ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1319/2017

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de Evaluare nr. 10438/G/II din 12 martie 2014 întocmit de pârâtă.

Prin Sentința nr. 3138 din 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. S-a susținut că hotărârea primei instanțe nu reflectă corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, în sensul în care, s-a considerat că simpla deținere a calității de administrator la o societate comercială, a cărei activitate era suspendată, neînsoțită deci de exercitarea drepturilor și atribuțiilor specifice funcției, concomitent cu îndeplinirea calității de senator al României constituie o încălcare a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților. S-a arătat că situația de incompatibilitate prevăzută de art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor nu poate fi constatată pe baza unei aplicări generale a textelor de lege, instanța de judecată având obligația ca, în procesul de interpretare și aplicare a legii, să țină seama scopul și interesul ce s-a urmărit a fi protejat prin stabilirea incompatibilității. Interpretarea corespunzătoare a legii, făcută în scopul stabilirii intenției legiuitorului la momentul edictării textelor de lege, și nu spre îngrădirea unor situații care nu prejudiciază în niciun fel relațiile sociale ocrotite de norma imperativă, impune concluzia că funcția de administrator deținută concomitent de persoana care îndeplinește și funcția de demnitate publică se referă la o societate comercială care își desfășoară activitatea pentru care a fost înființată și care obține venituri din respectiva activitate. Or, în situația analizată, societatea B. SRL nu a desfășurat nicio activitate comercială, nu a obținut venituri și nu a avut niciun angajat remunerat sau neremunerat, ceea ce înseamnă că funcția de administrator era imposibil de exercitat și, ca urmare, nu se putea reține pretinsa incompatibilitate în raport cu deținerea acestei calității. În intenția legiuitorului, incompatibilitatea prevăzută în raport cu funcția de administrator trebuie analizată și în contextul a ceea ce se înțelege prin societate comercială; aceasta trebuie să fie în circuitul comercial și să obțină venituri, să facă plăți și să îndeplinească obligații fiscale, ceea ce nu se întâmplă în cazul unei societăți inactive. În cauză, potrivit înscrisurilor depuse, societatea B. SRL avea activitatea suspendată, conform celor reținute și de prima instanță, dar și de intimata Agenția Națională de Integritate, iar pe durata inactivității, activitatea societății era întreruptă. Cu toate acestea, prima instanță a constatat îndeplinită situația de incompatibilitate reținută prin raportul de evaluare întocmit în cauză, considerând greșit că funcția de administrator nu este afectată și se menține și pe perioada de inactivitate a societății, chiar și în situația în care se obținuse degrevarea societății de obligația de depunere a declarațiilor fiscale pe perioada în care era întreruptă activitatea societății. S-a solicitat să se constate că o asemenea concluzie nu poate fi acceptată în cazul în care funcția nu este efectiv exercitată și nu există o posibilitate reală privind îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției de administrator, rezultând că persoana în discuție nu obține niciun interes patrimonial sau beneficii materiale, acesta fiind scopul instituirii incompatibilității. În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii formulate în cauză și anularea Raportului de evaluare nr. 10438/G/II din 12 martie 2014 întocmit de Agenția Națională de Integritate. Apărările intimatei În cauză, intimata Agenția Națională de Integritate nu a formulat întâmpinare, dar prin nota de concluzii scrise depuse la dosarul instanței, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate. S-a arătat că hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică sub toate aspectele criticate, judecătorul primei instanțe interpretând și aplicând corect prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 96/2006, conform cărora, deținerea concomitentă a calității de senator și de administrator, necondiționat de întocmirea unor acte juridice specifice funcției de administrator, constituie incompatibilitate în accepțiunea legii.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 14 iunie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 4 octombrie 2016, fixând termen de judecată la data de 16 martie 2017.