Decizia nr. 1601/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cereri de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2017, la data de 12 mai 2017, reclamantele A. și B., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că toate seturile de jocuri care conțin minifigurine cu omuleți (băieți și fete) ce fac obiectul măsurii reținerii dispuse de Biroul Vamal Constanța Sud în data de 13 aprilie 2017, în baza cererilor de intervenție formulate de A. și B. nr. x din data de 13 iunie 2016 și nr. x din data de 14 iunie 2016, conform deciziei vamale x din data 14 aprilie 2017, încalcă următoarele drepturi de proprietate intelectuală deținute de reclamantele A. și B.: marca europeană tridimensională nr. x deținută de A.; marca europeană tridimensională nr. x deținută de A.; marca europeană tridimensională nr. x deținută de A.; desenul internațional nr. x ce desemnează Uniunea Europeana deținut de Lego; dreptul de autor deținut de Lego asupra desenului x; să se dispună distrugerea imediată a tuturor seturilor de jocuri care conțin minifigurine cu omuleți (băieți și fete) ce fac obiectul deciziei vamale x din data de 14 aprilie 2017, pe cheltuiala exclusivă a pârâtei, deoarece acestea încalcă drepturile reclamantelor de proprietate intelectuală asupra mărcilor europene tridimensionale x și asupra desenului internațional x; obligarea pârâtei C. S.R.L. să înceteze imediat importul în vederea comercializării precum și tranzitul oricăror produse care poartă fără drept semne identice sau similare mărcilor europene tridimensionale x deținute de A. sau care încorporează sau conțin aplicat fără drept desenul internațional x deținut de Lego; interzicerea importului și comercializarea în România de către pârâtă a tuturor jocurilor reținute conform deciziei vamale x din data de 14 aprilie 2017, care conțin minifigurine de omuleți (băieți și fete) identice sau similare mărcilor europene tridimensionale x sau care conțin minifigurine ce încorporează sau au aplicat desenul internațional x; obligarea pârâtei să înceteze de îndată orice act de reproducere, fabricare, comercializare ori oferire spre vânzare, punere pe piață, import, export sau orice altă formă de folosire a produselor ce poartă fără drept semne identice sau similare mărcilor europene tridimensionale x sau care încorporează sau conțin aplicat desenul internațional x și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. I.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1386 din data de 10 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a constatat că mărfurile reținute conform deciziei vamale nr. x din data de 14 aprilie 2017 aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală deținute de reclamante, a dispus distrugerea seturilor de jocuri care conțin minifigurine cu omuleți, reținute conform deciziei vamale nr. x din data de 14 aprilie 2017, pe cheltuiala pârâtei, a obligat pârâta să înceteze importul în vederea comercializării și tranzitul produselor purtând fără drept semne identice sau similare celor asupra cărora poartă drepturile de proprietate intelectuală deținute de reclamante, a interzis pârâtei importul și comercializarea în România a tuturor seturilor de jocuri reținute conform deciziei vamale nr. x din data de 14 aprilie 2017, a obligat pârâta să înceteze orice act de reproducere, fabricare, comercializare ori oferire spre vânzare, punere pe piață, import, export, precum și orice altă formă de folosire în activitatea sa comercială a produselor purtând fără drept semne identice sau similare celor asupra cărora poartă drepturile de proprietate intelectuală deținute de reclamante și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8.8527,40 RON, cheltuieli de judecată. I.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 167A din data de 6 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1386 din data de 10 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-reclamante A. și B., și a obligat pe apelantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.850,82 RON. II. Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta C. S.R.L. II.1. Motivele de recurs Prin cererea de recurs, formulată prin avocat D., invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă C. S.R.L., în esență, a susținut următoarele: - instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009, transpusă în legislația română în prevederile art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998: - instanța de apel reține în mod greșit că există similaritate între mărcile intimatelor-reclamante și produsele recurentei-pârâte, existând diferențe mari între acestea, iar simpla suprapunere a unor elemente uzuale nu este susceptibilă de a conduce în mod automat la o similaritate per ansamblu; - în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, neexistând riscul de confuzie care include riscul de asociere, având în vedere că pe ambalajele jucăriilor recurentei-pârâte sunt menționate mărcile produsului Cogo, care contribuie în mod definitoriu la diferențierea produselor, nefiind relevant faptul că aceste mărci nu sunt protejate în România; - în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 608/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autoritățile vamale, cererea de intervenție vamală, formulată de reclamantă este valabilă pentru întreg teritoriul Uniunii Europene, iar, în situația în care produsele ar fi fost considerate similare, acestea ar fi putut fi oprite la vama din țările în care recurenta-pârâtă importă aceleași produse, fapt care nu s-a întâmplat; - instanța de apel a ignorat susținerile recurentei-pârâte privind faptul că, în cazul jocurilor de acest tip destinate copiilor, orice părinte sau cumpărător al produselor va verifica detalii precum mărimea pieselor de joc, tipul de vopsea aplicată produselor; în consecință gradul de atenție al consumatorului este unul ridicat, acesta fiind atent nu numai la originea produselor, dar și la respectarea tuturor criteriilor de siguranță impuse de utilizarea lor de către copii; - prețul produselor este diferit, produsele intimatelor-reclamante fiind mult mai scumpe decât cele ale recurentei-pârâte, astfel că nu poate exista risc de confuzie nici sub acest aspect; - riscul de confuzie trebuie estimat global; - instanța de apel a făcut în mod eronat aprecieri legate de faptul că elementele comune ale minifigurinelor ar fi impuse de funcționalitatea produselor, câtă vreme analiza nu privește presupuse motive de refuz la înregistrarea mărcii intimatelor-reclamante; - instanța nu a făcut o analiză comparativă a produselor intimatelor-reclamante și a celor aparținând recurentei-pârâte, iar, din motivarea sa, rezultă o teorie generală cu privire la noțiunile de similitudine și risc de confuzie, fără a se individualiza în planul particular al speței în ce măsură sunt incidente criteriile prevăzute de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009; - riscul de confuzie trebuie demonstrat prin dovezi reale, care se apreciază în funcție de mai multe elemente analizate în concret, iar, în speță, deși este de netăgăduit dreptul la marcă al intimatelor-reclamante asupra minifigurinei tridimensionale în formă de roboțel, înainte de a se trece la compararea cu minifigurinele comercializate de recurenta-pârâtă, este necesar a se stabili existența unui presupus risc de confuzie și asociere decurgând din similaritatea acestora, fără a argumenta sau a demonstra utilizarea lor de către recurenta-pârâtă; - nu există identitatea/similaritatea cu produsele protejate ale intimatelor-reclamante; - produsele sunt similare într-o măsură redusă, iar riscul de confuzie, ca urmare a coexistenței produselor în conflict, este inexistent; - raportat la cele reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin decizia pronunțată la data de 11 iunie 2009 în Cauza C-529/07 (Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG v Franz Hauswirth GmbH), în speță, nu este suficientă cunoașterea de către terț a faptului relevant constând în existența și folosirea mărcii, fiind necesar a se dovedi că intenția recurentei-pârâte, la momentul comercializării produselor în litigiu, a fost aceea a creării unei confuzii între produsele comercializate și cele ale intimatelor-reclamante; - nu s-a dovedit încălcarea drepturilor intimatelor-reclamante privind cele trei mărci tridimensionale de către recurenta-pârâtă, nefiind incidente dispozițiile invocate de către părțile adverse, respectiv art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile, Legea nr. 344/2005 și Regulamentul european nr. 207/2009; - instanța de apel a încălcat prevederile art. 451 C. proc. civ.: - instanța de apel nu a cenzurat cererea intimatelor-reclamante de obligare a părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată; - cheltuielile de judecată nu sunt pe deplin justificate, având în vedere valoarea și complexitatea cauzei, precum și activitatea desfășurată de avocat; - se impunea reducerea cheltuielilor de judecată acordate. Prin cererea de recurs, formulată prin