ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față constată: Prin sentința penală nr. 1186 din 6 decembrie 2010 a Judecătoriei Sector 1 București s-a dispus condamnarea inculpatului S.M.C.N. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) C . pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C . pen. În baza art. 83 C . pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1285 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Sector 4 București, rămasă definitivă prin neapelare, dispunându-se executarea acesteia în întregime pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.

Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C . pen., pe durata executării pedepsei închisorii. În conformitate cu dispozițiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C . pen. a fost dedusă din pedeapsa stabilită inculpatului, durata prevenției de la 17 iunie 2010 la 6 decembrie 2010. S-a luat act că părțile vătămate Muzeul Sportului și Muzeul Național „George Enescu" nu s-au constituit părți civile în cauză. În temeiul art. 118 lit. e) C . pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a echivalentului în lei a sumei de 450 EURO și 150 lei obținute din săvârșirea infracțiunii.

Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu recurs de către inculpat. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I- a penală, formându-se dosarul penal nr. 32922/299/2010 (45/2011), cu termen de judecată la 3 februarie 2011. La termenul intermediar din 20 ianuarie 2011, în conformitate cu dispozițiile art. 300/2 C. proc. pen. cu referire la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a recurentului - inculpat S.M.C.N.

În ședința publică de la 3 februarie 2011, instanța Curții de Apel București a supus dezbaterii părților calificarea căii de atac declarate împotriva sentinței penale nr. 1186 din 6 decembrie 2010 a Judecătoriei Sector 1 București în raport de dispozițiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor și, în acest context, competența Tribunalului București de a se pronunța în cauză, ca instanță de apel, având în vedere reglementarea sistemului căilor de atac prevăzută până la intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Asupra chestiunii în dezbatere, instanța Curții de Apel București a considerat că hotărârea primei instanțe, deși pronunțată după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, rămâne supusă căilor de atac prevăzute de legea sub imperiul căreia a început procesul, concluzie justificată în esență cu argumente ce vizează reglementarea competenței în raport cu principiul activității legii procedural penale și modul de soluționare a conflictelor de legi în timp. S-a arătat că legea de procedură penală este de imediată aplicare și că, în considerarea acestui principiu, normele tranzitorii nu se adoptă în vederea aplicării regulii de procedură, ci, dimpotrivă, în scopul prevederii acelor situații care constituie excepții de la principiului activității legii procedurale între data intrării și ieșirii din vigoare.

în acest sens, s-a arătat că Legea nr.202/2010 nu conține nicio dispoziție expresă referitor la regimul căilor de atac în ceea ce privește hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii, alin. (1) al art. XXIV referindu-se exclusiv doar la hotărârile pronunțate anterior, prevăzându-se că numai această categorie de hotărâri rămâne supusă căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Ca urmare, s-a apreciat că numai pe baza interpretării per a contrario a alin. (1) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010 și cu ignorarea alin. (2) al aceluiași articol s-ar putea considera că și hotărârile pronunțate după data intrării în vigoare a legii de procedură noi sunt supuse căilor de atac prevăzute de această lege.

În argumentarea concluziei exprimate, instanța Curții de Apel a expus și rezultatul interpretării efectuate asupra textului de lege conținut de alin. (2) al art. XXIV, precum și scopul urmărit de legiuitor prin modificările aduse în materia competenței instanțelor judecătorești prin Legea 202/2010, elemente în raport de care s-a apreciat că stabilirea căilor de atac conform alin. (1) al art. XXIV se face potrivit legii de procedură în vigoare la data înregistrării cauzei penale pe rolul instanței.

Cum, în speță, sesizarea judecătoriei avusese loc înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, s-a constatat că hotărârea pronunțată nu era supusă noii reglementări prevăzută în materia căilor de atac și, ca atare, procedând la recalificarea căii de atac exercitată de inculpat ca fiind apel și nu recurs, prin decizia penală nr. 249 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția l-a penală, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin decizia penală nr. 93 din 24 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea aceleiași instanțe și, constatându-se conflict negativ de competență, cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța Tribunalului București a reținut că, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. XXIV din Legea nr. 202/2010, rezultă că hotărârile pronunțate în cauzele penale după intrarea în vigoare a legii sunt supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de această lege. Întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv la data de 6 decembrie 2010, s-a considerat că aceasta este supusă recursului, cale de atac prevăzută în competența Curții de Apel București. Examinând cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește că instanța Curții de Apel București este competentă să soluționeze calea de atac exercitată de inculpatul S.M.C.N.

împotriva sentinței penale nr. 1186 din 6 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București. Potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a legii rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Această dispoziție legală este clară și nu lasă nicio îndoială în ceea ce privește care anume hotărâri sunt exceptate de la aplicarea imediată a noii legi de procedură penală adoptată în materia căilor de atac, rezultând că toate celelalte hotărâri, indiferent de data la care a avut sesizarea instanței, vor fi cenzurate în sistemul actual al căilor de atac.

Sub acest aspect, nu este necesară nicio altă interpretare, în afara celei de argumentare logică per a contrario, norma tranzitorie conținută de alin. (1) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010, reglementând neechivoc singura situație de ultraactivitate a legii vechi admisă de legiuitor în materia căilor de atac. Pe de altă parte, este de arătat că alin. (2) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010 se referă la competență, prevăzându-se cazurile în care instanțele legal învestite la data intrării în vigoare a legii păstrează competența de a soluționa procesele în curs de judecată. Prin urmare, alin. (1) și (2) ale art. XXIV reglementează situații distincte de aplicare a legii, prima vizând căile de atac, iar cea de-a doua, competența instanțelor judecătorești.

Din acest motiv, nu pot fi primite considerațiile Curții de Apel București formulate în legătură cu interpretarea alin. (1) al art. XXIV, pe baza argumentelor de text cuprinse în alin. (2) al aceluiași articol. Revenind la speță, se constată că sentința judecătoriei a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind supusă căii de atac a recursului, conform art. 361 alin. (1) lit. a) și art. 385/1 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 44 și 46 din Legea nr. 202/2010. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește că în caz competența de soluționare a recursului declarat de inculpatul S.M.C.N. aparține Curții de Apel București, conform art. 28/1 alin. (3) C. proc.

pen., instanță căreia i se va trimite dosarul cauzei. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul S.M.C.N. în favoarea Curții de Apel București. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2011.