ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2049/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2049/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
2049/2016
Asupra cauzei
de față, reține următoarele: Obiectul acțiunii.
Prin cererea înregistrată la data
de 4 noiembrie 2014, reclamanții A., B., C., D. prin E. SRL au chemat în
judecată F. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va
pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de
1.814.864.,47 lei, reprezentând despăgubiri materiale 14.864,47 și despăgubiri
morale 1.800.000 lei, precum și obligarea acesteia la plata unei
penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 19
mai 2014 până la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea
cererii se arată că prejudiciul a fost cauzat prin fapta
asigurătorului G. care, la data de 29 octombrie 2013, conducând
autoturismul cu numărul de înmatriculare (...) a părăsit partea
carosabilă și a lovit succesiv două capete de pod, iar în final
autoturismul s-a răsturnat. Ca urmare a accidentului, au decedat numitele
H. și I., alături de G., în calitate de conducător auto și
J.
Judecata în
primă instanță.
Prin
Sentința civilă nr. 927 din 18 iunie 2015, Tribunalul Vâlcea a admis
în parte cererea formulată de reclamanții A., B., C. și D., în
contradictoriu cu pârâta F. SA, respingând excepția lipsei
calității procesuale active invocată prin întâmpinare și
obligând pe pârâtă să plătească fiecărui reclamant
câte 3.716 lei, despăgubiri materiale și câte 20.000 lei, daune
morale. Totodată, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de
judecată.
Judecata în
apel.
Curtea de
Apel Pitești prin Decizia civilă nr. 34S din 23 februarie 2016 a
admis apelul formulat de reclamanții A., B., C., D., A., împotriva
Sentinței civile nr. 927 din 18 iulie 2015, pronunțată de
Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. x/90/2014, a schimbat, în parte
sentința, în sensul că a dispus obligarea pârâtei și la plata
penalității de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data
de 19 mai 2014, până la plata efectivă, aplicată la suma de câte
3.716 lei acordată fiecărui reclamant cu titlu de despăgubiri
materiale. A menținut în rest sentința.
Recursul
împotriva deciziei curții de apel, au formulat recurs reclamanții A.,
B., C., D. și A.
Dosarul a
fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția I civilă, la data de 18 mai 2016, conform
dovezii aliate la dosarul Înaltei Curți de Casație și
Justiție și repartizat Completului filtru nr. (...).
Completul de
filtru.
Prin
rezoluția completului de filtru din 23 mai 2016, a fost dispusă
comunicarea cererii de recurs intimatei F. SA cu mențiunea de a depune
întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare,
La data de 22
iunie 2012, cu respectarea termenului legal prevăzut de dispozițiile
art. XVII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea
instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea
punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intimata
pârâtă F. SA, a formulat întâmpinare și recurs incident împotriva
Deciziei civile nr. 348 din 23 februarie 2016 pronunțată de Curtea de
Apel Pitești, secția I Civilă.
Prin
întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a apreciat, ca temeinică
și legală, decizia curții de apel.
Conform
dovezii aflate întâmpinarea și recursul incident au fost comunicate
recurenților-reclamanți la data de 27 iunie 2016, cu mențiunea
că au posibilitatea formulării unui răspuns la întâmpinare.
La data de 06
iulie 2016, recurenții-reclamanți au formulat răspuns la
întâmpinare și întâmpinare la recursul incident formulat de pârâtă F.
SA
Prin
întâmpinare, au solicitat constatarea nulității recursului exercitat
de pârâta F. SA motivat de faptul că în mod greșit a fost
menționată că decizia recurată a fost pronunțată
de Curtea de Apel București, în subsidiar, au solicitat respingerea ca
nefondat a recursului incident.
La data de 06
iulie 2016, recurenții reclamanți A., B., C. și D. prin mandatar
E. SRL au formulat "cerere de îndreptare a erorii materiale" în
sensul în care în mod greșit a fost menționată în cuprinsul
cererii de recurs că pârâta este K. SA, pârâta fiind F. SA
Constatând
finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de
dispozițiile art. XV coroborate cu dispozițiile art. XVII din Legea
nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of.
nr. 89 din 12 februarie 2013, magistratul asistent raportor a trecut la
întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a
recursului exercitat de recurenții reclamanți, așa cum
prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind
C. proc. civ.
Raportul
asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat
părților la data de 15 septembrie 2016, conform dovezilor, iar la
data de 28 septembrie 2016, recurenții reclamanți au depus punct de
vedere la raport.
Asupra
recursului de față, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit
dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru
degrevarea instanțelor Judecătorești, precum și pentru
pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea
unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri
pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și
pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.
proc. civ. "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare
a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse
recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art.
94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
republicată, în cele privind navigația civilă și
activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări
sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor
cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani
în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.
Totodată,
potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind
C. proc. civ., "Dacă mai mulți reclamanți, prin
aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții
proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte
și neaflate într-o legătură care să facă necesară
judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu
observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei
pretenții în parte."