administrator E., recurenta-pârâtă C. S.R.L., în esență, a susținut următoarele: - nu a fost avut în vedere certificatul de conformitate nr. x; - instanțele care au judecat cauza i-au încălcat dreptul la apărare - i-au refuzat dreptul de a-și angaja un apărător pentru a o reprezenta în primă instanță și nici nu i-au încuviințat administrarea probei cu expertiza de specialitate; - mărcile Lego și Cogo nu sunt similare; - părțile adverse nu au depus la dosar niciun document care să ateste dreptul de proprietate intelectuală asupra mărcii Lego și a desenului invocat, conform legislației române în vigoare; - recurenta-pârâtă nu poate fi acuzată de contrafacere întrucât nu este producătoarea jocurilor care au fost cumpărate legal și care au certificate de origine din țara producătoare, China; - pe cutiile și jocurile achiziționate apar însemnele F., neexistând niciun însemn al firmei Lego; - instanța a omis să constate că pe produsele cumpărate din China de firma C. S.R.L. nu figurează însemnele firmei Lego; - în speță, nu există risc de confuzie sau de asociere; - riscul de confuzie trebuie demonstrat cu dovezi reale și se apreciază în raport de mai multe elemente ce trebuie analizate în concret - instanța nu a procedat la o astfel de analiză; - planșele foto depuse pentru analiza similitudinii figurinelor nu se pot corobora cu cele reținute prin decizia vamală x din data de 14 aprilie 2017, în cuprinsul acesteia menționându-se doar că s-au reținut 3442 jocuri de construit din plastic, fără a se detalia dacă aceste jocuri conțin cărămizi de construcții din plastic sau minifigurine; totodată, și în cuprinsul adeverinței de reținere a bunurilor nr. x din 13 aprilie 2017, se menționează doar joc construcție din plastic 3D, fără alte detalii suplimentare; - riscul de confuzie nu există, atât timp cât, până a se ajunge la produsul în sine, consumatorul ia contact cu modul de prezentare a produselor - există o diferență grafică vizuală evidentă și, de asemenea, o diferență verbală, fonetică; - la o simplă comparare a jocurilor Lego și a celor importate de către recurenta-pârâtă se pot observa diferențe majore - o diferență semnificativă privește inscripțiile de pe produse, fiind imposibilă generarea unei confuzii între expresiile/cuvintele din limba chineză, de pe produsele comercializate de recurenta-pârâtă, cu cele în limba engleză, de pe produsele intimatelor-reclamante; - Lego este un producător danez, iar produsele Cogo aparțin unui producător chinez - fiind vorba despre doi producători de pe două continente diferite, care nu pot fi asociați, în sensul de parteneriat, de către consumatori; - în ceea ce privește desenul comunitar 076470/2011, hotărârile pronunțate de către instanțe sunt nelegale, neverificându-se dacă protecția desenului este în termen și nefiind solicitate intimatelor-reclamante documentele de plată a taxelor de menținere în vigoare a dreptului invocat; - nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009; - instanța de apel în mod greșit nu a solicitat intimatelor-reclamante să depună înscrisurile care fac dovada protecției comunitare și a plății la zi a taxelor de menținere, precum și a înregistrării la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. Prin cererea formulată la data de 2 decembrie 2019, recurenta-pârâtă a precizat că nu își exprimă acordul ca recursul să fie soluționat de către completul de filtru. II.2. Apărările formulate în cauză În termen legal, intimatele-reclamante A. și B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de către partea adversă, menținerea deciziei recurate ca legală și temeinică, precum și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, au invocat excepțiile netimbrării, tardivității și nulității recursului. În susținerea excepției netimbrării recursului au arătat că până la data de 5 decembrie 2019, recurenta-pârâtă nu își îndeplinise obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, stabilită de către instanță. În ceea ce privește excepția tardivității recursului, a arătat că hotărârea recurată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 20 septembrie 2019, iar, raportat la dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de declarare a căii de atac s-a împlinit la data de 21 octombrie 2019; recursul formulat prin avocat, cât și recursul declarat prin reprezentantul E. au fost depuse peste termenul legal, la 22 octombrie 2019 și, respectiv, la 23 octombrie 2019. Referitor la excepția nulității recursului, a arătat că, prin ambele cereri de recurs formulate în cauză, recurenta-pârâtă nu a formulat susțineri care să poată fi încadrate în motivele de casare reglementare de lege, astfel că este incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Intimatele-reclamante au precizat că nu își exprimă acordul ca, în situația în care este admisibil în principiu, recursul să fie soluționat în complet de filtru și au solicitat judecarea recursului cu citarea părților. II.3 Răspunsul la întâmpinare: Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 17 decembrie 2019, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare. II.