ÎCCJ, decizie (scj.ro #82446)

Imobil preluat în mod abuziv de stat. Lipsa

răspunsului deținătorului imobilului, la notificarea ce i s-a adresat de

persoana îndreptățită, conform Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură

a imobilului

Cuprins

pe materii

: Drept civil. Drepturi reale principale. Dreptul de

proprietate. Dreptul de proprietate privată. Imobile preluate în mod abuziv de

stat. Restituire. Notificarea deținătorului imobilului. Lipsa răspunsului

deținătorului imobilului la notificare. Contestație. Admisibilitate

Index

alfabetic

: Drept civil

-

Imobil preluat în mod abuziv de stat

-

Notificarea deținătorului imobilului

-

Contestație admisibilă

la refuzul deținătorului de a răspunde la notificare

Legea

nr. 10/2001

: art. 23 și 24

În lipsa răspunsului la

notificare, prin decizie/dispoziție motivată, nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece lipsește

decizia/dispoziția ce trebuie atacată, cei îndreptățiți putând însă să ceară

instanței judecătorești ca persoana juridică deținătoare a bunului să emită

decizia/dispoziția, aceasta fiind o obligație instituită imperativ prin art. 23

– 24 din Legea nr. 10/2001.

Secția civilă, decizia nr. 2767 din 7

aprilie 2004

Prin notificarea din la 22 iunie 2001, P.N. a solicitat Societății Comerciale

„V.” S.A., în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001,  restituirea în

natură a unui imobil (casă de locuit și 1,6 ha teren) situat în localitatea

Urlați, județul Prahova.

Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 455 din 25

septembrie 2002, a respins  ca inadmisibilă

cererea.

Hotărârea instanței de fond a fost confirmată prin decizia nr. 144 din 3

decembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca urmare a

respingerii apelului declarat de reclamant.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

Reclamantul a declanșat procedura administrativă prealabilă, prevăzută de Legea

nr. 10/2001 și a întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) notificând,

pe pârâtă, la data de 28 iunie 2001, de a-i restitui în natură a

imobilul.

Fără a emite o decizie sau dispoziție motivată, deși avea această obligație, la

data de 20 septembrie 2001 pârâta a răspuns reclamantului, printr-o simplă

adresă - act fără nici o consecință de  ordin juridic - că cererea de

restituire a fost respinsă întrucât nu a făcut dovada vocației succesorale și

nici a dreptului de proprietate invocat.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr.10/2001, în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare, potrivit art.22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe

prin

decizie

sau după caz dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură.

Conform art.24 alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este

posibilă, deținătorul  imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după

caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să

facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii imobilului.

Din ambele texte rezultă, că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se

restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau

chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra

solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunțe printr-o decizie sau

dispoziție motivată.

Cazul pune de fapt în discuție situația în care lipsește

răspunsul persoanei juridice notificate, lipsă datorată conduitei imputabile a

acesteia care, în speță, prin două adrese succesive, echivoce și

contradictorii, a comunicat celui în cauză fie respingerea cererii (adresa nr.

3200 din 20.09.2001),  fie necesitatea depunerii unui nou set de acte care

urmează a fi examinate de către Adunarea Generală a Acționarilor, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990.

Or, conduita culpabilă a persoanei juridice notificate nu poate să afecteze

interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de

posibilitatea de a-și apăra drepturile  recunoscute de lege.

Ca atare, dacă persoana juridică notificată nu emite, în termenul prevăzut de

lege, o decizie sau o dispoziție motivată, nu sunt aplicabile dispozițiile art.

24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece, prin  ipoteză, actul

ce trebuie atacat lipsește, iar aceste dispoziții sunt de strictă interpretare,

nefiind aplicabile prin analogie.

Deși legiuitorul nu a reglementat expres situația în care persoana juridică deținătoare

nu respectă dispozițiile art. 23 alin. (1) din lege, o lacună a Legii nr.

10/2001 – totuși, cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești

competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată să emită o

decizie sau dispoziție motivată, întrucât o atare obligație decurge din lege și

face parte dintr-o procedură administrativ jurisdicțională prealabilă,

instituită în mod imperativ.

În considerarea celor ce preced, soluția de respingere a cererii reclamantului

ca inadmisibilă este esențial nelegală, cu atât mai mult cu cât, fiind stabilit

că s-a parcurs faza administrativă prealabilă și că în cele din urmă unitatea

deținătoare a dat un răspuns negativ notificării ce i-a fost adresată,

instanțele aveau îndatorirea să verifice și să se pronunțe cu privire la

legalitatea acestui mod de rezolvare, vizând atât motivele refuzului de

restituire a imobilului în natură cât și lipsa ofertei de restituire prin

echivalent, corespunzătorvalorii acestuia, potrivit dispozițiilor art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Față de cele reținute, recursul a fost admis, au fost casate ambele hotărâri și

trimisă cauza la instanța de fond, pentru rejudecare, în sensul celor ce

preced.