ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2049/2016

Decizia nr. 2049/2016 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată la data de 4 noiembrie 2014, reclamanții A., B., C., D. prin E. SRL au chemat în judecată F. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.814.864.,47 lei, reprezentând despăgubiri materiale 14.864,47 și despăgubiri morale 1.800.000 lei, precum și obligarea acesteia la plata unei penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 19 mai 2014 până la data plății, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii se arată că prejudiciul a fost cauzat prin fapta asigurătorului G. care, la data de 29 octombrie 2013, conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare (...) a părăsit partea carosabilă și a lovit succesiv două capete de pod, iar în final autoturismul s-a răsturnat.

Ca urmare a accidentului, au decedat numitele H. și I., alături de G., în calitate de conducător auto și J. Judecata în primă instanță. Prin Sentința civilă nr. 927 din 18 iunie 2015, Tribunalul Vâlcea a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta F. SA, respingând excepția lipsei calității procesuale active invocată prin întâmpinare și obligând pe pârâtă să plătească fiecărui reclamant câte 3.716 lei, despăgubiri materiale și câte 20.000 lei, daune morale. Totodată, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Judecata în apel.

Curtea de Apel Pitești prin Decizia civilă nr. 34S din 23 februarie 2016 a admis apelul formulat de reclamanții A., B., C., D., A., împotriva Sentinței civile nr. 927 din 18 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. x/90/2014, a schimbat, în parte sentința, în sensul că a dispus obligarea pârâtei și la plata penalității de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 19 mai 2014, până la plata efectivă, aplicată la suma de câte 3.716 lei acordată fiecărui reclamant cu titlu de despăgubiri materiale. A menținut în rest sentința. Recursul împotriva deciziei curții de apel, au formulat recurs reclamanții A., B., C., D. și A. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 18 mai 2016, conform dovezii aliate la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție și repartizat Completului filtru nr. (...).

Completul de filtru. Prin rezoluția completului de filtru din 23 mai 2016, a fost dispusă comunicarea cererii de recurs intimatei F. SA cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare, La data de 22 iunie 2012, cu respectarea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intimata pârâtă F. SA, a formulat întâmpinare și recurs incident împotriva Deciziei civile nr. 348 din 23 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I Civilă. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a apreciat, ca temeinică și legală, decizia curții de apel.

Conform dovezii aflate întâmpinarea și recursul incident au fost comunicate recurenților-reclamanți la data de 27 iunie 2016, cu mențiunea că au posibilitatea formulării unui răspuns la întâmpinare. La data de 06 iulie 2016, recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare și întâmpinare la recursul incident formulat de pârâtă F. SA Prin întâmpinare, au solicitat constatarea nulității recursului exercitat de pârâta F. SA motivat de faptul că în mod greșit a fost menționată că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, în subsidiar, au solicitat respingerea ca nefondat a recursului incident.

La data de 06 iulie 2016, recurenții reclamanți A., B., C. și D. prin mandatar E. SRL au formulat "cerere de îndreptare a erorii materiale" în sensul în care în mod greșit a fost menționată în cuprinsul cererii de recurs că pârâta este K. SA, pârâta fiind F. SA Constatând finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. XV coroborate cu dispozițiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, magistratul asistent raportor a trecut la întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului exercitat de recurenții reclamanți, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților la data de 15 septembrie 2016, conform dovezilor, iar la data de 28 septembrie 2016, recurenții reclamanți au depus punct de vedere la raport. Asupra recursului de față, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor Judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., "Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte." Prin urmare, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale redate reiese că în situația în care mai mulți reclamanți formulează o singură cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași pârât, în baza unor raporturi juridice distincte, neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte.