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 iunie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 167A din data de 6 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 15 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților, respingând excepțiile invocate de către intimate prin întâmpinare, pentru motivele redate în cuprinsul încheierii de admitere în principiu. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Vor fi analizate motivele de recurs formulate de ambii reprezentanți ai recurentei-pârâte, având în vedere că în cauză s-a făcut dovada calității de reprezentant și în persoana administratorului pârâtei, potrivit certificatului constatator emis de ONRC - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași - dosar recurs, care a conceput în termen motive de recurs, separate de cele formulate prin avocatul ales, cu delegație la dosar - dosar recurs. În plus, se impune precizarea că ambele memorii de recurs vor fi luate spre analiză în măsura în care susțin critici de nelegalitate sau sunt apte a fi calificate ca atare, având în vedere că mare parte dintre acestea au fost susținute și în apel, iar instanța de apel a dat o dezlegare acestora, astfel încât, pentru o motivare corespunzătoare a recursului, recurenta avea obligația de a se raporta la aceste dezlegări ale instanței de apel, în conceperea criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. de care s-a prevalat. Cererea dedusă judecății primei instanțe privește contrafacerea mărcilor tridimensionale apartinând reclamantei A. și a modelului industrial înregistrat internațional în favoarea intimatei B., având Uniunea Europeană ca teritoriu desemnat la protecție, prin produsele importate în România de către recurenta-pârâtă, reținute de Direcția Regională Vamală Galați conform deciziei vamale nr. x/14.04.2017 (respectiv, 1.342 seturi de jocuri, anume, jocuri de construcție cu minifigurine, potrivit planșelor fotografice ce se regăsesc în dosarul primei instanțe, filele x). Potrivit situației de fapt reținute în cauză de instanțele de fond, reclamanta A. este titulară a drepturilor decurgând din înregistrarea următoarelor mărci: - marca tridimensională, înregistrată la nivel comunitar nr. x/22.03.1996, care protejează produse din clasele nr. 9, 25 și 28 (inclusiv jocuri și jucării), conform Clasificării internaționale de le Nisa; - marca tridimensională, înregistrată la nivel comunitar nr. x/19.04.2011, care protejează produse/servicii din clasele nr. 3, 9, 14, 16, 18, 20, 21, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 35, 41, 42, 43, conform Clasificării internaționale de le Nisa; - marca tridimensională, înregistrată la nivel comunitar nr. x/22.03.1996, care protejează produse din clasele 9, 25 și 28 conform Clasificării internaționale de le Nisa. Reclamanta B. este titulară a drepturilor decurgând din înregistrarea desenului/modelului numărul 076470/30.06.2011, depus pe cale internațională la Organizația Mondială de Proprietate Intelectuală, care are desemnată Uniunea Europeană pentru protecție în clasa 21-1 jucării conform Clasificării de la Locarno. În privința mărcilor, cererea în contrafacere a fost analizată pe temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009, iar din perspectiva modelului industrial, cerea a fost analizată pe temeiul art. 19 din Regulamentul nr. 