Prin urmare,
din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale redate reiese
că în situația în care mai mulți reclamanți formulează
o singură cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași
pârât, în baza unor raporturi juridice distincte, neaflate într-o
legătură care să facă necesară judecarea lor
împreună, stabilirea instanței competente nu se face în funcție
de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de
valoarea fiecărei pretenții în parte. Împrejurarea că
reclamanții, în virtutea dispozițiilor care reglementează coparticiparea
procesuală activă voluntară și a principiului
disponibilității procesului civil, au ales să formuleze
împreună cererea de chemare în judecată, în cadrul căreia
fiecare a solicitat pretenții proprii față de pârâtă, nu
poate justifica, în mod legal, adiționarea valorii pretențiilor lor.
Reiese, deci că, ori de câte ori fiecare dintre reclamanți se poate
adresa instanței de judecată cu o cerere de chemare în judecată
distinctă, prin care invocă pretenții proprii, în baza unor
raporturi juridice distincte cu pârâta, iar soluția pronunțată
în una dintre cererile de chemare în judecată nu depinde de soluția
pronunțată în celelalte cereri, valorile pretențiilor deduse
judecății nu se vor adiționa.
În cauza de
față, prin cererea de chemare în judecată, fiecare dintre
reclamanți a solicitat obligarea pârâtei F. SA la plata unor sume de bani
cu titlu de daune morale și materiale ca urmare a accidentului rutier
soldat cu decesul unor rude a acestora, respectiv a numiților H., I., G.
și J.
Din
conținutul cererii de chemare în judecată, precum și din
considerentele deciziilor instanțelor de fond, reiese că fiecare
reclamant solicită câte 3.716 lei cu titlu de daune materiale și suma
de 450.000 lei, cu titlu de daune morale, la care au solicitat și
aplicarea unei penalități de 0,2 % pentru plata întârziată.
De asemenea,
se constată că recurenții nu se află într-o situație
de coparticipare procesuală activă obligatorie, fiecare dintre
aceștia fiind îndreptății să se adreseze instanței, în
mod separat, pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a decesului rudelor
acestora, soluția pronunțată în oricare dintre cererile de
chemare în judecată neavând nicio înrâurire asupra soluțiilor
pronunțate în celelalte cereri. Împrejurarea că același
eveniment, respectiv accidentul de circulație, a reprezentat cauza pentru
formularea aceleiași cereri de chemare în judecată, nu poate avea
drept consecință determinarea valorii obiectului dedus
judecății prin cumularea tuturor pretențiilor
reclamanților, devreme ce, raportul juridic dintre fiecare reclamant în
parte și pârâtă este distinct, solicitarea de acordare a
despăgubirilor morale și materiale întemeindu-se pe legătura de
rudenie pe care fiecare dintre aceștia a avut-o eu victima accidentului.
Analizând
legalitatea căii de atac și din perspectiva dispozițiilor art.
99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora când
reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere
întemeiate pe fapte sau pe cauze diferite, competența se stabilește
în raport de valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei
pretenții în parte, iar în situația existenței mai multor capete
principale de cerere, întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauza
sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, deduse
judecății prin aceeași cerere de chemare în judecată,
instanța competentă se determină în funcție de
pretenția care atrage competența instanței de grad mai înalt, se
constată că din conținutul cererii de chemare în judecată
nici unul dintre reclamanți nu a solicitat despăgubiri morale și
materiale care să depășească valoarea prag de 1.000.000
lei.
Prin urmare,
decizia curții de apel nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc,
prin exercitarea căii extraordinare a recursului.
Analizând
cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este
reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, se constată că
recurenții-reclamanți au fost asistați în faza procesuală a
recursului de o persoană specializată în domeniul juridic, respectiv
avocat L., așa cum reiese din chiar conținutul cererii de recurs.
Prin urmare, reiese că aceștia au beneficiat în această
fază procesuală de asistență juridică de specialitate,
o necunoaștere a dispozițiilor procedurale neputând fi invocată
în acest context, legea acordând avocaților prezumția de
specialiști ai dreptului.
Investită
cu constatarea unei încălcări a prevederilor art. 6 alin. (1) din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Trif contra
României, instanța de contencios european a reiterat că dreptul de
acces la instanță nu este absolut, fiind susceptibil de
limitări; acestea sunt permise, în particular, în cazul respectării
condițiilor de admisibilitate ale căii de atac formulată pe
motive de drept, cum este cazul recursului, din moment ce, prin natura sa,
acesta reclamă o reglementare din partea statului care beneficiază în
acest scop de o anumită marjă de apreciere.
Pentru
considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă ca
inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și A.
împotriva Deciziei civile nr. 348 din 23 februarie 2016 pronunțată de
Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.
Raportat la
soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând
dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
potrivit cărora "cazul în care recursul se respinge fără a
fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui,
hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției
fără a se evoca și analiza motivelor de casare," analiza
criticilor de nelegalitate invocate prin cererile de recurs nu se mai impune.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și A.
împotriva Deciziei civile nr. 348 din 23 februarie 2016 pronunțată de
Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.
Potrivit
dispozițiilor art. 493 alin. (5) din. Legea nr. 134/2010 privind C. proc.
civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se
comunică părților, potrivit dispozițiilor art. 427 alin.
(1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2016.
Procesat de