ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 613/2020

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea formulată la data de 9 iulie 2015, înregistrată sub nr. x/2015, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantele A. și B. au solicitat instanței:

- să constate că cele 34.796 seturi de jucării reținute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, importate de pârâtă în România, încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparținând reclamantelor;

- obligarea pârâtei să înceteze importul în vederea comercializării, precum și tranzitul produselor purtând fără drept semne identice sau similare cu mărcile, desenele/modelele comunitare și internaționale, respectiv drepturile de autor aparținând reclamantelor;

- interzicerea importului și a comercializării în România de către pârâtă a celor 2.700 produse (jocuri) reținute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, care poartă fără drept semne identice și similare cu drepturile de proprietate intelectuală aparținând reclamantelor;

- obligarea pârâtei să înceteze de îndată importul, exportul, vânzarea, distribuția, depozitarea, promovarea, precum și orice altă formă de folosire în activitatea sa comercială a produselor purtând fără drept semne identice sau similare cu cele anterior înregistrate și care constituie drepturile de proprietate ale reclamantelor;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli estimate de depozitare, neutralizare și distrugere a celor 2.700 produse reținute în vamă, conform deciziei vamale, care poartă fără drept semne identice sau similare cu mărcile și desenele/modelele și drepturile de autor ale reclamantelor;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal

Prin Sentința civilă nr. 536 din 21 aprilie 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea privind pe reclamantele A. și B..

A constatat că seturile de jucării reținute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015 încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparținând reclamantelor.

A obligat pârâta să nu importe și să comercializeze jocurile reținute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015.

A obligat pârâta să înceteze importul în vederea comercializării, precum și exportul, vânzarea, distribuția, depozitarea, promovarea precum și orice altă formă de folosire a produselor care încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparținând reclamantelor.

A respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de depozitare, neutralizare și distrugere a produselor reținute în vamă.

A obligat pârâta la plata către reclamante a sumei de 655 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel.

Prin Decizia nr. 410A din 4 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. SRL, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că:

A respins acțiunea în contrafacerea mărcilor nr. x din 27 ianuarie 2006, nr. x din 28 martie 1996, nr. x din 1 aprilie 1996, a desenului industrial nr. x din 30 iunie 2011 și a drepturilor de autor asupra ambalajelor pentru jocuri, ca neîntemeiată.

A menținut, în rest, dispozițiile sentinței.

A obligat pe intimate la plata către apelantă cheltuielilor de judecată în sumă de 7.571,21 RON.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii, reclamantele au promovat recurs, prevalându-se de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ.

II.1 Motivele de recurs

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantele au învederat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și, respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată provocate de inițierea și susținerea unui proces, în raport de culpa procesuală și de principiul dezdăunării celui care câștigă procesul.

Se susține că instanța de apel a interpretat greșit sintagma "partea care pierde procesul" din cuprinsul normei invocate atunci când a obligat intimatele-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelanta-pârâta în apel, reținând în mod eronat o culpă procesuală în sarcina reclamantelor, deși acestea din urmă au câștigat procesul, întrucât cererea principală de respingere a importului a fost menținută de instanța de control judiciar.

Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., cel ținut la plata cheltuielilor de judecată este "partea care pierde procesul", fapt care se înțelege din prevederile art. 451 - 455 din C. proc. civ., ceea ce presupune situația de admitere a acțiunii și, în consecință, de admitere a cererii accesorii de plată a cheltuielilor de judecată de către partea care a pierdut procesul.

Cererea de chemare în judecată a avut ca obiect interzicerea importului de jucării aparținând pârâtei C. SRL, reținute de autoritățile vamale, în România, pentru considerentul încălcării drepturilor de proprietate intelectuală aparținând reclamantelor Lego.

Instanța de fond a admis acțiunea, a interzis importul, întrucât a constatat încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală a reclamantelor.

Prin apelul declarat, pârâta a solicitat eliberarea jucăriilor reținute și permiterea importului acestora în România.

Curtea de apel, a menținut sentința sub aspectul interzicerii importului, dar a constatat că jucăriile reținute de autoritățile vamale încalcă doar unul dintre drepturile de proprietate intelectuală opuse de reclamante, iar nu toate aceste drepturi, cum reținuse prima instanță.

Totuși, instanța de apel, deși a menținut pretenția principală a reclamantelor privind interzicerea importului, a admis apelul declarat de pârâta C. SRL și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, deși apelul pârâtei nu avea ca obiect compararea titlurilor deținute de părți, ci respingerea acțiunii, în sensul permiterii importului în România a bunurilor reținute de autoritatea vamală.

Recurentele mai arată că temeiul acordării cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții. În prezenta cauză, culpa procesuală nu le aparține, întrucât instanța a pronunțat o soluție de admitere a pretenției principale din acțiunea formulată. Aspectul de a constata că nu toate drepturile de proprietate aparținând reclamantelor au fost încălcate, ci doar un singur drept opus prin acțiune, nu are nicio relevanță juridică sub aspectul culpei procesuale, pentru a fi obligate reclamantele la plata cheltuielilor de judecată, atât timp cât acestea din urmă "au câștigat procesul".

Unicul obiect al procesului era reprezentat de importul în România a jucăriilor reținute potrivit deciziei autorităților vamale și atât timp cât s-a constatat că un singur drept de proprietate intelectuală al reclamantelor a fost încălcat și importul a fost interzis, partea care a pierdut procesul este pârâta C. SRL.

