ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2006/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 20.09.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat:

- să se constate că toate cele 19.212 seturi de jocuri care au fost reținute de Biroul Vamal Constanța Sud în data de 28.08.2017 în baza cererii de intervenție formulată de A., conform adeverinței vamale nr. 1x/29.08.2017, încalcă drepturile de proprietate intelectuală deținute de reclamantă, privind: marca europeană tridimensională nr. x; marca europeană tridimensională nr. x; marca europeană tridimensională nr. x;

- distrugerea imediată, pe cheltuiala exclusivă a pârâtei a tuturor celor 19.212 de seturilor de jocuri ce fac obiectul reținerii dispuse de Biroul Vamal Constanța Sud, conform adeverinței vamale nr. x/29.08.2017,;

- obligarea pârâtei să înceteze imediat activitățile de import, export, stocare, distribuire, vânzare sau orice alte activități de comercializare a jocurilor și jucăriilor sub semne identice sau similare cu mărcile europene x.

- interzicerea folosirii de către pârâtă a oricărui semn care este identic sau similar mărcilor europene x, pentru jocuri și jucării, precum și pentru servicii de comercializare, distribuție și publicitate privind jocuri și jucării.

- obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest litigiu, inclusiv a cheltuielilor ocazionate cu depozitarea și manipularea seturilor de jocuri reținute de Biroul vamal Constanta Sud.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 1222/20.06.2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 7.398,34 RON.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin încheierea din 18.04.2019, pronunțată în camera de consiliu, s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a domnului judecător C., formulată de apelanta-reclamantă A..

Prin decizia nr. 1137A din 10.07.2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței tribunalului.

Prin aceeași decizie, apelanta-reclamantă a fost obligată la 6.793 RON către intimata-pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei sus-menționate și a încheierii din data de 18.04.2019, reclamanta a declarat recurs.

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește încheierea din 18.04.2019, prin care a fost respinsă cererea de recuzare, recurenta susține următoarele:

Între părți a mai avut loc un litigiu ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2016, în prezent, acesta aflându-se în etapa procesuală a recursului, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul x/2016, a tratat, printre altele, aceeași pretenție și anume încălcarea mărcilor europene tridimensionale LEGO 000050450, 000050518 și 009904707, aparținând reclamantei, prin punerea pe piață de către pârâtă a acelorași tipuri de minifigurine B. care sunt foarte similare cu forma tridimensionala a minifigurinei LEGO protejată prin cele trei mărci europene.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, reglementat de art. 9 din C. proc. civ.

În considerentele încheierii recurate, instanța a apreciat că deși cauza din dosarul nr. x/2016 soluționată anterior de domnul C. prin decizia civila nr. 826 A, este o cauza similară, între aceleași părți, care ridică probleme similare, acest fapt nu ar atrage vreo temere privind părtinirea domnului judecător, întrucât părerea exprimată în cauze similare nu echivalează cu părerea exprimată în această cauză, astfel încât s-a apreciat că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Recurenta arată că cererea de recuzare pe care a formulat-o a fost întemeiată pe prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. - alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului.

Drept urmare, nu a fost invocat motivul de recuzare prevăzut de art. 43 alin. (1) pct. 1 din Cod, în sensul unei antepropunțări a judecătorului față de soluția pronunțată prin decizia civilă nr. 826A/06.07.2018 în dosarul x/2016; or, acest motiv a fost analizat de instanța de apel, cu depășirea limitelor învestirii și, drept urmare, cu încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil.

Recurenta învederează că cele două motive de incompatibilitate sunt distincte și nu pot interfera, iar instanța de apel era ținută să judece în raport cu motivul invocat în mod explicit de parte.

Similitudinea dintre cele două pricini - dosarul nr. x/2016 și cel de față - reprezintă, în contextul art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. un element suficient pentru a naște îndoieli cu privire la imparțialitatea domnului judecător C., cu atât mai mult cu cat din completul care a judecat cererea de recuzare, a făcut parte și celălalt judecător - doamna D. care, alături de domnul C., a soluționat cauza anterioara 30041/3/2016 în apel, prin decizia civila nr. 826 A/6.07.2018.

Se mai învederează de către recurentă că imparțialitatea comportă două componente și anume:

Imparțialitate subiectivă - care semnifica absența unei prejudecăți sau preconcepții, și include tot ceea ce poate aduce atingere obiectivității și poziției sale echidistante.

Imparțialitatea obiectivă (funcțională) - atunci când, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte pot duce la bănuială legitimă a lipsei de imparțialitate.

Raportat la speța de față, recurenta apreciază că există o îndoială legitimă în ceea ce privește imparțialitatea domnului judecător C. în soluția de respingere a apelului, reflectată în dispozitivul deciziei civile nr. 1137A ce face obiectul prezentului recurs.

Prin decizia anterioară nr. 826A,/2018, completul format din domnul judecător C. și doamna judecător Croitoru, a adus critici cu privire la faptul că recurenta nu ar fi avut o strategie corectă de conducere a procesului, pe motiv ca nu ar fi reclamat în cerere dobândirea distinctivității prin folosire a mărcilor tridimensionale LEGO.

Or, aceasta sugestie de natura unei critici, recurenta consideră că este de natură a confirma faptul că judecătorii completului și-au format deja o convingere lăuntrică intrinsecă asupra conflictului dintre cele trei mărci europene tridimensionale LEGO și minifigurinele B., situație care generează o temere justificată a recurentei că un conflict ulterior, între aceleași mărci tridimensionale și aceleași tipuri de minifigurine B., va avea aceeași soluție - respingerea acțiunii de încălcare a drepturilor asupra mărcilor LEGO.

