ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2670/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 07 octombrie 2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.08.2015, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. x 122/25.08.2015, prin care s-au stabilit obligații suplimentare în sarcina reclamantei în sumă de 4.553.760 RON, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 1869/2015 din 21 octombrie 2015, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 06 noiembrie 2015.

Prin sentința civilă nr. 211 din 25 noiembrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor DGRFP Brașov și AJFP Sibiu, invocată din oficiu;

(ii) a respins, din acest motiv, cererea de suspendare formulată în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Brașov și AJFP Sibiu;

(iii) a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x, emisă de AJFP Covasna;

(iv) a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 45.537 RON, achitată cu chitanța seria x nr. x la B., consemnată la dispoziția Curții de Apel Alba Iulia cu recipisa nr. x din 20.10.2015, la rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva sentinței civile nr. 211/25.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de fond și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal.

În susținerea recursului se arată că instanța de fond a dat o greșită interpretare prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

Recurenta-reclamantă reia integral argumentele prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată cât privește situația faptică, existența cazului temeinic justificat și a pagubei iminente. Suplimentar, susține că activitatea sa a fost blocată, ceea ce a dus la demararea procedurii insolvenței, iar respingerea definitivă a cererii de suspendare conduce la imposibilitatea realizării unui plan de reorganizare viabil și la falimentul societății.

De asemenea, recurenta-reclamantă arată că organul fiscal a dat dovadă de rea credință, întrucât, nici până la acest moment, nu a soluționat contestația formulată împotriva deciziei de impunere, determinând recurenta să formuleze o nouă acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat obligarea organului fiscal să soluționeze contestația.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 04.03.2016, intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Totodată, intimata a invocat excepția lipsei de interes în susținerea recursului, motivată de faptul că s-a deschis procedura de insolvență față de societatea reclamantă, iar creanța nu mai poate fi executată.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 04.03.2016, intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a invocat excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

La data de 20 decembrie 2017, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 09 mai 2018, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată din oficiu, prin raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului și a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

Prin aceeași încheiere, constatând că, prin recursul declarat în cauză, reclamanta A. S.R.L. nu a criticat soluția primei instanțe sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, completul de filtru a rectificat citativul cauzei, în sensul înlăturării acestei părți din cadrul procesual al recursului.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Referitor la excepția lipsei de interes în susținerea recursului, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Intimata-pârâtă DGRFP Brașov, prin AJFP Covasna, a susținut că este lipsit de interes demersul procesual al recurentei-reclamante A. S.R.L., cât timp aceasta se află în prezent în procedura insolvenței, astfel că executarea silită se suspendă de drept de la momentul incidenței Legii nr. 85/2014 asupra entității juridice aflate în câmpul de aplicare a legii sus menționate.

În examinarea acestei excepții, Înalta Curte reține că procedura insolvenței este una specială, concursuală, în care recuperarea creanțelor se face într-o anumită ordine de preferință, iar activitatea debitoarei este condiționată de votul creditorilor în anumite etape ale procedurii.

Din perspectiva caracterului specific al acestei proceduri, nu este suficient doar faptul că nu mai poate fi executată silit o creanță, ci trebuie avute în vedere și alte aspecte ale aplicării dispozițiilor speciale din Legea nr. 85/2014 în privința caracterului cert al fiecărei creanțe, neafectat de nicio condiție, ce poate influența modalitatea de desemnare a creditorilor din cadrul fiecărei categorii de creanțe în vederea exercitării votului pentru anumite activități ale debitoarei sau pentru redresarea acesteia.

Este, așadar, justificat interesul recurentei-reclamante de a obține temporizarea executării titlului de creanță pe care îl contestă, chiar și în ipoteza în care asupra sa este deschisă, în prezent, procedura insolvenței reglementată de Legea nr. 85/2014.

Intimata-pârâtă DGRFP Brașov a făcut trimitere, în susținerea caracterului întemeiat al excepției lipsei de interes pe care a invocat-o prin întâmpinare, la prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor." Această prevedere legală nu este însă susceptibilă de a face ca demersul recurentei-reclamante să fie lipsit de interes, deoarece titlul de creanță fiscală al cărui caracter executoriu nu a fost suspendat produce și alte efecte în procedura concursuală în care se află debitorul obligației fiscale decât cel al iminenței executării silite pe care urmărește cel interesat să o temporizeze.

