ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1812/2016

Decizia nr. 1812/2016

Asupra conflictului

de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub nr.

x/182/2016, petentul

Biroul Executorilor

Judecătorești Asociați A.

, a solicitat să se încuviințeze

începerea executării silite în favoarea creditorului

B.

împotriva debitoarei

C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 9257

din 17 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/301/2010 al Judecătoriei

sectorului 3 București, cu privire la suma de 21.619,15 RON, la care se adaugă

cheltuielile de executare silită.

Prin sentința

civilă nr. 4482 din 10 iunie 2016, Judecătoria Baia Mare a admis excepția

necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut următoarele considerente:

Cererea de încuviințare

a executării silite se adresează de către executorul judecătoresc

instanței de executare, astfel cum în mod imperativ stabilește art. 666

alin. (1) C. proc. civ., modificat prin O.U.G. nr. 1 din 3 februarie 2016, iar potrivit

dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. „Instanța de executare

este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data

sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului,

în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Teza a II-a

art. 651 alin. (1) C. proc. civ. prevede că în situația în care domiciliul

sau sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria

în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului

de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă

nici acesta nu se află în țară, este competentă judecătoria

în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc

învestit de creditor.

Așadar, competența

teritorială stabilită de legiuitor în cuprinsul art. 651 alin. (1) C.

proc. civ. nu este una alternativă, astfel încât petentul să aibă

posibilitatea de a alege între mai multe instanțe care sunt, deopotrivă,

competente. Legiuitorul a impus ordinea imperativă a instanțelor considerate

competente, care vor fi sesizate de către executorul judecătoresc în vederea

soluționării cererii de încuviințare a executării silite.

În raport de aceste

considerente, instanța a reținut că, având în vedere că debitoarea

C.

are domiciliul în București, sector 3, instanța competentă este Judecătoria

sector 3 București, astfel că a declinat competența de soluționare

a cererii în favoarea acestei instanțe.

Învestită

prin declinare,

Judecătoria

sectorului 3 București

a pronunțat sentința civilă

nr. 10855 din 20 iulie 2016, prin care a admis excepția necompetenței

teritoriale și a declinat, la rândul său, competența în favoarea

Judecătoriei Baia Mare și, constatând ivit conflictul de competență

a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut, în ce privește legea aplicabila, potrivit

art. 3 din Legea nr. 76/2012 coroborat de art. 24 și 25 C. proc. civ., că

dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și

executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar procesele

în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor

legal învestite vor continua să fie judecate de aceste instanțe potrivit

legii sub care au început. Potrivit art. 622 alin. (3) C. proc. civ. executarea

silită începe la data sesizării organului de executare.

Prin urmare, legea

aplicabilă executării silite este legea în vigoare la data formulării

cererii de executare silită, respectiv la data de 10 mai 2012. La acea dată

era în vigoare C. proc. civ. 1865, executarea silită urmând a se desfășura

potrivit dispozițiilor art. 371

1

și urm. C. proc. civ. 1865.

Potrivit art.

373

1

C. proc. civ. 1865, instanța competentă să soluționeze

cererea de încuviințare a executării silite este instanța de executare,

aceasta fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc.

civ. 1865 ca fiind „judecătoria în circumscripția căreia se va face

executarea”.

Executorul judecătoresc

a solicitat încuviințarea executării silite asupra tuturor bunurilor mobile

și imobile aflate pe raza Judecătoriei Baia Mare, precum și prin

poprire asupra conturilor debitoarei deschise la unitățile bancare aflate

pe raza Judecătoriei Baia Mare. Prin urmare, dacă executarea silită

vizează aceste bunuri Judecătoria Baia Mare este instanța de executare,

în circumscripția sa urmând a se desfășura executarea silită.

Investită

cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte

va constata că, în speță, competența soluționării

cererii de încuviințare a executării silite revine Judecătoriei Baia

Mare, pentru considerentele ce succed:

Având în vedere

principiul neretroactivității legii civile, potrivit căruia legea

civilă se aplică numai situațiilor ivite după adoptarea sa,

iar nu și situațiilor trecute, precum și dispozițiilor art.

3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 (legea de punere în aplicare a noului cod), cu

modificările ulterioare, se reține că dispozițiile noului C.

proc. civ. se aplică doar executărilor silite începute după intrarea

în vigoare a noii reglementări.

De asemenea,

art. 25 alin. (1) din noul C. proc. civ. prevede că procesele în curs de judecată,

precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse

acelei legi.

Potrivit art.

622 alin. (2) din noul C. proc. civ. „executarea silită începe odată cu

sesizarea organului de executare”.

Pentru rezolvarea

conflictului de legi în cazul schimbării reglementărilor în materia executării

silite, legiuitorul nu are în vedere data la care titlul a cărui executare

se urmărește a devenit sau putea deveni executoriu, ci data la care creditorul

a sesizat organul de executare, conform art. 622 alin. (2) din noul C. proc.

civ.

În speță,

cererea de executare silită a fost formulată de creditorul B. a fost formulată

la data de 10 mai 2012.

Prin urmare, în

cauză sunt incidente dispozițiile vechiului C. proc. civ., respectiv dispozițiile

art. 373 alin. (3) C. proc. civ. 1865, în vigoare la data formulării cererii

- 10 mai 2012, potrivit cărora cererile de încuviințare a executării

silite sunt soluționate instanța de executare, astfel cum este definită

de art. 373 alin. (2) C. proc. civ. 1865, respectiv judecătoria în circumscripția

căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum executarea

silită se va desfășura în toate formele prevăzute de lege, asupra

bunurilor mobile și imobile aflate pe raza Judecătoriei Baia Mare, precum

și prin poprire asupra conturilor debitoarei deschise la unitățile

bancare de pe raza Judecătoriei Baia Mare, astfel cum rezultă din cererea

de încuviințare a executării silite, instanța de executare este cea

în raza căreia se află bunurile ce urmează a fi executate, respectiv

Judecătoria Baia Mare.

Pentru aceste

considerente, văzând textele procedurale anterior menționate, se va stabili

că instanța competentă teritorial în soluționarea cererii de

încuviințare a executării silite este Judecătoria Baia Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia

Mare.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2016.