Pe de alta parte, se poate observa că în dispozitivul deciziei civile nr. 826A, completul format din judecători C. și D., abordează o motivare complet diferita de motivarea deciziei civile nr. 1137 A/2019 pronunțată de completul din care a făcut parte și domnul C., deși în ambele cazuri, în ceea ce privește mărcile tridimensionale LEGO, obiectul era același și anume constatarea încălcării lor de către mininifigurinele B. iar apărările părților cu privire strict la acest obiect, erau în parte identice și în parte similare.

Astfel, spre deosebire de decizia civila nr. 826A în care completul a abordat o motivare prin care a realizat comparația mărcilor în conflict, în decizia civilă nr. 1137/2019 completul a abordat o motivare cu totul diferită prin care a sugerat că nu ar exista o încălcare a mărcilor tridimensionale LEGO, deoarece intimata nu utilizează minifigurinele sale cu funcție de marcă.

Pe temeiul aceluiași motiv de casare - art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., recurenta susține și încălcarea principiului dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 alin. (1) din același Cod.

Astfel, se arată că doamna judecător D. a făcut parte (alături de domnul judecător E.) din completul care a judecat cererea de recuzare a domnului judecător C..

Pe de altă parte, doamna judecător D. a făcut parte (alături de domnul C.) și din completul care a pronunțat decizia civilă nr. 826 A invocată în cererea de recuzare, aspect care a fost menționat în mod expres în cererea de recuzare.

Având în vedere ca pronunțarea deciziei civile nr. 826 A s-a realizat în mod obișnuit, potrivit art. 398 alin. (1) sau (2) C. proc. civ. și nu în complet de divergență, potrivit art. 398 alin. (3) raportat la art. 399, recurenta concluzionează că opinia doamnei judecător Croitoru, în luarea deciziei civile 826A, a coincis cu opinia domnului judecător C..

În acest context, potrivit art. 43 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la art. 42 alin. (1) pct. 13, recurenta apreciază că doamna judecător Croitoru trebuia să se abțină de la judecarea cererii de recuzare a domnului judecător C..

Pentru toate motivele aceste motive, recurenta apreciază că participarea doamnei judecător Croitoru la judecarea cererii de recuzare a domnului judecător C., s-a făcut cu încălcarea principiului la un proces echitabil reglementat de art. 6 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva aceleiași încheieri, recurenta dezvoltă critici și în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.., susținând că încheierea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Potrivit motivării din încheierea din 18.04.2019, instanța doar afirmă că deși prezenta cauza este similară cauzei din dosarul x/2016, acest fapt nu atrage vreo temere privind imparțialitatea domnului judecător, iar art. 42 alin. (1) pct. 1 și art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. nu pot fi incidente în cauză, fără însă ca instanța să aducă vreun argument pertinent și logic în vederea susținerii acestei afirmații.

Or, o astfel de motivare, nesusținută de argumente, nu întrunește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivele de recurs dezvoltate de recurentă împotriva deciziei pronunțate asupra apelului privesc incidența art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, și 8 din C. proc. civ.

Recurenta pretinde că decizia recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii [art. 488 alin. (1) pct. 3].

Astfel, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru constatarea contrafacerii, neexistând riscul de confuzie care include riscul de asociere, având în vedere faptul că, pe ambalajele jucăriilor pârâtei sunt menționate mărcile înregistrate la nivel național în China - "K", "FENGDI TOYS" și "AUSINI" care contribuie în mod definitoriu, prin funcțiile mărcii, la diferențierea produselor, nefiind relevant faptul că aceste mărci nu sunt protejate în România.

Or, instanța de apel confirmă acest raționament al tribunalului, apreciind că este lipsit de relevanță că logourile semnelor "AUSINI", "FENGDI TOYS", "K" nu sunt protejate ca mărci în România, deoarece acestea ar îndeplini de facto funcția de marcă prin semnalarea originii produselor.

Recurenta invocă prevederile art. 4 din Regulamentul mărcii europene nr. 207/2009, în vigoare la data formulării acțiunii în contrafacere, potrivit cărora: "Pot constitui mărci comunitare toate semnele care pot avea o reprezentare grafică, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiția ca astfel de semne să fie în măsură să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altora."

Iar conform art. alin. (7) (1) lit. a) din același Regulament: "Se respinge înregistrarea semnelor care nu respectă cerințele de la articolul 4."

Se mai arată de către recurentă că Legea nr. 84/1998 conține prevederi similare, sens în care citează dispozițiile art. 2 și art. 5 alin. (1) și (2) din acest act normativ.

Din definiția mărcii prevăzute în art. 4 din Regulamentul 207/2009 și art. 2 din Legea nr. 84/1998 rezultă faptul că funcția principală a mărcii este aceea de a diferenția produsele sau serviciile unei întreprinderi de produsele sau serviciile concurenței, ceea ce reprezintă o chestiune de drept, iar nu de fapt.

În lumina acestor aspecte de ordin teoretic, recurenta susține că nu poate fi recunoscută de facto o astfel de funcție pentru un semn neînregistrat, ci ea trebuie analizată fie de către OSIM (art. 96 din Legea nr. 84/1998), pentru mărcile naționale, fie de către EUIPO, pentru mărcile Uniunii Europene.

Or, din moment ce semnele "K", "FENGDY TOY", "AUSINI", nu sunt mărci înregistrate în România (fapt stabilit în mod expres de instanța de apel), în prezenta cauza, care este o acțiune în contrafacere, instanța nu are competența să recunoască de facto funcția de marcă pentru aceste semne neînregistrate, o astfel de atribuție legală revenind fie OSIM, fie EUIPO, astfel cum s-a arătat.

