ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 227/2017

HOTĂRÂRE

31.01.2017

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 227/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 227/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2 din 28 octombrie 2013, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta B., ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună anularea Raportului de evaluare din 14 octombrie 2013.

Prin sentința nr. 1291 din 23 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe reclamantul A. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a normelor de drept material referitoare la soluția de respingere a acțiunii prin care a fost menținut Raportul de evaluare nr. 45106/GII din 14 octombrie 2013 emis de intimata B.

Recurentul-reclamant arată că soluția recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor legale aplicabile respectiv a dispozițiilor art. 84 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 în condițiile în care în opinia recurentului nu erau îndeplinite condițiile existenței situației de incompatibilitate reținută în raportul de evaluare.

Aceasta deoarece recurentul-reclamant nu a deținut calități față de care s-a reținut existența incompatibilității respectiv calitatea de membru al Guvernului sau o funcție asimilată acesteia și funcția de manager al unei societății naționale, în perioada 29 iunie 2010-4 iulie 2012.

Cu privire la calitatea de membru al Guvernului recurentul arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 99 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 72 din același act normativ pe motiv că în perioada supusă evaluării 29 iunie 2010-4 iulie 2012 reclamanta nu a îndeplinit funcția de președinte - director general al C. funcție asimilată prin salarizare funcție de ministru, ci funcția de membru în consiliul de administrație al C., funcție asimilată secretarilor de stat care nu sunt membrii ai Guvernului.

Cu privire la cea de-a doua calitate reținută a atrage situația de incompatibilitate recurentul arată că nu a deținut calitatea prevăzută de lege cea de „manager al unei societăți naționale”, deținând calitatea de „șef de departament” în lipsa unui contract de muncă și nu în baza unui contract de management, nefiind manager în sensul dispozițiilor Legii nr. 66/1993 ci un salariat în cadrul SNR.

În carul recursului se invocă ca motive de nelegalitate aspecte de nulitate a raportului de evaluare contestat și faptul că instanța de fond nu a aplicat principiul „in dubio pro reo” individuale în ceea ce privește înțelesul normelor urmând să-i profite recurentului-reclamant.

Recurentul-reclamant arată că sentința de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, întemeindu-se pe norme afectate grav de incertitudine juridică contrar dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta deoarece norma din legea specială prin care este prevăzută situația de incompatibilitate, respectiv de art. 99 și art. 72 din Legea nr. 161/2003 nu este clară, previzibilă și accesibilă de natură a conforma conduita destinatarilor normei și în consecință apreciază recurentul că intervine sancțiunea inaplicabilității normei.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și anulării raportului de evaluare ca nelegal emis.

Recurentul-reclamant a depus în ședința publică din 17 mai 2016 motive de ordine publică care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și care reprezintă o precizare a motivelor de recurs formulate în termen față de care recursul a fost admis în principiu conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ. conform încheierii din 3 februarie 2016.

La dosar intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Motivat Curtea prin încheierea din 8 noiembrie 2016 a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurentul-reclamant - filele 132-134 dos. recurs.

În termenul de amânare a pronunțării ambelor părți au depus la dosar concluzii scrise.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate și prezentate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:

Sentința atacată prin care s-a respins acțiunea reclamantului și a fost menținut raportul de evaluare contestat este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a Legii nr. 161/2003 și a dispozițiilor de procedură prevăzute în Legea nr. 176/2010, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sentința atacată este legală și temeinică în mod corect fiind menținut raportul de evaluare prin care s-a constatat că reclamantul în calitatea sa de membru al Consiliului de Administrație al C. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților prevăzute de art. 488 alin. (1) lit. f) din același act normativ.

Regimul juridic aplicabil recurentului-reclamant în materia incompatibilităților;

- art. 99 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenți în exercitarea demnităților publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare prevede:

Persoanelor care exercită următoarele demnități publice și funcții publice de autoritate (...): membrii consiliilor de administrație (...) ale C. (...) li se aplică (…) regimul incompatibilităților prevăzut în prezentul titlu pentru miniștri și, respectiv, secretari de stat, precum și incompatibilitățile prevăzute în legi speciale".

- art. 84 alin. (1) lit. f) din același act normative prevede:

Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu (...) funcția de manager sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale".

În acțiune și în recursul declarat recurentul arată că în fapt și în drept nu a deținut concomitent nici una din calitățile care i-au atras constatarea situației de incompatibilitate, respectiv calitatea de membru al Guvernului și calitatea de manager al unei societăți naționale, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 84 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Cu privire la funcția de membru al Guvernului - recurentul arată că a deținut în perioada vizată 29 iunie 2010-3 iulie 2010 funcția de membru în Consiliul de Administrație al C., funcție asimilată în raport de salarizare cu funcția de secretar de stat, care nu este în opinia recurentului membru al Guvernului. Funcția asimilată celei de membru al Guvernului este funcția de director general al E., funcție pe care recurentul - reclamant, fapt de necontestat, nu a deținut-o.

Curtea apreciază că funcția de sectar de stat, funcție politică poate fi asimilată funcția de membru al Guvernului în sensul dispozițiilor art. 84 alin. (1), lit. f) din legea nr. 161/2003 având în vedere modalitatea de numire și faptul că membrilor Consiliului de Administrație al C. li se aplică regimul juridic al incompatibilităților terților prevăzut de textele de lege pentru miniștri, respectiv secretarii de stat.