Împrejurarea că reclamanții, în virtutea dispozițiilor care reglementează coparticiparea procesuală activă voluntară și a principiului disponibilității procesului civil, au ales să formuleze împreună cererea de chemare în judecată, în cadrul căreia fiecare a solicitat pretenții proprii față de pârâtă, nu poate justifica, în mod legal, adiționarea valorii pretențiilor lor. Reiese, deci că, ori de câte ori fiecare dintre reclamanți se poate adresa instanței de judecată cu o cerere de chemare în judecată distinctă, prin care invocă pretenții proprii, în baza unor raporturi juridice distincte cu pârâta, iar soluția pronunțată în una dintre cererile de chemare în judecată nu depinde de soluția pronunțată în celelalte cereri, valorile pretențiilor deduse judecății nu se vor adiționa.

În cauza de față, prin cererea de chemare în judecată, fiecare dintre reclamanți a solicitat obligarea pârâtei F. SA la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale și materiale ca urmare a accidentului rutier soldat cu decesul unor rude a acestora, respectiv a numiților H., I., G. și J. Din conținutul cererii de chemare în judecată, precum și din considerentele deciziilor instanțelor de fond, reiese că fiecare reclamant solicită câte 3.716 lei cu titlu de daune materiale și suma de 450.000 lei, cu titlu de daune morale, la care au solicitat și aplicarea unei penalități de 0,2 % pentru plata întârziată.

De asemenea, se constată că recurenții nu se află într-o situație de coparticipare procesuală activă obligatorie, fiecare dintre aceștia fiind îndreptății să se adreseze instanței, în mod separat, pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a decesului rudelor acestora, soluția pronunțată în oricare dintre cererile de chemare în judecată neavând nicio înrâurire asupra soluțiilor pronunțate în celelalte cereri. Împrejurarea că același eveniment, respectiv accidentul de circulație, a reprezentat cauza pentru formularea aceleiași cereri de chemare în judecată, nu poate avea drept consecință determinarea valorii obiectului dedus judecății prin cumularea tuturor pretențiilor reclamanților, devreme ce, raportul juridic dintre fiecare reclamant în parte și pârâtă este distinct, solicitarea de acordare a despăgubirilor morale și materiale întemeindu-se pe legătura de rudenie pe care fiecare dintre aceștia a avut-o eu victima accidentului.

Analizând legalitatea căii de atac și din perspectiva dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte sau pe cauze diferite, competența se stabilește în raport de valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte, iar în situația existenței mai multor capete principale de cerere, întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauza sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, deduse judecății prin aceeași cerere de chemare în judecată, instanța competentă se determină în funcție de pretenția care atrage competența instanței de grad mai înalt, se constată că din conținutul cererii de chemare în judecată nici unul dintre reclamanți nu a solicitat despăgubiri morale și materiale care să depășească valoarea prag de 1.000.000 lei.

Prin urmare, decizia curții de apel nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc, prin exercitarea căii extraordinare a recursului. Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că recurenții-reclamanți au fost asistați în faza procesuală a recursului de o persoană specializată în domeniul juridic, respectiv avocat L., așa cum reiese din chiar conținutul cererii de recurs. Prin urmare, reiese că aceștia au beneficiat în această fază procesuală de asistență juridică de specialitate, o necunoaștere a dispozițiilor procedurale neputând fi invocată în acest context, legea acordând avocaților prezumția de specialiști ai dreptului.

Investită cu constatarea unei încălcări a prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Trif contra României, instanța de contencios european a reiterat că dreptul de acces la instanță nu este absolut, fiind susceptibil de limitări; acestea sunt permise, în particular, în cazul respectării condițiilor de admisibilitate ale căii de atac formulată pe motive de drept, cum este cazul recursului, din moment ce, prin natura sa, acesta reclamă o reglementare din partea statului care beneficiază în acest scop de o anumită marjă de apreciere. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și A. împotriva Deciziei civile nr. 348 din 23 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare," analiza criticilor de nelegalitate invocate prin cererile de recurs nu se mai impune.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și A. împotriva Deciziei civile nr. 348 din 23 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din. Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, potrivit dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2016. Procesat de GGC - ED