ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 213/2016

Decizia nr. 213/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrară pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 16 iunie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. cu domiciliul în sat/com. Foitești, jud. Galați, a solicitat insumței să dispună ca autoritatea părintească asupra minorei C., să fie exercitată exclusiv de către reclamantă, locuința minorei să fie stabilită ia reclamantă, iar pârâtul să fie obligat la plata contribuției pentru creștere, educare, învățătură și pregătirea profesională a minorei, în funcție de veniturile pe care le realizează aces;a. cu piața cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că a avut o relație de concubinaj cu pârâtul începând cu anul 2007, din relația acestora rezultând minora C.

Reclamanta a mai arătat că la începutul relației a locuit cu pârând la părinții acestuia din sat. sat/com. Foitești, jud. Galați, după care, pentru o perioadă, au plecat împreună în Italia să muncească, revenind apoi în România. Pe fondul unor discuții cu pârâtul, la întoarcerea în țară, reclamanta s-a stabilit la părinții săi în com. Puiești, jud. Vaslui, unde a născut-o pe minora C., care în prezent locuiește eu bunicii maicrni. Reclamanta are un loc ele muncă stabil în italia, de unde trimite părinților câte 1.000-1.500 euro lunar, revenind în România anual câte o lună și jumătate.

Reclamanta a menționat că are propria casă, situată în curtea părinților săi în com. Puiești, județul Vaslui, dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare, autentificat prin Încheierea nr. 2479 din 23 noiembrie 2012.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 398, 400 și 402 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad, motivat de faptul că părțile au locuit sporadic la părinții lui, în Italia, dar și la părinții reclamantei iar, pe fond, a precizat că nu este de acord cu exercitarea autorității părintești exclusive asupra minorei de către mamă.

Pârâtul a formulat și cerere reconvențională, prin care a solicitat stabilirea unui program de vizită pentru minora.

Prin sentința civilă nr. 2196 din 6 octombrie 2015 Judecătoria Bârlad a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Bujor.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. a) C proc. civ., .judecătoriile judecă în primă instanță cererile date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel".

În condițiile art. 76 din Legea nr. 76/2012. până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau după caz tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ. C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare.

În speță, pârâtul a invocat incidența dispozițiilor art. 505 alin. (2) C. civ. și dispozițiilor art. 914 alin. (1) C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 505 alin. (2) C. civ., „dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț".

Sintagma ‚’’fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț", semnifică faptul că vor fi analizate aceleași dispoziții ale dreptului substanțial aplicabil ca și în situația în care cererea stabilire a exercitării autorității părintești este accesorie cererii de desfacere a căsătoriei prin divorț, intenția legiuitorului fiind aceea de a nu se face distincție între copilul născut din căsătorie și cel născut din afara căsătoriei.

C. civ. precizează expres că va fi competentă instanța de tutelă și nu instanța care ar fi competentă să judece cererea de desfacere a căsătoriei prjn divorț., în această din urmă situație regulile privind instanța competentă fiind evidențiate expres în C. proc. civ.

Prin urmare, trimiterea care ar fi făcută printr-o dispoziție din C. civ. la o normă specială C. proc. civ. nu poate fi decât expresă, neputând fi dedusa pe cale de interpretare.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită", deoarece aceste dispoziții nu se referă ia toate cererile date în competența instanței de tutelă, ci doar la cererile care privesc ocrotirea persoanei fizice. Din ansamblul reglementării. care se referă la domiciliul sau reședința persoanei ocrotite (alin. (1)), respectiv la cererile privind autorizarea încheierii unor acte juridice (alin. (2) din art. 114 C. proc. civ.), rezultă că norma specială se aplică doar cererilor cu caracter necontencios.

Potrivii dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. civ., „procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanța de fond."

Conform art, 265 C. civ., „toate măsurile date prin prezenta carie în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicare dispozțiilor prezentei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competența instanței de tutelă. Dispozițiile art. 107 sunt aplicabile în mod corespunzător".

