trupei I., sunt redate pe coperțile albumului I. 4 Motion, produs în anul 2003, iar caseta tehnică a acestui album cuprinde mențiunile „concept grafic și ilustrație: I.S.; grafică: I.S. și D.G. (Z.R.)” precum și „Toate drepturile asupra înregistrării sonore și materialului grafic sunt rezervate”.

În acest circumstanțe, dată fiind prezumția instituită de art. 4 din Legea nr. 8/1996, I.S. și D.G. (Z.R.) au calitatea de autori ai operei de creație intelectuală în cauză. În vederea răsturnării acestei prezumții și pentru a dovedi cele susținute în combaterea excepției lipsei calității procesuale active, reclamantul a invocat, pe de o parte, posesia „codului sursă” al operei, iar pe de altă parte, corespondența purtată cu Z.R., referitoare la transmiterea dreptului de folosință a operei și la condițiile utilizării acesteia.

Înscrisurile care constituie menționata corespondență, ca probă invocată în combaterea excepției în discuție, nu au fost însă depuse la dosar, situație în care tribunalul a apreciat că, faptul că în posesia reclamantului se află computerul folosit în scopul creării imaginilor în cauză nu este de natură a dovedi, în lipsa oricăror alte probe, că reclamantul este autorul operei realizate pe acel computer, cu atât mai mult cu cât însuși reclamantul recunoaște colaborarea la realizarea proiectului cu I.S., respectiv persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică. De asemenea, înscrisurile invocate de reclamant ca reprezentând cadrul sursă al operei sau înscrisurile care reprezintă print-screen-uri ale caracteristicilor tehnice ale documentelor, prin ele însele, nu au aptitudinea de a proba că reclamantul este autorul operele în cauză.

Prin Decizia nr. 132 din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de reclamantul C.B., a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre continuarea judecării cauzei la aceeași instanță. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat, în esență, că probatoriul administrat în această fază procesuală este în măsură a dovedi calitatea procesuală activă. Prin Decizia nr. 530 din 14 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins excepția nulității recursului, a admis recursul declarat de pârâta SC R. SRL împotriva deciziei de apel, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, constatând următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, formulată la data de 13 mai 2010, reclamantul C.B.

a solicitat constatarea încălcării de către pârâtă a drepturilor sale morale și patrimoniale asupra unor imagini, prin folosirea lor, fără drept și fără consimțământul prealabil al reclamantului, pe ambalajul și pe coperțile interioare ale C.D. - urilor „Colecția de Aur - I. 4 Motion” și „Integrala I.” din anul 2009; totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 40.000 euro reprezentând prejudiciul astfel cauzat (prejudiciu material - 10.000 euro, iar moral - 30.000 euro). Instanța de apel a considerat că reclamantul are calitatea de autor al conceptului grafic și al ilustrațiilor respectivelor albume, deoarece a reușit, prin probatoriul administrat în apel, să răstoarne prezumția relativă instituită de art. 4 din Legea nr. 8/1996 în favoarea persoanei sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima oară la cunoștință publică, în 2003, respectiv I.S.

A conchis că reclamantul este titularul drepturilor de natura celor invocate prin acțiune (drepturile morale prevăzute de art. 10 lit. a), b) și d) din Legea nr. 8/1996, respectiv drepturile patrimoniale prevăzute de art. 13 lit. a) și b) din lege), fiind dovedită calitatea procesuală activă, contrar aprecierilor primei instanțe. Instanța de apel a stabilit în mod corect faptul că legitimarea procesuală activă în cererea în pretenții decurgând din încălcarea dreptului de autor este dată de statutul de titular al prerogativelor patrimoniale și morale ale unui asemenea drept, și nu în mod necesar de calitatea de autor, chiar dacă a apreciat că, în speță, cele două calități se suprapun, fiind întrunite în persoana reclamantului.

Față de o asemenea concluzie, nu s-ar putea considera că instanța de apel a analizat doar un aspect al calității procesuale active, respectiv calitatea de autor, ce fusese infirmată de către prima instanță, fiind exclus a se reține din decizie că, în cadrul rejudecării cererii de chemare în judecată, ar fi urmat a se cerceta aspectele legate de exercițiul atributelor dreptului de autor, inclusiv cele desprinse din art. 6 din lege (nefiind exclusă o nouă respingere a cererii în considerarea excepției lipsei calității procesuale active). Din decizia recurată rezultă în mod neechivoc faptul că analiza acestei excepții procesuale a fost epuizată, iar prima instanță ar fi urmat să analizeze temeinicia drepturilor deduse judecății, ceea ce înseamnă că evaluarea legalității deciziei trebuie să vizeze întrunirea, în persoana reclamantului din cauză, chiar a calității de titular al dreptului de autor, în contextul motivelor de recurs.

