ÎCCJ, Secția I civilă

HOTĂRÂRE

19.04.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Încheierea nr. 940/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 februarie 2016, pe rolul Judecătoriei Suceava, creditorii A., B. și C., prin executor judecătoresc D. au solicitat încuviințarea executării silite, prin poprire, a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 163 din 30 ianuarie 2014 a Tribunalului Suceava, modificată prin Decizia nr. 103 din 28 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, împotriva debitorului Statul Român prin E., prin CN F. SA, prin G. Iași, pentru suma de 16.909 euro, la care se vor adăuga cheltuielile ocazionate de executarea silită.

Prin sentința nr. 779 din 23 februarie 2016, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a pronunța această soluție, au fost avute în vedere dispozițiile art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., care statuează că ,,Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.”

Conform textelor legale mai sus arătate, instanța a reținut că nu este competentă să soluționeze pricina, în raport de sediul debitorului, Iași, județ Iași, care se află în circumscripția Judecătoriei Iași.

Prin Încheierea nr. 1969 pronunțată în ședința camerei de consiliu din 30 martie 2016, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei sector 1 București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Suceava și Judecătoria Iași și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

La adoptarea soluției, s-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., judecătoriei în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, îi revine competența de a soluționa cererea de încuviințare a executării silite.

Cum, în speță, sediul debitorului, la data sesizării organului de executare silită era în municipiul București, sector 1, instanța competentă să judece cauza este Judecătoria sector 1 București.

Asupra sesizării de față, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict de competență (1) când două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă competente să judece același proces, (2) când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin urmare, pentru existența conflictului negativ de competență este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții, după cum urmează: să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu judecarea aceluiași proces; instanțele să se fi declarat necompetente pentru soluționarea cauzei; declinările de competență să fie reciproce; cel puțin una dintre aceste instanțe să fie competentă să soluționeze cererea respectivă.

În speță nu există conflict de competență și deci nu este cazul a se da un regulator de competență.

Astfel, se reține că nu există conflict negativ de competență în situația în care declinările de competență între instanțe nu au caracter reciproc.

În cauză, Judecătoria Suceava și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Iași, iar aceasta, la rândul său și-a declinat competența în favoarea unei a treia instanțe, Judecătoria sector 1 București, care nu s-a pronunțat în nici un fel asupra competenței sale.

Așadar, neexistând premisa existenței unor declinări reciproce între Judecătoria Suceava și Judecătoria Iași, Înalta Curte constată că nu s-a ivit un conflict negativ de competență între cele două instanțe și, pe cale de consecință, va trimite dosarul, pe cale administrativă, spre soluționare la Judecătoria sector 1 București.