Totodată, nici Legea nr. 84/1998 și nici C. proc. civ. nu conțin vreo prevedere expresă prin care să li se atribuie instanțelor (tribunal și curtea de apel, în speță), competente privind înregistrarea semnelor ca marcă.

Or, având în vedere considerentele deciziei recurate prin care s-a reținut că semnele "K", "FENGDY TOY", "AUSINI" ar beneficia de funcția de marcă, deși nu sunt înregistrate ca mărci în România, și faptul că aceste considerente au stat la baza soluției din dispozitiv, recurenta susține că decizia recurată a fost luată cu încălcarea competenței de ordine publică a OSIM pentru motivele arătate mai sus.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept.

Astfel, recurenta precizează că în speță, este de netăgăduit dreptul sau asupra mărcilor - minifigurine tridimensionale în formă de roboței, însă, înainte de a se realiza compararea cu minifigurinele comercializate de pârâtă, este necesar a se stabili dacă pârâta utilizează în comerțul său cu funcția de marcă, minfigurinele reclamate. Dacă pârâta nu ar utiliza aceste minifigurine cu funcție de marcă, pentru semnalarea originii produselor și distingerea lor pe piață, atunci nu ar exista o încălcare a dreptului său la marcă, caz în care o eventuală similaritate ar avea legătură doar cu domeniul modelului industrial, ceea nu face obiectul prezentei cauze și nu a fost invocat.

Astfel, instanța de apel a precizat că din analiza probelor administrate, indiferent de gradul de asemănare dintre minifigurinele comercializate de pârâtă în cadrul jucăriilor sale și mărcile reclamantei, minifigurinele pârâtei sunt vândute în interiorul unor ambalaje de regulă opace (cutii de carton), sub denumiri și mărci verbale sau combinate, precum "Fengdi Toys", "K", "Ausini" ce au propria funcție de a semnala originea produselor.

Potrivit art. 3 alin. (3) lit. (c) din Regulamentul 2017/1431 de punere în aplicare al Regulamentului mărcii europene, în vigoare la data promovării prezentei acțiuni, o marca tridimensională reprezintă o marcă compusă dintr-o formă tridimensională sau extinsă la o astfel de formă, inclusiv containerele, ambalajele, produsul în sine sau aspectul acestora.

Recurenta-reclamantă invocă normele aplicabile în speță, anume - art. 36 alin. (2) lit. b), art. 39 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 84/1998, precum și art. 12 lit. a), b) și c) din Regulamentul 207/2009.

În lumina acestor norme legale, recurenta susține că instanța era obligată să aprecieze riscul de confuzie și asociere între omuleții LEGO considerați ca produs tridimensional protejat prin marcă și minifigurinele B., iar nu să refuze o atare evaluare pe motiv ca minifigurinele B. se comercializează în ambalaje pe care se aplică diverse logouri, astfel încât, o atare comercializare "ascunsă", ar scoate intimata din sfera ilicitului juridic al art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 din moment ce acest articol nu reglementează o anumită formă specifică de utilizare a semnului contestat care să paralizeze dreptul titularului mărcii de a se opune utilizării semnului.

Totodată, utilizarea produselor tridimensionale constituite din minifigurinele B. sub forma comercializării/distribuirii lor pe piață în ambalaje care poartă diverse semne neînregistrate, nu constituie o excepție de la dreptul conferit prin înregistrarea mărcii care sa se regăsească în cazurile limitative prevăzute de art. 39 din Legea nr. 84/1998 sau art. 12 din Regulamentul 207/2009 și care sa deroge de la aplicarea art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 ori art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul mărcii Uniunii Europene.

În acest context, soluționarea prezentei cauze prin refuzul instanței de apel de a analiza riscul de confuzie și asociere între minifigurinele B. și mărcile tridimensionale LEGO, pe motiv ca minifigurinele B. reprezintă un produs tridimensional care se comercializează "ascuns" în ambalaje pe care exista aplicate diverse semne neînregistrate, reprezintă o încălcare a art. 36 alin. (1) din Legea 84/1998 și a art. 9 alin. (1) teza I din Regulamentul ME, prin paralizarea dreptului exclusiv obținut în urma înregistrării unei mărci tridimensionale.

Se mai arată de către recurentă că marca europeană tridimensională LEGO nr. x a cărei contrafacere s-a invocat, printre altele, în petitul cererii de chemare în judecată, a făcut obiectul unei acțiuni în anulare pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauza T-395/14 Best-Lock (Europe) Ltd, acțiune în care s-a reclamat faptul că forma tridimensională a minifigurinei LEGO, ar fi alcătuită în mod exclusiv dintr-o formă funcțională, impusă de natura produsului (a se vedea Decizia CJUE pronunțată în cauza T-395/14 în Anexa. 6).

O astfel de pretenție a fost ridicată ca apărare și în prezenta cauză, intimata reclamând ca mărcile tridimensionale LEGO ar fi impuse de o formă funcțională.

În cauza T-395/14 Best Lock (ce a făcut obiectul unui recurs care a fost respins), CJUE a tranșat în mod definitiv și irevocabil această chestiune statuând că marca europeană tridimensionala LEGO nr. x, este distinctivă, forma tridimensională a acesteia nefiind alcătuită în mod exclusiv dintr-o formă funcțională, impusă de natura produsului.