Este de observat că pârâta, prin motivele de recurs, nu a negat existența unei contribuții a reclamantului, în calitate de colaborator (atras în proiect prin „subcontractarea” cu I.S., în termenii deciziei de apel) și, de altfel, situația de fapt pe acest aspect, reținută de către instanța de apel, nici nu ar fi putut fi cenzurată în prezentul recurs, în care controlul judiciar ierarhic este limitat la verificarea legalității, nu și a temeiniciei deciziei recurate. Cu toate acestea, recurenta - pârâtă a contestat calitatea reclamantului de titular al dreptului de autor, mai mult, a pretins că reclamantul nu este autorul unei opere originale.

În ceea ce privește primul aspect relevat prin motivele de recurs, sunt corecte susținerile recurentei în sensul că nu întotdeauna calitatea de autor al unei opere se suprapune celei de titular (subiect) al drepturilor decurgând din statutul de autor, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 stipulând că „În cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecția acordată autorului persoanele juridice și persoanele fizice, altele decât autorul.” Această situație de excepție este întrunită, în mod cert, în privința operelor colective, în cazul cărora legiuitorul a prevăzut expres, în art. 6 alin. (2) din lege, persoana ce deține dreptul de autor, context în care se pune problema dacă autorul însuși poate exercita prerogativele patrimoniale și morale ce decurg din calitatea de autor.

Din această perspectivă, s-a reținut că, în finalul considerentelor deciziei recurate s-a arătat că atât conceptul grafic, cât și ilustrațiile (creații ale reclamantului), sunt incluse în ambele cazuri în opere grafice colective, calitate din care derivă drepturi de natura celor invocate prin acțiune și a căror temeinicie urma a fi reanalizată de către tribunal. Instanța de apel s-a referit la ambele albume, „Colecția de Aur - I. 4 Motion” și „Integrala I.”, ca fiind opere grafice colective, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie aplicabile în cauză prevederile art. 6 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, ce reglementează regimul juridic al operei colective, astfel cum se susține, în mod corect, prin motivele de recurs.

Cu toate acestea, o asemenea concluzie nu se poate formula cu certitudine pe baza considerentelor deciziei recurate, astfel cum pretinde recurenta. Astfel, pe de o parte, constatarea privind natura de „opere grafice colective” nu a fost explicit justificată în fapt, lipsind din motivarea deciziei recurate elemente de fapt esențiale din perspectiva cerințelor de aplicare a prevederilor art. 6 din Legea nr. 8/1996. Insuficienta clarificare a situației de fapt împiedică instanța de recurs să evalueze modul de aplicare a legii de către instanța de apel, impunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în aplicarea art. 314 C. proc. civ.

Pe de altă parte, există cel puțin o situație (ce a fost expusă în prezentele considerente) în care constatarea instanței contrazice aprecierea esențială a instanței privind calitatea reclamantului de titular al drepturilor invocate prin cererea de chemare în judecată (reținută în considerente și, implicit, în dispozitiv, din moment ce a fost argumentul determinant în adoptarea soluției), ca autor al conceptului grafic și al ilustrațiilor, contradicție sesizată chiar prin motivele de recurs. Chiar în această situație, însă, lipsa unor elemente de fapt esențiale din motivarea deciziei recurate nu permite adoptarea unei soluții de modificare a deciziei, atrăgând incidența aceluiași art. 314 C. proc.

civ. În ceea ce privește neconcordanța între considerentele deciziei, aceasta derivă din regimul juridic al operei colective, reglementat de art. 6 din Legea nr. 8/1996. În cazul operei colective, prerogativele patrimoniale ale dreptului de autor asupra operei ca întreg nu pot fi exercitate de către coautori (cu excepția unei convenții contrare), ci doar de către persoana menționată în alin. (2) din art. 6, care este titularul dreptului de autor asupra operei colective. În speță, pornindu-se de la constatarea instanței de apel că ilustrațiile și conceptul grafic sunt creații ale reclamantului incluse în opere grafice colective, ar rezulta că aceste creații reprezintă doar contribuții personale dintr-un întreg.

