ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1386/2017

Decizia nr. 1386/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15 noiembrie 2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Integritate și Instituția Prefectului Județului Teleorman, anularea Raportului de evaluare nr. 49750/G/II din 1 noiembrie 2013 întocmit de pârâta ANI și suspendarea executării actului atacat.

Prin Sentința civilă nr. 2102 din 01 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Instituția Prefectului Județului Teleorman și a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Instanța a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului A. formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva Sentinței civile nr. 2102 din 01 iulie 2014 a formulat recurs reclamantul A., criticând ca nelegală hotărârea atacată, fiind indicate ca motive de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, arătând că sentința civilă atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul-reclamant a susținut faptul că a desfășurat activități de producător agricol, care nu sunt prohibite prin lege și în niciun caz nu a desfășurat activitate de comerț în calitate de comerciant, ci doar ca deținător al unei gospodării individuale, ce cuprinde și o fermă de capre. Pentru aceste considerente, apreciază că analiza nenuanțată a Raportului contestat nu ar face decât să încalce prevederile art. 16 din Constituția României, cu privire la egalitatea în drepturi a cetățenilor, în sensul că, din poziția de primar să îi fie interzis dreptul la muncă și la dezvoltarea propriei ferme de animale prin accesarea de fonduri europene nerambursabile.

Recurentul-reclamant a apreciat că instanța de fond a interpretat stricto sensu dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, care prevăd faptul că funcția de primar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică. S-a susținut că, în fapt, comercianții sunt acele persoane care exercită fapte de comerț, având comerțul ca o profesie obișnuită, ori recurentul-reclamant este numai titular PFA pur și simplu, fără efectuarea unor acte de comerț.

Recurentul-reclamant a precizat faptul că, din declarațiile înregistrate la administrația financiară, rezultă că PFA A. nu a avut venituri în perioada 2009 - 2012.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă a susținut că starea de incompatibilitate, prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 nu este înlăturată ca urmare a modificărilor legislative intervenite cu privire la noțiunea de "comerciant". Între noțiunea de comerciant, prevăzută de Codul comercial și cea de profesionist, prevăzută de art. 3 alin. (2) C. civ. există o relație parte-întreg, iar noțiunea de profesionist nu o exclude pe cea de comerciant. Dacă activitatea de fermier îndeplinește condițiile organizării tip întreprindere, el devine profesionist, fiind ținut de obligațiile profesionale ale comercianților.

În ceea ce privește faptul că recurentul-reclamant nu ar fi desfășurat activități de comerț, și această susținere este considerată neîntemeiată, regimul incompatibilităților fiind expres prevăzut de legislația în vigoare în sensul interzicerii cumulului de calități, necondiționat de întocmirea de acte juridice.

În accepțiunea Legii nr. 26/1990, persoanele fizice autorizate au calitatea de comercianți, obligați la înmatricularea la Oficiul Registrului Comerțului, dispozițiile Legii 26/1990 având această redactare și la momentul emiterii Legii nr. 161/2003.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 08 februarie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Prin încheierea de ședință din data de 05 aprilie 2017, Înalta Curte a dispus rectificarea citativului, în sensul în care nu va mai figura în calitate de intimată-pârâtă Instituția Prefectului Județului Teleorman, în prezenta cauză, ca urmare a admiterii de către instanța de fond a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

La termenul de judecată din data de 05 aprilie 2017 recurentul-reclamant a formulat o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii europene, potrivit dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii europene, cerere respinsă ca inadmisibilă pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii de ședință.

La același termen de judecată recurentul-reclamant a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, solicitând acordarea unui termen de judecată suplimentar înăuntrul căruia să poată depune dovezile suplimentare. Înalta Curte a respins cererea de amânare a cauzei formulată de către recurentul-reclamant, având în vedere dispozițiile art. 492 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se soluționează în ședință publică, înscrisurile noi pot fi depuse până la primul termen de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, reținând următoarele considerente:

Recurentul-reclamant A. a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că sentința de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituția României și aplicarea greșită a Legii nr. 161/2003 și a Legii nr. 26/1990.

Un prim argument dezvoltat de recurentul-reclamant se referă la activitatea de producător agricol pe care a desfășurat-o în perioada în care a deținut și funcția de primar, apreciind, în esență, că această activitate a fost desfășurată în interes personal și pentru consumul propriu al familiei și nu duce la încadrarea sa în noțiunea de "comerciant", fiind un simplu deținător al unei gospodării individuale, iar, pe de altă parte, PFA A. nu îndeplinește criteriile fundamentale pentru dobândirea calității de comerciant.