Astfel, din moment ce mărcile europene tridimensionale LEGO se bucură de efectul înregistrării, recurenta are un drept exclusiv asupra lor, inclusiv dreptul de a se opune terților care utilizează produse cu forme tridimensionale similare sau identice în cazul în care aceste produse fac parte din categoria jocurilor și jucăriilor din clasa 28.

Recurenta impută instanței de apel și încălcare sau greșita aplicare a prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 și art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul ME.

Normele invocate nu disting asupra modului în care este utilizat semnul terțului.

Cu alte cuvinte, dreptul pe care îl are titularul mărcii tridimensionale de a se opune utilizării semnului tridimensional de către terț, nu este condiționat de un anumit mod de utilizare a semnului de către terț, în sensul în care un astfel de drept s-ar putea stinge dacă terțul utilizează semnul în interiorul unui ambalaj pe care se aplică sau nu alte semne neînregistrate, și respectiv dreptul există dacă terțul utilizează semnul tridimensional materializat în produs, în afara ambalajului.

În aceste condiții, singurele cerințe pentru nașterea dreptului titularului mărcii de a cere interzicerea folosirii semnului de către terț sunt: utilizarea semnului de către terț, în orice modalitate, pentru produse/servicii identice sau similare și existenta similarității/identității dintre marcă și semn.

Minifigurinele B. utilizate de către intimată sunt semne tridimensionale materializate sub forma fizică a unor produse ce constituie omuleți de jucărie pentru copii.

Importul și comercializarea omuleților B. în România, de către intimată reprezintă o utilizare a minifigurinei B. pe produse de tipul jocurilor de construcție cu minifigurine în sensul precizat de art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 și art. 9 alin. (1) lit. (b) din Regulamentul ME, indiferent dacă aceste minifigurine se comercializează în interiorul unor ambalaje și indiferent dacă aceste ambalaje poartă sau nu diverse logouri neînregistrate.

Având în vedere natura tridimensională a produselor în conflict, achiziționarea jocurilor de construcție cu minifigurine de către consumatori, se realizează tocmai în considerentul formelor tridimensionale ale minifigurinelor ca elemente componente ale jocului și nu în considerarea diverselor logouri neînregistrate care se aplica pe ambalaje. Pe consumatori îi interesează formele tridimensionale ale minifigurinelor, tematica în care acestea se îmbină cu alte elemente de construcție. În acest context, omuleții LEGO și respectiv minifigurinele B. sunt chiar elemente tridimensionale prin care LEGO și B. își identifică jocurile de construcție cu omuleți.

Pentru aceste motive, recurenta consideră că raționamentul instanței de apel potrivit căruia, în vederea dispunerii interzicerii folosirii minifigurinelor B., ar fi trebuit dovedită utilizarea acestora cu funcție de marcă (ceea ce, în opinia instanței, nu s-a întâmplat, deoarece minifigurinele erau în ambalaje, iar pe ambalaje existau alte semne neînregistrate, considerate că îndeplinesc de facto o funcție de marcă), constituie o încălcare a art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 și art. 9 alin. (1) (b) din Regulamentul ME.

Având în vedere dreptul exclusiv al recurentei obținut prin înregistrarea mărcilor tridimensionale, instanța trebuia doar să aprecieze dacă formele tridimensionale în conflict sunt sau nu similare și dacă minifigurinele B. ca produs, sunt incluse sau nu în categoria de produse desemnate de mărcile LEGO în clasa 28 și anume - jocuri și jucării.

O astfel de constatare trebuia realizată prin aplicarea criteriilor jurisprudențiale obligatorii ale CJUE consacrate în Cauza C-251/95 SABEL care este un recurs în interpretare, potrivit căruia, analiza mărcilor în conflict trebuie realizată prin aprecierea globală a semnelor, din punct de vedere vizual, fonetic și conceptual, ținând cont de elementele dominante și distinctive (a se vedea para. 23).

Pe de alta parte, paragrafului 24 din aceeași hotărâre pronunțată în Cauza C-251/95, riscul de confuzie între marcă și semn este cu atât mai mare cu cât marca este mai distinctivă.

Recurenta învederează că deși prin cererea de chemare în judecată a invocat reputația mărcilor tridimensionale LEGO, nici Tribunalul și nici instanța de apel nu au cercetat aceasta reputație.

Potrivit raționamentului instanței de apel, ar trebui să se poată considera că titularul unei mărci tridimensionale înregistrate nu ar avea niciodată deschisă calea de a solicita interzicerea comercializării de către un terț a unui produs tridimensional cu forma identică sau similară cu marca, atunci când produsul terțului face parte din aceeași categorie de produse cu cele desemnate de marca tridimensională a titularului, și se găsește în interiorul unui ambalaj, și mai ales, atunci când pe un astfel de ambalaj, terțul aplică semne care nu sunt mărci înregistrate, ceea ce este absurd, întrucât acest fapt ar lipsi de efect art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 și art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul ME.

Chiar dacă, astfel cum a reținut instanța, aspectul exterior al unui produs poate fi protejat prin înregistrarea sa ca model industrial, acest lucru nu înseamnă ca un astfel de aspect tridimensional, care este capabil și să identifice produsele unui comerciant de produsele altui comerciant, să nu poată fi înregistrat ca marcă, și că, în virtutea acestei înregistrări, titularul să nu poată beneficia de dreptul de a se opune comercializării unor produse având forme tridimensionale identice sau similare, atunci când astfel de produse fac parte din aceeași categorie de produse desemnate de marca tridimensionala înregistrată.