În acest caz, ținându-se cont de faptul că, prin pretențiile formulate în cauză, reclamantul tinde la valorificarea prerogativelor dreptului de autor doar asupra contribuției personale, nu asupra întregii opere colective, soluționarea excepției lipsei calității procesuale active presupune a se stabili dacă un asemenea coautor rămâne titular al dreptului de autor în privința contribuției personale, distinct de cel asupra întregului, care nu le aparține. În evaluarea existenței unui asemenea drept individual, pot fi relevante mai multe elemente, ce ar trebui stabilite cu certitudine, respectiv dacă părțile de contribuții personale ale coautorilor pot fi delimitate în cadrul ansamblului operei și dacă eventuala delimitare doar a contribuției coautorului reclamant este suficientă pentru ca acel coautor să conserve, în mod individual, dreptul de autor asupra contribuției proprii.

De asemenea, ar trebui să se analizeze dacă, în situația în discuție, contribuția trebuie asimilată unei opere de sine - stătătoare, din moment ce s-ar pune problema unei exploatări separate, deci a exercitării prerogativelor patrimoniale de autor, fiind necesară, așadar, îndeplinirea criteriilor de existență a unei opere în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996. În același timp, ar trebui să se discute dacă este posibilă exploatarea separată a uneia dintre contribuții fără să se prejudicieze utilizarea operei ca întreg, context în care ar trebui să se explice și să se demonstreze dacă mai există sau nu vreo distincție între opera colectivă în care contribuțiile coautorilor pot fi delimitate (dar pentru care este, în continuare, aplicabil regimul juridic prevăzut de art. 6 din lege) și opera comună divizibilă (reglementată de art. 5 alin. (4) din lege).

Nu în ultimul rând, este relevant a se stabili în concret dacă terțul - pe seama căruia coautorul pretinde încălcarea dreptului de autor asupra părții sale de contribuție din opera colectivă - a utilizat doar acea contribuție sau chiar întregul ca atare. În acest ultim caz, se pune problema încălcării dreptului de autor asupra întregii opere. Or, acest drept are un alt titular decât coautorii, cel puțin în privința prerogativelor patrimoniale, respectiv persoana menționată în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, astfel încât aceste prerogative nu pot fi exercitate în mod individual.

Rezultă, din cele expuse în legătură cu regimul juridic al operei colective, că există cel puțin o situație în care nu poate fi recunoscut unui coautor exercițiul dreptului de autor, respectiv aceea în care se tinde la valorificarea prerogativelor patrimoniale asupra contribuției personale, atunci când terțul a utilizat chiar opera colectivă, context în care subzistă o contradicție între constatarea naturii de operă colectivă și cea privind calitatea coautorului de titular al acestor prerogative, în evaluarea legitimării procesuale active.

După cum s-a arătat deja, controlul de legalitate a deciziei prin care se stabilește calitatea procesuală activă în persoana reclamantului din cauză nu poate fi exercitat de către instanța de recurs, în condițiile în care situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, în privința aspectelor menționate anterior, respectiv raportul dintre părțile de contribuție și opera colectivă, ca întreg, obiectul utilizării de către terț (indicat în speță de către reclamant în persoana pârâtei SC R. SRL) și, eventual, dacă partea de contribuție a reclamantului putea fi exploatată separat fără să se prejudicieze utilizarea operei ca întreg.

Este de precizat că cele expuse anterior vizează exclusiv atributele patrimoniale ale dreptului de autor, însă, ținând cont că instanța de apel nu a făcut, în analiza sa, nicio delimitare între acestea și atributele morale recunoscute oricărui autor persoană fizică, urmează ca distincțiile cuvenite pe acest aspect să fie efectuate cu ocazia rejudecării apelului. În același timp, după cum s-a arătat deja, natura de „opere grafice colective” nu a fost explicit justificată în fapt de către instanța de apel. În cuprinsul deciziei recurate s-a reținut că reclamantul a colaborat, împreună cu mai multe persoane, la realizarea grafică a proiectului din 2003 al campaniei publicitare de promovare a trupei I., proiect coordonat și finanțat de casa de producție „Z.R.” (autoarea pârâtei din cauză) și finalizat cu albumul „Colecția de Aur - I. 4 Motion”, regăsit, cu modificări grafice, și în albumul „Integrala I.” din 2009, realizat chiar de către pârâta din cauză.

Existența unei pluralități de autori, specifică unei opere colective, pare a se desprinde și din formulări precum „proiect grafic”, „compoziție grafică”. Cu toate acestea, nu rezultă explicit din motivare în ce a constat contribuția altor persoane la realizarea unei asemenea opere colective, în condițiile în care este descrisă doar activitatea desfășurată de către reclamant în cadrul acestui proiect, respectiv de prelucrare pe propriul calculator a fotografiilor membrilor trupei I. De altfel, nu reiese nici argumentul pentru care instanța a reținut calitatea de autor a reclamantului nu numai pentru ilustrații, ci și pentru „concept grafic”, sintagmă al cărei conținut nu a fost relevat prin decizia recurată.