Potrivit art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Cheltuielile de judecată sunt acelea efectuate pentru derularea litigiului principal, aflat pe rolul instanței. Așa fiind, este neîndoielnic caracterul lor accesoriu, acordarea acestora depinzând de rezultatul capătului de cerere principal. Acest aspect este consacrat în art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., care dispune că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Cu privire la cererea de obligare a intimatelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată din apel, instanța trebuia să interpreteze și să aplice în mod corect dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că trebuia să observe condițiile de existență ale acestei forme particulare de răspundere civilă delictuală, pentru a se determina gradul de culpă procesuală a intimatului-reclamant în declanșarea litigiului, în condițiile în care obiectul unic al cauzei, acela de interzicere a importului, a fost menținut de instanța de apel.

Nu are nicio relevanță câte dintre drepturile de proprietate intelectuală opuse de reclamant au fost încălcare de acțiunea pârâtului, atât timp cât cel puțin un astfel de drept a fost reținut a fi fost încălcat și de instanța de apel, iar scopul principal (obiectul unic) al procesului, reprezentat de refuzul importului produselor în România, a fost menținut.

Drept urmare, instanța de apel trebuia să respingă apelul, să mențină dispoziția privind interzicerea importului, dar să schimbe motivarea primei instanțe cu privire la drepturile încălcate, cu consecința respingerii cererii accesorii, de obligare a intimatelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel de către pârâtă.

Art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. determină debitorul obligației de plată a cheltuielilor de judecată (partea care pierde procesul) și creditorul obligației având ca obiect cheltuielile de judecată (partea care câștigă litigiul), înlocuind formularea Codului anterior din 1865, de "parte căzută în pretenții."

Această diferență terminologică nu schimbă însă cu nimic fundamentul suportării cheltuielilor de judecată, care rămâne culpa procesuală și despăgubirea integrală a părții câștigătoare, având în vedere că riscul acestei situații trebuie să fie suportat de această din urmă parte care, prin comportamentul său, chiar dacă nu a fost de rea-credință, a obligat pe partea câștigătoare să angajeze cheltuielile din proces. Așa fiind, textul criticat induce o culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul și cu ocazia desfășurării procesului.

Deși prima instanță a admis acțiunea, și a interzis importul recunoscând atingerea tuturor drepturilor exclusive aparținând reclamantelor, reținând că pârâtului i se poate reproșa întreaga culpă în declanșarea acestuia, în apel, instanța a constatat că doar unul dintre drepturile reclamantelor a fost încălcat, însă a menținut decizia sub aspectul pretenției principale, a interzicerii importului produselor cu privire la care s-a apreciat că încalcă un singur drept de proprietate intelectuală.

Recurentele mai susțin că, instanța de apel a aplicat în mod greșit și dispozițiile art. 480 alin. (2) din C. proc. civ.

În caz de admitere a apelului, instanța poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.

În cauza de față, curtea de apel a admis apelul, dar nu a anulat și nici nu a schimbat în tot sau în parte hotărârea apelată, având în vedere menținerea sentinței cu privire la interzicerea importului.

Importul reprezenta pretenția principală a reclamantelor din cererea introductivă, respectiv singura solicitare a apelantelor din cererea de apel.

Instanța de apel, menținând sentința sub aspectul cererii principale (refuzul importului), nu a anulat și nici schimbat în tot sau în parte dispozitivul hotărârii de fond, ci a modificat în parte doar considerentele sentinței, raționamentul juridic propus de prima instanță, însă finalitatea juridică a rămas aceeași, refuzul importului; în aceste condiții, se impunea respingerea apelului, cu consecința menținerii sentinței, dar cu reinterpretarea considerentelor, în sensul că nu toate drepturile opuse de reclamante au fost încălcate, ci doar unul dintre acestea, situație care a condus la aceeași finalitate pentru pârâtă, anume, menținerea interdicției de import.

Prin urmare, soluționarea definitivă a pretenției principale deduse judecății în apel, în favoarea reclamantelor, trebuia să aibă drept consecință respingerea pretențiilor accesorii reprezentând recunoașterea dreptului apelantei la recuperarea cheltuielilor de judecată generate de etapa procesuală a apelului.

Aplicând un criteriu al proporționalității, în raport cu suma cerută cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (fără a indica cuantumul total al acestora pentru a permite reclamantelor să verifice legalitatea aplicării criteriului proporționalității) și pretinzând culpa intimatelor-reclamante în generarea litigiului, instanța a admis apelul, prin aplicarea greșită a prevederilor art. 480 alin. (2) din C. proc. civ. și a obligat pe intimatele-reclamante la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată efectuate de acesta în apel, deși aceasta era partea care a pierdut apelul, deoarece, și în apel, pretenția sa privind eliberarea bunurilor reținute și solicitarea importului acestora în România, a fost respins.

Recurentele mai susțin că, decizia instanței de apel cu privire la cererea accesorie de obligare a lor la plata cheltuielilor de judecată încalcă autoritatea de lucru judecat asupra cererii de chemare în. judecată, având ca petit interzicerea importului, motiv pentru care, în opinia acestora, decizia recurată este criticabilă și pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Recurentele au arătat că solicită obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul recurs.