Pe de altă parte, chiar dacă un produs tridimensional similar cu mărcile tridimensionale LEGO 000050450, 000050518 și 009904707 de genul omuleților de jucărie B., este comercializat sub forma ambalată, în pachete pe care sunt sau nu aplicate diverse logouri care nu sunt mărci înregistrate, dreptul deținut de LEGO, în calitatea sa de titular al mărcilor tridimensionale europene de a se opune utilizării unui astfel de produs tridimensional pentru jocuri și jucării din clasa 28, există în temeiul art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 și art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul ME, iar un astfel de drept nu poate fi cenzurat de nicio instanță de judecată din moment ce mărcile europene LEGO sunt valid înregistrate, cu atât mai mult cu cât acestea se bucură de reputație.

Recurenta dezvoltă critici pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și împotriva deciziei pronunțate în apel.

Astfel, se susține că prin decizia pronunțată instanța de apel a încălcat principiul disponibilității reglementat de art. 9 din C. proc. civ.

În acest sens, recurenta arată că instanța de apel a apreciat că alta ar fi fost discuția dacă mărcile tridimensionale LEGO ar fi fost protejate prin model industrial, din moment ce un model industrial protejează aspectul exterior al unui produs.

Potrivit petitului cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă arată că nu a invocat beneficiul protecției minifigurinei LEGO prin model industrial, ci prin marca tridimensională, astfel încât nu a făcut referiri la o astfel de protecție.

În acest context, instanța era obligată, să analizeze în ce măsură mărcile tridimensionale LEGO invocate și minifigurina B. sunt similare, în ce măsură acestea se aplică pe produse identice sau similare din clasa 28, precum și dacă exista un risc de confuzie și asociere între mărcile tridimensionale LEGO și minifigurinele B., prin prisma jurisprudenței constante și relevante ale CJUE.

În schimb, instanța de apel a face aprecieri la efectul protecției prin model industrial, în sensul în care blocarea comercializării unor minifigurine identice/similare omulețului LEGO (de genul minifigurinelor B. reținute), ar fi fost eficace dacă mărcile tridimensionale LEGO ar fi fost înregistrate ca model industrial.

O astfel de apreciere, excedează principiul disponibilității reglementat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. care prevede că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Recurenta susține și încălcarea dispozițiilor art. 452 din C. proc. civ., întrucât instanța de apel a acordat cheltuielile de judecată intimatei deși dovezile depuse de aceasta identificau ca beneficiar al cheltuielilor de judecată, un terț - F. S.R.L., iar nu societatea de avocatura G., care a reprezentat intimata în proces.

Deoarece reprezentarea intimatei în apel s-a realizat de către SCA G., în demonstrarea cheltuielilor de judecată nu are nicio relevanță faptul că o terță societate F. S.R.L. a avut mandat de reprezentare de la intimată.

Numitul H. - avocatul care a reprezentat intimata, a acționat în proces în calitatea sa de avocat al SCA G. și nu în calitatea de consilier în proprietate industrială angajat al F. S.R.L..

Având în vedere cele de mai sus și faptul ca instanța de apel nu a motivat înlăturarea cererii reclamantei din dezbaterile pe fond prin care a solicitat respingerea acordării cheltuielilor de judecată solicitate de intimată, recurenta conchide că acordarea cheltuielilor de judecată în apel s-a făcut cu încălcarea art. 452 din C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, comunicată recurentei-pârâte, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 iunie 2020, completul de filtru admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1137A din data de 10 iulie 2019, precum și a încheierii de ședință din data de 18 aprilie 2019 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că este nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, urmând a fi însă admis recursul formulat împotriva deciziei pronunțate asupra apelului, pentru considerentele ce succed.

Împotriva încheierii din camera de consiliu din 18.04.2019, recurenta-reclamantă a dezvoltat critici pe temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ.

Cererea de recuzare formulată împotriva domnului judecător C. a fost întemeiată pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații: 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa."

În susținerea ei, recurenta-reclamantă, în principal, s-a prevalat de împrejurarea participării judecătorului recuzat la pronunțarea deciziei civile nr. 826A/2018 în dosarul nr. x/2016, cauză în care, cu privire la mărcile tridimensionale LEGO de care reclamanta se prevalează și în cauza de față, au fost analizate aproximativ aceleași probe și apărări, soluția fiindu-i defavorabilă apelantei-reclamante.

Prin încheierea recurată, a fost respinsă cererea de recuzare, instanța reținând că deși cauza anterior soluționată de domnul judecător C., între aceleași părți este o cauză similară, punând probleme similare, acest fapt nu atrage vreo temere privind părtinirea domnului judecător; de asemenea, s-a apreciat că nu este întrunit nici motivul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cererea de recuzare fiind respinsă ca neîntemeiată, astfel încât s-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, recurenta a invocat numai motivul de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., nu și de cel prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 din Cod, însă, apreciază că analizarea cererii de recuzare în raport de ambele temeiuri menționate nu reprezintă o neregularitate procedurală de natură a atrage nulitatea încheierii, întrucât nu s-a creat recurentei nicio vătămare procesuală prin această analiză extensivă a cererii de recuzare, prin luarea în considerare și a unui alt motiv de incompatibilitate decât cel menționat în mod expres de parte.

Ca atare, se constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.

Se apreciază că nici principiul disponibilității nu a fost încălcat, întrucât temeiul cererii de recuzare, astfel cum el a fost invocat și susținut de către recurentă - art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. - a fost analizat în mod efectiv de completul învestit cu soluționarea acestui incident procedural privind compunerea instanței.

Realizarea unei analize suplimentare, excedentare temeiului cererii de recuzare invocat explicit de către apelanta-reclamantă, prin valorificarea acelorași motive susținute de parte și din perspectiva unei alte încadrări juridice [art. 42 alin. (1) pct. 1], este lipsită de consecințele preconizate de către recurentă, întrucât cererea sa, astfel cum a fost formulată, a fost evaluată de completul care a soluționat incidentul.