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, având în vedere că Uniunea Europeană este teritoriu desemnat la protecție pentru modelul industrial la intimatei reclamante B., regulamentul fiind aplicabil în baza prevederile art. 7 și urm. din Acordul de la Haga privind depozitul internațional al desenelor industriale din 28 noiembrie 1960, instrument al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale. Conform unei jurisprudențe constante, atât a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și a tribunalului de primă instanță, existența riscului de confuzie în percepția publicului trebuie să fie apreciată în mod global, ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, în special de gradul de similitudine între semne, de gradul caracterului distinctiv al acestora, de gradul de similitudine dintre produsele/serviciile vizate de semnele în conflict (Hotărârea SABEL, C-251/95, par. 22, Hotărârea din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C-342/97, par. 18, Ordonanța din 28 aprilie 2004, Matratzen Concord/OAPI, C-3/03 P, par. 28, Hotărârea din 6 octombrie 2005, Medion, C-120/04, par. 27, Hotărârea din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker, C-334/05 P, par. 34). Aceeași jurisprudență a statuat că aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, auditivă sau conceptuală a mărcilor în cauză, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante (Hotărârea OAPI/Shaker, par. 35). Or, instanța de apel a confirmat corecta aplicare a acestor criterii jurisprudențiale în aprecierea riscului de confuzie între mărcile tridimensionale ale reclamantei A. și minifigurinele și elementele pentru jocuri de construcție importate de către recurentă și reținute de autoritățile vamale. De asemenea, curtea de apel a reținut ca fiind îndeplinite și cerințele cererii în contrafacerea modelului industrial nr. 076470/30.06.2011, înregistrat pentru jucării, având în vedere că produsele importate de către recurentă nu produc asupra utilizatorului avizat o impresie globală diferită, în sensul celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Regulamentul nr. 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, ci dimpotrivă, creează o impresie de ansamblu de puternică similaritate, în condițiile în care autorul modelului beneficiază de o libertate de creație suficient de mare în alegerea design-ului figurinei umanoide, care poate fi redată în multe feluri, întrucât forma concretă aleasă nu este impusă de necesități tehnice (art. 6, art. 10 alin. (2) din același Regulament). Cu ignorarea criteriilor deduse din jurisprudența CJUE, recurenta-pârâtă susține, fără a combate argumentele în drept ale instanței de apel, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul 207/2009 pentru a se reține similaritatea între produsele importate și cele protejate prin mărcile reclamantelor, în condițiile în care există numeroase diferențe între acestea, având în vedere că pe ambalajele jucăriilor recurentei sunt menționate mărcile produsului F., care contribuie în mod definitoriu la diferențierea produselor, nefiind relevant faptul că aceste mărci nu sunt protejate în România; pe de altă parte, recurenta a mai susținut că produsele pe care le-au importat au un preț scăzut comparativ cu prețul produselor reclamantelor. Cu privire la aceste apărări ale pârâtei, instanța de apel în mod legal a avut în vedere întinderea protecției dobândite de reclamante prin înregistrarea ca marcă a formei tridimensionale a omuleților LEGO, precum și a aspectului exterior al acestora protejat prin înregistrarea internațională ca model industrial, iar în realizarea comparației cu produsele importate de pârâtă, în mod corect s-a avut în vedere forma acestor produse, iar nu semnele verbale aplicate pe acestea, fără nicio protecție legală pe teritoriul Uniunii și, cu atât mai puțin, nu puteau fi luate în considerare ambalajele în care acestea ar fi urmat să fie comercializate, elementele indicate de recurentă fiind lipsite de orice relevanță în ansamblul factorilor ce trebuie luați în considerare în evaluarea riscului de confuzie, din perspectiva jurisprudenței CJUE. Înalta Curte constată că recurenta pârâtă nu contestă concluzia similarității de produse (contestarea formală din motivele de recurs semnate de administrator neconținând argumente de nelegalitate de natură a putea fi evaluate în prezentul recurs), însă contestă concluzia similarității dintre mărci și semne, prin raportare la un reper de comparație greșit în ceea ce privește fapta sa de contrafacere (opinând nefundamentat că în privința produselor sale trebuie a se face comparația cu elementele verbale aplicate acestora și pe ambalaje, iar nu cu însăși forma exterioară a acestor produse), denaturând analiza juridică specifică unei cereri în contrafacere. De asemenea, contrar jurisprudenței constante în materie, recurenta pretinde că trebuie a se acorda, în analiza similarității în legătură cu care se apreciază riscul de confuzie, o mai mare pondere diferențelor dintre mărci și semnele în conflict și luarea ca reper pentru conceptul