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate și cadrul normativ aplicabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Prin Raportul de evaluare nr. 10438/G/II din 12 martie 2014 întocmit de intimata Agenția Națională de Integritate, s-a constatat starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant A. pentru deținerea simultană a calității de senator în Parlamentul României și de administrator al SC B. SRL, încălcând în acest fel prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 96/2006. S-a reținut că recurentul-reclamant a deținut calitatea de senator în Parlamentul României, în legislatura 2012 - 2016 (mandat validat prin Hotărârea nr. 47 din 19 decembrie 2012 a Senatului României), dar și funcția de administrator al SC B. SRL, societate în privința căreia era înscrisă la ONRC mențiunea privind întreruperea temporară a activității pentru perioada 09 februarie 2012 - 09 februarie 2015, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei. Prin hotărârea instanței de fond s-a constatat legalitatea raportului de evaluare întocmit în cauză, cu motivarea că suspendarea activității societății comerciale pe o perioadă determinată de timp nu prezintă relevanță în ceea ce privește funcția de administrator, care continuă să subziste și nu încetează în persoana celui care o deține, pe perioada de inactivitate a societății, după cum nu prezintă relevanță nici faptul obținerii unui regim derogatoriu pentru societate în perioada de inactivitate, conform Ordinului nr. 1221/2009 al Președintelui A.N.A.F., chestiune ce interesează exclusiv termenele și condițiile de depunere a declarațiilor fiscale pentru impozitele, taxele și contribuțiile administrate de A.N.A.F. Prin motivele de recurs formulate, se invocă greșita interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 96/2006, susținându-se că prima instanță nu ar fi evaluat corespunzător și în mod rațional situația de fapt dedusă judecății, fiind evidentă reținerea incompatibilității pentru un caz în care funcția de administrator nu a fost însoțită de exercitarea drepturilor și atribuțiilor specifice funcției, imposibil de realizat în cadrul unei societăți comerciale inactive și pentru care se demonstrase că nu desfășurase nicio activitate și nu obținuse venituri. Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile formulate nu este întemeiată, sentința fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 96/2006 și din Legea nr. 161/2003. Textele normative care reglementează situația de incompatibilitate constatată în privința recurentului-reclamant sunt cele prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 96/2006, conform cărora, calitatea de deputat sau senator este, printre altele, incompatibilă cu funcția de administrator la societățile comerciale. Rezultă astfel că starea de incompatibilitate există în prezenta cumulului de funcții/calități, îndeplinirea acestei condiții, constituind cauza necesară, dar și suficientă, pentru constatarea incompatibilității. În condițiile în care textele de lege evocate nu condiționează existența stării de incompatibilitate de exercitarea efectivă a funcției de administrator ori de desfășurarea vreunei activități din partea societății comerciale, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a reținut legalitatea raportului de evaluare întocmit în cauză, interpretarea propusă de recurentul-reclamant fiind excedentară și în afara conținutului dispozițiilor imperative și inderogabile ale art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003. Prin urmare, chiar dacă societatea B. S.R.L, al cărei administrator era recurentul-reclamant, nu a desfășurat nicio activitate comercială, nu a obținut venituri și nici nu a avut vreun angajat remunerat sau neremunerat, situația de incompatibilitate reținută în sarcina sa în raport de deținerea cumulativă și a calității de senator al României subzistă din perspectiva dispozițiilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, suspendarea temporară a activității societății sau obținerea unui regim derogatoriu, din punct de vedere fiscal, în perioada de inactivitate a societății, neproducând consecințe legale în ceea ce privește deținerea funcției de administrator al societății, funcție ce nu este suspendată pe perioada de inactivitate a societății. Așa fiind, reținând că, în speță, nu s-a făcut dovada unei alte stări de fapt și de drept decât cea constatată prin Raportul de evaluare nr. 10438/G/II din 12 martie 2014 întocmit de intimata Agenția Națională de Integritate, confirmată prin sentința instanței de fond, Înalta Curte va menține soluția pronunțată în cauză și, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va dispune respingerea recursul declarat de recurentul-reclamant, ca nefondat.