ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 693/2017

Decizia nr. 693/2017 Asupra conflictului negativ de competență ivit între Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și Tribunalul Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 august 2016 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/46/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. și C. Argeș a solicitat ca.

prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâtei B. la completarea unei adeverințe cu datele necesare actualizării pensiei de serviciu și la transmiterea acestei adeverințe C. Argeș, în vederea punerii în aplicare; obligarea pârâtei C. Argeș la emiterea unei noi decizii de pensionare, pe baza adeverinței pe care pârâta B. o va completa și transmite, precum și la comunicarea noii decizii de pensie de serviciu, însoțită de adeverința în baza căreia a efectuat actualizarea pensiei de serviciu; cu obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii reclamantul a arătat, că până la data de 31 ianuarie 2009 a îndeplinit funcția de controlor financiar (în prezent auditor public extern) la D. Argeș, că la 1 februarie 2009 a solicitat acordarea pensiei de serviciu, astfel că pârâta B. i-a comunicat adeverința din 22 ianuarie 2009, pentru acordarea pensiei de serviciu în conformitate cu prevederile art. 111 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea B. astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 217/2008, coroborate cu prevederile art. 72-73 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar cu modificările și completările ulterioare.

În baza acestei adeverințe pârâta C. Argeș a emis Decizia nr. 312509 din 4 martie 2009, prin care i-a stabilit o pensie de serviciu conform Legii nr. 217/200, în sumă de 5.680 lei, cu începere de la 1 februarie 2009. S-a mai arătat că, la data de 19 martie 2016. Legea nr. 94/1992 a fost completată și modificată prin Legea nr. 7/2016.

astfel că, la art. 51, s-a introdus alin. (1)0, care prevede că: „Pensiile de serviciu ale auditorilor publici externi ai B. se actualizează prin aplicarea la cuantumul pensiei de serviciu aflate în plată a procentului de majorare a salariului de bază de care beneficiază auditorul public extern aflat în activitate, cu același nivel de salarizare, în condiții identice de funcție, vechime, grad sau treaptă." Pe baza prevederilor de mai sus, reclamantul a solicitat pârâtei B. eliberarea documentelor necesare privind actualizarea pensiei de serviciu, cerere înregistrată din 27 mai 2016, iar, prin adresa din 15 iunie 2016, pârâta i-a comunicat refuzul de rezolvare a cererii, pe motiv că ar fi beneficiarul unei pensii de serviciu obținute în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, situație în care, potrivit art. 51 alin. (17) din Legea nr. 7/2016, nu au aplicabilitate dispozițiile acestei legi, că „o hotărâre judecătorească definitivă are caracter obligatoriu și că reprezintă ea însăși lege pentru subiectele la care se referă, iar un drept fundamental nu poate să izvorască din două acte normative cu aceeași forță juridică". Astfel, reclamantul a susținut că prin acest refuz a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege, respectiv art. 51 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 modificată și completată prin Legea nr. 7/2016, refuzul fiind total nejustificat,

întrucât nu beneficiază de pensie de serviciu în baza unei hotărâri judecătorești, ci în temeiul legii. Reclamantul a menționat că au existat două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, dar acestea nu au avut legătură cu stabilirea cuantumului pensiei de serviciu, ci cu încercarea C. Argeș de a desființa pensia de serviciu de care beneficia deja în baza Legii nr. 217/2008. Cu privire la cea de a doua pârâtă, reclamantul a arătat că a chemat-o în judecată pentru că problema actualizării pensiei de serviciu să fie rezolvată concomitent și în mod unitar, răspunderea pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 17 alin. (2) și (3) din Legea nr. 94/1992 completată și modificată revenind C. Argeș.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 51 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea B.; art. 23 și 24 din Convenția comună a B. a României nr. 3370 din 19 decembrie 2008 și a E. nr. 5258 din 19 decembrie 2008 privind aplicarea unitară a prevederilor referitoare la pensiile de serviciu potrivit Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea B., aprobată prin Hotărârea Plenului B. nr. 37 din 19 decembrie 2008; art. 16 și 17 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu, conform prevederilor Legii nr. 94/1992, aprobate prin Ordinul nr. 285 din 12 aprilie 2016 al B. și Ordinul nr. 138/12 aprilie 2016 al E. Prin sentința nr. 237/F/Cont din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a adopta această soluție instanța a reținut că, deși reclamantul a solicitat obligarea B. a României la eliberarea unei adeverințe pe baza căreia să-i fie recalculat cuantumul pensiei, capătul principal de cerere îl constituie obligarea pârâtei C. Argeș la recalcularea pensiei, emiterea deciziei de recalculare a pensiei fiind scopul final al acțiunii reclamantului, motiv pentru care s-a apreciat că litigiul este unul de asigurări sociale. Potrivit dispozițiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar, conform art. 153 din același aci normativ, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind (...): g) modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale.

