ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1327/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1327/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr.

1327/2017

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de

competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 15 iulie 2016, sub Dosar nr.

x/306/2016, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat în

contradictoriu cu debitorul B. aplicarea acestuia din urmă a unei amenzi

judiciare în Dosarul execuțional nr. x/2012 privind pe creditorii C., D.

și debitorul B.

În motivarea

cererii, petentul a arătat că debitorul nu a răspuns multiplelor

adrese emise în Dosarul execuțional nr. x/2012 prin care i s-a pus în

vedere să se prezinte la birou sau să comunice în scris toate

veniturile și bunurile acesteia, inclusiv cele aflate în proprietatea

comună pe cote-părți sau în devălmășie, asupra

cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se

află acestea.

În drept,

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373

1

alin.

(8) coroborate cu art. 108 alin. (2) C. proc. civ.

Prin

Sentința nr. 1175 din 28 februarie 2017, Judecătoria Sibiu a admis

excepția de necompetență teritorială a instanței, cu

consecința declinării competenței de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Galați.

În motivarea

acestei soluții, s-au reținut următoarele:

În Dosarul

execuțional nr. x/2012, a fost începută executarea silită la

cererea creditorilor C. și D. împotriva debitorului B., în temeiul titlului

executoriu constând în Decizia civilă nr. 29/A/2009 din data de 26

februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia.

Asupra legii

civile aplicabile, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea

nr. 76/2012 potrivit căruia dispozițiile Codului de procedură

civilă se aplică numai executărilor silite începute după

intrarea acestuia în vigoare, și faptul că cererea de executare

silită a fost formulată la data de 08 mai 2012, rezultă că

în cauză sunt incidente dispozițiile vechiului Cod de procedură

civilă.

Conform

prevederilor art. 373

1

alin. (6) C. proc. civ., în tot cursul

executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă

rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru

realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute

în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor

părților și ale altor persoane interesate.

Potrivit art.

373 alin. (3) C. proc. civ. "Instanța de executare

soluționează cererile de încuviințare a executării silite,

judecă contestațiile la executare, precum și orice alte

incidente apărute în cursul executării silite (...). "Dacă

socotește că este în interesul executării, executorul

judecătoresc îi va cere debitorului, în condițiile legii,

lămuriri în scris în legătură cu veniturile și bunurile

sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părți

sau în devălmășie, asupra cărora se poate efectua

executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum și

pentru a-l determina sa execute de bunăvoie obligația sa,

arătându-i consecințele la care s-ar expune în cazul continuării

executării silite. Așadar, și cererea de față, prin

care executorul judecătoresc a solicitat aplicarea unei amenzi civile

debitorului, se încadrează în această categorie de alte incidente.

Instanța

de executare este definită de art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind

judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

În

cauză, instanța reține că executarea silită trebuie

să se efectueze în raza teritorială a Judecătoriei Galați,

instanța în a cărei rază teritorială se află

domiciliul debitorului, ținând cont de faptul că se prezumă ca

la domiciliul debitorului se află și bunurile supuse executării.

Pe de altă parte, nici nu s-a făcut dovada că la un moment dat

debitorul ar fi avut domiciliul în Sibiu, sau aici s-ar afla bunuri care ar

putea face obiectul unei executări. Dimpotrivă, la dosarul

execuțional există acte de executare care au ca obiect imobile ale

debitorului situate pe raza Municipiului Galați.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 03 mai

2017.

Prin

Sentința civilă nr. 702 din 26 iunie 2017, Judecătoria

Galați a admis excepția necompetenței teritoriale a

instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Sibiu. Totodată, în baza art. 20 pct. 2,

art. 21 și art. 22 alin. (3) din vechiul C. proc. civ., instanța a

constatat ivit conflictul de competență între Judecătoria

Galați și Judecătoria Sibiu, pentru soluționarea

căruia a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În

considerentele hotărârii, s-au reținut următoarele:

Sub aspectul

aplicării în timp a legii de procedură civilă, instanța a

avut vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 potrivit

cărora dispozițiile Codului de procedură civilă se

aplică numai executărilor silite începute după intrarea acestuia

în vigoare; or, în prezenta cauză, cererea de executare silită a fost

formulată la data de 08 mai 2012, motiv pentru care instanța a

apreciat că sunt incidente dispozițiile vechiului C. proc. civ.

