ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 695/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 695/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 695/2017
Asupra
conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș
la data de 24 iunie 2016,
sub nr. x/109/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.
București - C. sector 6, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va
pronunța, să se dispună obligarea acesteia să-i
revizuiască drepturile de pensie prin valorificarea salariilor brute
realizate, așa cum sunt menționate în adeverința din 8 decembrie
2015 a SC D. SA, precum și să-i plătească diferențele
de pensie cuvenite urmare recalculării începând cu data de 1 ianuarie 2016,
cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința
civilă nr. 2624 din 27 octombrie 2016, Tribunalul Argeș, secția pentru
conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
București.
La
pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere că
acțiunea se încadrează în materia conflictelor de asigurări
sociale, iar competența teritorială privind soluționarea unor
astfel de cereri este exclusivă și revine instanței competente
în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul ori,
după caz, sediul, potrivit art.
154
alin. (1) din
Legea nr. 263/2010
.
S-a
reținut că reclamantul are domiciliul în raza de competență
a Tribunalului București, așa după cum rezultă din cartea
de identitate a acestuia, depusă în copie la dosarul cauzei (fila 10).
Prin
sentința civilă nr. 91 din 11 ianuarie 2017, Tribunalul
București, secția a VIII-a conflicte de muncă și
asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei
în favoarea Tribunalului Argeș și, constatând ivit conflictul negativ
de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație
și Justiție pentru regulator de competență.
Pentru a
pronunța această soluție instanța a reținut
următoarele:
Art.
154 din Legea nr. 263/2010 dispune: „(1)
Cererile
îndreptate împotriva E., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor
de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se
adresează instanței în a cărei rază teritorială
își are domiciliul sau sediul pârâtul.”
Având în
vedere că
reclamantul
are reședința în municipiul Pitești,
în baza art. 130
și art. 132 C. proc. civ., a fost declinată competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
Cu privire la
conflictul negativ de competență, cu a cărui soluționare a
fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1)
C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea
de chemare în judecată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.
București - C. Sector 6, a solicitat obligarea acesteia să-i
revizuiască drepturile de pensie prin valorificarea salariilor brute
realizate, așa cum sunt menționate în adeverința din 8 decembrie
2015 a SC D. SA, precum și să-i plătească diferențele
de pensie cuvenite, urmare recalculării, începând cu data de 1 ianuarie
2016.
Conform
normei de competență teritorială absolută
prevăzută de
art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010,
astfel de
litigii de natura celui din cauză sunt date în competența
tribunalului în circumscripția căruia își are domiciliul
reclamantul.
Plecând de la
această normă legală, în speță chestiunea de drept
care interesează este aceea de interpretare a noțiunii de domiciliu,
instanțele aflate în conflict având păreri divergente cu privire la
înțelesul acestei noțiuni.
Înalta Curte
constată că, potrivit art. 87 C. civ., „Domiciliul persoanei fizice,
în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale
civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința
principală”. În același sens, al locuinței declarate ca
locuință principală, a fost modificată și norma ce
definește noțiunea de domiciliu din O.U.G. nr. 97/2005, republicată,
privind evidența, domiciliul, reședința și actele de
identitate ale cetățenilor români (art. 27 alin. (1) - „Domiciliul
persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința
principală”).
Înalta Curte
reține că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este astfel
definit în vederea exercitării drepturilor și libertăților
civile ale persoanei fizice. În acest context, din perspectiva textului de lege
citat, Înalta Curte apreciază că noțiunea de domiciliu trebuie
privită nu ca noțiune strict juridică, ci într-un sens mai larg,
interesând, pentru soluționarea cauzei, nu atât locuința
statornică sau principală a persoanei fizice, ci adresa unde aceasta
locuiește efectiv. În caz contrar, scopul acestei reguli nu ar fi atins,
dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuința efectivă, deoarece
partea în cauză ar fi lipsită de exercițiul drepturilor sale
procesuale.
Pe de
altă parte, se constată că, fiind vorba de o chestiune de fapt,
dovada domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de
probă, pentru ca, într-adevăr, să se poată stabili în mod
real localitatea unde persoana fizică își are locuința
efectivă, care, uneori, poate fi și într-o altă localitate decât
aceea unde a fost înregistrată.
În speță,
Înalta Curte reține că, potrivit cărții de identitate a
reclamantului, depusă în copie la dosarul cauzei, acesta are domiciliu în
raza de competență a Tribunalului București.
Însă,
reclamantul locuiește efectiv în
municipiul Pitești, județul
Argeș, fapt care rezultă din viza evidențiată pe cartea de
identitate a acestuia, aflată la fila 10 a Dosarului nr. x/109/2016 al
Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și
asigurări sociale, valabilă pentru perioada 16 iunie 2016-15 iunie 2017.
La dosar, pentru a face dovada acestui domiciliu, reclamantul a depus și
contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 15 noiembrie 1993, din
care reiese că a dobândit, prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra
imobilului din
Pitești,
compus dintr-o cameră și dependințe.
În aceste
condiții, cum reclamantul domicilia, la data formulării
acțiunii, în municipiul Pitești, județul Argeș, iar nu în
municipiul București, față de dispozițiile art.
154 alin. (1)
din Legea nr. 263/2010, instanța competentă să soluționeze
cererea de față este
Tribunalului Argeș.
Față
de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ.,
urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
Argeș.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2017.