ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei penale de față constată:
Prin sentința penală nr. 1186 din 6 decembrie 2010
a Judecătoriei Sector 1
București s-a dispus condamnarea inculpatului S.M.C.N.
la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt
calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) C . pen.
cu aplicarea art. 37 lit. a) C . pen.
În baza art. 83
C . pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an
și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1285 din 25
iunie 2009 a Judecătoriei Sector 4 București, rămasă definitivă prin neapelare,
dispunându-se executarea acesteia în întregime pe lângă pedeapsa aplicată în
cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare
în regim de detenție.
Ca pedeapsă
accesorie, a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C . pen., pe durata executării pedepsei
închisorii.
În
conformitate cu dispozițiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută
starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C . pen. a fost dedusă din
pedeapsa stabilită inculpatului, durata prevenției de la 17 iunie 2010 la 6
decembrie 2010.
S-a luat act
că părțile vătămate Muzeul Sportului și Muzeul Național „George Enescu" nu
s-au constituit părți civile în cauză.
În temeiul
art. 118 lit. e) C . pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a
echivalentului în lei a sumei de 450 EURO și 150 lei obținute din săvârșirea
infracțiunii.
Hotărârea
pronunțată în cauză a fost atacată cu recurs de către inculpat.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
I-
a
penală, formându-se dosarul penal nr. 32922/299/2010 (45/2011), cu termen de
judecată la 3 februarie 2011.
La termenul
intermediar din 20 ianuarie 2011, în conformitate cu dispozițiile art. 300/2 C.
proc. pen. cu referire la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost
menținută starea de arest a recurentului - inculpat S.M.C.N.
În ședința
publică de la 3 februarie 2011, instanța Curții de Apel București a supus
dezbaterii părților calificarea căii de atac declarate împotriva sentinței
penale nr. 1186 din 6 decembrie 2010 a Judecătoriei Sector 1 București în
raport de dispozițiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri
pentru accelerarea soluționării proceselor și, în acest context, competența
Tribunalului București de a se pronunța în cauză, ca instanță de apel, având în
vedere reglementarea sistemului căilor de atac prevăzută până la intrarea în
vigoare a Legii nr. 202/2010.
Asupra
chestiunii în dezbatere, instanța Curții de Apel București a considerat că
hotărârea primei instanțe, deși pronunțată după data intrării în vigoare a
Legii nr. 202/2010, rămâne supusă căilor de atac prevăzute de legea sub
imperiul căreia a început procesul, concluzie justificată în esență cu argumente
ce vizează reglementarea competenței în raport cu principiul activității legii
procedural penale și modul de soluționare a conflictelor de legi în timp.
S-a arătat că
legea de procedură penală este de imediată aplicare și că, în considerarea
acestui principiu, normele tranzitorii nu se adoptă în vederea aplicării
regulii de procedură, ci, dimpotrivă, în scopul prevederii acelor situații care
constituie excepții de la principiului activității legii procedurale între data
intrării și ieșirii din vigoare.
în acest sens,
s-a arătat că Legea nr.202/2010 nu conține nicio dispoziție expresă referitor
la regimul căilor de atac în ceea ce privește hotărârile pronunțate după
intrarea în vigoare a legii, alin. (1) al art. XXIV referindu-se exclusiv doar
la hotărârile pronunțate anterior, prevăzându-se că numai această categorie de
hotărâri rămâne supusă căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de
legea sub care a început procesul.
Ca urmare, s-a
apreciat că numai pe baza interpretării per a contrario a alin. (1) al art. XXIV
din Legea nr. 202/2010 și cu ignorarea alin. (2) al aceluiași articol s-ar
putea considera că și hotărârile pronunțate după data intrării în vigoare a
legii de procedură noi sunt supuse căilor de atac prevăzute de această lege.
În
argumentarea concluziei exprimate, instanța Curții de Apel a expus și
rezultatul interpretării efectuate asupra textului de lege conținut de alin.
