PEBEX S.A. c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 3387/03 prezentate de PEBEX S.A.

împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 29 ianuarie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Snejana Botoucharova, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Javier Borrego, Renate Jaeger, Mark Villiger, judecători; și de Claudia Westerdiek graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 9 ianuarie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a lua în considerare în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ reclamanta, Pebex s.a., este o societate anonimă de drept poloneză, cu sediul la Łód aprilie 1996, societatea reclamantă a introdus o acțiune împotriva unui particular pentru plata a 1 856 398 CZK (70 996 EUR [1] ), care corespunde prețului lucrărilor de refacere a magazinului, a barului de vinuri, a restaurantului și a altor lucrări de asamblare prevăzute în contractul din 22 iulie 1994 și în actul adițional din 20 ianuarie 1995 și în contractul din 4 mai 1995. Prin hotărârea din 24 iulie 2001, tribunalul din p o zi ț i e a t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii reclamante, obligând partea pârâtă să Potrivit societății reclamante, această decizie,

care i-a fost notificată la 9 iulie 2002, constituie decizia finală în cauză. Guvernul susține că decizia respectivă a fost aprobată de autoritatea care a stat la 22 octombrie 2001. La 5 aprilie 2002, Tribunalul municipal a anulat procedura de recurs, dat fiind că partea pârâtă și-a retras apelul împotriva hotărârii din 24 iulie 2001. Hotărârea a fost pronunțată în hotărâre la 16 mai 2002. La 9 septembrie 2002, Biroul financiar din Praga 4 (finanční úřad a emis o ordonanță executorie (exekuční příkaz) împotriva societății reclamante în calitate de debitor și a părții pârâte în calitate de subordonator pentru plata impozitului pe valoarea adăugată (TVA) de 1 517 953 CZK (58 052 EUR).

La 6 decembrie 2002, Biroul de contribuții a emis un aviz de impozitare (platbní v 804 CZK (25 693 EUR), care corespunde penalității fiscale (da.ové penále) privind TVA-ul pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 1995. La 14 ianuarie 2003, Ministerul Finanțelor a respins o cerere grațioasă de la Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în hotărârea pronunțată în cauza Vokurka c. Republica Cehă 4052/02, §§ 11-24, 16 octombrie 2007). GRIEF Invochează art. 6 alineatul (1) din Convenție, societatea reclamantă se plânge de durata excesivă a procedurii.

Acuzarea societății reclamante se referă la durata procedurii care, conform societății reclamante, nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, care dispune astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) într-un termen rezonabil, de o instanță (...) imparțială (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...) Guvernul a excitat din cauza faptului că cererea este tardivă în măsura în care procedura în cauză se încheiase la 16 mai 2002, la data la care a fost luată hotărârea Tribunalului municipal pronunțată la 5 aprilie 2002. În observațiile sale suplimentare, guvernul a informat Curtea că legea nr. 160/2006 a fost adoptată prin modificarea legii nr. 82/1998 și care permite acum justițiabililor să solicite o satisfacție rezonabilă în ceea ce privește prejudiciul moral cauzat de durata procedurii.

El a solicitat Curții să aprecieze dacă mai mult de atât nu ar fi trebuit să declare inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne toate cererile adresate împotriva Republicii Cehe referitoare la durata excesivă a procedurii. Societatea reclamantă a exercitat această nouă acțiune prin intermediul unei cereri adresate Ministerului Justiției din 24 noiembrie 2006, în vederea acordării unei despăgubiri în valoare de 4 000 000 CZK (152 975 EUR) pentru prejudiciul material și 1 000 000 CZK (38 244 EUR) pentru prejudiciul moral cauzat de durata procedurii. În ianuarie 2007, Ministerul Justiției a informat că a considerat dreptul său la compensație pentru prejudiciul moral prescris. Printr-o scrisoare din 19 februarie 2007, societatea reclamantă a informat Curtea că dorește ca Curtea să preia examinarea cazului său.

Presupunând chiar că prezenta cerere a fost introdusă în termenul stabilit la art. 35 alineatul (1) din Convenție, Curtea constată că în Decizia Vokurka c. Republica Cehă (citată anterior), aceasta a considerat că acțiunea introdusă în ordinea juridică cehă prin amendamentul nr. 160/2006 la Legea nr. 82/1998 era efectivă și accesibilă pentru a denunța depășirea termenului rezonabil □ în orice procedură judiciară care intră în domeniul de aplicare al articolului 1 din Convenție. Curtea a precizat, de asemenea, că a fost necesar să se solicite ca instanțele judecătorești să aibă competența de a exercita o acțiune în despăgubire îndreptată împotriva statului ceh atunci când o cauză apare în ceea ce privește cuantumul despăgubirii acordate de Ministerul Justiției sau atunci când nu se acordă nici o despăgubire de către Ministerul Justiției.

În speță, nu reiese din dosar că societatea reclamantă și-a invocat pretențiile în fața instanței competente. În aceste circumstanțe, societatea reclamantă nu poate trece pentru că a făcut tot ceea ce se putea aștepta în mod rezonabil de la aceasta pentru a epuiza căile de atac interne. Aceasta înseamnă că cererea trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din Convenție și să se declare cererea inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen modulière Președintele [1] 1 EUR = 26.18 CZK

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 3387/03 présentée par PEBEX S.A. contre la République tchèque La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 29 janvier 2008 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Snejana Botoucharova, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Javier Borrego Borrego, Renate Jaeger, Mark Villiger, juges, et de Claudia Westerdiek , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 9 janvier 2003, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, Pebex s.a., est une société anonyme de droit polonais, siégeant à Łódź.

