ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 585/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamanta SC A. SRL Brașov, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice - Covasna - Inspecția Fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/22.12.2016 emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. F - CV 113/2016, până la soluționarea definitivă a acțiunii, având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale a căror suspendare a căror suspendare se solicită, potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Prin Sentința civilă nr. 17 din 29 ianuarie 2018, Curtea de Apel Brașov a respins excepțiile litispendenței, conexități și autorității de lucru judecat invocate de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna prin întâmpinare.

Pe fond, a admis cererea și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/22.12.2016 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii privind anularea actelor administrative fiscale anterior indicate.

Împotriva Sentinței civile nr. 17 din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Covasna, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că există autoritate de lucru judecat, cauza supusă judecății fiind în realitate identică cu cea care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel Brașov.

Recurenta a susținut că folosul urmărit de către reclamantă este același în ambele acțiuni, respectiv obținerea suspendării executării deciziei de impunere nr. x/2016 pentru a se evita executarea silită a acesteia, iar motivele aduse nu sunt unele noi, care să nu fi existat sau să nu fi fost cunoscute la momentul formulării primei cereri de suspendare, ci reprezintă reformularea sau dezvoltarea motivelor de ilegalitate aduse inițial actului administrativ fiscal a cărui suspendare a executării se solicită.

Pe fondul cauzei, a apreciat că instanța de fond în mod greșit a reținut îndeplinirea în cauză a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așadar, cu privire la existența cazului bine justificat, recurenta a arătat că în cauză nu au fost emise trei decizii de impunere diferite, ci o singură decizie, care a fost modificată parțial, modificările aduse fiind comunicate societății reclamante de îndată ce au survenit (motiv pentru care decizia de impunere poartă același număr și doar date diferite), din conținut rezultând cuantumul obligațiilor stabilite suplimentar.

Pe de altă parte, argumentele organului fiscal cu privire la înlăturarea susținerilor contribuabilului și anume cele referitoare la prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale, respectiv cele pentru anul 2009 emise printr-un act datat din 2016 și în condițiile în care termenul de prescripție s-a îndeplinit la sfârșitul anului 2015, nu se impun a fi cuprinse în decizia de impunere, ci în decizia de soluționare a contestației administrative împotriva acesteia, iar propriile constatări ale organelor de inspecție fiscală sunt redate în conținutul raportului de inspecție fiscală.

De asemenea, a arătat că motivele invocate de intimata-reclamantă țin exclusiv de fondul verificării temeiniciei și legalității actului administrativ fiscal, ce urmează a constitui obiectul unei alte cauze.

Referitor la cea de a doua condiție, a prevenirii unei pagube iminente, recurenta a susținut că toate motivele de ordin economic invocate în motivarea soluției țin mai ales de interesele grupului de firme din care face parte A. SRL și nu țin strict de producerea unei pagube în patrimoniul reclamantei.

Prin întâmpinarea formulată, intimata SC A. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sunt îndeplinite, în cauză, condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, a susținut că această cerere este o altă cerere de suspendare, întemeiată pe alte motive decât cea care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:

Reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere x nr. 135/22.12.2016 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a persoanei care se consideră vătămată, măsură ce poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Ambele condiții prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost definite de legiuitor, prin art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) ale aceleiași legi, potrivit cărora paguba iminentă este prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice/sau a unui serviciu public, iar cazul bine justificat constă în împrejurări legate de starea de fapt sau de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În speță, prima instanță a reținut, în mod corect, că sunt suficiente indicii care să contureze aparența dreptului în favoarea reclamantei, în condițiile în care organul fiscal a emis decizia de impunere în trei forme, la date și cu conținut diferit, fără ca aceasta să conțină modalitatea de calcul în care s-a ajuns la suma imputată.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei; de aceea, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

Instanța de control judiciar constată că, în cauză, criticile invocate de intimata reclamantă cu privire la obligațiile aferente anului 2009, în sensul că organul fiscal nu putea stabili obligații fiscale pentru anul 2009 în anul 2016, dreptul de a stabili obligații fiscale fiind prescris, precum și cele referitoare la faptul că decizia de impunere nu cuprinde motivele de fapt și de drept și nici dovezi concrete ale modului de calcul al creanței datorate, sunt de natură să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza pe fond, conținutul actului administrativ.

Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o evaluare justă a datelor speței și în ceea ce privește condiția iminenței unei pagube, luând în considerare faptul că executarea sumelor imputate ar avea consecințe grave asupra activității societății, care ar conduce până la posibila deschidere a procedurii insolvenței. De asemenea, blocarea activității societății reclamante va afecta și alte societăți comerciale implicate în activitatea de transport marfă.

Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate și criticile aduse soluției de respingere a excepției autorității de lucru judecat, întrucât obiectul celor două cauze a fost diferit.

Astfel, în Dosarul nr. x/2016 s-a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. x, în varianta emisă la data de 16.09.2016, iar în prezenta cauză s-a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. x, în varianta emisă la data de 22.12.2016. De asemenea, sumele reținute în sarcina reclamantei prin cele două variante ale deciziei de impunere sunt diferite.

Prin urmare, instanța de fond în mod corect a constatat că, în speță, nu este îndeplinită condiția triplei identități prevăzută de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna împotriva Sentinței nr. 17 din 29 ianuarie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2019.

GGC - GV