ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1234/2017

Decizia nr. 1234/2017 Deliberând asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 05 decembrie 2017, executorul judecătoresc A. a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare intimatului SC B. SA, în Dosarul execuțional nr. x/2012 privind pe creditorii C., D. și debitorul E. În motivarea cererii, petentul a arătat că cererea de executare silită formulată de creditorii C. și D. a fost încuviințată prin încheierea din data de 17 mai 2012 a Judecătoriei Sibiu, fiind declanșată urmărirea silită împotriva debitorului E., în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 29/A/2009 din data de 26 februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia.

S-a precizat că, prin adresa din data de 06 octombrie 2016, emisă în Dosarul execuțional nr. x/2012, s-a pus în vedere SC B. SA să se prezinte la sediul biroului executorului cu registrul acționarilor în care să se regăsească procesele verbale privind modificările aduse de la momentul înființării societății și până în prezent. Totuși, societatea a refuzat, în mod nejustificat să se prezinte sau să dea lămuririle necesare. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373 1 alin. (8) coroborate cu art. 108 alin. (2) C. proc. civ. Prin sentința nr. 2414 din 25 aprilie 2017, Judecătoria Sibiu a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

În motivarea acestei soluții s-au reținut următoarele: În speță, în discuție este o necompetență de ordine publică, iar executorul judecătoresc indică domiciliul debitorului în Municipiul Galați, jud. Galați. În cauză, nu interesează sediul intimatului terț, deci el nu se identifică prin vreuna dintre părțile raportului execuțional, respectiv creditorii C., domiciliat în București, D., domiciliat în Azuga, jud. Prahova și debitorul E., domiciliat în Galați. În sensul C. proc. civ. de la 1865, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel (art. 373 alin. 2). Din modul de redactare a dispozițiilor art. 108 2 alin. (2) C. proc.

civ. de la 1865 reiese că doar instanța de executare poate aplica amenzi judiciare pentru nerespectarea de către orice persoană a dispozițiilor privind desfășurarea normală a executării silite. Instanța de executare trebuie înțeleasă în dinamica ei specifică, faptul că s-a dat inițial o încuviințare de executare silită de Judecătoria Sibiu, prin Încheierea civilă nr. 2424 din 17 mai 2012, în considerentul unei reședințe a debitorului pe raza Municipiului Sibiu, în circumstanțele actuale, în care debitorul nu mai are vreo reședință pe raza acestei localități, nu îndreptățește instanța de față să considere că se poate califica drept o instanță de executare, niciun indiciu actual nepermițând acesteia să aprecieze că poate soluționa cererea dedusă judecății.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 25 mai 2017. Prin sentința nr. 873 din 09 august 2017, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu. Totodată, în baza art. 20 pct. 2, 21 și 22 alin. (3) din V.C.P.C., instanța a constatat ivit conflictul de competență între Judecătoria Galați și Judecătoria Sibiu, pentru soluționarea căruia a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție. În considerentele hotărârii s-au reținut următoarele: Sub aspectul aplicării în timp a legii civile/de procedură civilă, instanța a avut vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora dispozițiile C. proc.

civ. se aplică numai executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare; or, în prezenta cauză, cererea de executare silită a fost formulată la data de 08 mai 2012, motiv pentru care instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile V.C.P.C.

Citând dispozițiile art. 373 alin. (1), (2) și (3) din V.C.P.C., în aplicarea acestor prevederi legale în cauza de față, instanța a constatat că executarea silită a început în circumscripția teritorială a Curții de apel Alba Iulia, unde existau indicii că debitorul deținea, la momentul încuviințării executării silite, unele bunuri (de exemplu imobil Cisnădie pentru care s-a emis și o somație imobiliară, fila 250 și 252 vol. II, sau acțiuni la SC F. SRL, cu sediul în Sibiu pentru care s-a emis publicație de vânzare mobiliară, fila 1535 vol. VIII, acțiuni la SC B. SA adjudecate, fila 2196 vol. XI etc). Or, această împrejurare atrage incidența art. 373 din V.C.P.C., în sensul că devine competent oricare dintre executorii judecătorești de la locul situării bunurilor mobile/imobile, putând efectua executarea silită și atrăgând astfel și competența instanței de executare în circumscripția căreia se efectuează efectiv executarea silită, iar nu exclusiv pe aceea de la domiciliul debitorului (mai ales că exista și posibilitatea ca la domiciliul debitorului să nu se găsească niciun bun și deci să nu se efectueze niciun act de executare).

