ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1234/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1234/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1234/2017
Deliberând
asupra conflictului de competență de față, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 05 decembrie 2017, executorul
judecătoresc A. a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare intimatului SC
B. SA, în Dosarul execuțional nr. x/2012 privind pe creditorii C., D.
și debitorul E.
În motivarea
cererii, petentul a arătat că cererea de executare silită
formulată de creditorii C. și D. a fost încuviințată prin încheierea
din data de 17 mai 2012 a Judecătoriei Sibiu, fiind declanșată
urmărirea silită împotriva debitorului E., în baza titlului
executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 29/A/2009 din data de 26
februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia.
S-a precizat
că, prin adresa din data de 06 octombrie 2016, emisă în Dosarul execuțional
nr. x/2012, s-a pus în vedere SC B. SA să se prezinte la sediul biroului
executorului cu registrul acționarilor în care să se
regăsească procesele verbale privind modificările aduse de la
momentul înființării societății și până în
prezent. Totuși, societatea a refuzat, în mod nejustificat să se
prezinte sau să dea lămuririle necesare.
În drept, cererea
a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373
1
alin. (8)
coroborate cu art. 108 alin. (2) C. proc. civ.
Prin
sentința nr. 2414 din 25 aprilie 2017, Judecătoria Sibiu a admis
excepția de necompetență teritorială a instanței, cu
consecința declinării competenței de soluționare a cauzei
în favoarea Judecătoriei Galați.
În motivarea
acestei soluții s-au reținut următoarele:
În
speță, în discuție este o necompetență de ordine
publică, iar executorul judecătoresc indică domiciliul
debitorului în Municipiul Galați, jud. Galați. În cauză, nu
interesează sediul intimatului terț, deci el nu se identifică
prin vreuna dintre părțile raportului execuțional, respectiv
creditorii C., domiciliat în București, D., domiciliat în Azuga, jud.
Prahova și debitorul E., domiciliat în Galați.
În sensul C.
proc. civ. de la 1865, instanța de executare este judecătoria în
circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în
care legea dispune altfel (art. 373 alin. 2).
Din modul de
redactare a dispozițiilor art. 108
2
alin. (2) C. proc. civ. de
la 1865 reiese că doar instanța de executare poate aplica amenzi
judiciare pentru nerespectarea de către orice persoană a
dispozițiilor privind desfășurarea normală a
executării silite.
Instanța
de executare trebuie înțeleasă în dinamica ei specifică, faptul
că s-a dat inițial o încuviințare de executare silită de
Judecătoria Sibiu, prin Încheierea civilă nr. 2424 din 17 mai 2012,
în considerentul unei reședințe a debitorului pe raza Municipiului
Sibiu, în circumstanțele actuale, în care debitorul nu mai are vreo
reședință pe raza acestei localități, nu
îndreptățește instanța de față să considere
că se poate califica drept o instanță de executare, niciun
indiciu actual nepermițând acesteia să aprecieze că poate
soluționa cererea dedusă judecății.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 25 mai 2017.
Prin
sentința nr. 873 din 09 august 2017, Judecătoria Galați a admis
excepția necompetenței teritoriale a instanței și a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei Sibiu. Totodată, în baza art. 20 pct. 2, 21 și 22 alin.
(3) din V.C.P.C., instanța a constatat ivit conflictul de
competență între Judecătoria Galați și
Judecătoria Sibiu, pentru soluționarea căruia a înaintat cauza
către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În
considerentele hotărârii s-au reținut următoarele:
Sub aspectul
aplicării în timp a legii civile/de procedură civilă,
instanța a avut vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012
potrivit cărora dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai
executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare; or,
în prezenta cauză, cererea de executare silită a fost formulată
la data de 08 mai 2012, motiv pentru care instanța a apreciat că sunt
incidente dispozițiile V.C.P.C.
Citând
dispozițiile art. 373 alin. (1), (2) și (3) din V.C.P.C., în
aplicarea acestor prevederi legale în cauza de față, instanța a constatat
că executarea silită a început în circumscripția
teritorială a Curții de apel Alba Iulia, unde existau indicii că
debitorul deținea, la momentul încuviințării executării
silite, unele bunuri (de exemplu imobil Cisnădie pentru care s-a emis
și o somație imobiliară, fila 250 și 252 vol. II, sau
acțiuni la SC F. SRL, cu sediul în Sibiu pentru care s-a emis publicație
de vânzare mobiliară, fila 1535 vol. VIII, acțiuni la SC B. SA
adjudecate, fila 2196 vol. XI etc).
Or,
această împrejurare atrage incidența art. 373 din V.C.P.C., în sensul
că devine competent oricare dintre executorii judecătorești de
la locul situării bunurilor mobile/imobile, putând efectua executarea
silită și atrăgând astfel și competența instanței
de executare în circumscripția căreia se efectuează efectiv
executarea silită, iar nu exclusiv pe aceea de la domiciliul debitorului
(mai ales că exista și posibilitatea ca la domiciliul debitorului
să nu se găsească niciun bun și deci să nu se
efectueze niciun act de executare).
Astfel, în
cauza de față, Judecătoria Sibiu a fost legal învestită ca
instanță de executare, câtă vreme nu se putea impune creditorului
nicio obligație de a se îndrepta exclusiv împotriva bunurilor de la
domiciliul debitorului (Galați), iar nu a altor bunuri deținute în
circumscripția altor instanțe.
De altfel, a
reținut Judecătoria Galați, dacă debitorul contestă
legalitatea acestei opțiuni, aceste aspecte nu pot fi analizate decât în
cadrul unei contestații la executare, iar nu în cauza prezentă.
