ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 9/2017

Decizia nr. 9/2017 Asupra revizuirii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2016, SC A. SA, prin administrator judiciar SC B. SPRL, a formulat revizuire împotriva Deciziei civile nr. 228 din 21 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014. În motivarea cererii, revizuenta susține că prin Decizia civilă nr. 228 din 21 aprilie 2016, instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 2330 din 30 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București în care s-a constatat caracterul ulterior al creanței intimaților C., D. și E. în condițiile în care se constatase mai înainte caracterul anterior al aceleiași creanțe.

Efectele aferente acestor două calificări sunt pe cale de consecință distincte și contrare, în primul caz, este incidentă sancțiunea decăderii din dreptul de a-și realiza creanța, iar în al doilea caz, intimații ar avea posibilitatea realizării creanței pe temeiul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, a mai susținut revizuenta. Revizuenta, invocând dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., susține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru formularea prezentei căi extraordinare de atac, arătându-se, în esență, că este vădită contrarietatea de hotărâri în prezenta speță în condițiile în care aceeași creanță, a intimaților C., D. și E., a primit două calificări juridice total opuse, o dată ca fiind anterioară deschiderii procedurii insolvenței, iar în a două hotărâre ca fiind ulterioară.

În acest context, mai arată că ambele hotărâri privesc aceleași părți, iar obiectul celor două litigii este același având în vedere că se pune în discuție stabilirea caracterului creanței intimaților C., D. și E. și problema plății sumelor în raport de acest caracter. Cu privire la cauza celor două litigii se susține că problema juridică în cele două litigii o constituie cercetarea posibilității de plată a sumelor deținute de acești intimați.

Totodată, susține că este vorba de două dosare diferite, autoritatea de lucru judecat deși a fost invocată, nu a fost discutată, instanța nepronunțându-se asupra acestui aspect, iar în cauză se solicită revizuirea celei de-a doua hotărâri pronunțate, respectiv a Deciziei civile nr. 228 din 21 aprilie 2016 prin care, se susține, se încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 2330 din 30 iunie 2015. La 13 septembrie 2016, în dosarul curții de apel, intimații F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., E., D., C., P., R., S., T., U., V. și X. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a revizuentei, a lipsei de interes a revizuentei și a administratorului judiciar în promovarea revizuirii, excepția nulității cererii de revizuire; în subsidiar au solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă.

Prin Decizia civilă nr. 457 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în aplicarea dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., art. 159 alin. (1) pct. 2 în referire la art. 159 1 alin. (2) și art. 158 alin. (3) din același cod, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a căii de atac în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că, în raport de data la care procesul a început, cererea de revizuire se judecă în baza acelorași dispoziții procedurale ca și hotărârea judecătoreasca atacată, respectiv cele ale C. proc. civ. din 1865. Astfel, a constatat că temeiul juridic invocat de revizuentă, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8, prevede o cauză de revizuire ce își are corespondentul în art. 322 alin (1) pct. 7 din C. proc.

civ. de la 1865, care stipulează că revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Cauza, astfel declinată, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 16 decembrie 2016, sub nr. x/2/2016. Prealabil examinării cererii de revizuire, Înalta Curte reține că excepția lipsei calității procesuale active a revizuentei, a lipsei de interes a revizuentei și a administratorului judiciar în promovarea cererii de revizuire, au fost respinse de instanța supremă în ședința publică din 17 ianuarie 2017, conform argumentelor reținute în practica; iar în ce privește excepția nulității cererii de revizuire, s-a reținut că indicarea dispozițiilor art. 509 pct. 9 C. proc.

civ. nu poate reprezenta decât o eroare materială, în sensul că partea a dorit să se refere la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. Reținând că în cauză norma de procedură aplicabilă căii de atac în revizuirea dedusă judecății este C. proc. civ. de la 1865, cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 din acest cod, Înalta Curte, analizând cererea de revizuire în baza acestui temei, constată următoarele: Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.” Astfel, reglementarea cazului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, în aceeași calitate. Rațiunea reglementării revizuirii vizează imposibilitatea executării hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația imposibilă generată de existența hotărârilor potrivnice se poate realiza doar pe calea revizuirii și anulării ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

În speță, această triplă identitate nu se regăsește întrucât prin hotărârile pretins a fi potrivnice instanța de judecată s-a pronunțat asupra unui litigiu cu obiect, cauză și părți diferite. În cauză se reține că, prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2014 pe rolul la Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr. x/3/2014, reclamanții J., V., Z., Y. și A.A., O., M., B.B., C.C., D.D., S. și T., E., D. și C., P., K., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., N., L.L., F., R., I., G., H., în temeiul art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 11 alin. (2), art. 64 alin. 6 și art. 66 din Legea nr. 85/2006, aplicabilă stării de fapt, și ale art. 622 alin. (1) C. proc.

