ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2274/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2274/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2274/2016
Deliberând,
asupra conflictului de competență, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 19 iulie 2016
sub nr. x/314/2016, executorul judecătoresc A. a solicitat
încuviințarea executării silite, în temeiul titlului executoriu
constând în sentința civilă nr. 4125 din 09 septembrie 2015
pronunțată de Judecătoria Suceava, la cererea creditorului B.,
cu domiciliul în Suceava, împotriva debitoarei C. GMBH, cu sediul în Germania,
prin mandatar D. România, cu sediul în sectorul 2, București.
Prin
sentința civilă nr. 3058 din 25 iulie 2016, Judecătoria Suceava
a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului
2, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.
651 alin. (1) C. proc. civ., „instanța de executare este judecătoria
în a cărei circumscripție se află, la data sesizării
organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în
afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau,
după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este
competentă judecătoria în a cărei circumscripție se
află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau,
după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în
țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află
sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”, iar
conform alin. (3) „instanța de executare soluționează cererile
de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare,
precum și orice alte incidente apărute în cursul executării
silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe
sau organe”.
Cu referire
la dispozițiile art. 782 C. proc. civ., invocate în cererea de
încuviințare a executării silite, și care statuează că
poprirea se înființează la cererea creditorului de către un
executor judecătoresc al cărui birou se află în
circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul
debitorul ori terțul poprit, Judecătoria Suceava a reținut
că acestea reglementează doar competența executorului
judecătoresc, nu și competența instanței de executare, care
se stabilește prin raportare numai la domiciliul debitorului sau al
creditorului, după distincțiile făcute de art. 651 alin. (1) C.
proc. civ. Sediul executorului judecătoresc prezintă
relevanță doar în cazul în care domiciliul sau sediul creditorului
și al debitorului nu se află în țară la data sesizării
organului de executare, conform ultimei teze a art. 651 alin. (1), însă
această regulă nu este incidentă în prezenta cauză. Astfel,
instanța de executare își stabilește competența și în
acest caz potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., întrucât textul art. 782
nu instituie o excepție de la regula de drept comun privind
competența instanței de executare.
În raport de
textele legale mai sus arătate, Judecătoria Suceava a reținut
că nu este competentă să soluționeze cauza prin raportare
la sediul debitoarei din București, sector 2.
Drept urmare,
Judecătoria Suceava a reținut că Judecătoria sectorului 2
București, în a cărei circumscripție se află sediul
debitoarei, este competentă să soluționeze cererea de
încuviințare a executării silite.
Judecătoria
sectorului 2 București, învestită prin declinare de Judecătoria
Suceava, prin încheierea de ședință din data de 16 septembrie
2016, pronunțată în Dosarul nr. x/300/2016, a admis excepția
necompetenței teritoriale și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava și,
constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul
Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru
soluționarea acestuia.
Pentru a se
pronunța astfel, Judecătoria sectorului 2 București a
reținut incidența în cauză a dispoziților art. 666 alin.
(1) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza a II-a
din actul normativ menționat.
Astfel,
această instanță a reținut că sediul debitoarei C.
GMBH, reprezentată prin mandatar D. România, nu se află în România,
ci în Germania, situație în care, în lumina prevederilor anterior
menționate, competența aparține instanței de la domiciliul
creditorului B., respectiv Judecătoriei Suceava.
Instanța
a mai reținut că deși debitoarea are un mandatar în România
și că aceasta își are sediul în sectorul 2 al municipiului
București, acest fapt nu atrage competența Judecătoriei sectorului
2 București, dispozițiile anterior menționate fiind clare sub
acest aspect.
Examinând
conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în
cauză, competența soluționării pricinii revine
Judecătoriei Suceava, pentru considerentele ce succed:
Potrivit
dispozițiilor art. 622 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care debitorul
nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la
îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea
organului de executare, dacă legea nu prevede altfel.
În vederea
determinării legii aplicabile executării silite se impune a fi
luată în considerare data sesizării organului de executare,
adică momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea
silită la biroul executorului judecătoresc.
În
cauză, cererea privind încuviințarea executării silite a
debitoarei C. GMBH, prin mandatar D. Romania, formulată de creditorul B.,
a fost înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc A. la 14
iulie 2016, dată la care era în vigoare O.U.G. nr. 1/2016 pentru
modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte
normative conexe, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 85/04.02.2016.
Potrivit
dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la
data sesizării organului de executare, în termen de maximum 3 zile de la
înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita
încuviințarea executării de către instanța de executare,
căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate
cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea
prevăzută la art. 665 alin. (1) și dovada achitării taxei
judiciare de timbru.
Prevederile
art. 651 alin. (3) C. proc. civ. au atribuit instanței de executare
competența de soluționare a cererilor de încuviințare a
executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a oricăror
alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția
celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Conform art.
651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de executare este
judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data
sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul
debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel.
Dispozițiilor
art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. prevăd că: „Dacă
domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în
țară, este competentă judecătoria în a cărei
circumscripție se află, la data sesizării organului de
executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă
acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei
circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc
învestit de creditor. ”
În
speță, debitoarea C. GMBH, împotriva căreia urmează să
se efectueze executarea silită, are sediul în Germania, Hamburg, iar
creditorul B. domiciliază în Suceava, jud. Suceava, conform precizării
petentului Biroul Executorului Judecătoresc A. depusă la solicitarea
instanței, la dosarul Judecătoriei sectorului 2 București.
Faptul
că debitoarea C. GMBH, care are sediul în Germania, are un mandatar,
respectiv D. România, cu sediul în România, nu prezintă
relevanță în determinarea instanței competente să
soluționeze cererea privind încuviințarea executării silite,
câtă vreme dispozițiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
prevăd expres că în cazul în care domiciliul sau, după caz,
sediul debitorului nu se află în țară, este competentă
judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data
sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul
creditorului.
Cum
domiciliul creditorului B. este în municipiul Suceava, jud. Suceava, instanța
competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Suceava.
Pentru
considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) coroborate
cu cele ale art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va
stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Suceava.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.