ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2274/2016

Decizia nr. 2274/2016 Deliberând, asupra conflictului de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 19 iulie 2016 sub nr. x/314/2016, executorul judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite, în temeiul titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 4125 din 09 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Suceava, la cererea creditorului B., cu domiciliul în Suceava, împotriva debitoarei C. GMBH, cu sediul în Germania, prin mandatar D. România, cu sediul în sectorul 2, București. Prin sentința civilă nr. 3058 din 25 iulie 2016, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc.

civ., „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”, iar conform alin. (3) „instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.

Cu referire la dispozițiile art. 782 C. proc. civ., invocate în cererea de încuviințare a executării silite, și care statuează că poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit, Judecătoria Suceava a reținut că acestea reglementează doar competența executorului judecătoresc, nu și competența instanței de executare, care se stabilește prin raportare numai la domiciliul debitorului sau al creditorului, după distincțiile făcute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. Sediul executorului judecătoresc prezintă relevanță doar în cazul în care domiciliul sau sediul creditorului și al debitorului nu se află în țară la data sesizării organului de executare, conform ultimei teze a art. 651 alin. (1), însă această regulă nu este incidentă în prezenta cauză.

Astfel, instanța de executare își stabilește competența și în acest caz potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., întrucât textul art. 782 nu instituie o excepție de la regula de drept comun privind competența instanței de executare. În raport de textele legale mai sus arătate, Judecătoria Suceava a reținut că nu este competentă să soluționeze cauza prin raportare la sediul debitoarei din București, sector 2. Drept urmare, Judecătoria Suceava a reținut că Judecătoria sectorului 2 București, în a cărei circumscripție se află sediul debitoarei, este competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite.

Judecătoria sectorului 2 București, învestită prin declinare de Judecătoria Suceava, prin încheierea de ședință din data de 16 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/300/2016, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria sectorului 2 București a reținut incidența în cauză a dispoziților art. 666 alin. (1) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza a II-a din actul normativ menționat. Astfel, această instanță a reținut că sediul debitoarei C. GMBH, reprezentată prin mandatar D. România, nu se află în România, ci în Germania, situație în care, în lumina prevederilor anterior menționate, competența aparține instanței de la domiciliul creditorului B., respectiv Judecătoriei Suceava.

Instanța a mai reținut că deși debitoarea are un mandatar în România și că aceasta își are sediul în sectorul 2 al municipiului București, acest fapt nu atrage competența Judecătoriei sectorului 2 București, dispozițiile anterior menționate fiind clare sub acest aspect. Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Judecătoriei Suceava, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 622 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă legea nu prevede altfel. În vederea determinării legii aplicabile executării silite se impune a fi luată în considerare data sesizării organului de executare, adică momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc.

În cauză, cererea privind încuviințarea executării silite a debitoarei C. GMBH, prin mandatar D. Romania, formulată de creditorul B., a fost înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc A. la 14 iulie 2016, dată la care era în vigoare O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 85/04.02.2016. Potrivit dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării organului de executare, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) și dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. au atribuit instanței de executare competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe. Conform art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel. Dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

prevăd că: „Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. ” În speță, debitoarea C. GMBH, împotriva căreia urmează să se efectueze executarea silită, are sediul în Germania, Hamburg, iar creditorul B. domiciliază în Suceava, jud. Suceava, conform precizării petentului Biroul Executorului Judecătoresc A. depusă la solicitarea instanței, la dosarul Judecătoriei sectorului 2 București.

Faptul că debitoarea C. GMBH, care are sediul în Germania, are un mandatar, respectiv D. România, cu sediul în România, nu prezintă relevanță în determinarea instanței competente să soluționeze cererea privind încuviințarea executării silite, câtă vreme dispozițiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. prevăd expres că în cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului. Cum domiciliul creditorului B. este în municipiul Suceava, jud. Suceava, instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Suceava.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.