ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2453/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă (complet specializat în litigii de contencios administrativ și fiscal) sub nr. x/2017, la data de 16 ianuarie 2017, reclamanții A. B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata drepturilor reprezentând creșteri salariale de 18%, respectiv de 7%, începând cu luna noiembrie 2013 și în continuare, actualizate în raport de indicele de inflație, precum și la plata dobânzii penalizatoare; pârâtul Ministerul Finanțelor Publice urmând a fi obligat să aloce fondurile necesare acordării acestor sume.

În argumentele prezentate în susținerea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că în cadrul corpului magistraților există personal care au în plată creșterile salariale de 18%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007, precum și de 7%, stabilite prin O.G. nr. 3/2006. iar prin O.U.G. nr. 20/2016 s-a prevăzut că toți salariații trebuie salarizați la nivelul maxim existent în plată. De asemenea, trebuie avute în vedere prevederile art. 1 din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora la muncă egală trebuie să existe o remunerație egală.

În drept, s-au invocat dispozițiile Codului muncii.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința nr. 1473/2017 din 24 aprilie 2017, Tribunalul Argeș, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale

Pentru a se pronunța astfel, instanța, a susținut că potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011,cererea reclamanților este de competența tribunalului în a cărui circumscripție își au domiciliul sau locul de muncă.

Astfel, a reținut Tribunalul Argeș, locul de muncă al reclamanților este în București, încât competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a VIII a de asigurări sociale și litigii de muncă, sub nr. x/2017, prin sentința nr. 5761/7.09.2017, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele expuse, instanța a reținut că în cauză se pune în discuție dacă cererea de față are natura unui litigiu de muncă sau a unuia de contencios administrativ. Aceasta deoarece în afara aspectelor de (re)încadrare și salarizare, toate celelalte probleme de drept derivate din raportul de muncă al grefierilor este de competența instanțelor specializate în dreptul muncii.

Deoarece în cauză actele discriminatorii sunt Deciziile de reîncadrare necontestate din perioada 01.01.2011-08.04.2015 pentru care legea nr. 284/2010 a instituit o jurisdicție specială, respectiv a secției de contencios administrativ a Curții de Apel București, tribunalul apreciază că orice litigiu derivat din modul de stabilire a drepturilor salariale păstrează natura juridică a acțiunii reglementate de legea nr. 284/2010.

Învestită cu soluționarea cauzei Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1345 din 21 martie 2018 2018, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat judecata cauzei și înaintează dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 definește, în principiu și în principal, actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Prin urmare, reține instanța se observă că jurisdicția contenciosului administrativ este, în lipsa unei dispoziții legale exprese, limitată la situația în care reclamantul este vătămat prin emiterea unui act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, neputându-se extinde această competență și la situațiile precum cea de față, când obiectul cererii îl constituie exclusiv plata unor drepturi.

Conchide instranța in sensul că, relevantă sub acest aspect este și aprecierea reclamanților, care au indicat în mod expres că aparține instanței de litigii de muncă competența de soluționare a cauzei, fiind evident că aceștia au conceput demersul lor judiciar ca fiind unul care aparține jurisdicției muncii.

Constatându-se conflict negativ de competență, potrivit art. 134 C. proc. civ., Curtea de apel a suspendat cauza și înaintat dosarul instanței superioare pentru soluționarea conflictului.

Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamanții au învestit instanța de conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială.

Conform art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (…)"

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sunt de strictă interpretare și aplicare, acestea reglementând o excepție de la regulile de competență stabilite prin dispozițiile legale de drept comun.

Înalta Curte reține că aceste dispoziții legale reglementează competența Curții de Apel București în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor pronunțate de ordonatorii de credite în soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative emise de aceștia, cu privire la stabilirea drepturilor salariale, or, în speță, nu se contestă o astfel de hotărâre.

Acțiunea cu care a fost învestită instanța, în cauza de față, are ca obiect obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate între salariul cuvenit și salariul încasat, la care se adaugă dobânda legală, pe care reclamantul le consideră cuvenite și neplătite.

Este evident că acțiunea formulată de reclamanți nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât nu s-a solicitat anularea pentru nelegalitate a unui ordin prin care au fost stabilite drepturile salariale, nefiind așadar dedus judecății un litigiu ce are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004).

Prin urmare, prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, având în vedere că în cuprinsul acțiunii nu se formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicită anularea unor astfel de acte și nu se critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci se solicită, în principal, obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale.

Având în vedere considerentele expuse, față de obiectul acțiunii formulate de reclamanți și fundamentarea acesteia în fapt și în drept, Înalta Curte constată că competența materială de soluționare a litigiului se stabilește în raport de dispozițiile Codului muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legii nr. 62/2011, republicată.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a -VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., EE., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. și DD. și pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului București, secția a -VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2018.