ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1898/2016

Decizia nr. 1898/2016

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 17 iunie 2016 sub nr. x/2/2016, revizuenta A. SRL, prin administrator special B. în contradictoriu cu intimata C. SRL a solicitat anularea Hotărârii nr. 250/R/2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă la data de 23 mai 2016 în dosarul nr. x/93/2013/a2, aceasta fiind contradictorie Sentinței civile nr. 1990 din 2 iunie 2014 a Tribunalului Ilfov, precum și Deciziei nr. 3019 pronunțată la data de 27 mai 2015 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

La 14 septembrie 2015, revizuenta a depus motivele de revizuire solicitând, în esență, încuviințarea cererii de revizuire, iar pe cale de consecință anularea Hotărârii nr. 250/R/2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 23 mai 2016 în dosarul nr. x/93/2013/a2, aceasta fiind contradictorie Sentinței civile nr. 1990 din 2 iunie 2014 a Tribunalului Ilfov, precum și Deciziei nr. 3019 pronunțată la data de 27 mai 2015 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

După prezentarea situației litigioase ce a determinat promovarea prezentei acțiuni, revizuenta a evidențiat condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând existența în speță a unor hotărâri definitive contradictorii, faptul că hotărârile potrivnice sunt pronunțate în aceeași pricină și sunt date în dosare diferite, precum și că în al doilea proces ce a determinat pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită, nu a fost fost invocată excepția autorității de lucru judecat.

Revizuenta a susținut, în esență, că din ansamblul hotărârilor pronunțate în speță rezultă cu puterea evidenței atitudinea abuzivă a intimatei, atitudine vădit contrară hotărârilor judecătorești pronunțate între părți și, de asemenea, rezultă cu aceeași evidență faptul că Decizia nr. 250/R/2016 a Curții de Apel București este potrivnică Deciziei 3019/2015 a Curții de Apel București. Aceste două hotărâri au fost pronunțate de instanțe de recurs în evocarea fondului, ambele hotărâri fiind soluționate din perspectiva dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. de la 1865, a menționat revizuenta.

Prin Decizia civilă nr. 356R/2016 din 14 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta A. SRL, prin administrator judiciar D. SPRL și prin administrator special B., împotriva Deciziei civile nr. 250 din 23 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/93/2013/a2, în contradictoriu cu intimata C. SRL în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza, astfel declinată, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 14 octombrie 2016, sub nr. x/2/2016.

La 14 noiembrie 2016, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire susținând că nu sunt îndeplinite cerințele textului de lege ca hotărârile să fie date în aceeași pricină, între aceleași persoane cu același obiect. Pe fond, a pus concluzii de respingere a cererii de revizuire ca nefondată.

Prealabil examinării cererii de revizuire, se reține că, în ședința publică din 10 noiembrie 2016, Înalta Curte a apreciat că excepția inadmisibilității este o apărare pe fondul cauzei, după care:

Analizând cererea de revizuire, în raport de temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs."

Astfel, reglementarea cazului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, în aceeași calitate.

Condițiile anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerințe conducând la respingerea cererii de revizuire.

Rațiunea reglementării vizează imposibilitatea executării hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația imposibilă generată de existența hotărârilor potrivnice se poate realiza doar pe calea revizuirii și anulării ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

În speță, această triplă identitate nu se regăsește întrucât prin hotărârile pretins a fi potrivnice instanța de judecată s-a pronunțat asupra unui litigiu cu obiect, cauză și părți diferite.

Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 17 decembrie 2012, sub nr. x/93/2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat suspendarea autorizației de construire din 20 decembrie 2011, eliberată de către Primarul Comunei Bragadiru în favoarea SC E. SRL și sistarea lucrărilor efectuate în baza ei, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, anularea adresei din data de 29 octombrie 2012, comunicată către SC A. SRL în data de 13 noiembrie 2012, prin intermediul căreia a fost respinsă plângerea prealabilă; anularea autorizației de construire din 20 decembrie 2011, eliberată de către Primarul Comunei Bragadiru în favoarea SC E. SRL, obligarea intimaților, în solidar, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 1990 din 2 iunie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/93/2012 de Tribunalul Ilfov a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții orașul Bragadiru prin primar și SC E. SRL; a fost anulată în parte autorizația de construire din 20 decembrie 2011 emisă pe numele pârâtei SC E. SRL, numai în ceea ce privește împrejmuirea care încalcă dreptul de servitute al reclamantei SC A. SRL. Totodată, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea adresei din 29 octombrie 2012 și a luat act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin Decizia civilă nr. 3019 din 27 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins recursul promovat de recurenta-pârâta E. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1990 din 1 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SRL și intimata-pârâtă Orașul Bragadiru prin primar, ca nefondat.