Le gouvernement tchèque (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, V.A. Schorm, du ministère de la Justice. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 1 er avril 1996, la société requérante intenta une action contre un particulier pour le paiement de 1 856 398 CZK (70 996 EUR [1] ), correspondant au prix des travaux de réfection de l’épicerie, du bar à vins, du restaurant ainsi que d’autres travaux de montage stipulés dans le contrat d’ouvrage du 22 juillet 1994 et son avenant du 20 janvier 1995 et dans le contrat d’ouvrage du 4 mai 1995. Par un jugement du 24 juillet 2001, le tribunal d’arrondissement donna suite à l’action de la société requérante, en obligeant la partie adverse à payer la somme qu’elle avait initialement demandée ainsi que les intérêts moratoires et en la condamnant aux dépens.

Selon la société requérante, cette décision, qui lui a été notifiée le 9 juillet 2002, constitue la décision finale dans l’affaire. Le Gouvernement maintient que ladite décision acquit l’autorité de la chose jugée le 22 octobre 2001. Le 5 avril 2002, le tribunal municipal prononça l’extinction de la procédure d’appel, étant donné que la partie adverse avait retiré son appel contre le jugement du 24 juillet 2001. La décision passa en force de chose jugée le 16 mai 2002. Le 9 septembre 2002, le bureau financier de Prague 4 ( finanční úřad ) émit contre la société requérante en tant que débiteur et la partie adverse en tant que sous-débiteur un commandement exécutoire ( exekuční příkaz ) pour le paiement de l’arriéré fiscal relatif à la taxe sur la valeur ajoutée (TVA) de 1 517 953 CZK (58 052 EUR).

Le 6 décembre 2002, le bureau des contributions émit contre la société requérante un avis d’imposition ( platební výměr ) s’élevant à 770 804 CZK (25 693 EUR), correspondant à la pénalité fiscale ( daňové penále ) sur la TVA pour la période du 1 er janvier au 31 décembre 1995. Le 14 janvier 2003, le ministère des Finances repoussa une demande gracieuse de l’intéressée tendant au dégrèvement de cette pénalité fiscale du 10 septembre 2002 ( žádost o prominutí daňového penále ). B. Le droit et la pratique internes pertinents Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision rendue dans l’affaire Vokurka c. République tchèque (n o 40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007). GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la société requérante se plaint de la durée déraisonnable de la procédure.

EN DROIT Le grief de la société requérante porte sur la durée de la procédure qui, selon la société requérante, ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention qui dispose ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) impartial (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement a excipé du fait que la requête est tardive dans la mesure où la procédure s’était terminée le 16 mai 2002, à la date de l’acquisition de force jugée de la décision du tribunal municipal rendue le 5 avril 2002. La société requérante s’oppose à cette thèse.

Dans ses observations complémentaires, le Gouvernement a informé la Cour que la loi n o 160/2006 avait été adoptée, portant amendement à la loi n o 82/1998 et permettant désormais aux justiciables de réclamer une satisfaction raisonnable au titre du préjudice moral causé par la durée de la procédure. Il a demandé à la Cour d’apprécier s’il n’y avait pas lieu de déclarer irrecevables pour non-épuisement des voies de recours internes toutes les requêtes dirigées contre la République tchèque relatives à la durée excessive de la procédure. La société requérante a exercé ce nouveau recours en adressant au ministère de la Justice une demande datée du 24 novembre 2006, tendant à se voir accorder une indemnisation de 4 000 000 CZK (152 975 EUR) au titre du préjudice matériel et 1 000 000 CZK (38 244 EUR) au titre du préjudice moral causé par la durée de la procédure.

Par une lettre du 29 janvier 2007, le ministère de la Justice l’a informée qu’il jugeait son droit à compensation du préjudice moral prescrit. Par une lettre du 19 février 2007, la société requérante a fait savoir à la Cour qu’elle souhaitait que la Cour reprenne l’examen de son affaire. En supposant même que la présente requête ait été introduite dans le délai fixé par l’article 35 § 1 de la Convention, la Cour note que dans la décision Vokurka c. République tchèque (précitée), elle a considéré que le recours introduit dans l’ordre juridique tchèque par l’amendement n o 160/2006 à la loi n o 82/1998 était effectif et accessible pour dénoncer le dépassement du « délai raisonnable » dans toute procédure judiciaire tombant dans le champ d’application de l’article 6 § 1 de la Convention.

La Cour a également précisé qu’il y avait lieu d’exiger des requérants qu’ils saisissent un tribunal compétent d’une action en dommages-intérêts dirigée contre l’Etat tchèque lorsqu’une contestation surgit quant au montant de l’indemnisation allouée par le ministère de la Justice ou lorsqu’aucune indemnisation n’est accordée par ce dernier. En l’espèce, il ne ressort pas du dossier que la société requérante ait fait valoir ses prétentions devant le tribunal compétent. Dans ces circonstances, la société requérante ne peut pas passer pour avoir fait tout ce qu’on pouvait raisonnablement attendre d’elle pour épuiser les voies de recours internes. Il s’ensuit que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président [1] 1 EUR = 26.18 CZK