ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 275/2017

Decizia nr.

275/2017

1.

Circumstanțele cauzei;

1.1. Prin cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Ploiești la data de 14 august 2014, sub nr. x/42/2014,

reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat

completarea

hotărârii (sentinței) civile nr. 159/2014 pronunțată la

data de 17 iulie 2014 de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/42/2014, întrucât

instanța a omis a se pronunța asupra capătului de cerere

principal din acțiune și anume acela prin care s-a solicitat în mod

expres „anularea paragrafului denumit Notă din H.G. nr. 1723/2004

(prevăzut în anexă) a Guvernului României”, privind aprobarea

programului de măsuri pentru combaterea birocrației în activitatea de

relații cu publicul.

Prin

întâmpinarea formulată la data de 17 iulie 2014, Guvernul României a

solicitat

respingerea

excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1723/2004, formulată de

reclamantul A.

Pârâtul

a arătat că dacă se apreciază că obiectul

acțiunii îl constituie o cerere de anulare parțială a H.G. nr. 1723/2004,

înțelege să invoce excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.

Reclamantul A.

a invocat excepția tardivității formulării

întâmpinării.

1.2. Curtea

de Apel Ploiești, prin sentința nr. 209 din 27 octombrie 2014 a

respins excepția tardivității formulării întâmpinării

formulată de reclamant, a admis excepția inadmisibilității

acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârât, a

admis cererea privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 159

din data de 17 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul

Guvernul României pe care l-a completat în sensul că: A respins ca

inadmisibilă cererea privind anularea paragrafului denumit „Notă” din

H.G. nr. 1723/2004 prevăzut în anexă la „Scrisoarea anuală a

primarului”.

Prin sentința

nr. 159 din 17 iulie 2014, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate și a respins ca

inadmisibilă excepția de nelegalitate a paragrafului denumit

Notă a H.G. nr. 1723/2004 formulată de reclamantul A. în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

1.3. Calea de

atac exercitată;

Împotriva sentinței

nr. 159 din 17 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești

și a sentinței nr. 209 din 27 octombrie 2014 pronunțată de

aceeași instanță a declarat recurs reclamantul A. fără

a indica motivele de nelegalitate astfel cum prevede art. 488 C. proc. civ.

Prin

înscrisul intitulat cerere de renunțare la judecată, depus la dosar

de către recurentul-reclamant, acesta a declarat că renunță

la judecata recursului declarat împotriva sentinței nr. 159 din 17 iulie

2014 a Curții de Apel Ploiești prin care s-a admis excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate și s-a respins

ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a paragrafului denumit

Notă a H.G. nr. 1723/2004 formulată de reclamantul A. în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Potrivit

dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., republicat: ,,Reclamantul

poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie

verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”,

iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „Cererea se face personal sau

prin mandatar cu procură specială.”

Manifestarea

de voință, în sensul de a se renunța la judecată,

reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului, care nu

este supus cenzurii instanței, conform principiului

disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut

de art. 9 C. proc. civ.

Astfel,

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea cererii de recurs formulată

împotriva sentinței nr. 159 din 17 iulie 2014 a Curții de Apel

Ploiești, va lua act de faptul că la dosarul cauzei a fost

depusă de către recurent cerere de renunțare la judecată,

întemeiată pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ.

Constatând

că în speță recurentul a formulat cerere de renunțare la

judecată, Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 22

alin. (6) C. proc. civ., republicat, care prevăd că:

“Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a

cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în

afară de cazurile în care legea ar dispune altfel”.

Pentru

considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (6), teza a

II-a C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de renunțarea

recurentului la judecata cererii de recurs formulată împotriva sentinței

nr. 159 din 17 iulie 2014 a Curții de Apel Ploiești.

Împotriva sentinței

nr. 209 din 27 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești

a

formulat recurs reclamantul A. fără a

încadra motivele în

dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Procedura de

soluționare a recursului;

Examinarea

recursului în completul filtru, în condițiile art. 499 C. proc. civ.

Prin raportul

întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C.

proc. civ., republicat, s-a apreciat ca fiind fundamentată soluția de

anulare a recursului, reținându-se că motivele invocate de recurent

și dezvoltarea acestora nu se pot încadra în cele prevăzute la art. 488

C. proc. civ.

Raportul a

fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii

de ședință din data de 14 iunie 2016, în conformitate cu

dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Analizarea

condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

Argumentele

de fapt și de drept relevante;

Completul de

filtru, învestit cu soluționarea cauzei de față, constată

că recursul nu îndeplinește cerințele de formă

prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.,

întrucât recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art.

488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art.

489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele

invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488

C. proc. civ.

Completul de

filtru apreciază că susținerile recurentului nu se pot încadra

între motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod,

acesta nedezvoltând nicio critică față de soluția primei

instanțe.

Dezvoltarea

motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate presupune încadrarea lor

într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C.

proc. civ., în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul

judiciar.

De asemenea,

se reține că, nici în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc.

civ., nu au fost identificate din oficiu motive de casare.

Temeiul legal

al soluției adoptate în recurs;

Pentru

considerentele expuse, Completul de filtru, în temeiul art. 493 alin. (5)

coroborat cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ., republicat, va anula recursul

declarat împotriva sentinței nr. 209 din 27 octombrie 2014 a Curții

de Apel Ploiești, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de

renunțarea la judecarea recursului declarat de A. împotriva sentinței

nr. 159 din 17 iulie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Anulează

recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 209 din 27 octombrie 2014

ale Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2017.