autonom de consumator mediu, a unui consumator cu un grad ridicat de atenție și vigilență, având în vedere că este vorba despre produse destinate copiilor. Aceste susțineri ale recurentei au fost înlăturate în mod fondat de instanța de apel, întrucât în aprecierea globală a riscului de confuzie se impun a fi luate în considerare într-o mai mare măsură asemănările decât elementele de diferențiere, deoarece diferențele pe care un consumator mediu nu le-ar remarca nu trebuie accentuate, având în vedere că acesta nu se confruntă, de regulă, concomitent cu semnele în conflict, ci va compara mental semnul pe care îl percepe cu amintirea imperfectă a mărcii anterioare. De asemenea, produsele cu privire la care poartă protecția mărcilor reclamantelor și cele importate de pârâtă sunt bunuri de larg consum, astfel încât, consumatorul mediu, de regulă, nu este foarte atent, ci se va raporta la prima impresie, care este decisivă, astfel încât, detaliile nesemnificative de diferențiere dintre acestea nu au aptitudinea de a le deosebi de mărcile tridimensionale ale reclamantei, a căror imagine o păstrează în memorie. Totodată, Înalta Curte reține că instanța de apel în mod corect a făcut aplicarea și a regulii potrivit căreia un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile desemnate poate fi compensat de un grad ridicat de similitudine între marcă și semn, și invers (Hotărârea din Cauza Canon, C-39/97 din 28 septembrie 1998, par. 17). Având în vedere aceste evaluări, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că în cauză se verifică riscul de confuzie, dată fiind similaritatea ridicată între produsele vizate prin mărcile înregistrate ale reclamantelor (roboțel în formă umanoidă care poate fi adaptat în diferite culori, uniforme, acoperire pe cap etc.) și cele importate de către pârâtă (figurine reprezentând polițiști, constructori, pirați, pompieri, militari, fetițe și băieți în care se identifică elementele distinctive ale mărcilor tridimensionale ale reclamantelor, descrise în hotărârea primei instanțe), precum și faptul că între semnele comparate există un grad ridicat de similitudine, întrucât publicul țintă nu ar putea face distincție între produsele protejate de reclamante prin marcile tridimensionale și cele importate de recurentă. Or, atare constatare este de natură a aduce atingere funcției esențiale a mărcii de a indica originea comercială a produselor, fiind foarte probabil ca publicul să se înșele cu privire la sursa comercială a acestora, putând să considere fie că provin tot de la producătorul produselor LEGO ori sunt produse sub licență LEGO sau de la o societate legată economic de intimatele reclamante; de asemenea, în speță s-a reținut că sunt întrunite și cerințele art. 19 din Regulamentul 6/2002 privind desenele și modelele industriale comunitare, astfel cum se va detalia. Înalta Curte va înlătura ca lipsite de relevanță argumentele recurentei referitoare la pretinsa lipsă de identitate de tratament juridic pe parcursul traseului de import al produselor sale, având în vedere că instanțele naționale nu au competența, cel puțin în acest cadru, de a face evaluări referitoare la conduita autorităților vamale din alte state. Pe de altă parte, se constată că în conceperea criticilor sale, recurenta se raportează trunchiat la cele reținute de instanțele de fond, aceasta fiind în eroare cu privire la faptul că s-ar fi reținut că elementele comune ale minifigurinelor ar fi impuse de funcționalitatea produselor, o atare susținere fiind străină de argumentele redate în cuprinsul deciziei recurate. Dimpotrivă, instanța de apel, în analiza contrafacerii modelului industrial al reclamantei B. nr. 076470/30.06.2011, s-a raportat la prevederile art. 19 coroborate cu cele de la art. 6 și 10 din Regulamentul nr. 6/2002, confirmând soluția tribunalului în sensul că drepturile conferite de modelul industrial sunt încălcate prin utilizarea de către pârâtă prin importul figurinelor tridimensionale reținute de către autoritățile vamale. Astfel, s-a reținut că aceste minifigurine nu produc asupra utilizatorului avizat o impresie globală diferită de modelul industrial protejat în favoarea reclamantei, ceea ce înseamnă că sunt încălcate limitele protecției obținute de reclamanta B. prin înregistrarea modelului industrial, în sensul celor prevăzute prin dispozițiile art. 10 alin. (1) din Regulamentul nr. 