Pe de altă parte, instanța de apel a recunoscut calitatea de autor a reclamantului (precum și calitatea de titular al dreptului de autor) asupra unor creații (concept grafic și ilustrații) pentru care instanța a reținut că operează prezumția relativă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 în favoarea I.S. („Se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică”). I.S. nu este parte în cauză și nu rezultă din decizia de apel argumentele pentru care ar fi posibilă combaterea prezumției legale într-un cadru procesual care nu îl include pe cel în favoarea căruia operează prezumția și nici nu s-a formulat un capăt de cerere cu acest obiect (aspect corect relevat prin motivele de recurs).

Pe lângă acest aspect, instanța de apel, analizând calitatea de titular al dreptului de autor, nu a cercetat raporturile juridice eventual stabilite între I.S. și Z.R., autoarea pârâtei, la momentul 2003 (producătoare de efecte juridice și în anul 2009), în sensul dacă a existat un acord posibil a fi încadrat în dispozițiile art. 6 din Legea nr. 8/1996, pentru clarificarea naturii operei create. Prin motivele de recurs pârâta a susținut că reclamantul, chiar dacă ar fi autorul ilustrațiilor de pe cele două albume, nu este autorul unei opere originale, în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, deoarece execuția ilustrațiilor a implicat o operațiune pur tehnică, folosindu-se fotografii preexistente ale membrilor formației I., cu ajutorul unui software utilizat pentru editarea imaginilor digitale pe calculator, program ce este produs și distribuit de A.S.

și urmându-se întrutotul indicațiile grafice date de angajații Z.R. Întrucât analiza acestui aspect este subsecventă celei privind stabilirea calității de titular al dreptului de autor în contextul operei colective, urmează ca instanța de apel să cerceteze, cu ocazia rejudecării, în aceeași ordine, susținerile recurentei din perspectiva art. 7 din lege, evaluând, în măsura în care apreciază că este necesar, dacă cerința unei opere originale interesează și aplicarea art. 6 din lege, în sensul dacă posibilitatea exploatării separate a unei contribuții din cadrul operei colective este condiționată de asimilarea contribuției personale cu o operă originală.

De asemenea, reținându-se că, prin motivele de recurs, pârâta revendică pentru sine calitatea de titular al dreptului de autor (considerând că instanța de apel a tranșat aspectul privind natura de opere grafice colective a celor două albume), urmează ca, în cadrul rejudecării, instanța de apel să aprecieze dacă acest aspect este relevant în contextul analizei calității reclamantului de titular al aceluiași drept și să procedeze în consecință, ținând cont de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, respectiv de faptul că, prin această cerere, reclamantul nu a intenționat desocotirea între coautor și persoana care se pretinde titularul dreptului de autor, ci repararea prejudiciului cauzat de către un terț prin folosirea fără drept a operei sale.

În rejudecarea apelului, instanța a reținut următoarele considerente: Potrivit casetei tehnice a albumului I.R.I.S. 4 Motion, produs în 2003, cu privire la ilustrarea căruia reclamantul pretinde că deține un drept de autor, conceptul grafic și ilustrația aparțin I.S., iar grafica aparține I.S. și D.G. (Z.R.). În această situație, se prezumă, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 8/1996, că au calitatea de autori ai operei de creație intelectuală în cauză I.S. și D.G. (Z.R.). Răsturnarea prezumției și afirmarea propriilor drepturi de autor de către reclamant nu poate fi făcută într-un cadru procesual care să nu cuprindă, în calitate de pârâți, persoanele prezumate a fi titularii dreptului de autor conform art. 4 din Legea nr. 8/1996, respectiv I.S.

și Z.R. În consecință, neputând fi înlăturată în cadrul procesual de față prezumția instituită de art. 4 din Legea nr. 8/1996, se impune menținerea soluției primei instanțe în sensul respingerii acțiunii datorită lipsei calității procesuale active. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar depăși acest impediment formal, soluția care s-ar impune ar fi aceeași, în considerarea naturii colective a creației constând în coperta ilustrată a albumului „Colecția de Aur I. 4 Motion”. Această copertă, așa cum rezultă din probele administrate, declarații de martori, mențiunile de pe copertă și însăși coperta, rezultatul, produsul creat, a presupus o sumă de contribuții creative și execuționale constând, așa cum arată și intimata, într-o întrepătrundere de elemente grafice, culoare, mesaje ale membrilor formației, organizate într-o anume dispunere pe suport, care formează un tot conceptual.

