ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 408/2017

Decizia nr. 408/2017 Asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Suceava și Judecătoria Sectorului 5 București constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 4 noiembrie 2016 sub dos. nr. x/314/2016, Biroul Executorului Judecătoresc A., din circumscripția Curții de Apel București a solicitat încuviințarea executării silite la cererea creditoarei SC B. SRL împotriva debitoarei C., a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit de consum nr. X din 07 august 2009, prin poprire asupra sumelor de bani datorate de terții popriți cu sediul în raza de competență a Judecătoriei Suceava. La termenul de judecată din 14 noiembrie 2016, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Suceava.

Prin Sentința civilă nr. 4293 din 14 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Suceava a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și pe cale de consecință a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, pentru următoarele considerente: Astfel, s-a reținut că potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor". Conform alin. (3) al aceluiași text legal, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe. În raport dispozițiile legale sus evocate, instanța a constatat că Judecătoria Suceava nu este competentă în ce privește soluționarea litigiului, față de faptul că debitoarea C. are domiciliul în municipiul București, Sector 5, nefiind în raza de competență a Judecătoriei Suceava.

Cum în cauza dedusă judecății domiciliul debitoarei se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 5 București, s-a constatat că în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța competentă să dispună încuviințarea executării silite împotriva debitoarei prin poprire este Judecătoria Sectorului 5 București, în condițiile în care singurul criteriu prevăzut de dispozițiile legale mai sus evocate pentru stabilirea competenței instanței de executare este domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare. La data de 07 decembrie 2016, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București.

Prin Sentința civilă nr. 8811 din 13 decembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale fiind declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect executarea silită prin poprire asupra conturilor deținute la terții popriți cu sediul pe raza Judecătoriei Suceava în baza titlului executoriu reprezentat de contactul de credit de consum nr. X din 07 august 2009, în favoarea Judecătoriei Suceava. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că legea procesuală aplicabilă în speță, față de data introducerii cererii de executare silită la executor (30 noiembrie 2011) este reprezentată de C. proc. civ. de la 1865, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) din C. proc.

civ. în vigoare. S-a constatat că nu poate fi reținută aplicabilitatea Noului C. proc. civ., iar instanța inițial investită nu a făcut o analiză a modului de aplicare în timp a legii procesuale. S-a mai reținut că regulile procedurii necontencioase, care sunt aplicabile în cazul soluționării unei cereri de încuviințare a executării silite obligă instanța sesizată cu o astfel de cerere să își verifice din oficiu competența, putând cere părții lămuririle necesare, iar în ipoteza în care se declară necompetentă să dispună trimiterea dosarului instanței în drept să hotărască potrivit art. 334 C. proc. civ. S-a constatat că potrivit art. 373 alin. (1) C. proc. civ., soluționarea cererii de încuviințare a executării silite este de competența instanței de executare, iar alin. (2) al aceluiași text legal stabilește competența materială și teritorială în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.

În funcție de forma de executare silită aleasă de creditor (executare silită mobiliară, imobiliară și poprire) instanța de executare va fi cea de la locul situării bunurilor mobile sau imobile ce fac obiectul procedurii, sau cea de la sediul/domiciliul terțului poprit. Cum în cauză creditorul a indicat în cererea de încuviințare a executării silite forma de executare poprirea, referindu-se în mod expres la terții popriți din raza de competență a Judecătoriei Suceava, s-a concluzionat că aceasta este instanța competentă, motiv pentru care a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Sectorului 5 București a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență.

Asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Suceava și Judecătoria Sectorului 5 București, în ce privește soluționarea cererii de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit de consum nr. X din 07 august 2009, Înalta Curte urmează a analiza cauza din perspectiva modului de aplicare în timp a legii procesuale raportat la data înregistrării cererii de executare silită la BEJ A. 30 noiembrie 2011: Dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevăd că "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare." De asemenea art. 24 din Noul C. proc.

civ. (intrat în vigoare la 15 februarie 2013) prevede că: "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare". În același sens dispozițiile art. 25 alin. (1) din același act normativ prevăd că "procesele în curs de judecată și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi". Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că în condițiile în care cererea de executare silită împotriva debitoarei C. a fost înregistrată la BEJ A. sub nr. 1590 E la data de 30 noiembrie 2011, dată la care era în vigoare C. proc. civ. de la 1865, executarea silită este guvernată de dispozițiile legii sub care a început, respectiv de dispozițiile art. 373 C. proc.

civ. de la 1865. Potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea (...)". De asemenea, dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol prevăd că "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". Cu referire la obiectul cererii deduse judecății se reține că s-a solicitat încuviințarea executării silite, prin poprirea disponibilităților bănești pe care debitoarea C. le-ar deține la terții popriți, care au sediul în circumscripția Judecătoriei Suceava.

Conform dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit, iar potrivit art. 373 1 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este cea care încuviințează executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu. De asemenea, în sensul dispozițiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Din perspectiva celor expuse, cum în cauză creditoarea a indicat în cererea de încuviințare a executării silite forma de executare poprirea, referindu-se în mod expres la terții popriți din raza de competență a Judecătoriei Suceava, Înalta Curte în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc.

civ. de la 1865, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2017. Procesat de GGC - GV