Având în vedere și dispozițiile art. 123 C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a unei alte instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120, s-a apreciat că revine Tribunalului Argeș competența de soluționare a cauzei, având în vedere dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care prevăd că: „Cererile îndreptate împotriva E., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul față de împrejurarea că reclamantul are domiciliul în municipiul Pitești.

județul Argeș. Prin sentința civilă nr. 298 din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția de necompetență materială, în ce privește capetele de cerere 1 și 3 din acțiune, fiind declinată competența de soluționare a acestora în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A fost disjuns capătul de cerere 2 din acțiune și s-a dispus formarea unui dosar nou, având ca obiect această pretenție formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta C. Argeș, dispunându-se citarea părților pentru termenul de judecată din 23 februarie 2016, la același complet de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (3) și (4) C. proc. civ., „(3) Cererea principală este cererea introductivă de instanță. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât și capete de cerere accesorii. (4) Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal." S-a constatat că, din răspunsul reclamantului la întâmpinarea depusă de pârâta Casa de Pensii Argeș, rezultă că acesta a considerat capătul de cerere nr. 1 din acțiune ca fiind o cerere principală, în sensul art. 30 alin. (3) C. proc. civ., iar capetele de cerere nr. 2 și 3 ca cereri accesorii.

S-a constatat, totodată, că din considerentele sentinței nr. 237/F/Cont din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, rezultă că această instanța a considerat capătul de cerere nr. 2 din acțiune ca reprezentând o cerere principală, iar capetele de cerere nr. 1 și 3 ca cereri accesorii. Astfel, atât reclamantul, cât și curtea de apel au invocat dispozițiile art. 123 C. proc. civ. referitoare la prorogarea de competență în favoarea instanței competente să judece cererea principală pentru a justifica soluționarea de ansamblu a acțiunii de către Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, respectiv de către Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a apreciat, la rândul său, că între primele două capete de cerere nu există o relație de tip principal - accesoriu, ci fiecare capăt de cerere are caracter de cerere principală. S-a avut în vedere că prin cele două capete de cerere se formulează pretenții deosebite, față de două autorități publice distincte respectiv B., respectiv C. Argeș, pretenții a căror satisfacere implică îndeplinirea de către fiecare dintre cele două autorități publice a unor operațiuni specifice și emiterea unor acte cu natură diferită (o adeverință, respectiv o decizie de pensie). Drept urmare, s-a reținut că sunt relevante dispozițiile art. 99 alin. (1) C. proc.

civ., conform cărora „(1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența." Așa fiind, s-a constatat că doar capătul de cerere nr. 2 din acțiunea reclamantului, formulat în contradictoriu cu pârâta C. Argeș, este de competența materială a Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în raport de dispozițiile art. 152 și art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

În schimb, capătul de cerere nr. 1 din acțiune, formulat în contradictoriu cu pârâta B., reprezintă o pretenție specifică contenciosului administrativ, astfel cum această noțiune este definită prin art. 2 alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 554/2004, pretenția formulată de reclamant prin acest capăt de cerere se încadrează în obiectul acțiunii în contencios administrativ, astfel cum este reglementat prin art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Având în vedere că litigiul este în legătură cu activitatea administrativă a unei autorități publice centrale - B., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a apreciat că soluționarea cauzei revine curții de apel. că față de dispozițiile art. 10 alin. (3) din aceeași lege, competentă din punct de vedere teritorial este Curtea de Apel Pitești.

reclamantul având domiciliul în municipiul Pitești. În consecință s-a constatat că atât capătul de cerere nr. 1 din acțiune (principal), cât și capătul de cerere nr. 3 (accesoriu față de primul), formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. sunt de competența Curții de Apel Pitești. Întrucât tribunalul s-a considerat competent să soluționeze capătul de cerere nr. 2 din acțiune, formulat de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta C. Argeș, ce reprezintă un litigiu de asigurări sociale, în considerarea dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ. a fost disjuns acest capăt de cerere, pentru a fi soluționat de tribunal în cadrul dosarului ce se va forma ca urmare a disjungerii.

Urmare a declinării competenței la Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată la 23 februarie 2017. Prin încheierea din data de 9 martie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat că între cele două instanțe au existat declinări reciproce de competență asupra capetelor de cerere 1 și 3 din acțiunea formulată de reclamant, fiind astfel incidente dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. Față de conflictul negativ de competență ivit, s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru regulator de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. ( 1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 august 2016 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/46/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. și C. Argeș, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâtei B. la completarea unei adeverințe cu datele necesare actualizării pensiei de serviciu și la transmiterea acestei adeverințe C. Argeș, în vederea punerii în aplicare; obligarea pârâtei C. Argeș la emiterea unei noi decizii de pensionare, pe baza adeverinței pe care pârâta B. o va completa și transmite, precum și la comunicarea noii decizii de pensie de serviciu, însoțită de adeverința în baza căreia a efectuat actualizarea pensiei de serviciu; cu obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată.