Motivul de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 este mai restrictiv decât cel reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., întrucât, în primul caz, premisa presupune faptul că judecătorul și-a spus anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece, în timp ce, în situația motivului de la art. 42 pct. 13, premisa constă în existența unor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa, elemente care exclud ipoteza antepronunțării.

Or, în măsura în care, din perspectiva motivului de la punctul 13 partea se prevalează de pronunțarea judecătorului într-o speță similară cu valoarea unui element de natură a-i crea îndoieli cu privire la imparțialitatea sa, este evident că judecătorul nu este în situația de a-și fi spus părerea anterior cu privire la soluția din cauza în care se formulează recuzarea, caz în care, chestiunea din urmă ar fi avut prioritate pentru partea care formulează cererea de recuzare, dar și în analiza instanței.

Cu toate acestea, analizarea cererii de recuzare pe baza ambelor temeiuri juridice, nu reprezintă o încălcare a drepturilor procesuale ale apelantei-reclamante de către curtea de apel, ci o evaluare exhaustivă a posibilelor încadrări juridice ale motivelor prezentate în susținerea cererii, într-o corectă aplicare a prevederilor art. 22 din C. proc. civ., precum și având în vedere că aceeași împrejurare nu ar fi putut fi valorificată drept motiv de incompatibilitate într-o cerere ulterioară, astfel cum prevede art. 47 alin. (3) teza finală din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă reclamă neregularități procedurale și în ceea ce privește compunerea completului învestit cu soluționarea cererii de recuzare.

Regula în materie o reprezintă dispozițiile art. 50 alin. (1) din C. proc. civ.: "(1) Abținerea sau recuzarea se soluționează de un alt complet al instanței respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține."

Înalta Curte constată că norma enunțată a fost respectată, întrucât în compunerea completului care a soluționat cererea de recuzare prin încheierea din 18.04.2019 nu a intrat judecătorul recuzat.

Nici în privința celuilalt membru al completului învestit cu soluționarea incidentului procedural susținerile recurentei nu se verifică, dat fiind faptul că în compunerea completului care a pronunțat decizia civilă nr. 826A/6.07.2018 în dosarul nr. x/2016, alături de domnul judecător C. a făcut parte doamna judecător D., în timp ce completul care a pronunțat încheierea recurată a fost compus din judecători E. și I. .

Cum criticile recurentei, din această perspectivă, vizează împrejurarea că motivele de recuzare (pronunțarea într-o speță similară) s-ar fi verificat și în privința celuilalt membru al completului care a pronunțat decizia civilă nr. 826A/6.07.2018, care ar fi fost dator să se abțină de la soluționarea cererii de recuzare, potrivit art. 48 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt lipsite de obiect, întrucât din compunerea completului alcătuit potrivit dispozițiilor legale și regulamentare pentru soluționarea incidentului, nu a făcut parte doamna judecător D., ci doamna judecător I..

Totodată, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât încheierea recurată prin care s-a respins cererea de recuzare cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Astfel, completul învestit cu soluționarea incidentului procedural, analizând cererea de recuzare, a apreciat, în esență, că deși cauza anterior soluționată de domnul judecător C., între aceleași părți, este o cauză similară, punând probleme similare, acest fapt nu este de natură a atrage vreo temere pentru părtinirea acestuia.

Din perspectiva controlului de legalitate posibil a fi exercitat în recurs, Înalta Curte apreciază că aceste argumente au aptitudinea de a susține soluția respingerii cererii de recuzare, întrucât, chiar sintetic, exprimă ideea că fiecare cauză se bazează pe circumstanțele sale particulare, proprii, în timp ce aplicarea legii la speță se fundamentează pe evaluarea probatoriului administrat în mod nemijlocit în fiecare dosar în parte, chiar când acesta poartă între aceleași părți și are un obiect similar cu unul anterior sau paralel.

În plus, așteptarea părții ca aplicarea legii de către judecător să se realizeze în aceeași modalitate, în cauze care nu diferă în mod esențial în planul circumstanțelor relevante pentru incidența unei norme legale, nu constituie un motiv care să nască temeri pentru parte cu privire la imparțialitatea acestuia, ci, dimpotrivă, reprezintă o garanție substanțială de previzibilitate și predictibilitate pentru părți în adaptarea propriei conduite la exigențele legii, ca și pentru securitatea raporturilor juridice, parte componentă a acesteia fiind și practica judiciară coerentă, coonsecventă și unitară.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., constatând că nu sunt întrunite condițiile rezultând din prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 18.04.2019.

Împotriva deciziei pronunțate asupra apelului, recurenta a dezvoltat critici întemeiate pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 din C. proc. civ.

Cererea dedusă judecății, astfel cum s-a arătat, privește acțiunea în contrafacere formulată de recurenta-reclamantă A. împotriva pârâtei B. S.R.L., prin care a susținut că cele 19.212 seturi de jocuri reținute de Biroul Vamal Constanța Sud în data de 28.08.2017, încalcă drepturile sale de proprietate intelectuală asupra mărcilor europene tridimensionale: nr. x/1.04.1996, înregistrată, printre altele, pentru produse jocuri și jucării din clasa 28 a Clasificării de la Nisa; nr. x/1.04.1996, înregistrată, de asemenea, printre altele, pentru produse jocuri și jucării din clasa 28; și nr. x/19.04.2011, înregistrată, printre altele, pentru servicii de comerț cu amănuntul cu jucării, cu jocuri și jucării, servicii din clasa 35 a aceleiași Clasificări.