II. 2. Apărările formulate în cauză

La data de 9 octombrie 2019, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimata C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, ca fiind lipsit de motivare și întemeiat în baza unor dispoziții care nu sunt prevăzute de art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat .

Întâmpinarea a fost comunicată reclamantelor la data de 16 octombrie 2019, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar, acestea depunând răspuns la întâmpinare la 28 octombrie 2019 (data poștei), dosar recurs.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru la data de 28 octombrie 2019, fiind comunicat părților; acestea nu au depus punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 10 decembrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică de azi, 3 martie 2020 pentru analizarea pe fond a recursului.

Totodată, în cuprinsul încheierii de admitere în principiu au fost arătate motivele pentru care nu a fost reținută excepția nulității recursului, invocată de către intimată prin întâmpinare.

II. 4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.

Deși recurentele-reclamante invocă tezele de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, făcând aplicarea per a contrario a dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., apreciază că motivele de recurs dezvoltate de recurentele-reclamante sunt susceptibile de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. potrivit cărora, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și, respectiv pct. 7, având în vedere că recurentele au formulat și critici prin care au invocat încălcarea autorității de lucru judecat.

Înalta Curte reține că motivele dezvoltate prin memoriul de recurs sunt exclusiv critici de ordin procedural, întrucât s-a susținut, în esență, greșita aplicare a dispozițiilor art. 480 alin. (2) și, respectiv art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie unei acțiuni în contrafacerea unor produse (38.796 seturi jucării) pe care pârâta intenționa să le introducă pe teritoriul României, produse ce au fost reținute de autoritățile vamale conform Deciziei nr. D87-2015 din 25 iunie 2015 ca fiind susceptibile a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală ale reclamantelor, urmare a depunerii unei cereri de intervenție a autorităților vamale de către acestea, potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în operațiunile de vămuire.

Art. 9 din actul normativ invocat prevede astfel: "Pe baza cererii de intervenție acceptate și, când este cazul, după consultarea titularului dreptului, autoritatea vamală reține mărfurile susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală și/sau suspendă operațiunea de vămuire, notificând în scris această măsură atât titularului dreptului, cât și declarantului/deținătorului/destinatarului mărfurilor."

Iar art. 11 alin. (1) din aceeași lege stabilește: "Dacă, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării privind reținerea mărfurilor și/sau suspendarea operațiunii de vămuire, titularul dreptului nu face dovada formulării unei acțiuni civile în justiție sau a unei plângeri penale și dacă dispozițiile art. 10 nu sunt aplicabile, autoritatea vamală dispune eliberarea mărfurilor și/sau acordarea liberului de vamă, dacă celelalte condiții legale sunt îndeplinite."

Prin urmare, reclamantele au promovat cererea de chemare în judecată prin care au susținut că mărfurile reținute de autoritățile vamale, importate de către pârâtă, poartă fără drept semne identica sau similare cu mărcile, desenele/modelele industriale, înregistrate pentru Uniunea Europeană și drepturile de autor asupra cărora dețin drepturi exclusive.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, art. 1, 13 și 138 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, art. 30 din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale.

Instanțele de fond au reținut că prin promovarea cererii, reclamantele au opus drepturile exclusive decurgând din următoarele titluri de protecție:

- Marca tridimensională înregistrată la nivel comunitar nr. x din 22 martie 1996 pentru produse din clasele 9, 25 și 28 ale Clasificării de la Nisa;

- Marca tridimensională înregistrată la nivel comunitar nr. x din 27 ianuarie 2006, pentru clasa 28 (jocuri și jucării);

- Marca tridimensională înregistrată la nivel comunitar nr. x din 28 martie 1996 care protejează produse din clasele 9 și 28 (jocuri și jucării, exceptând jocuri de tip "construcții");

- Marca tridimensională înregistrată la nivel comunitar nr. x din 1 aprilie 1996 care protejează produse din clasele 9 și 28 (jocuri și jucării)

De asemenea, reclamantele s-au prevalat și de drepturile lor exclusive asupra următoarelor desene comunitare:

- Desenul comunitar nr. x din 29 ianuarie 2004, pentru clasa 21.1, conform Clasificării de la Locarno;

- Desenul comunitar nr. x din 30 iunie 2011 pentru clasa 21.1, conform Clasificării de la Locarno.

Fiind vorba despre titluri de protecție obținute la nivelul Uniunii Europene, ambele instanțe de fond au analizat cererea în contrafacere pe temeiul Regulamentelor direct incidente, respectiv prin verificarea condițiilor prevăzute de art. 9 alin. (1) și (2) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară, precum și de art. 19 alin. (1) din Regulamentul nr. 6/2002/CE privind desenele sau modelele industriale comunitare.

Prin sentința pronunțată de tribunal, a fost admisă în parte cererea, s-a constatat că seturile de judecării reținute de autoritățile vamale prin Decizia nr. D87-2015 din 25 iunie 2015 încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantelor, s-a dispus obligarea pârâtei să nu importe și să nu comercializeze jocurile reținute conform deciziei vamale, pârâta a fost obligată să înceteze importul în vederea comercializării, precum și exportul, vânzarea, distribuirea, depozitarea, promovarea, precum și orice altă formă de folosire a produselor care încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparținând reclamantelor și s-a dispus respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de depozitare, neutralizare și distrugere a produselor reținute în vamă, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 665 RON cheltuieli de judecată către reclamante.

