ÎCCJ, decizie (scj.ro #83582)

Acțiunea în anularea hotărârii arbitrale. Competența materială C.proc.civ., art.365alin.(1) Potrivit art.365 alin.(1)C.proc.civ. competența în soluționarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale revine instanței judecătorești imediat superioare instanței de judecată care,în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond,în primă instanță. Or,în speță, instanța competentă să soluționeze acțiunea în anulare la data pronunțării hotărârii arbitrale este Tribunalul Constanța , ca instanță ierarhic superioară Judecătoriei Constanța, care a fost competentă să soluționeze litigiul pe fond, în lipsa convenției arbitrale. (Secția comercială,decizia nr.5339 din 7 decembrie 2004) Prin cererea de arbitraj înregistrată la Comisia de Arbitraj de pe lângă C.C.I.N.A.

Constanța, reclamanta S.C. T.C. S.R.L. Constanța a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. Tulcea să-i returneze un număr de 9 bucăți de stații de radiotelecomunicație tip „Motorola” sau să-i plătească contravaloarea acestora. Prin hotărârea nr.16 din 29 septembrie 2003, Comisia de Arbitraj din cadrul C.C.I.N.A. Constanța, a respins excepția necompetenței materiale invocată de societatea pârâtă și a admis excepția tardivității cererii, invocată de aceiași pârâtă, constatând prescris dreptul la acțiune al reclamantei. Împotriva hotărârii arbitrale, la data de 11 decembrie 2003, reclamanta a formulat acțiune în anulare. Curtea de Apel Constanța, Secția comercială, prin decizia civilă nr.14 pronunțată la 23 februarie 2004, a respins ca nefondată acțiunea în anulare, reținând, în considerentele hotărârii, că reclamanta a formulat cererea de arbitraj după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut în art.1 și 7 din Decretul nr.165/1958.

Reclamanta a declarat recurs, invocând ca motive de nelegalitate dispozițiile art.304 pct.7, 9 și 10 C.proc. civ., susținând că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine pricinii, este lipsită de temei legal, fiind încălcate dispozițiile art.1079 C.civ.. La termenul de judecată din data de 7 decembrie 2004, Înalta Curte a pus în discuția părților, din oficiu, ca motiv de ordine publică excepția necompetenței curții în soluționarea recursului, pe fondul său, în raport cu data pronunțării hotărârii arbitrale și valoarea obiectului litigiului. Excepția este întemeiată . Potrivit art.365 alin.(1) C.proc. civ., competența de a soluționa acțiunea în anularea revine instanței judecătorești imediat superioare instanței de judecată care, în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanță.

Or, la data pronunțării hotărârii arbitrale nr.16, respectiv 29 septembrie 2003, instanța competentă să soluționeze acțiunea în anulare, în raport cu obiectul litigiului ( pretenții în valoare de 134.918.068 lei) și dispozițiile referitoare la competența materială a instanțelor judecătorești, astfel cum au fost modificate prin O.U.G.nr.58 din 25 iunie 2003 aprobată prin Legea nr.195/2004, era Tribunalul Constanța și nu Curtea de Apel Constanța, ca instanță ierarhic superioară Judecătoriei Constanța, competentă să soluționeze litigiul pe fond, în lipsa convenției arbitrale. Prin urmare, în raport cu motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art.306 (2) C.proc. civ., vizând încălcarea competenței altei instanțe (art.304 pct.3 C.proc.

civ.), Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza la Tribunalul Constanța pentru soluționarea acțiunii în anulare.