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, prin care se desemnează întinderea protecției; totodată, s-a arătat în mod judicios, în acord cu prevederile art. 10 alin. (2) din același Regulament, că autorul are o libertate de creație suficient de mare în alegerea designului figurinei umanoide, care poate fi redată în variate forme, întrucât forma concretă aleasă nu este impusă de necesități tehnice, sens în care stabilește art. 6 alin. (2) din Regulament, aspect care rezultă și din hotărârea pronunțată în cauza T-395/14, Best-Lock Europe Ltd. versus A.. Înalta Curte va înlătura ca neincidente speței cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 11 iunie 2009 în Cauza C-529/07 (Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG v Franz Hauswirth GmbH), având în vedere că regulile invocate de către recurentă vizând cerința intenției frauduloase, sunt aplicabile în cauzele având ca obiect anularea înregistrării unei mărci solicitate cu rea-credință, iar nu într-o cerere în contrafacere, în care, sub aspectul laturii subiective, este suficientă și numai culpa, dat fiind temeiul delictual al cererii. Și în motivele de recurs formulate de către administratorul societății reclamante se invocă aspecte fără legătură cu dezlegările date acestora de instanța de apel, având în vedere că unele dintre susțineri au fost invocate și prin motivele de apel, anume cele referitoare la existența certificatului de conformitate emis de producător cu privire la seturile de jocuri importate; or, cu privire la această apărare, curtea de apel deja a stabilit o atare împrejurare este lipsită de semnificație juridică în cauza de față, din perspectiva celor ce se impun a fi analizate în contrafacere. Având în vedere că în recurs nu pot fi evaluate decât aspecte de legalitate ale procedurii derulate în etapa procesuală anterioară, Înalta Curte constată că nu pot fi analizate susținerile recurentei referitoare la pretinse neregularități ale procedurii în fața primei instanțe - respingerea unei cereri de lipsă de apărare ori a unei probe cu expertiza de specialitate, întrucât, în recurs nu se evaluează temeinicia hotărârii (aspecte vizând aprecierea pertinenței, concludenței și utilității unor probe) și nici nu pot fi analizate critici susținute omisso medio, deoarece se opun prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. Se constată a fi nefondate și susținerile recurentei în sensul nedovedirii de către intimatele reclamante a unor titluri de protecție valabile în România pentru drepturile de proprietate intelectuală invocate în cauză, având în vedere că mărcile tridimensionale enunțate în preambulul deciziei de față sunt înregistrate la EUIPO cu titlu de mărci a Uniunii, potrivit prevederilor Regulamentului mărcii comunitare (în 1996, fiind în vigoare Regulamentul anterior nr. 40/1994) având valabilitate pe întreg teritoriul Uniunii (deci, din 2007 și în România) - dosar prima instanță; deși certificatele de înregistrare a mărcilor Uniunii sunt în perioada de protecție și în prezent, pentru speță prezintă relevanță împrejurarea că titlurile erau valabile (și) la data faptelor imputate pârâtei (2017, data reținerii în vamă); concluzia este identică și în ceea ce privește înregistrarea internațională a modelului industrial în favoarea reclamantei B., cu valabilitate până la 30.06.2021, în sistemul de la Haga (Aranjamentul de la Haga din 1960), cu Uniunea Europeană desemnată la protecție, potrivit extrasului de pe site-ul OMPI, dosar primă instanță. În aplicarea celor stabilite prin Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, urmează a constata că nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. criticile referitoare la necenzurarea de către instanța de apel, pe temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor de judecată pretinse și acordate intimatelor reclamante în apel, din perspectiva proporționalității cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocați. Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtă. Pentru cheltuielile de judecată efectuate de către intimate în această etapă procesuală, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 451 și urm. din C. proc. civ., urmând a se dispune obligarea recurentei la plata acestora către intimate, însă, se va proceda la reducerea acestora, din oficiu, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere că în recurs nu au fost invocate alte aspecte decât cele dezbătute în etapele procesuale anterioare, iar cuantumul integral al acestora (2.171,73 euro, conform dovezilor de la dosar recurs) se apreciază a fi disproporționat și în raport cu durata procedurii în recurs.