Astfel, în cauza de față, Judecătoria Sibiu a fost legal învestită ca instanță de executare, câtă vreme nu se putea impune creditorului nicio obligație de a se îndrepta exclusiv împotriva bunurilor de la domiciliul debitorului (Galați), iar nu a altor bunuri deținute în circumscripția altor instanțe. De altfel, a reținut Judecătoria Galați, dacă debitorul contestă legalitatea acestei opțiuni, aceste aspecte nu pot fi analizate decât în cadrul unei contestații la executare, iar nu în cauza prezentă. De asemenea, în aplicarea art. 373 alin. (3) C. proc. civ., instanța a reținut că schimbarea împrejurărilor avute în vedere la declanșarea executării silite (precum schimbări de domiciliu, înstrăinări bunuri etc.) nu poate avea incidență asupra instanței de executare, care rămâne competentă să soluționeze orice incidente ivite în cursul executării silite.

Învestită astfel a pronunța regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea Judecătoriei Sibiu competența de soluționare a cauzei pentru considerentele ce succed: Mai întâi, Înalta Curte observă că potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din N.C.P.C. (art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Având în vedere data formulării cererii de executare silită - 08 mai 2012, cerere încuviințată prin încheierea din data de 17 mai 2012 a Judecătoriei Sibiu, rezultă că aceste dispoziții ale legii noi de procedură nu îi sunt aplicabile cererii pendinte.

În același sens sunt și dispozițiile art. 25 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd faptul că "procesele în curs de judecată și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi". Instanța a fost învestită cu o acțiune având ca obiect cererea formulată de executorul judecătoresc A. prin care a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare intimatului SC B. SA, în Dosarul execuțional nr. x/2012 privind pe creditorii C., D. și debitorul E. Petentul, Birou Executor judecătoresc A., a menționat în cuprinsul acțiunii adresate instanței că cererea de executare silită formulată de creditorii C. și D. a fost încuviințată prin încheierea din data de 17 mai 2012 a Judecătoriei Sibiu, fiind declanșată urmărirea silită împotriva debitorului E., în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 29/A/2009 din data de 26 februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia.

S-a precizat că, prin adresa nr. 210 din data de 06 octombrie 2016, emisă în Dosarul execuțional nr. x/2012, s-a pus în vedere SC B. SA să se prezinte la sediul biroului executorului cu registrul acționarilor în care să se regăsească procesele verbale privind modificările aduse de la momentul înființării societății și până în prezent. Totuși, societatea a refuzat, în mod nejustificat să se prezinte sau să dea lămuririle necesare. Cererea formulată de petent a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 373 1 alin. (8) coroborate cu art. 108 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 373 1 alin. (8) C. proc.

civ.: „refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum și darea de informații incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum și aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 108 2 alin. (2), dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală”. Art. 108 2 alin. (2) C. proc. civ. prevede faptul că: „Nerespectarea de către orice persoană a dispozițiilor privind desfășurarea normală a executării silite se sancționează, de către președintele instanței de executare, la cererea executorului, cu amendă de la 50 lei la 500 lei”. Potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (1) C. proc.

civ., „dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea; dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, este competent oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea". De asemenea, dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol prevăd că "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". În alin. (3) al art. 373 C. proc.

civ. se arată că: „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”. Se constată că, în speța de față, cererea de executare silită formulată de creditorii C. și D. a fost încuviințată prin încheierea din data de 17 mai 2012 a Judecătoriei Sibiu, aflată în circumscripția teritorială a Curții de apel Alba Iulia, unde existau indicii că debitorul E. deținea, la momentul încuviințării executării silite, bunuri ce puteau fi supuse urmăririi.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (1) C. proc. civ., devine competent oricare dintre executorii judecătorești de la locul situării bunurilor mobile/imobile, ceea ce atrage și competența instanței de executare în circumscripția căreia se efectuează efectiv executarea silită, iar nu exclusiv pe aceea de la domiciliul debitorului. Cum în cauza de față Judecătoria Sibiu a fost legal învestită ca instanță de executare, câtă vreme nu se putea impune creditorului nicio obligație de a se îndrepta exclusiv împotriva bunurilor de la domiciliul debitorului (Galați), aceasta devine competentă să soluționeze și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, așa cum prevăd dispozițiile 373 alin. (3) C. proc.

civ. Totodată, se reține faptul că schimbarea împrejurărilor avute în vedere la începerea executării silite (debitorul nu mai are reședința pe raza Judecătoriei Sibiu, eventuale înstrăinări de bunuri) nu are relevanță asupra instanței de executare, care rămâne competentă să soluționeze orice alte incidente apărute în cursul executării silite, potrivit alin. (3) al art. 373 C. proc. civ. Având în vedere considerentele expuse, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sibiu, care a fost legal învestită ca instanță de executare, în favoarea căreia se va pronunța regulatorul de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2017.