Ca atare, referirea expresă la art. 107 C. civ. presupune derivarea acelorași proceduri pentru cererile din Cartea a II-a cu cele din Cartea I, C. civ., neputându-se trage concluzia că, din coroborarea acestor din urmă articole, instanța de tutelă și de familie, căreia îi revine, potrivit legii, competența de soluționare din punct de vedere teritorial a procedurilor menționate în art. 107 C. civ., va soluționa și cererile menționate în art. 265 C. civ.

În concluzie, suni incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora instanța competentă este cea de la domiciliul pârâtului și cum din lucrările dosarului domiciliul pârâtului a rezultat în com. Foliești, județul Galați judecata dosarului a fost declinată în favoarea Judecătoriei Târgu Bujor.

Judecătoria Târgu Bujor, prin sentința civilă nr. 919 din 17 decembrie 2015 a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație .și Justiție.

Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Conform art. 76 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ. C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare.

Față de obiectul acțiunii, derivând din raportul de filiație dintre minoră și părinții săi, în speță sunt incidente dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care prevăd la alin. (1) că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Capetele de cerere cu care a fost învestită instanța, respectiv exercitarea autorității părintești, stabilirea domiciliului minorei și plata pensiei de întreținere sunt cereri ce vizează ocrotirea minorului.

Titlul IV C. civ., intitulat autoritatea părintească, cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copiluiui, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau ia îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486). la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.).

Art. 505 C. civ. prevede, la alin. (1), că „În cazul copilului din afara căsătoriei (...) autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc", iar, la alin. (2), că „Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț".

Față de textele legale evocate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își; are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competență teritorială generală, conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Având în vedere ca minora locuiește împreună cu reclamanta-pârâtă și bunicii materni, în com. Puieșli, jud. Vaslui și că această comună se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Bârlad, competența de soluționare a pricinii a fost declinată în favoarea Judecătoriei Bârlad.

Conflictul negativ de competentă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 5 ianuarie 2016, fiind fixat termen pentru soluționare la 29 ianuarie 2016.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei hi favoarea Judecătoriei Bârlad, pentru considerentele care succed.

Prin Legea nr. 287/2009, republicată, a fost adoptat C. civ., care, conform Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.

Potrivit prevederilor art,6 alin. (6) din acest Cod, dispozițiile legii noi suni aplicabile și „efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere (...), dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi".

La data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, care, prin normele tranzitorii reglementate în art. 24, prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Ari. 106 C. civ. prevede, la alin. (1), că „Ocroiirea minorului se realizează prin părinți (...) iar, potrivit ari, 107, „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii.

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare u Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutela și familie, având competența stabilită potrivit C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 stipulează că .„dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice dale de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Titlul IV C. civ., insitulat „Autoritatea părintească'", cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivii interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.).

De asemenea, art. 505 C. civ. prevede, la alin. (1), că , În cazul copilului din afara căsătoriei, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc'", iar, la alin. (1), că" Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț".

Conform acestor dispoziții, aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți (art. 398 alin. (1)), stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1)) sau stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. (1)).

În speță, reclamanta A. a solicitat, la data de 16 iunie 2015. după intrarea în vigoare a noului C. civ. și a N.C.P.C., în contradictoriu cu pârâtul B. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ca exercitarea autorității părintești față de minora C., născută la dala de 1 decembrie 2009, să fie exercitată exclusiv de către reclamantă; să se stabilească locuința minorei la reclamantă; să fie obligat pârâtul la plata contribuției pentru creștere, educare, învățătură și pregătirea profesională a minorei, în funcție de veniturile pe care Ie realizează pârâtul, precum și obligarea pârâtului la plata cheliuielilor de judecată.

Astfel, situației juridice invocată prin acțiune, derivând din raportul de filiație dintre minor și părinții săi, care determină incidența regulilor în materia autorității părintești și obligației de întreținere. îi sunt incidente dispozițiile acestui act normativ, cum incidente îi sunt și dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În raport de textele legale menționate, în cauză suni aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generată reprezentată de art. 107 C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competență teritorială generală, conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel (alin. (1))".

Având în vedere că minora locuiește cu bunicii materni în com. Puiești, jud. Vaslui, aspect necontestat de pârât, și că această comună se află în circumscripția teritorială a judecătoriei Bârlad, competența de soluționare a pricinii va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Bârlad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi. 29 ianuarie 2016.