ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 583/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 583/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia

nr. 583/2017

Asupra conflictului de competență de iată,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrata inițiat pe rolul Judecătoriei

Craiova, la data de 8 august 2016, sub nr. x/216/20

16/al, reclamanta

A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței să

se dispună îndepărtarea pârâtului B. în calitate de tutore al

interzisului judecătoresc C., numit prin Decizia civilă nr. 945 din

26 aprilie 2016 a Tribunalului Dolj și numirea reclamantei în calitate de

tutore a interzisului judecătoresc C..

In motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, prin sentința civilă nr. 8444/2015

pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a dispus punerea sub

interdicție a numitei C., fiind numită tutore D., nepoata acesteia.

Bolnava C. - este încadrată în grad de handicap, conform certificatului de

încadrare în grad de handicap din 30 iunie 2015, eliberat de E. Dolj, fiind

diagnosticată cu demență Alzdeimer cu debut tardiv. Prin Decizia

civilă nr. 945 din 26 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul

Dolj, a fost admisă cererea de îndepărtare tutore, formulată de

numitul B., acesta a fost numit tutore pentru interzisul judecătoresc C..

Însă, prin modul în care s~a comportat cu persoana pusă sub

interdicție, acesta și-a încălcat obligațiile

prevăzute de art. 174 C. civ., persoana pusă sub interdicție

locuind din anul 2014, în condiții materiale și de afecțiune

optime. împreună cu reclamanta, fosta sa noră, respingând orice

legătură cu pârâtul.

Prin sentința civilă nr. 12863 din 3

noiembrie 2016, Judecătoria Craiova a admis excepția

necompetenței sale teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare

și a

declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 4 București.

Instanța

a reținut, în sinteza» că punerea sub interdicție și

numirea unui tutore pentru numita C., a fost realizată de Judecătoria

Craiova, competentă ca urmare a faptului că persoana a cărei

punere sub interdicție s-a solicitat avea domiciliul pe raza

localității Craiova.

Or, după numirea în calitate de tutore a

numitului Dinu Vasile, cu domiciliul în municipiul București și

implicit stabilirea domiciliului persoanei ocrotite pe raza municipiului

București, cererea de îndepărtare a tutorelui este de competența

Judecătoriei sectorului 4 București, în circumscripția

căreia se află domiciliul actual ai tutorelui și al persoanei

ocrotite. Astfel, din înscrisurile existente la dosar, respectiv cartea

provizorie de identitate, coroborate cu declarația de martor, rezultă

că persoana pusă sub interdicție are domiciliul pe raza

sectorului 4 al municipiului București.

Instanța a avut în vedere și faptul

că art. 936 C. civ. constituie o normă specială de

competență teritorială absolută, instituită în materia

punerii sub interdicție, ce stabilește competența de

soluționare a cererii de punere sub interdicție a unei persoane în

favoarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție

aceasta își are domiciliul, rațiunea fiind aceea că la

domiciliu! persoanei se găsesc cele mai multe date, informații și

probe în legătură cu aceasta.

Prin sentința civilă nr. 687 din 20

ianuarie 2017, pronunțată de Judecătoria sector 4

București, în Dosarul nr. x/4/2016, a fost admișii excepția

necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de instanță,

fiind declinată competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Instanța a reținut, raportat la

obiectul cauzei și la dispozițiile ari. 114 alin. (1) C. proc. civ.,

cu referire la art. 94 pct. 1 lit. a) din aceiași act normativ, că

este competentă să se pronunțe în primă instanță

asupra fondului dreptului, înlocuire tutelă, judecătoria în a

cărei circumscripție domiciliază persoana ocrotită,

respectiv persoana pusă sub interdicție, norma de

competență fiind una absolută, extraordinară, de Ia care

părțile nu pot deroga, astfel cum rezultă din interpretarea per a

contrario a art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

A mai reținut instanța

că, prin raportare la dispozițiile art. 87 C. civ. și art. 91 alin.

