ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1799/2017

Decizia nr. 1799/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 23 februarie 2016 sub nr. x/3/2016 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României obligarea acestuia la plata unor sume de bani reprezentând despăgubiri datorate pentru aplicarea defectuoasă a legislației în materia taxei de poluare.

Prin sentința nr. 5342 pronunțată în data de 30 septembrie 2016, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocate de către pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Guvernul României în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 9 decembrie 2012.

La data de 6 februarie 2017 reclamantul a depus o cerere de chemare în garanție a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică.

Prin încheierea 20 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în garanție, astfel cum a fost formulată de reclamant, ca inadmisibilă, și pentru a da posibilitatea părților să-și exercite în mod efectiv dreptul de a declara recurs împotriva acestui titlu, a amânat cauza.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că nu sunt întrunite condițiile legale de admisibilitate, desprinse în principal din prevederile art. 72 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens, s-a reținut lipsa indicării obiectului cererii de chemare în garanție, precum și lipsa oricărei motivări în fapt ori în drept.

Deopotrivă, Curtea a reținut lipsa oricărui raport juridic între reclamant și terții chemați în garanție, astfel că o pretenție împotriva acestora nu ar putea fi admisă nici în eventuala ipoteză a respingerii cererii introductive de instanță.

În sfârșit, unica împrejurare că cei doi chemați în garanție ar constitui instituții subordonate pârâtului Guvernul României nu poate constitui o justificare suficientă pentru antrenarea răspunderii lor patrimoniale, raportat la pretențiile deduse judecății.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva încheierii menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând critici ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Companiei Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică.

În motivarea recursului, a susținut că este justificată calitatea procesuală, a chemaților în garanție în baza sentinței civile nr. 663/2014 pronunțată de Judecătoria sector 6 București în Dosarul nr. x/303/2014.

Totodată, menționează că a indicat obiectul cererii de chemare în garanție pe care a motivat-o și a dovedit raportul juridic între reclamant și terții chemați în garanție, context în care motivarea instanței nu mai are suport.

III. Analiza motivelor de casare. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, a normelor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Raportat la dispozițiile art. 72 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f), art. 8 și ale art. 18 din Legea nr. 554/2004, referitoare la obiectul acțiunii în contencios administrativ, cererea de chemare în garanție a reclamanului A. este inadmisibilă, în principiu.

Obiectul prezentei cauze îl constituie despăgubiri, respectiv plata unor sume de bani reprezentând despăgubiri datorate pentru aplicarea defectuoasă a legislației în materia taxei de poluare.

Chemarea în garanție, în cadrul contenciosului administrativ, are o reglementare expresă, respectiv dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziții neaplicabile în speță. Conform art. 28 alin. (1) din aceeași lege, prevederile Legii contenciosului administrativ se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale C. civ. numai în măsura în care sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte.

În speță, raportul juridic dedus judecății este născut între Guvernul României și reclamant, iar singura legătură dintre reclamant și cei doi chemați în garanție ar fi că sunt instituții subordonate pârâtului Guvernul României, fapt ce nu poate constitui o justificare suficientă pentru antrenarea răspunderii lor patrimoniale, raportat la pretențiile deduse judecății. Mai mult, între reclamant și chemații în garanție, nu există nici un raport juridic, părțile într-un litigiu de contencios administrativ fiind persoana vătămată și autoritatea publică emitentă a actului administrativ pretind vătămător.

Pentru a avea calitate procesuală în cauză, atât Agenția Naționale de Administrare Fiscală, cât și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică ar fi trebuit să emită un act administrativ pretins vătămător către reclamant.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu poate fi folosit mijlocul procedural al chemării în garanție, în fața instanței de contencios administrativ, întrucât între cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție nu există o legătură, neputându-se reține susținerile reclamantului că cele două instituții au avut calitatea de pârâți în Dosarul nr. x/303/2014 (plângere la contravenție) și sunt în mod direct beneficiare ale legii, încasând și folosind banii de la contribuabili.

Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate și a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 20 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2017.