Față de cele trei capete de cerere din acțiune, instanțele aflate în conflict negativ de competență au făcut o interpretare a naturii juridice a acestora prin prisma dispozițiilor art. 99 alin. (1) raportat la art. 30 alin. (3) și (4), art. 123 C. proc. civ. Potrivit ar. 30 alin. (3) C. proc. civ., cererea principală este cererea introductivă de instanță. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât și capete de cerere accesorii. Alin. (4) din același text legal prevede că cererile accesorii sunt acele cererii a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal. Înalta Curte constată că, prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei B., în calitate de fost angajator, la emiterea unei adeverințe necesare actualizării pensiei de serviciu, acțiune care are natura juridică a unui litigiu de asigurări sociale.

Pârâta, deși autoritate publică centrală, nu este chemată în judecată în această calitate, pretențiile reclamantului nu sunt legate de activitatea acesteia ca autoritate administrativă, ci de cea privind raportul juridic, dedus judecății, de drept privat, dintre un fost angajator și fost angajat. Pe de altă parte, împrejurarea că reclamantul a avut funcția de controlor financiar/auditor public extern în cadrul B. a României nu schimbă natura juridica a litigiului și nu atrage incidența Legii nr. 554/2004, pentru că raportul de muncă al reclamantului cu pârâta, concretizat prin încheierea unui contract individual de muncă, a încetat prin pensionare.

În acest context, capătul de cerere nr. 1 din acțiune, formulat în contradictoriu cu pârâta B., nu reprezintă o pretenție specifică contenciosului administrativ, astfel cum această noțiune este definită prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contencios administrativ - activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;"). În cauză, capătul principal de cerere (capătul de cerere nr. 2 din acțiune) îl constituie obligarea pârâtei C. Argeș la recalcularea pensiei, emiterea deciziei de recalculare a pensiei fiind scopul final al acțiunii reclamantului, motiv pentru care Înalta Curte constată că litigiul este unul de asigurări sociale, având drept cerere accesorie obligarea pârâtei B., în calitate de fost angajator, la emiterea unei adeverințe necesare actualizării pensiei de serviciu, caz în care sunt incidente dispozițiile art. 123 C. proc.

civ. De altfel, potrivii art. 40 alin. (2) lit. h) C. muncii. „Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului". Față de capătul principal, cel care vizează obligarea pârâtei C. Argeș la recalcularea pensiei, comunicarea adeverinței. respectiv capătul de cerere nr. 1 din acțiunea reclamantului are caracterul unei cereri accesorii, a cărui soluționare depinde de soluția ce se va da capătului de cerere principal - nr. 1, potrivit ar. 30 alin. (4) C. proc. civ. Prin urmare, în situația de față dispozițiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că, în ipoteza în care reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte, nu sunt aplicabile.

De altfel, nici Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea B. nu conține derogări cu privire la foștii angajați pensionați. arătând, în art. 51 alin. (1) 6 , că .prevederile prezentei legi referitoare la pensiile de serviciu acordate auditorilor publici externi din cadrul B. se completează cu cele ale legislației privind sistemul public de pensii, cu privire la modalitățile de stabilire, plată, precum și cele referitoare la modificarea. suspendarea, reluarea, încetarea și recuperarea sumelor încasate necuvenit și jurisdicție". Mai trebuie reținut că Statutul auditorului public extern din cadrul B. se completează, în mod corespunzător, cu prevederile din Legea nr. 53/2003 - C. muncii.

Totodată, potrivii art. 111 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, în vigoare la data pensionării reclamantului, „Persoanele care au îndeplinit funcția do controlor financiar sau auditor public extern pe o durată de cel puțin 14 ani în cadrul B. beneficiază la data pensionării de pensii de serviciu. în condițiile prevăzute de lege pentru funcționarul public parlamentar". Conform art. 92 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, prezenta lege se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, republicată, cu cele ale Legii nr. 19/2000*) privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificări/e și completările ulterioare, precum și cu orice alte dispoziții legale, în măsura în care nu contravin prezentei legi". Astfel, în speță, raportat la considerentele deja expuse, devin aplicabile prevederile ari. 153 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010, conform cărora „Tribunalele soluționează în prima instanță litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale", nefiind incidente dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Având în vedere că, în prezenta cauză, conflictul negativ de competență s-a ivit între Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2017.