Din considerentele hotărârii pronunțate în primă instanță, rezultă că s-a reținut că produsele importate de către pârâtă și reținute de autoritățile vamale, încalcă toate drepturile de proprietate intelectuală opuse de reclamante, protejate prin înregistrare la nivelul Uniunii Europene, inclusiv dreptul de autor pe care reclamantele l-au opus pentru cu privire la imaginea ambalajelor produselor.

Împotriva sentinței, a declarat apel pârâta, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Curtea de apel a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a dispus respingerea acțiunii în contrafacerea mărcilor nr. x din 27 ianuarie 2006, nr. x din 28 martie 1996, nr. x din 1 aprilie 1996, a desenului industrial nr. x din 30 iunie 2011 și a drepturilor de autor asupra ambalajelor pentru jocuri, ca neîntemeiată; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței; s-a dispus obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată către apelantă, în cuantum de 7.571,21 RON.

Potrivit considerentelor deciziei recurate, pe baza unei atente, riguroase și temeinice analize, instanța de apel a apreciat că tribunalul a reținut în mod greșit că produsele importate de către pârâtă și reținute de autoritățile vamale încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantelor asupra mărcilor nr. x din 27 ianuarie 2006, nr. x din 28 martie 1996, nr. x din 1 aprilie 1996, a desenului industrial nr. x din 30 iunie 2011 și drepturile de autor asupra ambalajelor pentru jocuri.

Ca atare, instanța de apel a constatat și argumentat că produsele importate de către intimata-pârâtă încalcă doar drepturile exclusive de proprietate intelectuală ale reclamantelor asupra mărcii tridimensionale înregistrate la nivel comunitar nr. x din 22 martie 1996 și asupra desenului comunitar nr. x din 29 ianuarie 2004.

Recurentele-reclamante critică soluția pronunțată de instanța de apel pentru aceea că încalcă atât dispozițiile art. 480 alin. (2) din C. proc. civ., cât și pe cele ale art. 453 alin. (1) din același cod.

Art. 480 alin. (2) prevede astfel: "În caz de admitere a apelului, instanța poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată."

Sub aspectul ce interesează această critică, Înalta Curte reține că, din perspectiva cadrului obiectiv al judecății, reclamantele nu au învestit instanța de judecată cu mai multe cereri în contrafacere, câte una distinctă pentru fiecare dintre drepturile de proprietate intelectuală opuse pârâtei, ci, invocând titlurile de protecție anterior enumerate, a solicitat să se constate că cele 34.796 seturi de jucării reținute conform Deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, importate de pârâtă în România, încalcă drepturile de proprietate intelectuală ce le aparțin.

Doar în motivarea cererii de chemare în judecată și în cadrul analizei comparative între produsele reținute de autoritățile vamale și drepturile exclusive pe care le opun intimatei-pârâte, a rezultat că reclamantele își fundamentează pretențiile pe drepturile conferite prin înregistrarea unui număr de patru mărci comunitare tridimensionale și a două desene comunitare (plus dreptul de autor invocat asupra imaginii ambalajelor), însă, această argumentare în fapt și în drept, nu echivalează cu formularea unui număr egal de capete de cerere în contrafacere împotriva pârâtei.

În consecință, cu respectarea cadrului procesual obiectiv, prima instanță s-a pronunțat în dispozitivul sentinței asupra capetelor de cerere astfel cum ele au fost formulate de către reclamante, constatând, că seturile de jucării importate de către pârâtă și reținute conform Deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015 încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparținând reclamantelor.

În analiza criticilor formulate de către pârâtă, curtea de apel, a cenzurat raționamentul primei instanțe expus în cuprinsul considerentelor, înlăturând cele reținute cu privire la încălcarea de către pârâtă a drepturilor reclamantelor asupra mărcilor nr. x din 27 ianuarie 2006, nr. x din 28 martie 1996, nr. x din 1 aprilie 1996, a desenului industrial nr. x din 30 iunie 2011 și a pretinsului drept de autor asupra imaginii ambalajelor pentru jocuri; totodată, instanța de apel a analizat și demonstrat că prin importul produselor reținute la vamă, pârâta a încălcat drepturile reclamantelor asupra mărcii tridimensionale înregistrate la nivel comunitar nr. x din 22 martie 1996 și asupra desenului comunitar nr. x din 29 ianuarie 2004.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a intervenit numai asupra considerentelor decisive care erau de natură a susține soluția pronunțată de tribunal, cu corespondent atât în cererile cu care a fost învestită cât și în dispozitivul sentinței, fără a se interveni în mod veritabil asupra soluției din dispozitiv, având în vedere analiza făcută în considerentele proprii.

În realitate, instanța de apel a substituit unele dintre considerentele sentinței și le-a completat pe altele, având în vedere motivarea mai sumară a tribunalului.

Înalta Curte reține că nici devoluțiunea în apel nu putea opera asupra altor cereri decât cele formulate în fața primei instanțe, întrucât instanța de apel era ținută să judece nu numai în limitele motivelor de apel (tantum devolutum quantum apellatum), dar și în limitele judecății desfășurate în fața primei instanțe (tantum apellatum quantum judicatum), sens în care sunt dispozițiile art. 477 alin. (1) și art. 478 din C. proc. civ., care stabilesc cele două limite obiective ale judecății în apel.