Concepția și direcția acestui produs au aparținut Z.R., care a impus executanților graficii implementarea ideii. Chiar dacă s-ar admite că ilustrațiile de pe coperta I. - 4 Motion (imaginile prelucrate prin intermediul unui program de calculator de către reclamant) și conceptul grafic ar putea fi delimitate de creația în întregul ei și ar putea face obiectul unei exploatări separate, se remarcă faptul că nici măcar acestea (grafica, ilustrațiile și conceptul grafic) nu sunt rezultatul efortului creator exclusiv al reclamantului, ci al unei contribuții colective, implicând, alături de reclamant, pe reprezentanții Z.R. (G.O. - D.G.), atât în concept, cât și în prelucrarea ulterioară pentru copertă a ilustrațiilor executate de reclamant sub direcția I.S.

Declarațiile martorului M.S. confirmă colaborarea dintre G.O., graficianul Z.R. și reclamant, faptul că logo-ul I. era realizat de G.O., acesta supraveghind și prelucrând ilustrațiile efectuate de reclamant. Declarațiile martorului sunt confirmate de mențiunile coperții (care atribuie realizarea grafică atât I.S. cât și lui G.O. - D.G., ca angajat al Z.R.), dar și de comparația ilustrațiilor din calculatorul reclamantului („codul sursă” al acestora) cu cele de pe copertă (spre ex., filele 65-67, 79-80 dosar fond și filele 42-43 dosar fond).

Comparând imaginile „cod cursă” cu ilustrația copertei albumului și coroborând declarațiile martorilor și mențiunile coperții privind autorii graficii acesteia, Curtea a reținut că imaginile executate de reclamant prin intermediul unui software prin prelucrarea unor fotografii ale membrilor formației au fost, la rândul lor, redimensionate, „retușate” și prelucrate în ceea ce privește coloritul, contrastul și claritatea contururilor de către G.O., fără a se putea delimita, din produsul de creație final, o operă de sine-stătătoare a reclamantului. În aceste condiții, admițând caracterul colectiv al operei grafice complexe constând în coperta albumului I.R.I.S.

- 4 Motion, se impune a considera că, în lipsa unei convenții contrare, titularul dreptului de autor este persoana din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată, respectiv Z.R., conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, sens în care, constatând lipsa calității procesuale active a reclamantului, va fi respins apelul ca nefondat, în temeiul art. 296 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.B., criticând-o pentru următoarele motive: 1. Concluzia privind nerăsturnarea prezumției de la art. 4 din Legea nr. 8/1996 nu este motivată, fiind încălcate dispozițiile art. 261 C. proc. civ. și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului relative la dreptul la un proces echitabil, cu referire la jurisprudența C.E.D.O.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., în condițiile în care nu s-a pronunțat cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 sau art. 7 din Legea nr. 8/1996. Prin decizia de recurs se stabilește obligația instanței investită cu rejudecarea de a clarifica din punct de vedere faptic dacă în speță este vorba despre o operă colectivă și dacă opera reclamantului poate fi privită în mod autonom și poate fi protejată. Este insuficientă argumentarea potrivit căreia, în vederea constatării calității recurentului reclamant de titular al dreptului de autor, ar fi esențială existența unui cadru procesual care să implice și pretinșii co-titulari ai respectivului drept, I.S.

și D.G. (G.O. angajat al Z.R.). 2. S-a încălcat principiul disponibilității de instanța de apel în condițiile în care recurentul reclamant s-a adresat instanței de judecată în vederea constatării și sancționării folosirii fără drept de către SC R. SRL a conceptului grafic și ilustrațiilor grafice pe care le-a realizat în anul 2003. Principiul disponibilității presupune că părțile pot determina conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și al participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge, iar în aplicarea acestui principiu, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În aceste condiții, aprecierea instanței de apel potrivit căreia răsturnarea prezumției instituită de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 8/1996 nu se poate realiza în cadrul procesual stabilit de recurentul-reclamant odată cu introducerea cererii de chemare în judecată nu numai că este nemotivată, ci este și nefondată față de problemele de drept cu care a fost investită în calea de atac și, deopotrivă, potrivit deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Orice drepturi pe care le-ar fi avut prezumptiv Z.R., aceasta a cesionat către intimata-pârâtă ansamblul drepturilor de autor vizând trupa I. și nu ar mai avea astfel calitate procesuală pasivă într-o astfel de acțiune.