De asemenea,
în aplicarea art. 373 alin. (3) C. proc. civ., instanța a reținut că
schimbarea împrejurărilor avute în vedere la declanșarea
executării silite (precum schimbări de domiciliu,
înstrăinări bunuri etc.) nu poate avea incidență asupra
instanței de executare, care rămâne competentă să
soluționeze orice incidente ivite în cursul executării silite.
Învestită
astfel a pronunța regulatorul de competență, Înalta Curte de
Casație și Justiție va stabili în favoarea Judecătoriei
Sibiu competența de soluționare a cauzei pentru considerentele ce
succed:
Mai întâi,
Înalta Curte observă că potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art.
24 din N.C.P.C. (art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de
procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite
începute după intrarea acesteia în vigoare.
Având în
vedere data formulării cererii de executare silită - 08 mai 2012, cerere
încuviințată prin încheierea din data de 17 mai 2012 a
Judecătoriei Sibiu, rezultă că aceste dispoziții ale legii
noi de procedură nu îi sunt aplicabile cererii pendinte.
În
același sens sunt și dispozițiile art. 25 alin. (1) C. proc.
civ. care prevăd faptul că "procesele în curs de judecată
și executările silite începute sub legea veche rămân supuse
acelei legi".
Instanța
a fost învestită cu o acțiune având ca obiect cererea formulată
de executorul judecătoresc A. prin care a solicitat aplicarea unei amenzi
judiciare intimatului SC B. SA, în Dosarul execuțional nr. x/2012 privind
pe creditorii C., D. și debitorul E.
Petentul,
Birou Executor judecătoresc A., a menționat în cuprinsul
acțiunii adresate instanței că cererea de executare silită
formulată de creditorii C. și D. a fost încuviințată prin
încheierea din data de 17 mai 2012 a Judecătoriei Sibiu, fiind
declanșată urmărirea silită împotriva debitorului E., în
baza titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 29/A/2009 din
data de 26 februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia.
S-a precizat
că, prin adresa nr. 210 din data de 06 octombrie 2016, emisă în Dosarul
execuțional nr. x/2012, s-a pus în vedere SC B. SA să se prezinte la
sediul biroului executorului cu registrul acționarilor în care să se
regăsească procesele verbale privind modificările aduse de la
momentul înființării societății și până în prezent.
Totuși, societatea a refuzat, în mod nejustificat să se prezinte sau
să dea lămuririle necesare.
Cererea
formulată de petent a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile
art. 373
1
alin. (8) coroborate cu art. 108 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit
dispozițiilor art. 373
1
alin. (8) C. proc. civ.: „refuzul
nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle
necesare, precum și darea de informații incomplete ori eronate atrag
răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum și
aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 108
2
alin. (2),
dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei fapte
prevăzute de legea penală”.
Art. 108
2
alin. (2) C. proc. civ. prevede faptul că: „Nerespectarea de către
orice persoană a dispozițiilor privind desfășurarea
normală a executării silite se sancționează, de către
președintele instanței de executare, la cererea executorului, cu
amendă de la 50 lei la 500 lei”.
Potrivit
dispozițiilor art. 373 alin. (1) C. proc. civ., „dacă prin lege nu se
dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte
titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din
circumscripția curții de apel în care urmează să se
efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către
executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în
care se află acestea; dacă bunurile urmăribile, mobile sau
imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel,
este competent oricare dintre executorii judecătorești care
funcționează pe lângă una dintre acestea".
De asemenea,
dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol prevăd că
"instanța de executare este judecătoria în circumscripția
căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune
altfel".
În alin. (3)
al art. 373 C. proc. civ. se arată că: „instanța de executare
este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea,
în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar instanța de executare
soluționează cererile de încuviințare a executării silite,
judecă contestațiile la executare, precum și orice alte
incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor
date de lege în competența altor instanțe sau organe”.
Se
constată că, în speța de față, cererea de executare
silită formulată de creditorii C. și D. a fost
încuviințată prin încheierea din data de 17 mai 2012 a Judecătoriei
Sibiu, aflată în circumscripția teritorială a Curții de
apel Alba Iulia, unde existau indicii că debitorul E. deținea, la
momentul încuviințării executării silite, bunuri ce puteau fi
supuse urmăririi.
Prin urmare,
potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (1) C. proc. civ., devine competent
oricare dintre executorii judecătorești de la locul situării
bunurilor mobile/imobile, ceea ce atrage și competența instanței
de executare în circumscripția căreia se efectuează efectiv
executarea silită, iar nu exclusiv pe aceea de la domiciliul debitorului.
Cum în cauza
de față Judecătoria Sibiu a fost legal învestită ca
instanță de executare, câtă vreme nu se putea impune
creditorului nicio obligație de a se îndrepta exclusiv împotriva bunurilor
de la domiciliul debitorului (Galați), aceasta devine competentă
să soluționeze și orice alte incidente apărute în cursul
executării silite, așa cum prevăd dispozițiile 373 alin. (3)
C. proc. civ.
Totodată,
se reține faptul că schimbarea împrejurărilor avute în vedere la
începerea executării silite (debitorul nu mai are reședința pe
raza Judecătoriei Sibiu, eventuale înstrăinări de bunuri) nu are
relevanță asupra instanței de executare, care rămâne
competentă să soluționeze orice alte incidente apărute în
cursul executării silite, potrivit alin. (3) al art. 373 C. proc. civ.
Având în
vedere considerentele expuse, competența de soluționare a cauzei
revine Judecătoriei Sibiu, care a fost legal învestită ca
instanță de executare, în favoarea căreia se va pronunța
regulatorul de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2017.