În aceste condiții, se constată că în mod corect recurentele susțin că decizia pronunțată de instanța de control judiciar nu aduce vreun beneficiu apelantei-pârâte, câtă vreme aceasta tindea la respingerea cererii în contrafacere și înlăturarea obligațiilor stabilite de prima instanță în sarcina sa, pentru a se asigura reclamantelor respectarea drepturilor lor de proprietate intelectuală, finalitate pe care nu a obținut-o prin rejudecarea cauzei în apel.

Cu toate că prin admiterea apelului pârâtei, față de motivele expuse în considerentele deciziei recurate, nu intervine asupra unei dispoziții din dispozitivul sentinței atacate, instanța de apel admite apelul și, într-o greșită aplicare a dispozițiilor art. 480 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus schimbarea în parte a sentinței apelate, respingând cererea în contrafacerea mărcilor nr. x din 27 ianuarie 2006, nr. x din 28 martie 1996, nr. x din 1 aprilie 1996, a desenului industrial nr. x din 30 iunie 2011 și a drepturilor de autor asupra ambalajelor pentru jocuri, ca neîntemeiată, în absența unor dispoziții în dispozitivul sentinței cu un conținut contrar care să poată fi schimbate, dar și în lipsa unor astfel de capete de cerere cu care reclamantele să fi învestit prima instanță.

Totodată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, respectiv de obligare a pârâtei la acte comisive și omisive prin care să se asigure respectarea exclusivității drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantelor.

Printr-o astfel de soluție, pârâta a rămas în continuare parte care a pierdut procesul, întrucât susținerile sale din apel nu au condus la respingerea cererii în contrafacere, astfel cum a fost formulată, ori la respingerea unei alte pretenții de sine stătătoare a reclamantelor, cu care acestea să fi învestit prima instanță.

Singura pretenție din cererea de chemare în judecată respinsă, a fost aceea de obligare a pârâtei și la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de depozitare, neutralizare și distrugere a produselor reținute în vamă; această soluție, a fost pronunțată însă de prima instanță și ea a intrat sub autoritate de lucru judecat provizorie, întrucât nu a fost apelată de către reclamante.

Având în vedere greșita aplicare a dispozițiilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ. care a condus instanța de apel la obiectivarea în dispozitivul a unei soluții de admitere a apelului, s-a creat aparența că, în apel, parțial - pentru ceea ce s-a schimbat din dispozitivul sentinței -, apelanta pârâtă ar fi devenit parte care a câștigat, ceea ce nu este real, întrucât nu corespunde judecății efectiv realizate în apel.

Astfel, în consecința greșitei aplicări a art. 480 alin. (2) din C. proc. civ. și considerându-se în mod eronat că apelanta a avut, în economia procesului, vreun folos practic prin decizia pronunțată de curtea de apel, a avut loc și o distorsionare a raționamentului ce trebuie realizat în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce a creat recurentelor o vătămare ce nu poate fi altfel înlăturată decât prin casarea deciziei recurate.

Înalta Curte urmează a înlătura susținerile recurentelor pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., având în vedere că aspectele invocate de acestea au fost analizate deja - în contextul evaluării limitelor devoluțiunii în apel -, în cauză neputându-se reține că instanța de apel încalcă autoritatea de lucru judecat atunci când statuează în mod veritabil în sens contrar celor soluționate de instanța anterioară și care intră în limitele devoluțiunii fixate prin motivele de apel.

Pentru aceste considerente, în aplicarea art. 497 și art. 496 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantelor, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, conform celor stabilite prin prezenta decizie.

Se va avea în vedere că, în recurs, ambele părți au solicitat cheltuieli de judecată corespunzătoare acestei etape procesuale, cereri ce vor trebui evaluate la momentul soluționării apelului în rejudecare, când pot fi verificate cerințele ce decurg din dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca instanța să asigure fiecăreia dintre ele posibilitatea de a solicita, dacă se consideră necesar, aplicarea art. 451 alin. (2) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva Deciziei nr. 410A din 4 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2020.

Cu opinie separată a în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

Considerentele pentru care am apreciat că recursul trebuie respins sunt următoarele.

Este nefondat motivul de recurs prin care se susține că decizia civilă nr. 410A/2018 a fost data cu încălcarea și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

În esență, în cadrul acestui motiv de recurs recurentele reclamante au susținut că instanța de apel a interpretat greșit sintagma "partea care pierde procesul" din art. 453 alin. (1) C. proc. civ., raportat la faptul că "obiectul unic" al cauzei, acela de interzicere a importurilor, a fost menținut de instanța de apel și la faptul că în realitate instanța de apel trebuia să respingă apelul dar să schimbe motivarea primei instanțe de fond în sensul constatării încălcării doar a unuia dintre drepturile de proprietate intelectuală invocate de către reclamante ca fiind încălcate.

Referitor la susținerile privind încălcarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ. se reține că prevederile art. 453 (Acordarea cheltuielilor de judecată) sunt situate în Titlul 1 al Cărții a doua intitulat Procedura în fața primei instanțe.

Potrivit art. 453: (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Legat de apel, relevante sunt prevederile art. 482 (Completare cu alte norme), potrivit cărora: Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol.