civ., au formulat o acțiune având ca obiect obligarea administratorului judiciar la plata sumelor datorate de către debitoare cu titlu de creanțe curente, născute ulterior datei deschiderii procedurii, prin care au solicitat, ca în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, să se dispună obligarea administratorul judiciar SC B. SPRL la plata sumelor datorate de către debitoarea SC A. SA, reprezentând creanțe curente născute ulterior datei deschiderii procedurii. Prin sentința civilă nr. 6455 din 17 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți, fiind obligată debitoarea SC A. SA prin administrator judiciar SC B. SPRL la plata către reclamanți a sumelor menționate în hotărârile judecătorești aferente cu titlul de valoare teren expropriat, lipsă folosință teren și cheltuieli judiciare.

Prin Decizia civilă nr. 228 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, s-a respins recursul formulat de recurenta pârâtă SC B. SPRL administrator judiciar al SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 6455 din 17 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, ca nefondat. Pe de altă parte se reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5, sub nr. x/302/2013, contestatoarea SC A. SA prin administrator judiciar SC B. SPRL în contradictoriu cu intimații C., D. și E. și cu terțul poprit SC M.M.

SA a formulat contestație la executare împotriva executării silite a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 194/2012, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/97/2010 și Decizia civilă nr. 30/2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, pornită în Dosarul de executare nr. x/2013 al B.E.J., „N.N.”, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea tuturor formelor de executare efectuate de către B.E.J., „N.N.” în Dosarul nr. x/2013; întoarcerea executării silite în situația în care executarea se finalizează până la soluționarea irevocabilă a contestației prin restabilirea situației anterioare acesteia. Totodată, a solicitat să fie obligate intimatele la plata cheltuielilor de judecată.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. N.C.P.C., art. 722 N.C.P.C. Prin sentința civilă nr. 4499 din 26 iunie 2014, Judecătoria sectorului 5 București, a admis contestația la executare, a anulat actele de executare efectuate în Dosarul de executare nr. x/2013, instrumentat de B.E.J., „N.N.”, a dispus întoarcerea executării silite și, în consecință, a obligat pe intimați să restituie contestatoarei suma de 507.281,95 lei, a obligat pe intimați să plătească contestatoarei suma de 1.050 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Prin Decizia civilă nr. 2330/A din 30 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/302/2013, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-intimați E., C. și D. împotriva sentinței civile nr. 4499 din 26 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria sector 5. Astfel, acțiunea finalizată cu Decizia civilă nr. 2330/A din 30 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/302/2013 a avut ca obiect contestația la executare silită, întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. din N.C.P.C., precum și pe art. 722 din același cod; iar acțiunea finalizată cu Decizia civilă nr. 228 din 21 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/3/2014 a avut ca obiect obligația de a face îndreptată împotriva administratorului judiciar, întemeiată pe dispozițiile art. 5, art. 6 și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, a stfel cum rezultă din expozeul anterior, hotărârile pretins contradictorii au avut ca obiect raporturi juridice diferite ce nu s-au derulat între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate, nefiind deci îndeplinită condiția triplei identități. Textul art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu este aplicabil dacă prin două hotărâri nu s-au soluționat cereri de chemare în judecată având același obiect, părți și cauză, ci ele au fost pronunțate în cadrul unor procese distincte, determinate de acțiunile formulate de părți. Aceasta, deoarece, în cadrul a două procese distincte, cu obiect, părți și cauze diferite, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă soluțiile pot fi diferite, în final cele două hotărâri pun capăt judecății unor pretenții diferite, și nu pot avea autoritate de lucru judecat una față de cealaltă.

Or, „una și aceeași pricină” în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. , semnifică întrunirea condiției triplei identități, de părți, obiect și cauză, cu privire la două cereri de chemare în judecată distincte, soluționate în două dosare separate, în așa fel încât soluționarea celei de-a doua a adus atingere puterii de lucru judecat a soluției pronunțate în prima. Cum pentru admisibilitatea cererii de revizuire este necesară îndeplinirea cumulativă a condiției triplei identități - de părți, obiect și cauză - între pricinile soluționate prin hotărârile pretins contradictorii, iar în speță, după cum rezultă din cele prezentate mai sus, niciuna dintre condiții nu este îndeplinită, Înalta Curte va impune părților concluzia că cele două hotărâri nu sunt potrivnice în sensul art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. În consecință, în raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 228 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SA, prin administrator judiciar SC B. SPRL, împotriva deciziei civile nr. 228 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2017.