ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 919/2017

Decizia Nr. 919/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Brașov, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere din 29 octombrie 2014, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin Sentința nr. 50 din 4 martie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea și dispus suspendarea executării Deciziei de impunere din 29  octombrie 2014 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că nu poate fi vorba despre bună-credință din partea autorității atât timp cât, conștientă de caracterul discutabil al stării de fapt fiscale ce rezultă din documentele supuse analizei organelor de urmărire penală, aceasta emite un act administrativ fiscal, executoriu potrivit legii, pe care de altfel îl și pune în executare prin poprirea conturilor, însă suspendă soluționarea contestației administrative (singura cale legală de contestare în această fază procedurală) până la soluționarea definitivă a acțiunii penale, creând astfel o barieră procesuală care paralizează dreptul particularului de a deduce controlului judiciar, prin intermediul acțiunii prevăzute de art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ fiscal respectiv.

S-a mai reținut că și condiția referitoare la paguba iminentă este îndeplinită în cauză, având în vedere consecința imediată și directă pe care punerea în executare a actului administrativ fiscal contestat ar avea-o asupra activității reclamantei. Anterior efectuării inspecției fiscale, societatea SC A. SRL a contractat mai multe credite bancare (necesare bunei desfășurări a activității societății și efectuării de investiții), conform contractelor de credit din 26 martie 2007 și din 30 octombrie 2007, aflate în curs de derulare.

Împotriva Sentinței nr. 50 din 4 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta A.J.F.P. Sibiu, invocând motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat, se arată, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, reclamanta a susținut că decizia de impunere este nelegală deoarece a fost încheiată înainte de finalizarea cercetării penale, însă cu privire la acest aspect a existat un litigiu pe rol, soluționat irevocabil, în sensul respingerii acțiunii formulate de SC A. SRL.

Prin urmare, instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că datele înscrise în actul de impunere nu au mai fost reverificate și nu au putut să aibă un alt tratament fiscal.

Recurenta a susținut că reclamanta nu și-a motivat cererea privind dovedirea pagubei iminente care i s-ar crea prin executarea actului de impunere, astfel că instanța de fond a greșit când a reținut ca fiind dovedit acest aspect.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că:

- există caz bine justificat, deoarece, așa cum reține, în mod corect, instanța de fond "există o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ-fiscal contestat" pentru care s-a dispus suspendarea executării.

- instanța de fond, în mod corect, a reținut că este îndeplinită condiția referitoare la paguba iminentă, ce s-ar produce societății prin executare.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza Încheierii din data de 5 octombrie 2016, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin Încheierea din 8 decembrie 2016, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu acțiunea având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere din 29 octombrie 2014 a A.J.F.P. Sibiu în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prima instanță a admis acțiunea, considerând îndeplinite condițiile existenței unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube. Pârâta A.J.F.P. Sibiu a declarat recurs, invocând, în drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare. Astfel, prin Decizia de impunere din 29 octombrie 2014, ce a avut ca temei Raportul de inspecție fiscală din 29 octombrie 2014, intimata reclamantă a fost impusă suplimentar cu suma de 100.608.478 RON reprezentând: 18.897.457 RON impozit pe profit; 22.078.472 RON dobânzi/majorări la impozitul pe profit; 2.830.768 RON penalități de întârziere aferente impozitului pe profit; 23.888.224 RON TVA; 27.718.815 RON dobânzi/majorări aferente TVA; 3.583.234 RON penalități de întârziere aferente TVA; 1.027.129 RON accize; 430.310 RON dobânzi/majorări aferente accize; 154.069 RON penalități de întârziere aferente accize.