Potrivit art. 480 (Soluțiile pe care le pronunță instanța de apel), alin. (1) și (2): (1) Instanța de apel poate păstra hotărârea atacată, situație în care, după caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a apelului, instanța poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.

Recurenta reclamantă, referitor la interpretarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., susține, că sintagma "pierdere a procesului", așa cum se înțelege din prevederile art. 451 - 455 din C. proc. civ., este dată de situația de admitere a acțiunii, astfel că instanța de apel ar fi greșit atunci când a obligat intimatele-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelanta-pârâta, constatând în mod greșit o culpă procesuală în sarcina reclamantelor, deși acestea din urmă ar fi câștigat procesul, cererea principală de respingere a importului fiind menținută de instanța de apel.

Aceste susțineri, prin care se leagă acordarea cheltuielilor de judecată în apel exclusiv de modul de soluționare a cererii în primă instanță, sunt nefondate, având în vedere că sintagma "partea care pierde procesul" din cadrul alin. (1) al art. 453 C. proc. civ., trebuie interpretată în cazul apelului, prin raportare la prevederile art. 482 C. proc. civ.

Așa cum s-a reținut anterior art. 453 C. proc. civ., ce reglementează condițiile acordării cheltuielilor de judecată, sunt situate în cadrul titlului aferent procedurii în fața primei instanțe. Astfel, sintagma "partea care pierde procesul" din perspectiva procedurii în fața primei instanțe se raportează la modul de soluționare a cererii de chemare în judecată, în alin. (2) al art. 453 reglementându-se și situația admiterii doar în parte a cererii.

Privind comparativ soluțiile care pot fi pronunțate în primă instanță și în apel se poate observa că cererea de chemare în judecată poate fi admisă în parte, conform art. 425 alin. (1) lit. c), teza finală, raportat la soluția dată cererilor (capetelor de cerere) deduse judecății, în timp ce în apel, conform art. 480 alin. (1) și (2) C. proc. civ., nu se pune problema unei admiteri în parte a acestuia, ci doar, ulterior admiterii apelului, a unei eventuale anulări/schimbări în tot sau în parte a hotărârii atacate, ultim caz în care s-ar putea pune problema reevaluării cheltuielilor de judecată efectuate în fața primei instanțe, prin aplicarea art. 453 C. proc. civ.

Astfel, ținând cont de prevederile art. 482 C. proc. civ. și interpretând art. 453 C. proc. civ. astfel încât să nu fie potrivnice dispozițiilor ce reglementează judecată în apel, sintagma "partea care pierde procesul" se raportează la modul de soluționare a apelului, iar nu la modul de soluționare a cererii de chemare în judecată, cum greșit susține recurenta reclamantă.

Mai mult, obiectul căii de atac a apelului, potrivit art. 461 C. proc. civ., este hotărârea primei instanțe de fond iar nu cererea de chemare în judecată.

Or, atâta timp cât apelul a fost admis, în raport de prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut apelul este reprezentată de reclamante iar nu de către pârâtă.

Referitor la argumentul că instanța de apel trebuia să respingă apelul, dar să schimbe motivarea primei instanțe de fond în sensul constatării încălcării doar a unuia dintre drepturile de proprietate intelectuală invocate de către reclamante, este de reținut că acesta a fost reluat în cel de-al doilea motiv de recurs, privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ., urmând a fi analizat în cadrul acelui motiv de recurs.

Oricum, este de remarcat, legat de acest aspect, că, potrivit art. 461 alin. (2) C. proc. civ., chiar și atunci când calea de atac vizează numai considerentele, ceea ce în mod evident nu a fost cazul apelului în cauză, așa cum se va menționa mai jos, soluția din dispozitiv este tot de admitere a căii de atac și înlăturare sau înlocuire a considerentelor, iar nu de respingere a apelului, așa cum greșit susțin recurentele reclamante.

Legat de celălalt aspect al acestui motiv de recurs, și anume al interpretării sintagmei "partea care pierde procesul" din art. 453 alin. (1) C. proc. civ., raportat la faptul că "obiectul unic" al cauzei, acela de interzicere a importurilor, ar fi fost menținut de instanța de apel, sunt de reținut următoarele.

În ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, este de reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 9 iulie 2015, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pârâta C. SRL București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constatate ca cele 34796 seturi de jucării reținute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, importate de pârâtă în România, încalcă drepturile de proprietate intelectuala aparținând reclamantelor, să oblige pârâta să înceteze importul în vederea comercializării, precum și tranzitul produselor purtând fără drept semne identice sau similare cu mărcile, desenele/modelele comunitare și internaționale, respectiv drepturile de autor aparținând reclamantelor, să interzică importul și comercializarea de către pârâtă, în România, a celor 34.796 produse (jocuri) reținute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, care poarta fără drept semne identice și similare cu drepturile de proprietate intelectuala aparținând reclamantelor, să oblige pârâta să înceteze de îndată importul, exportul, vânzarea, distribuția, depozitarea, promovarea precum și orice altă formă de folosire în activitatea sa comerciala a produselor purtând fără drept semne identice sau similare cu cele anterior înregistrate și care constituie drepturile de proprietate ale reclamantelor, să oblige pârâta la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli estimate de depozitare, neutralizare și distrugere a celor 34.796 produse reținute în vama, conform deciziei vamale, care poartă fără drept semne identice sau similare cu mărcile și desenele/modelele și drepturile de autor ale reclamantelor; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Drepturile de proprietate intelectuală aparținând reclamantelor invocate ca fiind încălcate, așa cum au fost reținute de tribunal, au fost dreptul de autor, marca tridimensională înregistrată la nivel comunitar nr. x din 22 martie 1996, care protejează produse din clasele nr. 9, 25 și 28 (jocuri și jucării); marca tridimensională înregistrată la nivel comunitar nr. x din 27 ianuarie 2006, care protejează produse din clasa nr. 28 (jocuri și jucării); marca tridimensionala înregistrată la nivel comunitar nr. x din 28 martie 1996, care protejează produse din clasele 9 și 28 (jocuri și jucării, exceptând jocuri de tip"construcții"); marca tridimensionala înregistrata la nivel comunitar nr. x din 1 aprilie 1996, care protejează produse din clasele 9 și 28 (jocuri și jucării); desenul comunitar nr. x, depus la înregistrare la data de 29 ianuarie 2004 pentru clasa 21.1 conform Clasificării de la Locarno; desenul/modelul înregistrat Internațional sub numărul x din 30 iunie 2011, care are desemnata Uniunea Europeana pentru protecție în clasa 21-1 jucării conform Clasificării de la Locarno.

Prin sentința civilă nr. 536/21 aprilie 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea privind pe reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. București, a constatat că seturile de jucării reținute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015 încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparținând reclamantelor, a obligat pârâta să nu importe și să comercializeze jocurile reținute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, a obligat pârâta să înceteze importul în vederea comercializării, precum și exportul, vânzarea, distribuția, depozitarea, promovarea precum și orice altă formă de folosire a produselor care încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparținând reclamantelor, a respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de depozitare, neutralizare și distrugere a produselor reținute în vamă și a obligat pârâta la plata către reclamante a sumei de 655 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamante.

Împotriva sentinței sus-menționate pârâta C. SRL a declarat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatelor la cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 410 A din data de 4 aprilie 2018 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. SRL, împotriva sentinței civile nr. 536 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în contradictoriu cu intimatele-reclamante A. și B., schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a respins acțiunea în contrafacerea mărcilor x din 27 ianuarie 2006, y din 28 martie 1996, z/1 aprilie 1996, a desenului industrial x din 30 iunie 2011 și a drepturilor de autor asupra ambalajelor pentru jocuri, ca neîntemeiată. A menținut în rest dispozițiile sentinței. A obligat pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7571,21 RON.

Legat de aceste aspecte în motivarea instanței de apel s-au reținut următoarele:

"Prin urmare, Curtea constată că în mod greșit a reținut Tribunalul că pârâta ar fi încălcat drepturile de autor ale reclamantelor, cu atât mai mult cu cât Tribunalul nici nu a indicat în concret care este dreptul de autor reținut, asupra a ce poartă acesta, modul și data dobândirii.

În privința mărcii y din 28 martie 1996 (cărămida roșie), așa cum recunoaște și reclamanta, aceasta nu conferă protecție pentru produsele "jocurile de tip construcție" din clasa 28.

Marca nr. x din 27 ianuarie 2006 (placa de joc) a fost parțial anulată în cursul judecării apelului, astfel că nu mai conferă protecție pentru "jocurile de tip construcție" din clasa 28.

Prin urmare, aceste două mărci nu (mai) pot constitui temei pentru cererea în contrafacere de față, în care produsele pretins contrafăcute sunt tocmai jocuri de tip construcție pentru care mărcile menționate nu conferă protecție.

Ca atare, Curtea constată că în mod greșit Tribunalul a constatat încălcarea de către pârâtă a drepturilor reclamantelor decurgând din înregistrarea acestor două mărci. (...)

Cât privește marca nr. x/1 aprilie 1996 (schița cărămizii de construcție), Curtea constată că nu s-a făcut dovada în prezenta cauză că au fost încălcate de către pârâtă drepturile conferite de această marcă.

Prin urmare, Curtea constată că în mod greșit Tribunalul a constatat că pârâta ar fi încălcat drepturile reclamantelor rezultate din înregistrarea acestei mărci. (...)

Reclamantele au mai invocat faptul că produsele destinate pârâtei și reținute în vamă încalcă drepturile decurgând din înregistrarea modelului comunitar nr. x și a modelului internațional nr. x.

În privința modelului internațional nr. x (...) Curtea reține pe de o parte că reclamantele nu au făcut dovada că România ar fi fost desemnată ca teritoriu pentru protecție, iar din consultarea bazei de date a WIPO rezultă că o astfel de desemnare nu a fost făcută. În plus, chiar dacă s-ar accepta că modelele respective ar fi protejate pe teritoriul României, Curtea constată că schițele invocate de reclamante ca fiind încălcate nu prezintă asemănări cu figurinele cuprinse în seturile reținute în vamă. (...)

În consecință, Curtea constată că în mod greșit Tribunalul a reținut că pârâta ar fi încălcat drepturile reclamantei decurgând din înregistrarea acestui model industrial. (...)

