ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 9/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 9/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 9/2017

Asupra revizuirii de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București sub nr. x/2/2016,

SC A. SA, prin

administrator judiciar SC B. SPRL,

a formulat

revizuire

împotriva Deciziei civile nr. 228 din 21 aprilie 2016 pronunțate de Curtea

de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014.

În motivarea cererii,

revizuenta susține că prin Decizia civilă nr. 228 din 21 aprilie

2016, instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile

nr. 2330 din 30 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București

în care s-a constatat caracterul ulterior al creanței intimaților C.,

D. și E. în condițiile în care se constatase mai înainte caracterul

anterior al aceleiași creanțe.

Efectele aferente acestor

două calificări sunt pe cale de consecință distincte

și contrare, în primul caz, este incidentă sancțiunea

decăderii din dreptul de a-și realiza creanța, iar în al doilea

caz, intimații ar avea posibilitatea realizării creanței pe

temeiul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, a mai susținut revizuenta.

Revizuenta, invocând dispozițiile

art. 509 pct. 8 C. proc. civ., susține că sunt îndeplinite

condițiile de admisibilitate pentru formularea prezentei căi

extraordinare de atac, arătându-se, în esență, că este

vădită contrarietatea de hotărâri în prezenta speță în

condițiile în care aceeași creanță, a intimaților C., D.

și E., a primit două calificări juridice total opuse, o

dată ca fiind anterioară deschiderii procedurii insolvenței, iar

în a două hotărâre ca fiind ulterioară.

În acest context, mai

arată că ambele hotărâri privesc aceleași părți, iar

obiectul celor două litigii este același având în vedere că se

pune în discuție stabilirea caracterului creanței intimaților C.,

D. și E. și problema plății sumelor în raport de acest

caracter. Cu privire la cauza celor două litigii se susține că

problema juridică în cele două litigii o constituie cercetarea

posibilității de plată a sumelor deținute de acești

intimați. Totodată, susține că este vorba de două

dosare diferite, autoritatea de lucru judecat deși a fost invocată,

nu a fost discutată, instanța nepronunțându-se asupra acestui

aspect, iar în cauză se solicită revizuirea celei de-a doua

hotărâri pronunțate, respectiv a Deciziei civile nr. 228 din 21

aprilie 2016 prin care, se susține, se încalcă autoritatea de lucru

judecat a Deciziei civile nr. 2330 din 30 iunie 2015.

La 13 septembrie 2016, în

dosarul curții de apel, intimații F., G., H., I., J., K., L., M., N.,

O., E., D., C., P., R., S., T., U., V. și X. au depus întâmpinare, prin

care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a

revizuentei, a lipsei de interes a revizuentei și a administratorului

judiciar în promovarea revizuirii, excepția nulității cererii de

revizuire; în subsidiar au solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă.

Prin Decizia civilă nr.

457 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

în aplicarea dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., art. 159 alin.

(1) pct. 2 în referire la art. 159

1

alin. (2) și art. 158 alin.

(3) din același cod, a admis excepția de necompetență

materială și a declinat competența de soluționare a

căii de atac în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că,

în raport de data la care procesul a început, cererea de revizuire se

judecă în baza acelorași dispoziții procedurale ca și hotărârea

judecătoreasca atacată, respectiv cele ale C. proc. civ. din 1865.

Astfel, a constatat

că temeiul juridic invocat de revizuentă, respectiv art. 509 alin. (1)

pct. 8, prevede o cauză de revizuire ce își are corespondentul în art.

322 alin (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, care stipulează că

revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă există hotărâri

definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane,

având aceeași calitate.

Cauza, astfel

declinată, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 16

decembrie 2016, sub nr. x/2/2016.

Prealabil examinării

cererii de revizuire, Înalta Curte reține că excepția lipsei

calității procesuale active a revizuentei, a lipsei de interes a

revizuentei și a administratorului judiciar în promovarea cererii de revizuire,

au fost respinse de instanța supremă în ședința

publică din 17 ianuarie 2017, conform argumentelor reținute în

practica; iar în ce privește excepția nulității cererii de

revizuire,

s-a reținut că indicarea dispozițiilor art. 509 pct.

9

C. proc. civ.

nu poate reprezenta decât o

eroare materială, în sensul că partea a dorit să se refere la

motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Reținând că în cauză

norma de procedură aplicabilă căii de atac în revizuirea

dedusă judecății este C. proc. civ. de la 1865, cazul de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 din acest cod, Înalta Curte,

analizând cererea de revizuire în baza acestui temei, constată

următoarele:

Potrivit art. 322 alin.

(1) pct. 7 C. proc. civ. „Revizuirea unei hotărâri rămase

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a

unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive

potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,

în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul

când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.”

Astfel, reglementarea

cazului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.,

derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului

autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au

pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același

obiect, aceeași cauză și aceleași părți, în

aceeași calitate.

Rațiunea

reglementării revizuirii vizează imposibilitatea executării

hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea

ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația imposibilă

generată de existența hotărârilor potrivnice se poate realiza

doar pe calea revizuirii și anulării ultimei hotărâri, care

înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

În speță,

această triplă identitate nu se regăsește întrucât prin

hotărârile pretins a fi potrivnice instanța de judecată s-a

pronunțat asupra unui litigiu cu obiect, cauză și

părți diferite.

În cauză se

reține că, prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2014

pe rolul la Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr.

x/3/2014, reclamanții J., V., Z., Y. și A.A., O., M., B.B., C.C., D.D.,

S. și T., E., D. și C., P., K., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K.,

N., L.L., F., R., I., G., H., în temeiul art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (1), art.