Toate cele trei mărci se bucură de protecție și pe teritoriul României, prime două, începând de la data de 1.01.2007 când România a devenit membru al Uniunii Europene, iar cea de-a treia de la data înregistrării.

Temeiul juridic al cererii este dat de dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2), lit. a), b) și c) din Regulamentul CE 207/2009 privind marca comunitară.

Deși cele trei mărci ce aparțin reclamantei sunt mărci ale Uniunii Europene, aceasta a indicat ca temei al cererii și prevederile art. 36 alin. (1), (2), lit. a) și b) și alin. (3) din Legea nr. 84/1998, opțiune posibilă în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Regulament potrivit cărora: "(2) Prezentul regulament nu exclude intentarea unor acțiuni cu privire la o marcă comunitară în temeiul legislației unui stat membru referitoare în special la răspunderea civilă și la concurența neloială."

Art. 9 alin. (1) și (2) lit. a), b) și c) din Regulamentul CE nr. 207/2009 prevăd astfel:

"(2) Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească, fără acordul său, în comerț:

(a) un semn identic cu marca comunitară pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care este înregistrată;

(b) un semn pentru care, din cauza identității sau similitudinii sale cu marca comunitară și din cauza identității sau similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de marca comunitară și de semn, există un risc de confuzie pentru public; riscul de confuzie cuprinde riscul de asociere între semn și marcă;

(c) un semn identic sau similar cu marca comunitară pentru produse sau servicii care nu sunt similare cu cele pentru care este înregistrată marca comunitară, atunci când aceasta este de notorietate în Comunitate și când folosirea semnului fără motiv întemeiat generează un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare sau aduce atingere acestora."

În consecință, se constată că recurenta-reclamantă s-a prevalat atât de ipoteza de la art. 9 alin. (2) lit. a) - care privește situația în care marca și semnul reclamat sunt identice, ambele fiind destinate a se aplica unor produse identice; în acest caz, riscul de confuzie este prezumat; de asemenea, recurenta a invocat și ipoteza de la lit. b) care presupune identitatea sau similaritatea dintre marcă și semn și identitatea sau similaritatea dintre produsele sau serviciile acoperite de marca comunitară și de semn, ipoteză în care este necesară verificarea riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere între semn și marcă.

Cererea reclamantei a fost analizată în primă instanță doar pe temeiul art. 9 alin. (2) lit. b) din Regulament, astfel încât, tribunalul a conchis că mărcile și semnele utilizate de pârâtă nu sunt similare, stabilindu-se că nici produsele nu sunt similare, astfel încât, concluzia a fost în sensul inexistenței riscului de confuzie.

Instanța de apel, analizând criticile reclamantei, a pornit de la premisa că reclamanta este titulara drepturilor de proprietate intelectuală asupra celor trei mărci tridimensionale precizate în petitul cererii de chemare în judecată, stabilindu-și premisa de analiză în sensul că cererea de față nu poate fi analizată decât în limitele protecției oferite de marcă.

Totodată, s-a mai reținut de curtea de apel că deși aceste figurine sub formă de roboței ar putea face obiectul și al altor drepturi de proprietate intelectuală, cum ar fi, protecția conferită prin înregistrarea ca model industrial sau drept de autor, dreptul la marcă nu protejează aspectul exterior al produsului, ci semnalează originea comercială a produsului.

Așa fiind, s-a apreciat că numai înregistrarea figurinelor ca model industrial - aspectul exterior al produsului - ar putea asigura titularului posibilitatea de a cere interzicerea utilizării sau comercializării unor minifigurine identice sau similare de către concurenții titularului.

Instanța de apel a mai reținut că deși sferele de protecție ale modelului industrial și mărcii se pot intersecta, ele sunt distincte și nu se poate cere protejarea aspectelor ce intră în sfera de ocrotire a unui model industrial, prin invocarea protecției conferite de un drept la marcă.

În acest context, Înalta Curte apreciază că instanța de apel, astfel cum corect susține recurenta, a lipsit de conținut drepturile de proprietate intelectuală ce îi aparțin, obținute prin înregistrarea la EUIPO, urmând o procedură legală, iar, în acest fel, au fost încălcate dispozițiile art. 4 și art. 9 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 207/2009.

Art. 4 din Regulament stabilește astfel: "Pot constitui mărci comunitare toate semnele care pot avea o reprezentare grafică, în special, cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiția ca astfel de semne să fie în măsură să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altora."

Pe de altă parte, art. 9 alin. (1) din Regulament prevede: "(1) O marcă comunitară conferă titularului său un drept exclusiv."

În condițiile în care mărcile tridimensionale ale recurentei-reclamante constau în forma minifigurinelor cu aspect de roboței, având elementele distinctive care au asigurat obținerea titlului de protecție, iar minifigurinele, la rândul lor, reprezintă produsul însuși pe care recurenta-reclamantă a înțeles să îl protejeze înregistrându-l într-o anumită formă pentru a-l distinge de produsele altor întreprinderi - jocuri și jucării din clasa 28 a Clasificării de la Nisa -, curtea de apel a negat însăși protecția conferită acestei forme a produselor ca fiind cea asupra căreia recurenta-reclamantă poate opune terților drepturile sale exclusive dobândite prin înregistrare, drepturi consacrate ca atare de art. 9 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 207/2009.

Înalta Curte apreciază că în mod nelegal instanța de apel a reținut că aspectul exterior al produsului poate fi protejat exclusiv prin înregistrarea acestuia ca model industrial, întrucât o atare concluzie intră în contradicție cu dispozițiile art. 4, art. 9 alin. (1) din Regulament CE nr. 207/2009, anterior citate.

