ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2239/2016

Decizia nr. 2239/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 octombrie 2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, anularea Hotărârii nr. 19199 din 17 din 19 septembrie 2013, prin care s-a constatat că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 20 ianuarie 1943 - 06 martie 1945.

Tribunalul, prin Sentința nr. 3740 din 20 mai 2014 a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin Sentința nr. 2520 din 29 septembrie 2014, Curtea de Apel București a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reținând, în esență, că s-a făcut dovada persecuției etnice pentru perioada 20 ianuarie 1943-06 martie 1945, astfel cum a reținut pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, și că reclamanta nu a depus probe noi în dovedirea perioadei ianuarie 1940-ianuarie 1945.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, prin completarea perioadei pentru care beneficiază de drepturile prevăzute de lege.

2.1. Motivele de casare

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

2.2. Principalele argumente invocate

Susține recurenta-reclamantă că instanța de fond nu a luat în considerare valabilitatea dovezilor administrate, care atestau calitatea sa de elevă în București, între anii 1940 - 1946, și activitatea sa din cadrul Căminului Cultural "Avram Iancu" al Refugiaților din București, rezumându-se la poziția exprimată de pârâta Casa de Pensii a Municipiului București.

Astfel, la cererea nr. 87141 din 12 septembrie 2013 adresată autorității pârâte, a anexat copia Foii matricole de la Școala Complementară "C. Romanescu" București, clasa a V-a din anul școlar 1941 - 1942. Pentru anul 1940 - 1941, arhiva școlii a fost distrusă prin inundație, iar vârsta sa înaintată i-a făcut dificilă găsirea unui martor pentru acest prim an școlar urmat în București.

Căminul Cultural "Avram Iancu" de la Muzeul Satului nu s-a putut înființa imediat după începerea refugiului, în toamna anului 1940, pentru că refugiații au trecut prin dificultățile repartizării noilor domicilii, a locurilor de muncă, asistență socială etc, fiind înființat în vara anului 1941, pe 17 august. În vara anului 1941 împlinise 11 ani și a fost prezentă, împreună cu mama sa, C., la primele acțiuni ale Căminului Cultural "Avram Iancu", după cum rezultă din Cronica Șezătoarelor Duminicale ale Căminului Cultural "Avram Iancu" din primul an de activitate - 17 august 1941 - 17 august 1942, sub îngrijirea și cu un cuvânt introductiv de Iustin Handrea, Directorul Căminului Cultural.

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 mai 2016, Completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Prin punctul de vedere formulat asupra raportului formulat asupra admisibilității în principiu, recurenta-reclamantă a precizat faptul că recursul a fost formulat conform precizării referitoare la calea de atac din finalul sentinței recurate, apreciind că acesta a fost formulat în termen legal, conform art. 483 și art. 485 C. proc. civ.

3.2. În ceea ce privește aspectul reținut prin raportul întocmit asupra recursului, referitor la nerespectarea termenului de declarare și motivare a recursului, Înalta Curte constată că, în dispozitivul sentinței recurate, s-a menționat calea de atac a recursului, fără, însă, a se preciza și termenul pentru declararea acesteia, de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, reclamanta a primit sentința de fond la data de 03 noiembrie 2014, formulând recurs la data de 02 decembrie 2014.

Într-adevăr, termenul special, prevăzut de Legea contenciosului administrativ, a fost depășit, însă, reclamanta a respectat termenul general, de 30 de zile de la comunicare prevăzut de art. 485 Cod de procedură civilă, după cum a precizat aceasta în punctul de vedere depus la dosar, în considerarea mențiunii incomplete din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac.

Având în vedere aceste aspecte, cât și dispozițiile art. 457 C. proc. civ., se reține că este valid recursul formulat în cauză.

3.3. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, "beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: (...) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Solicitantul acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menționate trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens.

Recurenta-reclamantă a formulat cererea de acordare a drepturilor prevăzute de lege la data de 24 ianuarie 2013, înregistrată sub nr. 9007 din 24 ianuarie 2013. Ulterior, și-a completat actele solicitate de autoritatea pârâtă și a depus cererea nr. 87141 din 12 septembrie 2013.

Intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București, prin Hotărârea nr. 19199 din 17 din 09 septembrie 2013, a admis cererea reclamantei, constatând că aceasta se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 20 ianuarie 1943 - 06 martie 1945.

În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].

Înalta Curte constată că, în cauză, recurenta-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană strămutată prin intermediul probei cu înscrisuri, însă, pentru o perioadă mai mare decât cea reținută de intimata-pârâtă.

Din coroborarea probelor astfel administrate rezultă, cu evidență, faptul că recurenta-reclamantă a fost nevoită, împreună cu familia, să se refugieze din localitatea Habic, județul Mureș, în București, pentru a evita persecuțiile etnice la care era supusă populația de naționalitate română.

Astfel, pe lângă documentele oficiale reținute de intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București, copiile certificatului de căsătorie a părinților săi și de a certificatului său de naștere și Adeverința MAI - Arhivele Naționale ale Statului nr. 5554 din 07 decembrie 2012, din care rezultă refugiul mamei sale, C., Înalta Curte reține și Foaia matricolă emisă de Școala Complementară "C. Romanescu" București pentru anul școlar 1941 - 1942, clasa a V-a.

De asemenea, prezența recurentei-reclamante în București, ca refugiată împreună cu familia sa, este confirmată și de evidențele Căminului Cultural "Avram Iancu", după cum rezultă din Cronica Șezătoarelor Duminicale ale Căminului Cultural "Avram Iancu" din primul an de activitate - 17 august 1941 - 17 august 1942, unde s-a consemnat, la Șezătoarea din 23 noiembrie 1941, faptul că "Fetița B. din Habic-Mureș a recitat versuri originale "Limba mea", pline de candoare și o duioșie nevinovată.".

Aceste documente se coroborează cu Adeverința nr. 4 din 05 ianuarie 2015 emisă de Școala Gimnazială Comuna Petelea, județul Mureș, din care reiese că recurenta-reclamantă a urmat cursurile acestei școli până în anul 1940, din clasa a IV-a nemaifigurând în evidențele acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă a fost refugiată începând cu anul 1940 și se încadrează în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, fiind îndreptățită la drepturile acordare de lege, însă, pentru perioada prevăzută de actul normativ, 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945, și nu 06 martie 1946, după cum solicită recurenta.

3.4. Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată în sensul că va admite, în parte, acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2520 din 29 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată în sensul că admite, în parte, acțiunea reclamantei.

Anulează Hotărârea Casei de Pensii a Municipiului București nr. 19199 din 17 din 09 septembrie 2013 și constată că reclamanta A. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945, cu începere de la 01 februarie 2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2016.

Procesat de GGC - GV