11 alin. (2), art. 64 alin. 6 și art. 66 din Legea nr. 85/2006,

aplicabilă stării de fapt, și ale art. 622 alin. (1) C. proc. civ.,

au formulat o acțiune având ca obiect obligarea administratorului judiciar

la plata sumelor datorate de către debitoare cu titlu de creanțe

curente, născute ulterior datei deschiderii procedurii, prin care au

solicitat, ca în temeiul art.  11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, să se

dispună obligarea administratorul judiciar SC B. SPRL la plata sumelor

datorate de către debitoarea SC A. SA, reprezentând creanțe curente

născute ulterior datei deschiderii procedurii.

Prin sentința

civilă nr. 6455 din 17 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VII-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, a

fost admisă acțiunea formulată de reclamanți, fiind

obligată debitoarea SC A. SA prin administrator judiciar SC B. SPRL la

plata către reclamanți a sumelor menționate în hotărârile

judecătorești aferente cu titlul de valoare teren expropriat,

lipsă folosință teren și cheltuieli judiciare.

Prin Decizia civilă nr.

228 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, s-a respins recursul

formulat de recurenta pârâtă SC B. SPRL administrator judiciar al SC A. SA

împotriva sentinței civile nr. 6455 din 17 iulie 2015,

pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă,

ca nefondat.

Pe de altă parte se

reține că,

prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5, sub nr. x/302/2013,

contestatoarea SC A. SA prin administrator judiciar SC B. SPRL în

contradictoriu cu intimații C., D. și E. și cu terțul

poprit SC M.M. SA a formulat contestație la executare împotriva executării

silite a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 194/2012,

pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/97/2010 și Decizia

civilă nr. 30/2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia,

pornită în Dosarul de executare nr. x/2013 al B.E.J., „N.N.”, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună

anularea tuturor formelor de executare efectuate de către B.E.J., „N.N.” în

Dosarul nr. x/2013; întoarcerea executării silite în situația în care

executarea se finalizează până la soluționarea irevocabilă

a contestației prin restabilirea situației anterioare acesteia.

Totodată, a solicitat să fie obligate intimatele la plata cheltuielilor

de judecată. In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 711 și urm. N.C.P.C., art. 722 N.C.P.C.

Prin sentința

civilă nr. 4499 din 26 iunie 2014, Judecătoria sectorului 5

București, a admis contestația la executare, a anulat actele de

executare efectuate în Dosarul de executare nr. x/2013, instrumentat de B.E.J.,

„N.N.”, a dispus întoarcerea executării silite și, în

consecință, a obligat pe intimați să restituie

contestatoarei suma de 507.281,95 lei, a obligat pe intimați să

plătească contestatoarei suma de 1.050 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată (taxă judiciară de timbru).

Prin Decizia civilă nr.

2330/A din 30 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția

a V-a civilă, în Dosarul nr. x/302/2013, s-a respins ca nefondat apelul

formulat de apelanții-intimați E., C. și D. împotriva

sentinței civile nr. 4499 din 26 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria

sector 5.

Astfel, acțiunea

finalizată cu Decizia civilă nr. 2330/A din 30 iunie 2015,

pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/302/2013 a

avut ca obiect contestația la executare silită, întemeiată pe

dispozițiile art. 711 și urm. din N.C.P.C., precum și pe art. 722

din același cod; iar acțiunea finalizată cu Decizia civilă nr.

228 din 21 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București

în Dosarul nr. x/3/2014 a avut ca obiect

obligația de a face

îndreptată împotriva administratorului judiciar, întemeiată pe

dispozițiile art. 5, art. 6 și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, a

stfel

cum rezultă din expozeul anterior, hotărârile pretins contradictorii

au avut ca obiect raporturi juridice diferite ce nu s-au derulat între

aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în

aceeași calitate, nefiind deci îndeplinită condiția triplei

identități.

Textul art. 322 alin. (1) pct.

7

C. proc. civ.

nu este aplicabil dacă prin

două hotărâri nu s-au soluționat cereri de chemare în

judecată având același obiect, părți și cauză, ci

ele au fost pronunțate în cadrul unor procese distincte, determinate de

acțiunile formulate de părți.

Aceasta, deoarece, în

cadrul a două procese distincte, cu obiect, părți și cauze

diferite, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar

dacă soluțiile pot fi diferite, în final cele două hotărâri

pun capăt judecății unor pretenții diferite, și nu pot

avea autoritate de lucru judecat una față de cealaltă.

Or, „una și

aceeași pricină” în sensul art. 322 pct. 7

C. proc.

civ.

, semnifică întrunirea condiției triplei

identități, de părți, obiect și cauză, cu privire

la două cereri de chemare în judecată distincte, soluționate în

două dosare separate, în așa fel încât soluționarea celei de-a

doua a adus atingere puterii de lucru judecat a soluției pronunțate

în prima.

Cum pentru admisibilitatea

cererii de revizuire este necesară îndeplinirea cumulativă a

condiției triplei identități - de părți, obiect

și cauză - între pricinile soluționate prin hotărârile

pretins contradictorii, iar în speță, după cum rezultă din

cele prezentate mai sus, niciuna dintre condiții nu este îndeplinită,

Înalta Curte va impune părților concluzia că cele două

hotărâri nu sunt potrivnice în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În

consecință, în raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte

urmează să respingă cererea de revizuire a

Deciziei civile

nr. 228 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea

de revizuire

formulată de revizuenta

SC A. SA,

prin administrator judiciar SC B. SPRL,

împotriva deciziei civile nr.

228 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 17 ianuarie 2017.