Mai mult decât atât, Z.R. nu ar putea fi niciodată parte în acest litigiu în condițiile în care, așa cum rezultă inclusiv din probatoriul existent la dosarul cauzei, această societate este radiată și dizolvată. Cu privire la calitatea de autor a I.S. și calitatea procesuală pasivă a acestuia de a fi parte în litigiul ce face obiectul prezentei cauze, instanța de judecată a omis să rețină că martorul Iagamoș Răzvan Ioan pe care l-a propus, cu ocazia soluționării apelului în primul ciclu procesual, a fost audiat dată fiind calitatea sa de administrator al companiei I.S. în perioada realizării conceptului grafic și al ilustrațiilor a căror paternitate face obiectul litigiului dedus judecății (2003). Cu detalierea declarației acestui martor, care relevă și colaborarea dintre I.S.

și recurentul-reclamant, se susține că rezultă caracterul original și de sine stătător al operei recurentului-reclamant și faptul că se bucură de protecție din punct de vedere patrimonial și moral în mod distinct în temeiul art. 7 din Legea nr. 8/1996. Ca o consecință, prezumția instituită de art. 4 din Legea nr. 8/1996 a fost răsturnată. 3. S-au interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 4, 6 și 7 din Legea nr. 8/1996 față de situația de fapt și probatoriul administrat. Art. 4 din Legea nr. 8/1996 instituie o prezumție relativă cu privire la calitatea de autor al operei de creație intelectuală, care funcționează până la producerea probei contrare, ce poate fi făcută prin orice mijloc de probă, întrucât realizarea operei este un fapt, nu un act juridic.

Calitatea de autor a operei în litigiu a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat de Înalta Curte de Casației și Justiției, iar probele administrate în cauză o confirmă. Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în forma nefinalizată. Instanța de apel a interpretat în mod greșit probatoriul administrat în cauză, neluând în considerare faptul că înscrisurile depuse la dosarul cauzei erau de natură a proba că recurentul-reclamant este autorul atât a conceptului grafic, cât și al ilustrațiilor realizate în anul 2003. S-au detaliat în cadrul criticii aspecte privind probe administrate, care ar susține critica formulată, făcându-se referire la înscrisurile ce reprezintă codul sursă, print screen-uri ale caracteristicilor tehnice ale documentelor, expertiza I.T.

extrajudiciară administrată în fața instanței de apel, răspunsul la interogatoriul luat pârâtei intimate SC R. SRL, precum și faptul că reclamantul este proprietarul computerului pe care au fost realizate ilustrațiile. Opera grafică realizată de reclamant nu poate fi considerată a avea natura unei opere colective în sensul legii întrucât s-a ocupat exclusiv de realizarea ilustrațiilor în cadrul proiectului publicitar vizând trupa I. din anul 2003 (portretele membrilor trupei I. fiind rezultate ca urmare a desenării lor de către acesta prin folosirea unor programe de web design). Astfel, ilustrațiile s-au realizat prin contribuția sa creativă exclusivă, ca urmare a efortului său creator, urmat de etapa de execuție, acesta fiind unicul răspunzător de crearea imaginilor a cărei paternitate se dispută în litigiu.

Ulterior derulării activității creatoare de către recurentul-reclamant și realizării, pe această cale, a conceptului grafic, reprezentanții Z.R. (D.G.), în speță G.O., nu au avut o contribuție efectivă în realizarea operei grafice. Activitatea acestuia din urmă a constat în simpla retușare a ilustrației executate de către recurentul-reclamant, în privința contrastului, culorilor și clarității contururilor, în acest sens, neputându-se reține asumarea vreunui efort creator. Mai mult decât atât, Z.R. nu poate fi considerată persoana din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată opera colectivă, cuvenindu-i-se astfel dreptul de autor, în sensul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Aceasta deoarece Z.R. nu a impus realizarea conceptului grafic în forma în care acesta a fost executat, recurentul-reclamant având deplină libertate în activitatea sa de creație a respectivelor ilustrații, contrar motivării instanței, care omite să analizeze declarația martorului Iagamoș. În mod greșit instanța de judecată a reținut că ilustrațiile în litigiu au fost "prelucrate prin intermediul unui program de calculator de către reclamant", neobservând întregul raport de expertiză I.T. administrat în cauză care reflectă etapele de execuție și nici celelalte probe administrate în cauză. Opera este rezultatul întregului său efort inspirațional și creator, prin desenarea portretelor cu ajutorul programelor de web design, la fel cum un pictor realizează portrete utilizând efort inspirațional, creator și uleiuri.