(1) C. civ., din verificările efectuate în urma accesării bazei de

date privind evidența persoanelor administrată de Direcția

pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, a

rezultat că persoana pusă sub interdicție, numita C., la data

sesizării Judecătoriei Craiova, respectiv 8 august 2016, avea

domiciliul în mun. Craiova încă din 5 ianuarie 2015.

Or, faptul că ulterior sesizării

Judecătoriei Craiova, la data de 14 septembrie 2016, tutorele persoanei

puse sub interdicție, pârâtul B.. a întreprins demersurile pentru

schimbarea domiciliului din cartea de identitate a persoanei ocrotite pentru ca

apoi, prin întâmpinare, să invoce excepția necompetenței

teritoriale a Judecătoriei Craiova, nu poate în niciun caz să

determine necompetența teritorială a Judecătoriei

Craiova, această din urmă

instanță fiind competentă potrivit dispozițiilor art. 114

alin. (1) C. proc. civ., schimbarea de domiciliu pe parcursul

judecății nefiind de natură a atrage după sine schimbarea

competenței instanței, față de dispozițiile art. 107

alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, instanța a constatat

că Judecătoria Craiova a pus în discuție si a reținut cauza

în pronunțare asupra excepției de necompetență

teritorială la al treilea termen de judecată, contrar

dispozițiilor art. 131 C. proc. civ..

Analizând conflictul negativ de

competență, cu a cărui judecată a fost

legal sesizată, în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat

ia art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele;

Prin cererea introductivă, înregistrată

la Judecătoria Craiova la data de 8 august 2016, reclamanta A. a solicitat

îndepărtarea pârâtului B., din calitatea de tutore al interzisului

judecătoresc C., numit prin Decizia civilă nr. 945 din 26 aprilie 2016

a Tribunalului Dolj și numirea reclamantei în calitate de tutore al

acestuia.

Se reține că, în raport de obiectul

cererii de chemare în judecată, prezenta cauză se referă la

instituția tutelei interzisului, reglementată de Titlul III al C. civ.

intitulat „Ocrotirea persoanei fizice'".

Art. 107 alin. (1) C. civ. prevede că procedurile

prevăzute de C. civ., privind ocrotirea persoanei fizice sunt de

competența instanței de tutelă și de familie stabilite

potrivit legii, denumită în continuare instanța de tutelă.

Totodată, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. a)

C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță

cererile date de C. civ. în competența instanței de tutelă

și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în

mod expres altfel, iar potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dacă

prin lege nu se dispune altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice

date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de

familie, se soluționează de instanța în a cărei

circumscripție teritorială își are domiciliul sau

reședința persoana ocrotită.

Prin art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., se prevede

că până la organizarea instanțelor de tutelă și

familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ort tribunalele

specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe

de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit

C. civ., C. proc. civ., Legii nr. 76/2032, precum și reglementărilor

speciale în vigoare.

Având în vedere obiectul cauzei deduse

judecații, înlocuire tutore, se constată că, în conformitate cu

prevederile legale sus-menționate, competența de soluționare a

cauzei revine judecătoriei în a cărei circumscripție

teritorială își are domiciliul sau reședința persoana

ocrotită, competență exclusivă reglementată de

dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. având caracter de

competență de ordine publică.

În privința noțiunii de

domiciliu se reține că, din punct de vedere procesual,

dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretate în

sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană

și I-a stabilit de fapt, în localitatea în care trăiește, scopul

dispozițiilor legale referitoare Ia domiciliu, așa cum rezultă

din

dispozițiile art. 153

și urm. C. proc. civ., fiind acela ca părțile aflate în litigiu

să poată Fi înștiințate de existența procesului,

pentru a da eficiență dreptului la apărare.

De asemenea dispozițiile art. 114 alin. (1)

C. proc. civ. trebuie raportate la noțiunea de domiciliu, astfel cum este

definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor ia identificarea

persoanei fizice.

