ÎCCJ, decizie (scj.ro #82515)

Imobilul

preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951 și folosit ca sediu al

primăriei localității. Cerere de restituire. Invocarea art. 16 din Legea nr.

10/2001 de către primăria deținătoare a imobilului

Cuprins pe materii

:

Drept civil. Drepturi reale principale. Dreptul de proprietate privată. Imobil preluate

în mod abuziv și folosit ca sediu al primăriei localității. Cerere de

restituire în natură. Limitele aplicării art. 16 din Legea nr. 10/2001

Index alfabetic

:

Drept civil

- Imobile preluate în mod abuziv

- Imobil preluat în baza Decretului nr. 224/1951

- Cerere de restituire în natură a imobilului

Legea nr. 10/2001

, art. 1 (1), 9 (1), 20 (1), 16 (1-4)

Faptul că imobilul a fot preluat de stat în temeiul Decretului nr. 224/1951,

prin scoaterea în vânzare dispusă printr-o hotărâre judecătorească,  nu

presupune dobândirea cu titlu valabil, pentru a se respinge cererea de

restituire în natură, prin aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Valabilitatea titlului impune concordanța lui cu legile în vigoare la data

preluării bunului. În lipsa unei dispoziții legale care să condiționeze

restituirea în natură a bunurilor de desființarea hotărârii judecătorești, în

baza căruia s-a preluat bunul de către stat, instanța, sesizată cu cererea de restituire

în natură a imobilului, stabilește dacă preluarea s-a făcut în respectul deplin

al actului normativ în vigoare la data preluării imobilului

.

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală,

decizia

nr. 5558 din 12 octombrie

2004

Prin sentința civilă nr.1332 din 30 septembrie 2002, Tribunalul București a

admis acțiunea formulată de reclamantul P.C. și a obligat Primăria Comunei

Afumați, județul Ilfov să-i lase reclamantului, în proprietate și posesie,

suprafața de 800 mp teren și construcțiile aflate pe teren, imobile situate în

comuna Afumați, județul Ilfov, preluate în mod abuziv de stat în baza

sentinței civile nr. 464/1956 pronunțată în aplicarea Decretului nr. 224/1951.

Curtea de apel București, prin decizia civilă nr. 504 din 11.12.2002, a admis

apelul declarat de pârâtă, a schimbat sentința apelată, și a respins cererea ca

nefondată.

Instanța de apel a reținut că : imobilul a trecut în proprietatea statului în

temeiul unei hotărâri judecătorești, pronunțată în anul 1956, calificată ca

titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate al statului asupra

bunului; articolul 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reglementează procedura

de urmat în cazul restituirii imobilelor în natură sau prin echivalent, fără ca

primăriile să fie obligate la restituirea în natură; instanța de fond a ignorat

art. 16 din lege, deoarece imobilul fiind ocupat de o autoritate administrativă

locală (Primăria Comunei Afumați), și pentru a nu se întrerupe activitatea

acesteia, de interes public, proprietarului i se acordă măsuri reparatorii prin

echivalent, așa cum a dispus primăria pârâtă.

Recursul declarat de reclamant este întemeiat.

Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile înscrise în Legea

nr. 10/2001.

Imobilele – terenuri și construcții – preluate în mod abuziv, indiferent de

destinație, de regulă, se restituie în natură.

Principiul restituirii în natură este enunțat în articolele 1 (1), 9 (1) din

Legea nr.10/2001, iar art.20 (1) dispune „Imobilele – terenuri și construcții

preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data

intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau

companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a

administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar,

de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi

restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz,

dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”.

Se acordă măsuri reparatorii prin echivalent numai în acele situații în care

restituirea în natură nu este posibilă, cum este și cazul imobilelor prevăzute

de art. 16 (1) din Legea nr.10/2001.

Greșit însă instanța de apel a reținut că, în cauză, sunt aplicabile

dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2).

Articolul 16 din lege are în vedere numai imobilele cu destinația arătată în

text, care au fost preluate cu titlu valabil. În acest sens, art.16 alin.4

prevede „dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică imobilelor preluate fără

titlu valabil”.

Or, imobilul care face obiectul procesului a fost preluat fără titlu valabil.

Reclamantul a formulat cerere, în temeiul Legii nr. 10/2001, contestând

dispoziția  nr. 48/2001 a primei pârâte, prin care i s-au acordat

despăgubiri, și a solicitat să-i fie restituit în natură imobilul – teren, în

suprafață de 800 mp și construcția aflată pe teren. A susținut că familia sa a

fost alungată din locuința proprietate personală, iar actele depuse la dosar

atestă preluarea de către stat a bunului, proprietatea autorului reclamantului,

în baza Decretului nr. 224/1951, act normativ care instituia o procedură rapidă

de încuviințare a executării, de către tribunalul popular pe raza căruia era

situat imobilul urmărit. Hotărârea judecătorească crea premizele pentru

preluarea bunului de către stat în condițiile continuării și finalizării

formelor de urmărire silită.

Instanța de apel a reținut că imobilul (teren și construcție) a fost preluat cu

titlu valabil, pentru că hotărârea dată în aplicarea acestui decret, în anul

1956, nu a fost desființată și i s-a recunoscut valoarea de titlu  într-un

proces anterior.

În dispozitivul sentinței civile nr. 464 din 18 aprilie 1956 este însă

menționată numai construcția, parter și etaj, cu arătarea numărului de camere

și a stării locuinței la data scoaterii în vânzare, nu și terenul.

Reclamantul-recurent a invocat nelegalitatea titlului, iar

faptul că pentru bunurile preluate în temeiul Decretului nr. 224/1951 scoaterea

în vânzare era dispusă printr-o hotărâre judecătorească nu presupune dobândirea

de către stat a imobilului cu titlu valabil, așa cum s-a reținut prin hotărârea

atacată.

Valabilitatea titlului impune concordanța lui cu legile în vigoare la data

preluării bunului, iar în lipsa unei dispoziții legale care să condiționeze

restituirea în natură a bunurilor la care se referă art. 2 lit. d) din Legea

nr. 10/2001 de desființarea hotărârilor judecătorești, instanța sesizată cu

acțiunea prin care se atacă refuzul restituirii în natură, poate stabili dacă

preluarea imobilului s-a făcut în respectul deplin al actului normativ atunci

în vigoare.

În cauză, nevalabilitatea titlului rezultă din faptul că prin preluarea

construcției, care avea regim de locuință și era folosită de proprietar, au fost

încălcate chiar prevederile Decretului 224/1951, care excludeau de la aplicare

asemenea imobile (art.4 din decret).

De aceea, fără a mai analiza titlul în raport cu celelalte dispoziții legale

invocate de recurent, se constată că nu se aplică dispozițiile art.16 alin. (1)

și (2) din Legea nr.10/2001, deoarece preluarea bunului fiind făcută cu

încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 224/1951, titlul nu este valabil, iar

cererea reclamantului pentru restituirea imobilului în natură este întemeiată,

așa cum a reținut instanța de fond.

Pentru considerentele expuse, s-a admis recursul și s-a respins

apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanței de fond.