Din declarația martorului Iagamoș R.I. a rezultat că acesta s-a ocupat de predarea în format electronic a pachetului de ilustrații realizat de recurentul - reclamant C.B. către casa de producție Z.R. Ilustrațiile s-au regăsit pe coperta albumului produs în anul 2003 fără a suferi modificări.În plus, această teză se coroborează cu declarația martorului S.R.M. care a precizat că, urmare a primirii ilustrațiilor de la martorul Iagamoș, graficianul G.O. de la Z.R. s-a ocupat exclusiv de redimensionarea ilustrațiilor, neexistând vreo altă contribuție grafică. În aceste condiții, dreptul de autor asupra operei grafice îi aparține în mod exclusiv reclamantului. În urma efortului său creator și a activității sale de desenare a rezultat ilustrația grafică vizată, iar o simplă retușare a respectivei imagini de către o altă persoană nu poate conduce la calificarea caracterului colectiv al operei.

În concluzie, intimata-pârâtă SC R. SRL a adus atingere drepturilor de care se bucură recurentul-reclamant în temeiul calității sale de autor al operei grafice ca urmare a folosirii fără drept a ilustrațiilor pe care le-a realizat în anul 2003, prin modificare semnificativă a formatului și compoziției. În cauză a formulat întâmpinare intimata SC R. SRL, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei, cu susținerea legalității considerentelor acesteia. Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed. 1. Nu s-au încălcat dispozițiile art. 261 C. proC. civ. și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului relativ la dreptul la un proces echitabil, inclusiv jurisprudența C.E.D.O.

în materie, în ceea ce privește concluzia instanței de apel privind nerăsturnarea prezumției instituită de art. 4 din Legea nr. 8/1996, pentru a fi atrasă incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, din considerentele deciziei de apel rezultă argumentele pentru care, cu referire la situația de fapt reținută și depășind aspectul vizând cadrul procesual, s-a constatat că, dată fiind natura colectivă a operei, nu s-a răsturnat prezumția instituită de art. 4 din lege. Din perspectiva aceluiași motiv de recurs, instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., cercetându-se cauza și prin prisma dispozițiilor art. 6 sau art. 7 din Legea nr. 8/1996, astfel cum rezultă din motivarea deciziei.

S-au arătat argumentele pentru care în cauză se poate reține conceptul de operă colectivă - definită de art. 6 din lege, și s-a analizat contribuția recurentului reclamant, din perspectiva art. 7 din lege - aceasta din urmă, s-a reținut, pentru ipoteza în care s-ar admite că elementele revendicate de acesta ar putea fi delimitate de creația colectivă, în întregul ei. În același context de analiză generat de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi primită nici critica privind motivarea referitoare la cadrul procesual în care se poate discuta calitatea recurentului-reclamant de autor, date fiind cele reținute sub acest aspect prin decizia anterioară de recurs. Astfel, s-a arătat în decizia anterioară că I.S.

nu este parte în cauză și nu rezultă din decizia de apel argumentele pentru care ar fi posibilă combaterea prezumției legale dedusă din art. 4 din lege într-un cadru procesual care nu îl include pe cel în favoarea căruia s-a constatat de instanța anterioară de apel că operează prezumția și nici nu s-a formulat un capăt de cerere cu acest obiect (aspect apreciat ca fiind corect relevat prin motivele de recurs). 2. Argumentele invocate în susținerea criticii referitoare la încălcarea principiului disponibilității de către instanța de apel nu pot fi reținute, din perspectiva aceluiași motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., față de considerentele deciziei anterioare de recurs sub aspectul relevat - cum s-a arătat anterior.

Chiar dacă în privința intimatei pârâte s-ar putea reține transmiterea calității de la societatea Z.R., cum susține recurentul reclamant, cadrul procesual la care se face referire în decizia anterioară de recurs nu poate fi realizat prin audierea unui martor, indicat a fi administrator al I.S. în perioada realizării conceptului grafic și al ilustrațiilor a căror paternitate face obiectul litigiului dedus judecății (2003). Aceasta deoarece un cadru procesual legal constituit impune calitatea de parte în proces a celor din raportul juridic supus judecății - acesta fiind cel generat de prezumția instituită de art. 4 din lege, care să fie citați în această calitate, pentru a li se garanta exercitarea tuturor drepturilor.

3. Cu toate că instanța de apel a făcut referire la cadrul procesual adecvat, pentru analizarea apărărilor formulate în răsturnarea prezumției instituite de art. 4 din lege, s-a mai arătat în decizie că și dacă s-ar depăși acest impediment, soluția care s-ar impune ar fi aceeași, în considerarea naturii colective a operei în discuție, în raport de care se fac verificări. Plecând de la natura operei, ca fiind colectivă, pentru care nu s-a infirmat calitatea de autor instituită de prezumția dată de art. 4 din lege, instanța de apel a cercetat cauza în lumina deciziei anterioare de recurs, prin care s-a confirmat concluzia din decizia de apel, sub aspectul faptului că legitimarea procesuală activă în cererea în pretenții decurgând din încălcarea dreptului de autor este dată de statutul de titular al prerogativelor patrimoniale și morale ale unui asemenea drept, și nu în mod necesar de calitatea de autor.