Conform art. 87 din C. civ. în vigoare „domiciliul unei

persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și

libertăților sale civile, este acela unde aceasta declară

că își are locuința principală". în același sens,

al locuinței declarate ca locuință principală a fost

modificată și norma ce definește noțiunea de domiciliu din

O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința

și actele de identitate ale cetățenilor români.

Totodată, deși potrivit art. 93 alin.

(1) C. civ., dovada domiciliul sau a reședinței se face eu

mențiunile cuprinse în cartea de identitate, potrivit alin. (3) al

aceluiași articol, prin raportare la alin. (2) al art. 91 C. civ.,

stabilirea sau schimbarea domiciliului la o altă adresă decât cea din

actul de identitate poate fi opusă persoanei care a cunoscut-o prin alte

mijloace.

În speță, Înalta Curte reține că,

așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 4 în Dosarul nr. x/4/3016

al Judecătoriei sectorului 4 București, în urma verificării

bazei de date privind evidența persoanelor administrată de

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de

Date, a rezultat că persoana pusă sub interdicție, numita C., la

data sesizării Judecătoriei Craiova, respectiv 8 august 2016, a avut

domiciliul în mun. Craiova din data de 5 ianuarie 20Î 5, domiciliul fiind

schimbat ulterior la data de 14 septembrie 2016.

Se mai constată că, la data

formulării cererii de chemare in judecată, mențiunile cuprinse

în cartea de identitate a persoanei puse sub interdicție corespundeau, de

altfel, cu situația locuirii efective în municipiul Craiova.

Astfel, potrivit declarației de martor

dată la Judecătoria Craiova și atașată la fila 100 în Dosarul

nr. x/215/2015/aI al Judecătoriei Craiova, numita C. a locuit de la

sfârșitul anului 2013 și până în luna august a anului 2014 în

municipiul București, din luna august 2014 și până în luna

martie a anului 2015 a locuit atât în municipiu! București cât și în

municipiul Craiova, întrucât aceasta își dorea să locuiască în

Craiova, iar în cursul anului 2016 a locuit în municipiul Craiova la domiciliul

reclamantei până în luna septembrie, dată de la care nici martorul

și nici reclamanta nu mai cunosc locația în care aceasta se alia,

pârâtul refuzând să dea detalii cu privire la aceste aspecte.

În consecință, în raport de

dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu

dispozițiile legale mai sus-menționate, precum și cu

situația de fapt ce rezultă din probele administrate, se constă

că domiciliul procesual al persoanei puse sub interdicție este

distinct de domiciliu! ce rezultă din interpretarea coroborată a

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. civ. și art. 171 C. civ., în

temeiul cărora interzisul judecătoresc pus sub tutelă își

are domiciliul la tutore.

Înalta Curte mai reține și

că pârâtul din prezenta cauză nu poate invoca schimbarea de domiciliu

realizată în urma demersurilor sale, în calitate de tutore al persoanei

puse

sub interdicție, la data

ulterioară sesizării instanței, respectiv la data de 14

septembrie 2016.

În raport de dispozițiile 107 alin. (2) C. proc. civ.,

norma generală incidență în cauză, interpretate sistematic

în raport de dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., instanța

rămâne competentă să judece procesul chiar și în cazul

schimbării domiciliului părții în raport de care se

stabilește competența inițială a instanței.

Înalta Curte mai reține că, potrivit art.

131 C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile

sunt legal citate în fața primei instanțe, prima instanță

ave obligația să verifice și să stabilească, din

oficiu, dacă instanța sesizată este competentă generai,

materia! și meritoria! să judece pricina, iar potrivit art. 130 alin.

(2) C. proc. civ., necompetența teritorială de ordine publică

poate fi invocată de părți sau de judecător la primul

termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Or, în cauză. Judecătoria Craiova a

pus în discuție și s~a pronunțat asupra excepției de

necompetență teritorială la al treilea termen de judecată.

În concluzie, față de cele sus-menționate,

revine Judecătoriei Craiova competența teritorială de

soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 28 martie 2017.