ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1106/2017

Decizia nr. 1106/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 03 octombrie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Culturii, solicitând:

- obligarea pârâtului Ministerul Culturii să emită un răspuns temeinic și cu respectarea Legii nr. 8/1996 la solicitarea A. nr. 530 din 01 februarie 2013 înregistrată la Ministerul Culturii cu nr. 441 din 01 februarie 2013;

- plata unor despăgubiri în valoare de 1.800.701,99 euro;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 1975 din 13 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- respinge excepția lipsei de interes și excepția rămânerii fără obiect a primului capăt de cerere, ca nefondate;

- respinge acțiunea formulată de reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2 a declarat recurs reclamanta Asociația A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța a aplicat greșit dispozițiile de drept material: art. 137 alin. (4) din Legea nr. 8 din 19 privind drepturile de autor și drepturile conexe și art. 2 din H.G. nr. 401/2006 privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA). Faptul că ORDA este organ de specialitate al administrației centrale în subordine guvernului, cu personalitate juridică proprie, nu poate exclude exercitarea de către autoritatea pârâtă a atribuțiilor sale stabilite prin lege.

Mai mult, Guvernul României, sesizat cu lipsa primirii unui răspuns din partea Ministerului Culturii, a solicitat acestuia să răspundă petiției de la A., deci chiar instituția ierarhic superioară ministerului recunoaște atribuția acestuia din urmă de a răspunde solicitărilor reclamantei.

Reclamanta a criticat raționamentul instanței că Ministerul Culturii nu are competența legală de a îngrădi sau a limita exercitarea liberă a profesiei de avocat sau de a verifica contractul încheiat între avocat și ORDA în calitate de client.

Din adresa nr. 530 din 01 februarie 2013 emisă de A. rezultă că sesizarea privește legalitatea și oportunitatea angajării de către ORDA a unui avocat, în condițiile în care prevederile O.G. nr. 26/2012 impun interdicții instituțiilor publice în acest sens, dacă în structura acestora sunt angajați consilieri juridici.

Lipsa oricăror măsuri ce ar fi putut fi luate de către Ministerul Culturii, în calitate de coordonator ORDA a culminat cu schimbarea colectorului și pe sursa de transmitere prin cablu, calitate atribuită B. în mod abuziv.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 mai 2016, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul formulat de reclamanta Asociația A., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., fixând termen pentru judecata pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că instanța de fond a fost sesizată cu acțiunea formulată de reclamanta Asociația A., prin care se solicită obligarea pârâtului Ministerului Culturii să răspundă solicitării reclamantei, înregistrată sub nr. 441 din 01 februarie 2013, precum și obligarea la plata unei despăgubiri în valoare de 1.800.710,99 euro.

În mod corect, instanța de fond a reținut că la data de 14 noiembrie 2013, pârâtul Ministerul Culturii a comunicat un răspuns motivat reclamantei A., în ceea ce privește solicitarea acesteia de a dispune măsurile ce se impun pentru nerespectarea de către ORDA a obligațiilor de diligență pentru susținerea unei acțiuni în instanță.

Analiza coroborată a dispozițiilor Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe și a H.G. nr. 401/2006 privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor ORDA, duce la concluzia că acest organism se află în subordinea Guvernului, fiind doar coordonat metodologic de Ministerul Culturii.

Din niciunul din actele normative ce reglementează, atât activitatea ORDA, cât și a Ministerului Culturii nu rezultă că a fost instituită în sarcina acestuia din urmă, o obligație de a lua măsuri privind modalitatea de efectuare a apărării în fața instanțelor de judecată de către reclamanta Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

Pentru a fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ, refuzul de rezolvare a unei cereri presupune ca între petiționar și autoritatea căreia i se adresează cererea să existe un raport de drept administrativ, iar cererea să se refere la drepturi și obligații care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic.

Or, de vreme ce din actele normative incidente în cauză rezultă că între Ministerul Culturii și ORDA nu există un raport juridic de drept administrativ care să implice obligația ministerului să supravegheze activitatea desfășurată de reclamantă în instanță, refuzul pârâtului de a răspunde solicitării reclamantei are temei legal.

În consecință, refuzul pârâtului apare ca justificat în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

În ceea ce privește dispozițiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. acestea au fost invocate formal, deoarece reclamanta nu a arătat care sunt argumentele care susțin aserțiunea că instanța nu ar fi analizat susținerile din acțiune și nu ar fi motivat corespunzător sentința atacată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ, raportat la art. 496 C. proc. civ și la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, urmează să fie respingă recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Asociația A. împotriva Sentinței civile nr. 1975 din 13 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2017.

Procesat de GGC - NN