Pe de altă parte, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 2 iulie 2014, SC E. SRL a formulat în contradictoriu cu SC A. SRL, prin administrator special B. și prin administrator judiciar D. SPRL, contestație față de refuzul la plată a facturii fiscale din 1 iunie 2014, în valoare de 374.298,75 RON, solicitând admiterea contestației și anularea măsurii administratorului judiciar și a celui special, cu menținerea obligației de plată a sumei facturate. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 85/2006.

Prin Sentința civilă nr. 603 din 3 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în dosarul x/93/2013/a2 a fost admisă contestația formulată de creditoarea SC E. SRL și, în temeiul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, a fost obligată debitoarea insolventă SC A. SRL la plata sumei de 116.103,08 RON către creditoarea SC E. SRL, cu titlu de contravaloare lipsă de folosință, pentru perioada 1 martie 2013 - 30 mai 2014 a terenului proprietate a contestatoarei creditoare în suprafață de 2.641,38 mp.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât creditoarea SC E. SRL, cât și debitoarea SC A. SRL prin administrator special B. și prin administrator judiciar D. SPRL.

Prin Decizia civilă nr. 250/R/2016 pronunțată la data de 23 mai 2016 în dosarul nr. x/93/2013/a2, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins recursul formulat de recurenta-debitoare de SC A. SRL, prin administrator special B. și prin administrator judiciar D. SPRL. Totodată, a admis recursul formulat de recurenta-creditoare SC C. SRL împotriva Sentinței civile nr. 603 din 3 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în dosarul nr. x/93/2013/a2, a modificat, în parte, sentința recurată, în sensul că a majorat cuantumul sumei la care a fost obligată debitoarea, la 374.298,75 RON, aferentă suprafeței de 4.052 mp ce face obiectul dreptului de servitute.

Așadar, litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/93/2012, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1990 din 2 iunie 2014 a Tribunalului Ilfov, irevocabilă prin Decizia nr. 3019 din 27 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a avut ca obiect acțiunea în anularea unui act administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții orașul Bragadiru prin primar și SC E. SRL.

Cel de-al doilea litigiu, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/93/2013/a2, în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 250/R/2016 din 23 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a avut ca obiect contestația față de refuzul la plată a facturii fiscale din 1 iunie 2014, în valoare de 374.298,75 RON formulată de creditoarea SC E. SRL în contradictoriu cu debitoarea SC A. SRL, prin administrator special B. și prin administrator judiciar D. SPRL.

Concret unul dintre litigii a vizat legalitatea emiterii unui act administrativ (autorizație de construire), iar cel de al doilea plata unei creanțe, născute în cursul procedurii insolvenței. Verificând dacă au fost respectate condițiile prevăzute de lege la emiterea autorizației de construire, instanța de contencios administrativ nu a avut ca obiect de analiză nici măcar pe cale incidentală caracterul gratuit sau oneros al dreptului de servitute al revizuentei.

Astfel cum rezultă din expozeul anterior, hotărârile pretins contradictorii au avut ca obiect raporturi juridice diferite ce nu s-au derulat între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate, nefiind deci îndeplinită condiția triplei identități.

Textul art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu este aplicabil dacă prin două hotărâri nu s-au soluționat cereri de chemare în judecată având același obiect, părți și cauză, ci ele au fost pronunțate în cadrul unor procese distincte, determinate de acțiunile formulate de părți.

Aceasta, deoarece, în cadrul a două procese distincte, cu obiect, părți și cauze diferite, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă soluțiile pot fi diferite, în final cele două hotărâri pun capăt judecății unor pretenții diferite, și nu pot avea autoritate de lucru judecat una față de cealaltă.

Or, "una și aceeași pricină" în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., semnifică întrunirea condiției triplei identități, de părți, obiect și cauză, cu privire la două cereri de chemare în judecată distincte, soluționate în două dosare separate, în așa fel încât soluționarea celei de-a doua a adus atingere puterii de lucru judecat a soluției pronunțate în prima.

Cum pentru admisibilitatea cererii de revizuire este necesară îndeplinirea cumulativă a condiției triplei identități - de părți, obiect și cauză - între pricinile soluționate prin hotărârile pretins contradictorii, iar în speță, după cum rezultă din cele prezentate mai sus, niciuna dintre condiții nu este îndeplinită, Înalta Curte va impune părților concluzia că cele două hotărâri nu sunt potrivnice în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În consecință, în raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 250/R/2016 din 23 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/93/2013/a2.

Constatând culpa procesuală a revizuentei în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimată și față de înscrisurile doveditoare depuse, apreciind că nu se impune micșorarea onorariului de avocat, urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și a obliga revizuenta SC A. SRL prin administrator special B. la plata sumei de 5.397,36 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata SC C. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SRL prin administrator special B. împotriva Deciziei civile nr. 250/R/2016 din 23 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/93/2013/a2.

Obligă revizuenta SC A. SRL prin administrator special B. la plata sumei de 5.397,36 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata SC C. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2016.

Procesat de GGC - CL