Cât privește modelul comunitar nr. x, Curtea constată că acesta vizează nouă desene, din care reclamantele au invocat doar patru, respectiv doar pe cele care sunt schițe ale unor roboței umanoizi (desenele x), restul schițelor înregistrate privind alte elemente de construcție. Desenul este înregistrat pentru clasa 21.01 - Jucării din Clasificarea de la Locarno.

Acesta prezintă o serie de elemente comune cu marca UE tridimensională nr. x, care privește schițele unei figurine umanoide realizate din față, spate, lateral, sus și jos. Această marcă este înregistrată pentru clasele 9, 25 și 28 din Clasificarea de la Nisa.

În consecință, Curtea constată apelul fondat în limitele menționate mai sus și, admițându-l, va schimba în parte sentința apelată în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea în contrafacerea mărcilor x/27 ianuarie 2006, y din 28 martie 1996, z/1 aprilie 1996, a desenului industrial x/30 iunie 2011 și a drepturilor de autor asupra ambalajelor pentru jocuri, menținând în rest dispozițiile sentinței apelate.

Totodată, ținând seama de culpa procesuală și având în vedere dispozițiile art. 453 C .proc. civ., Curtea va obliga intimatele-reclamante la plata sumei de 7.571,21 RON, reprezentând cheltuieli de judecată acordate proporțional cu temeinicia cererii de apel."

Ca atare, obiectul cererii de chemare în judecată a fost unul complex constând într-o acțiune în contrafacere prin care s-a pretins în principal constatarea încălcării mai multor drepturi de proprietate intelectuală.

În primul rând, este de remarcat că atunci când se solicită constatarea încălcării mai multor drepturi de proprietate intelectuală prin aceeași cerere de chemare în judecată, riguros juridic, este vorba despre atâtea acțiuni în contrafacere câte drepturi de proprietate intelectuală se invocă a fi încălcate, pentru fiecare în parte din aceste drepturi trebuind aplicate regulile specifice pentru a se determina dacă există pretinsa încălcare și dacă se impune interzicerea utilizării semnelor care încalcă fiecare dintre aceste drepturi.

În al doilea rând, obiectul cererii a constat în dispunerea unei serii de interdicții de folosire a semnelor cu privire la care s-ar constata că încalcă fiecare în parte dintre drepturile de proprietate intelectuală invocate.

Interdicțiile de folosire au fost concretizate în mai multe capete de cerere distincte.

Astfel, unele au vizat direct cele 34.796 seturi de jucării reținute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, importate de pârâta în România, și anume să interzică importul și comercializarea de către pârâtă, în România, a celor 34.796 produse (jocuri) reținute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, care poarta fără drept semne identice și similare cu drepturile de proprietate intelectuală aparținând reclamantelor.

Altele, au avut un conținut mai larg, vizând interdicții privitoare la produsele, în general, care încalcă fiecare din drepturile de proprietate invocate, și anume să oblige pârâta să înceteze importul în vederea comercializării, precum și tranzitul produselor purtând fără drept semne identice sau similare cu mărcile, desenele/modelele comunitare și internaționale și drepturile de autor invocate și să oblige pârâta să înceteze de îndată importul, exportul, vânzarea, distribuția, depozitarea, promovarea precum și orice altă formă de folosire în activitatea sa comercială a produselor purtând fără drept semne identice sau similare cu cele anterior înregistrate și care constituie drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantelor.

Cererea cu care a fost sesizată prima instanță a mai avut un capăt de cerere care a fost respins de prima instanță dar care nu interesează prezentul recurs.

Prima instanță de fond, prin hotărârea sa, a unit ultimele două capete de cerere menționate anterior, dispunând obligarea pârâtei să înceteze importul în vederea comercializării, precum și exportul, vânzarea, distribuția, depozitarea, promovarea precum și orice altă formă de folosire a produselor care încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparținând reclamantelor, astfel interdicția privește produsele în general care ar încălca drepturile de proprietate intelectuală aparținând reclamantelor, iar nu doar a jucăriilor reținute în vamă.

Contrar susținerilor recurentului reclamant, prin apel s-a cerut respingerea acțiunii în tot iar nu doar a capătului de cerere care privea importul jucăriilor reținute în vamă.

În consecință, premisa că unicul obiect al cererii de chemare în judecată ar fi fost menținut de instanța de apel este cel puțin incorectă.

În realitate, riguros juridic spus, instanța de apel a constatat neîntemeiate "acțiunile" în contrafacere ce au constituit obiectul cererii de chemare în judecată, ce vizau cinci din cele șapte drepturi de proprietate intelectuală invocate, acesta fiind motivul pentru care a respins acțiunea în contrafacerea mărcilor x din 27 ianuarie 2006, y din 28 martie 1996, z din 1 aprilie 1996, a desenului industrial x din 30 iunie 2011 și a drepturilor de autor asupra ambalajelor pentru jocuri, ca neîntemeiată.

Este nefondat și motivul de recurs prin care se susține că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ. pentru următoarele considerente.

În cadrul acestui motiv de recurs se susțin în esență aceleași argumente ca și în cadrul primului motiv de recurs, și anume că având în vedere menținerea sentinței cu privire la interzicerea importului, care ar fi reprezentat pretenția principală a reclamantelor din cererea introductivă, respectiv singura solicitare a apelantelor din cererea de apel, instanța de apel nu ar fi anulat și nici schimbat în tot sau în par