ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 211/2017

Decizia nr. 211/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată la data de 03 martie 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 2525 din 09 februarie 2015 emisă de B. prin care a fost respinsă contestația nr. 22488 din 23 decembrie  2014 formulată de societate împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 07 noiembrie 2014 privind proiectul „Linie automată de producție pentru profile din tablă sudate cu inima ondulată” al SC A. SRL, codul SMIS, emisă de B. - C. sub nr. 19034 din 07 noiembrie 2014;

- anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 07 noiembrie  2014 privind proiectul „Linie automată de producție pentru profile din tablă sudate cu inima ondulată” al SC A. SRL, codul SMIS, emisă de B. - C. sub nr. 19034 din 07 noiembrie 2014;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă de timbru și onorariu de avocat.

La data de 24 martie 2015, reclamanta SC A. SRL a formulat cerere de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 07 noiembrie 2014 privind proiectul „Linie automată de producție pentru profile din tablă sudate cu inima ondulată” al SC A. SRL, Codul SMIS, emisă de B. - C. sub nr. 19034 din 07 noiembrie  2014, până la soluționarea definitivă a acțiunii ce formează obiectul Dosarului nr. x/2/2015.

Prin sentința civilă nr. 1972 din 1 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B., a dispus suspendarea Notei de constatare și de stabilire a corecțiilor financiare din 07 noiembrie  2014 emisă de pârât, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2/2015 și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește cazul bine justificat, a apreciat că în contextul în care într-o primă fază, pârâta a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile legii, acordând reclamantei finanțarea nerambursabilă, urmând ca ulterior în lipsa unor elemente cu caracter de noutate care să modifice situația de fapt inițială și în temeiul doar a Raportului de Audit, a aplicat o corecție financiară de 25%, se apreciază că în cauză există suficiente dovezi cu privire la situațiile cazului justificat, conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la condiția pagubei iminente, judecătorul fondului a avut în vedere balanța la data de 31 ianuarie 2015; somațiile primite de la D.; procesul verbal de sechestru aplicat asupra utilajelor reclamantei; somațiile de plată emise de SC E. SA din care rezultă întârzierea la plata ratelor la bancă; datoriile reclamantei. De asemenea, a avut în vedere cuantumul corecției financiare în sumă de 1.451.569,14 lei, care prin punerea în executare ar produce grave perturbări în funcționarea societății reclamantei.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs atât reclamanta SC A. SRL, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.; cât și pârâtul B., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

1.1. În recursul formulat, recurenta - reclamantă a susținut, în esență, că, prin hotărârea recurată, instanța de judecată a încălcat, în parte, regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, prin nejudecarea pe fond a cererii principale, de anulare a Deciziei nr. 2525 din 09 februarie 2015 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 07 noiembrie 2014, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității față de obiectul dedus judecății, reglementat de dispozițiile art. 22 alin. (6) coroborat cu dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

A susținut recurenta că, deși a investit instanța de fond atât cu cerere principală, de anulare a actelor administrative atacate, cât și cu o cerere accesorie, de suspendare a executării acestora, judecătorul fondului a soluționat doar cererea de suspendare, cauzând recurentei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei instanței de fond în vederea soluționării fondului cererii principale.

1.2. În recursul formulat, recurentul - pârât a susținut, în esență, că din considerentele hotărârii nu rezultă că, la pronunțarea acesteia, instanța de fond a analizat apărările formulate de pârât prin întâmpinare. Mai mult, din analiza considerentelor hotărârii judecătorești, rezultă că argumentele instanței de fond se limitează la câteva fraze, care însă nu pot acoperi cerința motivării hotărârii, în sensul reglementat de art. 425alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Nerespectarea acestor dispoziții legale echivalează cu nemotivarea hotărârii judecătorești, situație care atrage casarea sentinței și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecare.

Pe fondul cererii de suspendare, a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 28 martie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință din data de 21 iunie 2016, Completul de filtru a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de recurenta - reclamantă SC A. SRL, fixând termen pentru judecata acestuia la 31 ianuarie 2017. Totodată, a dispus anularea recursului declarat de recurentul - pârât F., în numele și pentru B..

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta - reclamantă SC A. SRL este fondat, impunându-se casarea hotărârii și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru considerentele în continuare arătate.

Prin acțiunea în contencios înregistrată pe rolul Curții de Apel București-secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03 martie 2015 sub nr. x/2/2015, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 2525 din 09 februarie 2015 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 07 noiembrie 2014 emise de autoritatea intimată, precum și suspendarea actelor administrative contestate până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2/2015.

Prin hotărârea atacată, însă, judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra cererii principale, analizând și soluționând doar cererea de suspendare a actelor administrative contestate.

În aceste condiții, omisiunea primei instanțe de a analiza și cerceta cererea privind anularea Deciziei nr. 2525 din 09 februarie 2015 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 07 noiembrie  2014 a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale, cu nerespectarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, „Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.”

Această regulă este dezvoltată în art. 397 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății.

Art. 397 alin. (1) C. proc. civ. reflectă unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul disponibilității, consacrat expressis verbis de art. 9 C. proc. civ. Norma în discuție este formulată în termeni similari celor în care este redactat și art. 22 alin. (6), impunând judecătorului să respecte și să dea eficiență dreptului de dispoziție al părților.

Așadar, judecătorul este ținut de cadrul procesual trasat de către părți, sub aspectul obiectului, cauzei și al părților, trebuind să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut (omnia petita).

Obligația instanței vizează toate cererile formulate în proces, cu caracter principal, accesoriu sau incidental.

Omisiunea instanței de fond de soluționare a capătului principal de cerere constituie o încălcare esențială a legii și cauzează recurentei - reclamante o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de fond în vederea continuării judecății pe fondul cauzei privind cererea de anulare a actelor administrative contestate.

În ceea ce privește recursul formulat de recurentul - pârât, prin Încheierea din 21 iunie 2016, analizând excepția tardivității recursului promovat de pârâtul F., în numele și pentru B. invocată de recurenta-reclamantă SC A. SRL prin întâmpinare, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 489 C. proc. civ. și ale art. 185 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că recursul a fost declarat și motivat cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dovada de comunicare a sentinței purtând data de 17 septembrie 2015, iar ștampila poștei aplicată pe plicul de expediere a recursului, data de 30 septembrie  2015.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul - pârât G. (fost B.), va admite recursul declarat de recurenta - reclamantă SC A. SRL, va casa în parte sentința atacată și va dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță spre continuarea judecății pe fondul cauzei a cererii de anulare a actelor administrative contestate, menținând celelalte dispoziții privind cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 1972 din 1 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății pe fondul cauzei privind cererea de anulare a Deciziei nr. 2525 din 09 februarie 2015.

Menține celelalte dispoziții privind cererea de suspendare.

Anulează recursul declarat de G. (fost B.), ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.