Citând

dispozițiile art. 373 alin. (1), (2) și (3) din vechiul C. proc.

civ., în aplicarea acestor prevederi legale în cauza de față,

instanța a constatat că executarea silită a început în

circumscripția teritorială a Curții de apei Alba Iulia, unde

existau indicii că debitorul deținea, la momentul

încuviințării executării silite, unele bunuri imobile (casă

de vacanță și teren în comuna Sadu, județ Sibiu, conform

adresei depuse la dosar sau teren Cisnădie).

Or,

această împrejurare atrage incidența art. 373 din vechiul C. proc.

civ., în sensul că devine competent oricare dintre executorii

judecătorești de la locul situării bunurilor mobile/imobile,

putând efectua executarea silită și atrăgând astfel și

competența instanței de executare în circumscripția căreia

se efectuează efectiv executarea silită, iar nu exclusiv pe aceea de

la domiciliul debitorului (mai ales că exista și posibilitatea ca la

domiciliul debitorului să nu se găsească niciun bun și deci

să nu se poată efectua niciun act de executare).

Astfel, în

cauza de față, Judecătoria Sibiu a fost legal învestită ca

instanță de executare, câtă vreme nu se putea impune

creditorului nicio obligație de a se îndrepta exclusiv împotriva bunurilor

de la domiciliul debitorului (Galați), iar nu a altor bunuri deținute

în circumscripția altor instanțe.

De altfel,

dacă debitorul contestă legalitatea acestei opțiuni, aceste

aspecte nu pot fi analizate decât în cadrul unei contestații la executare,

iar nu în cauza prezentă.

De asemenea,

în aplicarea art. 373 alin. (3) din vechiul C. proc. civ., Judecătoria

Galați a constatat că schimbarea împrejurărilor avute în vedere

la declanșarea executării silite (precum schimbări de domiciliu,

înstrăinări bunuri etc) nu poate avea incidență asupra

instanței de executare, care rămâne competentă să

soluționeze orice incidente ivite în cursul executării silite.

Cu privire la

conflictul negativ de competență Înalta Curte reține

următoarele:

Așa cum

corect au reținut ambele instanțe, cererea de începere a

executării silite a fost depusă de către creditori la sediul

biroului executorului judecătoresc la data de 08 mai 2012, anterior

intrării în vigoare a noului C. proc. civ., astfel că, în raport de

prevederile art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă, potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură

de aplică numai proceselor și executărilor silite începute

după intrarea acesteia în vigoare, în speță sunt incidente

prevederile vechiului C. proc. civ. (denumit în continuare "Codul de

procedură civilă").

În

același sens, sunt și dispozițiile art. 25 alin. (1) C. proc.

civ. care prevăd faptul că "procesele în curs de judecată

și executările silite începute sub legea veche, rămân supuse

acelei legi."

În

speță, instanța a fost învestită cu o acțiune având ca

obiect cererea formulată de executorul judecătoresc A. prin care a

solicitat aplicarea unei amenzi judiciare debitorului B., în Dosarul

execuțional nr. x/2012 privind pe creditorii C., D. și debitorul B.

Petentul,

Birou Executor judecătoresc A., a menționat în cuprinsul

acțiunii adresate instanței că cererea de executare silită

formulată de creditorii C. și D. a fost încuviințată prin

încheierea din data de 17 mai 2012 a Judecătoriei Sibiu, fiind

declanșată urmărirea silită împotriva debitorului B., în

baza titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 29/A/2009 din

data de 26 februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia.

