ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1206/2017

Decizia nr. 1206/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea Înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 29 decembrie 2016, reclamantul A., prin B. a chemat în judecată pe pârâta RA C. SA, solicitând anularea Deciziei nr. R/142 din 28 noiembrie 2016 și obligarea pârâtei la plata sumelor reținute în baza Deciziei nr. R/142 din 28 noiembrie 2016, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală calculată de la data scadenței și până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 2345 din 3 aprilie 2017, Tribunalul București

a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Instanța a reținut incidența art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social, care reglementează din punct de vedere teritorial competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă, aceasta aparținând instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul sau locul de munca al reclamantului.

Cererea de chemare în judecată a fost promovată de reclamantul A., reprezentat de B., care are domiciliul și locul de muncă în Pitești, jud. Argeș.

Prin art. 28 din Legea nr. 62/2010, s-a recunoscut organizațiilor sindicale dreptul de a acționa în justiție, în numele membrilor lor, în exercitarea atribuțiilor, în baza unei împuterniciri scrise, situație în care organizația dobândește calitate procesuală activă. însă, în situația de față, reclamantul a ales să acționeze în nume propriu, fund doar reprezentat de sindicat.

În speță, dreptul material ce face obiectul litigiului aparține salariatului, care este membru al sindicatului semnatar al acțiunii, astfel că acesta își păstrează calitatea de reclamant în cauza dedusă judecății, deoarece este parte în raportul de drept material în conținutul căruia întră dreptul și obligația reclamate a fi neexecutate, organizația sindicală fiind recunoscută ca având calitate doar de reprezentant în raportul de drept procesual.

Prin sentința civilă nr. 2392/2017 din 21 iunie 2017, Tribunalul Argeș

a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamant, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a-l soluționa.

În motivare, s-a reținut că instanța de judecată a fost învestită cu o cerere formulată de către o organizație sindicală, în valorificarea unor drepturi aparținând membrilor să-l incident fiind art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

În consecință, în determinarea competenței teritoriale în asemenea cauze în care organizației sindicale i se recunoaște calitatea nu doar de a acționa (de reprezentant), ci legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ține seama, în sensul art. 269 alin. (2) C. muncii, de sediul sindicatului-reclamant.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia în interesul Legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013, a stabilit că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat,

iar instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În cauză, reclamantul B. are sediul în București și nu s-a făcut dovada schimbării acestui sediu pe raza județului Argeș.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal, sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește următoarele:

Acțiunea cu care a fost învestită instanța de judecată a fost formulată de B., în numele membrului de sindicat A., în cadrul unui litigiu având ca obiect un conflict de muncă.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011, organizațiile sindicale, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune injustiție, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate procesuală activă.

Pornind de la această constatare și în lipsa unui text expres, prin Decizia nr. 1 din data de 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011). s-a stabilit ca organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate in numele membrilor de sindicat,

Totodată, m interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) C. muncii, republicat cu modificările și completările ulterioare, prin aceeași decizie, s-a statuat în sensul că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Raportului juridic dedus judecății de o organizație sindicală nu îi sunt aplicabile prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social potrivit cărora „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Aceasta, întrucât, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt edictate exclusiv în favoarea reclamanților persoane fizice. membri sau nu de sindicat, care au a opta, în cazul acțiunilor formulate individual injustiție (și nu prin intermediul sindicatelor), fie pentru instanța în a cărei circumscripție își au domiciliul, fie pentru cea în a cărei circumscripție își au locul de muncă.

În speță, se constată că acțiunea este pornită de sindicat, in numele membrului sau, astfel că acesta deține calitatea de reclamant.

Așa fiind, cum în speță sediul B., reclamant împuternicit de membrul său de sindicat, se află în circumscripția Tribunalului București, în raport de dispozițiile art. 269 alin,(2) C. muncii, astfel cum aceste dispoziții legale au fost interpretate prin decizia m interesul Legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul, respectiv Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin B., în contradictoriu cu pârâta RA C. SA, având ca obiect „contestație decizie sancționare", în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 septembrie 2017.