Pârâta, a mai reținut instanța anterioară de recurs, nu a negat existența unei contribuții a reclamantului, în calitate de colaborator (atras în proiect prin „subcontractarea” cu I.S., în termenii deciziei de apel), aceasta contestând calitatea reclamantului de titular al dreptului de autor și, mai mult, a pretins că reclamantul nu este autorul unei opere originale. Pârâta a susținut că reclamantul, chiar dacă ar fi autorul ilustrațiilor de pe cele două albume, nu este autorul unei opere originale, în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, deoarece execuția ilustrațiilor a implicat o operațiune pur tehnică, folosindu-se fotografii preexistente ale membrilor formației I., cu ajutorul unui software utilizat pentru editarea imaginilor digitale pe calculator, program ce este produs și distribuit de A.S.

și urmându-se întrutotul indicațiile grafice date de angajații Z.R. Întrucât analiza acestui aspect este subsecventă celei privind stabilirea calității de titular al dreptului de autor în contextul operei colective, instanța de recurs a subliniat că urmează ca instanța de apel să cerceteze, cu ocazia rejudecării, în aceeași ordine, susținerile recurentei din perspectiva art. 7 din lege, evaluând, în măsura în care apreciază că este necesar, dacă cerința unei opere originale interesează și aplicarea art. 6 din lege, în sensul dacă posibilitatea exploatării separate a unei contribuții din cadrul operei colective este condiționată de asimilarea contribuției personale cu o operă originală. Procedând la rejudecarea cauzei, în limitele trasate de instanța anterioară de recurs, redate în extras anterior, instanța de apel a stabilit ca situație de fapt, ce nu poate fi reapreciată în actualul stadiu procesual față de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. (văzând criticile aferente de recurs ce vizează probatoriul), că rezultatul, produsul creat a presupus o sumă de contribuții creative și execuționale constând într-o întrepătrundere de elemente grafice, culoare, mesaje ale membrilor formației, organizate într-o anume dispunere pe suport, care formează un tot conceptual.

S-a reținut astfel incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 8/1996, care prevede că este operă colectivă opera în care contribuțiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create (alin. (1)) și că în lipsa unei convenții contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creat (alin. (2)). În aplicarea acestor dispoziții legale s-a mai constatat că direcția și concepția acestui produs - operă colectivă au aparținut Z.R., care este astfel titularul dreptului de autor asupra operei colective.

Inițiativa la care se referă dispozițiile art. 6 alin. (2) din lege vizează opera colectivă, așa cum rezultă din norma legală. Prin decizia anterioară de recurs s-a arătat că instanța de apel, la rejudecare, va evalua, în măsura în care apreciază că este necesar, dacă cerința unei opere originale interesează și aplicarea art. 6 din lege, în sensul dacă posibilitatea exploatării separate a unei contribuții din cadrul operei colective este condiționată de asimilarea contribuției personale cu o operă originală.

În acest context, în decizia de apel s-a analizat contribuția reclamantului recurent la opera colectivă, din perspectiva art. 7 din Lege, constatându-se că și dacă s-ar admite că ilustrațiile și conceptul grafic ar putea fi delimitate de creația în întregul ei și ar putea face obiectul unei exploatări separate, acestea nu pot susține o operă de sine-stătătoare a reclamantului, având în vedere și faptul că, în primă fază, imaginile au fost executate de reclamant prin intermediul unui software, prin prelucrarea unor fotografii ale membrilor formației. În limitele criticilor formulate, în cadrul cărora se poate exercita controlul judiciar,concluzia instanței și sub acest aspect nu poate fi cenzurată de instanța de recurs, astfel cum s-a mai arătat, întrucât judecata în fața acesteia este limitată la verificarea legalității și nu și a temeiniciei deciziei, date fiind dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. În concluzie, față de limitele de rejudecare a cauzei și criticile de recurs, astfel cum acestea au fost formulate, Înalta Curte constată că la situația de fapt reținută s-au aplicat în mod corect dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, puse în discuție prin cererea de recurs, nefiind atrasă incidența în cauză nici a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate motivele de recurs formulate, astfel cum acestea au fost susținute și în limitele în care au putut fi analizate din perspectiva art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună în consecință, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.B. împotriva Deciziei nr. 508/A din data de 4 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015.