Înalta Curte constată că activitatea de producător agricol a fost desfășurată de către recurentul-reclamant prin înființarea și organizarea unei Persoane Fizice Autorizate (PFA A.), potrivit O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008: "Prezenta ordonanță de urgență reglementează accesul la activitățile economice din economia națională astfel cum sunt prevăzute în Codul CAEN, procedura de înregistrare în registrul comerțului, de autorizare a funcționării și regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități economice, precum și al întreprinderilor individuale și familiale.", iar dispozițiile art. 16 - 21 stabilesc modalitatea de înființare, organizare și încetare a activității cât privește persoanele fizice autorizate.

Corelativ, dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, stabilesc obligativitatea comerciantului persoană fizică de a obține înscrierea în registrul comerțului anterior începerii activității economice.

În cauză nu este contestată existența PFA A., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului la data de 13 august 2009, radiată la cererea recurentului la data de 18 ianuarie 2013, astfel cum rezultă din informațiile puse la dispoziție de Oficiul Național al Registrului Comerțului, recurentul contestând doar calitatea de comerciant pe care ar fi obținut-o prin această formă de organizare a activității economice.

Nu se poate reține argumentul recurentului-reclamant în sensul că, pentru a dobândi calitatea de comerciant, persoana fizică autorizată trebuie să îndeplinească anumite condiții, suplimentare înmatriculării în registrul comerțului, precum desfășurarea constantă a faptelor de comerț, desfășurarea comerțului pentru obținerea unui profit și obținerea autorizațiilor prevăzute de lege, atât timp cât, potrivit O.U.G. nr. 44/2008 și Legii nr. 26/1990, calitatea de comerciant persoană fizică se dobândește prin simpla înmatriculare în Registrul Comerțului, fără a fi necesare formalități sau condiții ulterioare. Frecvența desfășurării faptelor de comerț, solicitarea și obținerea autorizațiilor prevăzute de lege ori obținerea de profit nu reprezintă criterii de calificare a unei persoane fizice autorizate drept comerciant, aspectele legate de activitatea acesteia ulterior înmatriculării neavând efecte asupra calității de comerciant.

Un argument suplimentar în sensul calificării persoanei fizice autorizate drept comerciant rezultă și din prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind Codul civil, potrivit cărora referirile la comercianți din cuprinsul actelor normative în vigoare la data intrării în vigoare a Codului civil, se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului. Această prevedere legală reprezintă o confirmare a legiuitorului cu privire la calitatea de comerciant a persoanelor fizice autorizate.

O altă critică formulată de recurentul-reclamant privește lipsa stării de incompatibilitate datorită neexercitării efective a actelor de comerț, susținându-se că înregistrarea PFA A. nu a fost urmată de derularea unor acte de comerț, ci a fost una strict formală, în scopul accesării unor fonduri europene.

Argumentația recurentului-reclamant este lipsită de temeinicie, în condițiile în care dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data apariției stării de incompatibilitate, au un conținut clar interdictiv cu privire la deținerea calității de comerciant persoană fizică, simultan cu deținerea calității de primar: "(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: g) calitatea de comerciant persoană fizică;"

Așadar, legea nu condiționează existența stării de incompatibilitate de derularea efectivă a actelor de comerț, fiind sancționat cumulul de funcții și/sau calități, independent de volumul de activitate al formei de organizare (persoană fizică autorizată, în cazul de față), sau chiar de lipsa activității.

Înalta Curte nu va reține nici criticile privind încălcarea, prin hotărârea de fond, a dispozițiilor art. 16 și art. 41 din Constituția României, întrucât instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, dispoziții în vigoare, a căror neconstituționalitate nu a fost declarată de către Curtea Constituțională a României. Reglementarea de către legiuitor a unor situații de incompatibilitate nu contravine nici principiului egalității în fața legii și nici dreptului la muncă. Dimpotrivă, regimul incompatibilităților are o importanță atât de ridicată încât, pentru anumite categorii de funcții publice, acesta a fost reglementat prin însăși Constituția României (art. 71, art. 84, art. 105, art. 144).

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, nefiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material. În cauză nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recursul formulat de recurentul-reclamant A. va fi respins, ca nefondat, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 2102 din 01 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 aprilie 2017.

Procesat de GGC - NN