S-a precizat

că debitorul nu a răspuns multiplelor adrese emise în Dosarul

execuțional nr. x/2012 prin care i s-a pus în vedere să se prezinte

la birou sau să comunice în scris toate veniturile și bunurile

acesteia, inclusiv cele aflate în proprietatea comună pe

cote-părți sau în devălmășie, asupra cărora se

poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea.

Totuși, debitorul a refuzat, în mod nejustificat să se prezinte sau

să dea lămuririle necesare.

Cererea

formulată de petent a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile

art. 373

1

alin. (8) coroborate cu art. 108 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 373

1

alin. (8) C. proc. civ.; "refuzul

nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle

necesare, precum și darea de informații incomplete ori eronate atrag

răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum și

aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 108

2

alin. (2),

dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei fapte

prevăzute de legea penală."

Art. 108

2

alin. (2) C. proc. civ. prevede faptul că: "Nerespectarea de

către orice persoană a dispozițiilor privind

desfășurarea normală a executării silite se

sancționează, de către președintele instanței de

executare, la cererea executorului, cu amendă de la 50 lei la 500

lei."

Potrivit

dispozițiilor art. 373 alin. (1) C. proc. civ., "dacă prin lege

nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte

titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din

circumscripția curții de apel în care urmează să se

efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către

executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în

care se află acestea; dacă bunurile urmăribile, mobile sau

imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel,

este competent oricare dintre executorii judecătorești care

funcționează pe lângă una dintre acestea".

De asemenea,

dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol prevăd că:

"instanța de executare este judecătoria în circumscripția

căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune

altfel."

În alin. (3)

al art. 373 C. proc. civ. se arată că: "instanța de executare

este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea,

în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar instanța de executare

soluționează cererile de încuviințare a executării silite,

judecă contestațiile la executare, precum și orice alte

incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor

date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Se

constată că, în speța de față, cererea de executare

silită formulată de creditorii C. și D. a fost

încuviințată prin încheierea din data de 17 mai 2012 a

Judecătoriei Sibiu, aliată în circumscripția teritorială a

Curții de apel Alba Iulia, unde existau indicii că debitorul B.

deținea, la momentul încuviințării executării silite, bunuri

ce puteau fi supuse urmăririi.

Prin urmare,

potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (1) C. proc. civ., devine competent

oricare dintre executorii judecătorești de la locul situării

bunurilor mobile/imobile, ceea ce atrage și competența instanței

de executare în circumscripția căreia se efectuează efectiv

executarea silită, iar nu exclusiv pe aceea de la domiciliul debitorului.

Cum în cauza

de față Judecătoria Sibiu a fost legal învestită ca

instanță de executare, câtă vreme nu se putea impune

creditorului nicio obligație de a se îndrepta exclusiv împotriva bunurilor

de la domiciliul debitorului (Galați), aceasta devine competentă

să soluționeze și orice alte incidente apărate în cursul

executării silite, așa cum prevăd dispozițiile 373 alin.

(3) C. proc. civ.

Totodată,

se reține că nu există un text de lege care să oblige

executorul judecătoresc să solicite executarea numai la domiciliul

debitorului, existând doar o prezumție simplă că bunurile

debitorului ce pot fi urmărite se află la domiciliul său, prezumție

care însă nu interzice executarea silită și în alt loc în

măsura în care debitorul deține bunuri ori are, eventual, deschise

conturi la bănci care au sediul pe raza teritorială a altei

judecătorii decât cea de domiciliu.

În plus,

schimbarea împrejurărilor avute în vedere la începerea executării

silite (debitorul nu mai are reședința pe raza Judecătoriei

Sibiu, eventuale înstrăinări de bunuri) nu are relevanță

asupra instanței de executare, care rămâne competentă să

soluționeze orice alte incidente apărute în cursul executării

silite, potrivit alin. (3) al art. 373 C. proc. civ.

Având în

vedere considerentele expuse, competența de soluționare a cauzei

revine Judecătoriei Sibiu, care a fost legal învestită ca

instanță de executare, în favoarea căreia se va pronunța

regulatorul de competență.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2017.

Procesat

de GGC - NN