(2) al art. XXIV, precum și scopul urmărit de legiuitor prin modificările aduse
în materia competenței instanțelor judecătorești prin Legea 202/2010, elemente
în raport de care s-a apreciat că stabilirea căilor de atac conform alin. (1)
al art. XXIV se face potrivit legii de procedură în vigoare la data
înregistrării cauzei penale pe rolul instanței.
Cum, în speță,
sesizarea judecătoriei avusese loc înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010,
s-a constatat că hotărârea pronunțată nu era supusă noii reglementări prevăzută
în materia căilor de atac și, ca atare, procedând la recalificarea căii de atac
exercitată de
inculpat ca fiind apel și nu
recurs, prin decizia penală nr. 249 din 3 februarie 2011 a
Curții de
Apel București, secția l-a penală, s-a dispus declinarea competenței de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin decizia
penală nr. 93 din 24 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a
penală, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea
aceleiași instanțe și, constatându-se conflict negativ de competență, cauza a
fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării
regulatorului de competență.
Pentru a dispune astfel, instanța Tribunalului
București a reținut că,
din interpretarea per a contrario a
dispozițiilor art. XXIV din Legea nr. 202/2010, rezultă că hotărârile
pronunțate în cauzele penale după intrarea în vigoare a legii sunt supuse
căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de această lege.
Întrucât
hotărârea atacată a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010,
respectiv la data de 6 decembrie 2010, s-a considerat că aceasta este supusă
recursului, cale de atac prevăzută în competența Curții de Apel București.
Examinând
cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (7) C. proc. pen., Înalta
Curte de Casație și Justiție stabilește că instanța Curții de Apel București
este competentă să soluționeze calea de atac exercitată de inculpatul S.M.C.N.
împotriva sentinței penale nr. 1186 din 6 decembrie 2010 pronunțată de
Judecătoria Sector 1 București.
Potrivit art. XXIV
alin. (1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte
de intrarea în vigoare a legii rămân supuse căilor de atac, motivelor și
termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Această
dispoziție legală este clară și nu lasă nicio îndoială în ceea ce privește care
anume hotărâri sunt exceptate de la aplicarea imediată a noii legi de procedură
penală adoptată în materia căilor de atac, rezultând că toate celelalte
hotărâri, indiferent de data la care a avut sesizarea instanței, vor fi
cenzurate în sistemul actual al căilor de atac.
Sub acest aspect,
nu este necesară nicio altă interpretare, în afara celei de argumentare logică per
a contrario, norma tranzitorie conținută de alin. (1) al art. XXIV din Legea
nr. 202/2010, reglementând neechivoc singura situație de ultraactivitate a
legii vechi admisă de legiuitor în materia căilor de atac.
Pe de altă
parte, este de arătat că alin. (2) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010 se
referă la competență, prevăzându-se cazurile în care instanțele legal învestite
la data intrării în vigoare a legii păstrează competența de a soluționa
procesele în curs de judecată.
Prin urmare, alin.
(1) și (2) ale art. XXIV reglementează situații distincte de aplicare a legii,
prima vizând căile de atac, iar cea de-a doua, competența instanțelor
judecătorești.
Din acest
motiv, nu pot fi primite considerațiile Curții de Apel București formulate în
legătură cu interpretarea alin. (1) al art. XXIV, pe baza argumentelor de text
cuprinse în alin. (2) al aceluiași articol.
Revenind la
speță, se constată că sentința judecătoriei a fost pronunțată după intrarea în
vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind supusă căii de atac a recursului, conform
art. 361 alin. (1) lit. a) și art. 385/1 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,
astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 44 și 46 din Legea nr. 202/2010.
În consecință,
Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește că în caz competența de
soluționare a recursului declarat de inculpatul S.M.C.N. aparține Curții de
Apel București, conform art. 28/1 alin. (3) C. proc. pen., instanță căreia i se
va trimite dosarul cauzei.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabilește competența de soluționare a cauzei
privind pe inculpatul
S.M.C.N. în favoarea Curții de Apel București.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 11 martie 2011.