Chestiunea regimului juridic diferențiat între creanța fiscală ce este contestată în fața instanței de contencios administrativ competente fără a fi suspendată executarea actului administrativ fiscal și cea care a fost suspendată în procedura reglementată de art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004 a făcut obiectul unor dezbateri repetate în scopul unificării practicii judiciare în materie, stabilindu-se, prin minuta întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale curților de apel, ce a avut loc la Constanța, în perioada 7-8 septembrie 2017, următoarele:

"Dacă nu s-a suspendat executarea, creanța fiscală contestată va fi înscrisă ca o creanță pură și simplă, putând fi înscrisă și cu mențiunea în litigiu, care nu va afecta drepturile creditorului, cum ar fi dreptul de vot sau dreptul la distribuirea sumelor. Creanța fiscală contestată, în ipoteza în care s-a obținut fie în procedură administrativă, fie în fața instanței de contencios suspendarea actului administrativ, va fi înscrisă în tabelul de creanțe al debitoarei în insolvență sub condiție suspensivă (voturi majoritare) sau în mod provizoriu (voturi minoritare)".

Prin urmare, este evident interesul actual pe care îl manifestă recurenta-reclamantă pentru a obține suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat, chiar în condițiile în care se află în prezent în procedura insolvenței, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014, excepția invocată de intimat-pârâtă DGRFP Brașov având un caracter neîntemeiat.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea adresată instanței de contencios administrativ și fiscal la data de 07.10.2015, de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/25.08.2015, recurenta-reclamantă a invocat îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a obține temporizarea efectelor produse de actul administrativ-fiscal contestat pe calea recursului grațios, în care a fost emisă decizia nr. 9811/15.01.2016 de suspendare a soluționării contestației administrative, decizie contestată, la rândul său, în cadrul dosarului nr. x, înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 139/2016 pronunțată în dosarul nr. x, prima instanță a obligat organul fiscal competent să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. x/28.08.2015, dosarul aflându-se, în prezent, pe rolul ICCJ, secția de contencios administrativ și fiscal, în faza recursului declarat împotriva acestei hotărâri.

În deplin acord cu judecătorul fondului, reține Înalta Curte că Societatea A. S.R.L. nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerințelor privind existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente, fapt care determină menținerea soluției pronunțate de prima instanță, aceea de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/28.08.2015.

În privința cazurilor bine întemeiate, definite prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele "împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", s-a statuat constant, în practica instanței supreme în materie, că este necesar ca elementele ce pot afecta legalitatea actului administrativ asupra căruia se solicită a se dispune măsura suspendării să poată fi decelabile cu ușurință, să transpară la o analiza sumară a condițiilor formale și a celor de fond ale respectivului act, fără a se ajunge la o cercetarea minuțioasă a chestiunilor invocate în cererea de suspendare, bazată pe administrarea unui material probator complex, ce excede acestei proceduri sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Or, solicitând temporizarea efectelor produse de decizia de impunere nr. x/28.08.2015, recurenta-reclamantă A. a invocat aspecte care țin de realitatea operațiunilor sale economice derulate cu alte entități juridice, precum și de analiza asupra stării de inactivitate fiscală a partenerilor săi contractuali la momentul efectuării tranzacțiilor cu persoana supusă controlului fiscal în cauză. Aceste împrejurări care au determinat emiterea actului administrativ fiscal contestat nu sunt apte de verificare în calea cererii de suspendare a titlului de creanță emis de organul fiscal, urmând a fi analizate în cadrul acțiunii în anularea respectivului act administrativ fiscal, prin examinarea probatoriului specific pentru soluționarea cauzei pe fond, în vederea aflării adevărului.

În privința pagubei iminente, a susținut recurenta-reclamantă că a fost inițiată procedura de executare silită prin instituirea măsurilor asiguratorii asupra sa, fapt de natură a conduce la blocarea activității societății, iar transformarea acestor măsuri asiguratorii în unele executorii ar determina falimentul său, fără a mai fi posibilă realizarea unui plan de reorganizare.

Nici această condiție, la rândul său, nu este îndeplinită, cât timp creanța înscrisă în actul administrativ fiscal contestat nu poate fi executată silit la acest moment, dată fiind intrarea recurentei-reclamante în procedura concursuală a insolvenței, ce presupune respectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2014 pentru distribuirile de sume din averea debitoarei A. S.R.L.. Totodată, se reține că prejudiciul viitor și previzibil pe care îl prefigurează recurenta-reclamantă prin imposibilitatea de reorganizare a sa pe bază de plan nu este probat sub aspectul producerii acestor consecințe exclusiv ca urmare a menținerii caracterului executoriu al deciziei de impunere fiscală contestate.

Prin urmare, constatând Înalta Curte că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu trimitere la definițiile cuprinse la art. 2, lit. t) și ș) din același act normativ, cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/2015 este neîntemeiată, astfel cum corect a stabilit și judecătorul fondului prin hotărârea ce formează obiectul recursului de față.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes în declararea și susținerea recursului, invocată de către intimata-pârâtă DGRFP Brașov prin AJFP Covasna, iar recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. va fi respins la nefondat, urmând a fi menținută sentința civilă nr. 211 din 25 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal astfel cum a fost pronunțată, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C. SPRL, împotriva sentinței civile nr. 211 din 25 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2018.