Împotriva actului administrativ fiscal SC A. SRL a formulat contestație administrativă în temeiul dispozițiilor art. 205 și urm. C. proc. fisc., iar prin Decizia din 27 ianuarie 2015 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. s-a respins:

- la pct. 1 ca nemotivată decizia pentru suma totală de 72.109 RON reprezentând: 13.824 RON impozit pe profit; 11.294 RON dobânzi/majorări la impozitul pe profit; 1.992 RON penalități de întârziere aferente impozitului pe profit; 17.443 RON TVA; 25.479 RON dobânzi/majorări aferente TVA; 2.617 RON penalități de întârziere aferente TVA;

- la pct. 2 s-a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma de 100.467.538 RON, reprezentând: 18.884.173 RON impozit pe profit; 22.067.178 RON dobânzi/majorări la impozitul pe profit; 2.828.776 RON penalități de întârziere aferente impozitului pe profit; 23.830.067 RON TVA; 27.671.326 RON dobânzi/majorări aferente TVA; 3.574.326 RON penalități de întârziere aferente TVA; 1.027.129 RON accize; 430.310 RON dobânzi/majorări aferente accize; 154.069 RON penalități de întârziere aferente accize;

- la pct. 3 din această decizie s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației reclamantei pentru suma de 68.831 RON reprezentând: 40.714 RON TVA; 22.010 RON dobânzi/majorări aferente TVA; 6.107 RON penalități de întârziere aferente TVA.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Având în vedere forța executorie a actului administrativ, suspendarea este o măsură de excepție, cu caracter vremelnic, instituită pentru protecția provizorie a drepturilor și intereselor legitime ale destinatarului actului.

Simpla constatare că reclamanta a formulat critici la adresa actului administrativ fiscal nu este aptă să conducă la răsturnarea prezumției de legalitate pe care se fondează caracterul executoriu al acestuia.

Înalta Curte reține că aceste critici vizează în special modul în care organele de control fiscal au calculat profitul impozabil și corelativ, impozitul pe profit suplimentar, TVA, accize și accesoriile aferente acestora, pornind de la aprecierea ca nereale a unor operațiuni de achiziție de carburanți, motivându-se că o serie de furnizori nu declară livrările de produse petroliere, nu sunt înregistrați ca plătitori de accize, nu au depus situații financiare anuale, nu funcționează la sediul declarat, sunt inactivi, au emis facturi de vânzare fără a se înregistra în contabilitate, sau reprezentanții acestora se sustrag de la efectuarea verificărilor.

Or, clarificarea acestor aspecte care țin de interpretarea dispozițiilor legale aplicabile și de valoarea probatorie a înscrisurilor prezentate, nu se poate realiza decât în mod aparent pe calea sumară a procedurii reglementate de art. 14 alin. (1) C. proc. civ., verificarea în profunzime a acestor operațiuni putându-se realiza doar în cadrul acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ fiscal, adică la fondul cauzei.

Așa fiind, se constată că prin Decizia nr. 172/2015 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care instanța de fond a fost învestită cu analiza legalității Deciziei de impunere din 29 octombrie 2014 și a Deciziei de soluționare a contestației din 27 ianuarie 2015, s-a dispus respingerea acțiunii SC A. SRL.

În această hotărâre, s-a reținut, între altele, că în prejudiciul estimat de 149.900.586 RON prin pretinsele fapte de evaziune fiscală, este inclusă și suma de 100.467.538 RON din decizia de impunere contestată, astfel încât măsura suspendării soluționării contestației administrative este legală.

Mai mult decât atât, obligațiile rezultate din tranzacțiile cu SC B. SRL și SC C. SRL au mai făcut obiectul analizei instanței de contencios administrativ în Dosarul nr. x/85/2012* al Curții de Apel Alba Iulia, iar în această cauză, prin Decizia nr. 866 din 26 februarie 2015, fiind admise recursurile declarate de pârâtele D.G.R.F.P. Brașov prin A.J.F.P. Sibiu și A.N.A.F. în nume propriu cât și pentru A.J.F.P. Sibiu, s-a dispus irevocabil că pentru combustibilul achiziționat de la cele două societăți reclamanta datorează accize.

De aceea, cel puțin la nivelul aparenței dreptului, contrar concluziei judecătorului primei instanțe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate al actului administrativ fundamentat pe relațiile cu furnizorii.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Sibiu împotriva Sentinței nr. 50 din 4 martie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și rejudecând cauza, va respinge cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Sibiu, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Sibiu împotriva Sentinței nr. 50 din 4 martie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza:

Respinge cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Sibiu, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2017.

Procesat de GGC - N