Totodată, deși a admis posibilul cumul de titluri de protecție sub forma unei mărci înregistrate - semn având aptitudinea de a distinge produsele cărora i se aplică de cele identice sau similare ale altor comercianți - și sub forma unui desen industrial - aspectul exterior al unui produs având caracter individual și care prezintă noutate -, a stabilit că, în speța de față, singurul titlul eficient în sensul solicitărilor din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, este numai desenul industrial.

Referitor la acest aspect, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susținând că, prin această dezlegare, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității părților.

Această critică nu va fi analizată pe acest temei, deoarece prin considerentele precedente s-a reținut aplicarea greșită a legii, fiind astfel întrunite cerințele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât chestiunea analizată nu este o neregularitate de ordin procedural, ci este integrată în decizia instanței de apel în analiza fondului raporturilor juridice litigioase.

Ca atare, având în vedere că recurenta-reclamantă opune drepturi exclusive asupra mărcilor tridimensionale pe deplin valabile, curtea de apel era ținută a face aplicarea regulilor jurisprudențiale ale Curții de Justiție Uniunii Europene, în evaluarea riscului de confuzie, ținând seama de toți factorii relevanți, verificând identitatea sau similaritate dintre mărcile reclamantei și semnele utilizate de pârâtă (forma minifigurinelor ce alcătuiesc seturile de jocuri reținute de Biroul Vamal Constanța Sud), identitatea sau similaritatea dintre produsele reclamantei și cele importate de către pârâtă, prin aprecierea globală a semnelor, din punct de vedere vizual, fonetic și conceptual, ținând cont de elementele dominante și distinctive (Hotărârea CJUE din Cauza C-251/95, Sabel v. Puma, para. 23), aplicând, dacă este cazul, și regula desprinsă din aceeași hotărâre, în sensul că riscul de confuzie între marcă și semn este cu atât mai mare cu cât marca este mai distinctivă.

Or, prin soluția pronunțată, curtea de apel nu a evaluat în speță riscul de confuzie, întrucât a reținut un argument dirimant, anume faptul că pârâta nu comercializează minifigurinele reclamate cu titlu de marcă, pentru a-și distinge produsele de cele identice sau similare ale altor producători, iar o atare concluzie a fost dedusă din împrejurarea comercializării acestora în interiorul unor ambalaje, de regulă, opace (cutii de carton), sub denumiri și mărci verbale sau combinate, precum "Fengdi Toys", "K", "Ausini" ce au propria funcție de a semnala originea produselor.

O asemenea dezlegare, astfel cum corect susține recurenta, este străină de criteriile de comparație între mărci și semne, având în vedere că regula în materie este aceea că această comparație se realizează între marcă, astfel cum a fost înregistrată, cu semnul folosit de pârât în scopul indicării originii comerciale a produselor sale, dându-se prevalență asemănărilor dintre ele, iar nu deosebirilor, potrivit regulilor din jurisprudența CJUE.

Pe de altă parte, nu pot fi luate în considerare aspecte străine de finalitatea protejării drepturilor titularului mărcilor și caracterul atributiv al înregistrării unui semn cu funcția de a indica originea comercială a produselor, aspecte care au ca efect, în cele din urmă, însăși negarea sau golirea de conținut a drepturilor sale exclusive, precum comercializarea produselor de către pârâtă în interiorul unor ambalaje și, suplimentar, faptul că pe aceste ambalaje sunt aplicate anumite semne verbale.

Astfel cum s-a arătat, din moment ce mărcile europene tridimensionale LEGO se bucură de efectul înregistrării, recurenta are un drept exclusiv asupra lor, inclusiv dreptul de a se opune terților care utilizează produse cu forme tridimensionale similare sau identice în cazul în care aceste produse sunt identice sau similare cu cele din categoria jocurilor și jucăriilor din clasa 28 a Clasificării de la Nisa.

În acest context, Înalta Curte apreciază că în mod întemeiat recurenta susține că termenii comparației constau, pe de o parte, în forma tridimensională a produselor cu aspect de roboței, astfel cum a fost înregistrată prin cele trei titluri de protecție ale sale, și forma tridimensională a minifigurinelor importate de către pârâtă, iar pe de altă parte, minifigurinele, ca produse în sine, ale reclamantei și cele importate de către intimată, în raport de principiul specialității mărcilor (cu luarea în considerare a claselor de produse și/sau servicii ale Clasificării de la Nisa pentru care mărcile au fost înregistrate și cea în care s-ar încadra produsele comercializate de către intimată).

Urmare a acestei comparații, era necesar a se stabili dacă mărcile reclamantei și semnele utilizate de pârâtă sunt identice sau similare, precum și dacă produsele pe care mărcile reclamantei le desemnează sunt identice sau similare cu produsele importate de către pârâtă, astfel încât, pe aceste temeiuri, să se conchidă asupra existenței sau inexistenței riscului de confuzie, în aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. b) din Regulament.

Este util a se preciza că recurenta-reclamantă a pretins prin motivele de recurs că nici prima instanță, nici instanța de apel nu au analizat cererea de chemare în judecată și pe temeiul art. 9 alin. (2) lit. c) din Regulamentul CE 207/2009.

Deși acest temei era subsidiar, instanța de apel urmează ca, în rejudecare, să verifice dacă reclamanta s-a prevalat de o atare critică prin motivele de apel și să dea o dezlegare și acestei chestiuni, fie dintr-o perspectivă procedurală, fie analizând-