ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2067/2016

Decizia nr. 2067/2016

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Împotriva Deciziei civile nr. 1896 din data de 19 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au formulat cerere de recurs, arătând că au solicitat instanței de apel să ia act de renunțarea la judecata căii de atac - achiesare, în sensul art. 463 C. proc. civ. - însă instanța, împotriva voinței părților, a calificat solicitarea ca fiind o renunțare la judecată, în sensul art. 406 C. proc. civ., încălcând astfel dispozițiile art. 22 din același cod. Au mai susținut că reclamantul G. nu a formulat apel, astfel ca nu avea calitatea de apelant, hotărârea de renunțare la judecată fiind nelegală și sub acest aspect.

Analizând cererea de recurs formulată în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 1896 din 19 noiembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților A., B., C., D., E., F., G. și a fost anulată, în parte, Sentința civilă nr. 430 din 19 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, cu privire la acești reclamanți, și a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții H. și I.

În motivarea deciziei, instanța a reținut că reclamanții au renunțat la judecată, astfel că devin incidente dispozițiile art. 406 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care a anulat, în parte, sentința atacată cu apel, cu privire la aceștia.

Important de reținut este faptul că, prin sentința pronunțată, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte acțiunea reclamanților B., A., G., J., K., E., L., M., N., O., P., C., I., H., F., Q. și D., a constatat că aceștia au lucrat în grupe superioare de muncă conform raportului de expertiză întocmit de expert R., până în data de 01 aprilie 2001. A obligat pârâta la emiterea unor adeverințe cu aceste mențiuni. respingând cererea sub celelalte aspecte.

Împotriva acestei sentințe de primă instanță au declarat apel reclamanții A., B., C., D., I., E., F. și H., iar la data de 28 mai 2015, reclamanții A., B., C., D., E.. F., G. au depus cereri de renunțare la judecarea căii de atac, instanța de apel punând în discuția părților aceste cereri, iar apărătorul reclamanților a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata apelurilor.

Înalta Curte constată că reclamantul G. nu a avut calitatea de apelant în dosarul pendinte, astfel că este întemeiată critica formulată prin memoriul de recurs în acest sens, instanța de apel neputând să ia act de o cerere de renunțare la judecata apelului, formulată de către un intimat.

Pe de altă parte, deși din înscrisurile depuse de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., precum și din susținerile orale ale apărătorului acestora în fața instanței de judecată, rezultă că aceștia au solicitat instanței să ia act la renunțarea căii de atac a apelului, Curtea de Apel Ploiești a aplicat, în mod eronat, dispozițiile art 406 alin. (5) C. proc. civ., anulând sentința primei instanțe cu privire la aceștia.

Spre deosebire de art. 267 C. proc. civ. (1865), art. 404 din noul C. proc. civ. se referă expres doar la renunțarea la calea de atac în fața primei instanțe, astfel încât nu poate fi aplicat, prin analogie, și pentru renunțarea în fața instanței ierarhic superioare. Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 463 din noul C. proc. civ., potrivit cărora achiesarea la hotărâre reprezintă atât renunțarea unei părți la o cale de atac pe care o putea folosi, cât și renunțarea la o cale de atac deja exercitată.

Pe acest temei de drept, partea care a declarat o cale de atac ce se află deja pe rolul instanței competente să o soluționeze o poate retrage, fără a fi necesar consimțământul părții adverse, deoarece norma nu impune o asemenea condiție. De asemenea, în aplicarea art. 464 alin. (2) din noul C. proc. civ., retragerea căii de atac se poate face de către parte, fie personal, prin act autentic sau declarație verbală în fața instanței, fie de către mandatar cu procură specială.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că, în cauză, Curtea de Apel Ploiești a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ. și a anulat, în parte, sentința primei instanțe, cu neobservarea prevederilor art. 463 din noul C. proc. civ. referitoare la achiesarea la hotărâre.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 496 - 497 C. proc. civ., urmează să admită recursul reclamanților, să caseze decizia Curții de Apel Ploiești, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. împotriva Deciziei nr. 1896 din data de 19 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauze spre rejudecare Curții de Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2016.

Procesat de GGC - GV