În ceea ce privește aplicarea principiului „in dubio pro reo” acesta nu este incident în prezenta cauză deoarece acesta vizează fapte și nu dispoziții legale aplicabile unei situații obiective în care s-a aflat recurentul-reclamant.

Aspectul de nelegalitate privind calitatea normei de drept care incriminează situația de incompatibilitate în sensul că norma din Legea nr. 161/2003 nu este previzibilă și certă în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este reținut ca fondat de Curte, ca instanță de recurs.

Norma de drept contestată, care face trimitere la dispozițiile art. 72 din același act normativ reglementează expres și clar în sensul că și membrilor consiliilor de administrație ale C. le sunt aplicabile incompatibilitățile prevăzute de lege pentru miniștri și secretari de stat.

Astfel, independent în care categorie ar intra recurentul în lipsa unei precizări exprese a legii speciale, funcției de ministru sau de secretar de stat le sunt aplicabile interdicțiile prevăzute de art. 72 din Legea nr. 167/2003.

Cu privire la cea de-a doua calitate față de care s-a constatat greșit în opinia recurentului existența situației de incompatibilitate, respectiv calitatea de „manager” al E., Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză funcția de manager deținută de recurent în baza Deciziilor nr. 107 din 28 aprilie 2009 și nr. 308 din 4 octombrie 2011 este o funcție de manager în sensul dispozițiilor art. 84 alin. (1) lit. f) din legea nr. 161/2003.

Aceasta deoarece pentru existența stării de incompatibilitate nu este necesar ca funcția de manager să fie deținută exclusiv în baza unui contract de management. Fapt de necontestat recurentul nu a exercitat funcția de manager în baza unui contract de management astfel cum acesta este definit prin dispozițiile Legii nr. 66/1993, ci a deținut în perioada verificată funcția de conducere Manager Proiect în baza Deciziei administrative nr. 107 din 28 aprilie 2009, funcție devenită ulterior manager în cadrul unui departament, respectiv Departament Multimedia conform Deciziei nr. 328 din 4 octombrie 2011.

Recurentul arată că funcția de manager deținută în cadrul C. în baza deciziilor administrative nu este o funcție de manager în sensul dispozițiilor art. 84 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 deoarece nu a deținut calitatea de manager al C. în baza unui contract de management.

Curtea nu va reține ca întemeiată această apărare, apreciind că în cauză, prima instanță a apreciat corect, în sens larg noțiunea de manager prevăzut de art. 84 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, aceasta ținând cont de principiul supremației interesului public și de caracterul preventiv al normei, intenția legii fiind în sensul de a preveni existența unui conflict de interese care ar exista prin deținerea simultană al celor două calității.

În cauză Curtea apreciază că în mod corect a fost menținut raportul de evaluare contestat, în cauză recurentul-reclamant deținând în baza unor decizii administrative funcția de manager în cadrul C. funcție de conducere și control și funcție care în mod real și efectiv poate genera o situație de conflict de interese cu funcția de membru al Consiliului de Administrație din cadrul C., al aceleiași societăți.

Curtea apreciază că în cauză a existat situația de incompatibilitate reținută corect în raport de evaluare în condițiile în care recurentul a deținut concomitent în cadrul aceleiași societăți două funcții care ar putea intra în conflict real și care ar avea consecințe negative asupra modului lor de exercitare, respectiv funcția de membru al consiliului de Administrație în cadrul C., funcție asimilată celui de membru al Guvernului și care în baza art. 99 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 îi sunt opozabile incompatibilitățile prevăzute pentru miniștri și secretarii de stat și respectiv funcția de manager de departament din cadrul C., funcții care deținute și exercitate în mod obiectiv de către recurent au determinat situația de incompatibilitate prevăzute de art. 84 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Cu privire la nulitatea raportului de evaluare invocată pentru nerespectarea dispozițiilor art. 20 alin. (1)-(4) din Legea nr. 176/2010, Curtea apreciază că sub aspect procedural au fost respectate dispozițiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, neexistând un drept de informare sau de apărare vătămat.

Astfel - la data de 14 februarie 2013 B. a fost sesizată de D. cu privire la faptul că A. nu a respectat regimul juridic al incompatibilităților prin deținerea simultană a funcției de președinte al C. și a funcției de manager în cadrul C.;

- persoana evaluată A., conform art. 20 alin. (1), alin. (4) din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, a fost informat în legătură cu declanșarea activității de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților prin adresa din 19 februarie 2013, scrisoare returnată la B. cu mențiunea pe plic „Expirat termen păstrare".

- conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare. B. a solicitat date și informații publice de la instituții și autorități publice:

- prin adresa din 09 septembrie 2013, conform art. 20 alin. (1), alin. (4) din Legea nr. 176/2010. persoana evaluată A. a fost informat cu privire la identificarea unor elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, fiind invitat să prezinte un punct de vedere, probe, date sau informații pe care le consideră necesare în cauză.

- urmare informării din data de 09 septembrie 2013, persoana evaluată s-a prezentat la B. și a depus punctul de vedere înregistrat sub nr. 41619/G/II din 26 septembrie 2013.

Faptul că recurentul-reclamant nu și-a ridicat corespondența respectiv adresa din 19 februarie 2013 aceasta nu împiedică continuarea evaluării și nu afectează pe fond legalitatea administrativ contestat, respectiv a Raportului de evaluare nr. 45106/GII din 14 octombrie 2013.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 469 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.