ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2106/2016

Decizia nr. 2106/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 29.09.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Tulcea:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenției, republicată, art. 3, 4, 8 și 12 din Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, aprobată prin Legea nr. 100/1992, Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenției de la Haga, modificată prin Legea nr. 63 din 12 mai 2014, art. 11 din Regulamentul C.E. nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și art. 192 - art. 194 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 52 din 18 ianuarie 2016 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea, a dispus înapoierea copiilor C., născut la data de 16.03.2008 în Montecchio Emilia (RE) și D., născut la data de 16.03.2010 în Montecchio Emilia (RE), la reședința obișnuită din Italia; a fixat termen pentru executarea obligației de înapoiere 2 săptămâni de la comunicarea hotărârii, sub sancțiunea unei amenzi civile de 5.000 lei în sarcina pârâtei și în favoarea Statului Român; în caz de refuz de executare voluntară a obligației de înapoiere a copiilor în termenul stabilit, a autorizat pe reclamant să preia copiii personal sau, după caz, prin reprezentant, și a obligat pârâta să predea reclamantului documentele de călătorie ale copiilor ori să-și dea concursul pentru eliberarea unor documente de călătorie pe numele copiilor, suplinind prin prezenta acordul său în caz de refuz; a obligat pârâta să suporte toate cheltuielile ocazionate de demersurile întreprinse pentru înapoierea copiilor la reședința obișnuită (speze de călătorie, obținerea documentelor de călătorie etc.); a luat act că reclamantul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

La data de 12 septembrie 2016 Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a formulat cerere de intervenție accesorie.

Prin încheierea din 13 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în complet de recurs, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 29 septembrie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

În raport s-a identificat, ca motiv de ordine publică, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., relativ la compunerea completului care a pronunțat încheierea recurată, decurgând din calificarea dată căii de atac în care a fost formulată cererea de intervenție, față de dispozițiile art. 7, Titlul II, Capitolul II din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportate la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369 /2004 privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii.

Raportorul a apreciat că, față de motivul de ordine publică identificat și de dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ., recursul exercitat în cauză este admisibil în principiu.

Completul de filtru C4, la data de 29 septembrie 2016, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Asupra acestui raport au formulat puncte de vedere recurenta Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și intimata-pârâtă B.

În punctul de vedere formulat de recurenta Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, s-a arătat că recursul este admisibil în principiu, iar în ceea ce privește motivul de ordine publică invocat în raport, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a susținut că acesta nu poate fi reținut, față de dispozițiile art. I pct. 16 din Legea nr. 63/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 369/2004 privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, prin care s-a modificat art. 12 din Legea nr. 369/2004, după cum urmează: „(4) Hotărârea este supusă recursului la Curtea de Apel București, secția pentru minori și familie, în termen de 10 zile de la comunicare. Recursul suspendă executarea hotărârii pronunțate în primă instanță. Dosarul va fi înaintat Curții de Apel București, în termen de 5 zile de la expirarea termenului de recurs (...)”.

Față de punctul de vedere exprimat de recurentă, cu referire la motivul de ordine publică identificat în raport, s-a dispus întocmirea unui supliment de raport, prin care s-au constatat următoarele:

Motivul de ordine publică identificat în raportul inițial a fost argumentat pe dispozițiile art. 7, Titlul II, Capitolul II din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportate la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în forma inițială.

Astfel, Legea nr. 369/2004, în forma inițială, prevedea, la art. 2, că instanța competentă pentru soluționarea cererilor adresate de către persoana fizică pentru înapoierea copilului aflat pe teritoriul României ca urmare a unei deplasări sau rețineri ilicite în sensul art. 3 din Convenție este Tribunalul București, iar, la art. 12 alin. (2), că hotărârea pronunțată de tribunal este supusă recursului la Curtea de Apel București.

Art. 7, Titlul II, Capitolul II din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede, la alin. (1), că „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „definitivă”, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară”, iar, la alin. (2), că „Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de prima instanță este „supusă recursului” sau că „poate fi atacată cu recurs” ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.”

Rezultă că, urmare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., calea de atac prevăzută de dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004, lege specială, trebuie înțeleasă ca fiind apelul.

Însă, așa cum a arătat recurenta în punctul de vedere la raportul întocmit în cauză, ulterior Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a intervenit Legea nr. 63/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 369/2004, lege prin care, la art. I pct. 16, s-a prevăzut că art. 12 din Legea nr. 369/2004 se modifică și va avea următorul cuprins: „(4) Hotărârea este supusă recursului la Curtea de Apel București, secția pentru minori și familie, în termen de 10 zile de la comunicare. Recursul suspendă executarea hotărârii pronunțate în primă instanță. Dosarul va fi înaintat Curții de Apel București, în termen de 5 zile de la expirarea termenului de recurs (...)”.

În speță, fondul litigiului a fost soluționat de Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 52 din 18.01.2016, atacată cu recurs la Curtea de Apel București, instanță care, în complet de recurs, a pronunțat încheierea de respingere a cererii de intervenție accesorie formulate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, ce face obiectul recursului cu a cărui judecată a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așa fiind, față de dispozițiile Legii nr. 63/2014, aplicabilă în cauză în raport de data pronunțării hotărârii de fond - 18.01.2016, calea de atac ce intră în competența curții de apel, în materia ce face obiectul cauzei, este recursul, iar nu apelul, astfel că motivul de ordine publică identificat în raportul inițial nu subzistă.

Reținând că art. 64 alin. (4) C. proc. civ. deschide calea de atac a recursului împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție numai în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel, iar în speță, prin recursul exercitat în cauză, se atacă o încheiere de respingere ca inadmisibilă a unei cereri de intervenție accesorie pronunțată de curtea de apel ca instanță de recurs, raportorul a conchis că instanța urmează a se pronunța asupra admisibilității recursului.

Asupra suplimentului la raport părțile nu au formulat punct de vedere.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 3 noiembrie 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casație și Justiție este învestită cu recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție împotriva încheierii din 13 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea sa de intervenție accesorie.

Potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ., „Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în primă instanță, respectiv numai recursul la instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel.”

Rezultă că, art. 64 alin. (4) C. proc. civ. deschide calea de atac a recursului împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție numai în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel. Or, prin recursul exercitat în cauză se atacă o încheiere de respingere ca inadmisibilă a unei cereri de intervenție accesorie, pronunțată de curtea de apel ca instanță de recurs.

Din moment ce există reglementare expresă sub acest aspect numai în privința formulării cererii de intervenție voluntară în fața primei instanțe sau în apel, încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată în recurs este definitivă, nemaiputând fi atacată cu recurs.

Ca atare, având în vedere că încheierea atacată, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie, a fost pronunțată de instanța de recurs, aceasta nu este supusă căii de atac a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție împotriva încheierii din 13 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție împotriva încheierii din 13 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2016.