Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
18 noiembrie 2015

Decizia nr. 3654/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire

Decizia nr. 3654/2015 Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 mai 2015, A. a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 21 din 26 februarie 1997 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrative și fiscal, în Dosarul nr. x/1996. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea cererii de revizuire de față, având în vedere dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., va trimite spre competentă soluționare cererea de revizuire formulată de A. la Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante În conformitate cu prevederile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere. Or, constatând că hotărârea atacată cu prezenta cerere de revizuire este pronunțată de Curtea de Apel Iași, Înalta Curte reține că aparține acestei instanțe competența de soluționare a cererii de revizuire de față. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 158 alin. (1) raportat la art. 323 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cererea de revizuire spre competentă soluționare la Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

DECIDE Declină competența de soluționare a cauzei privind cererea de revizuire formulată de Pungă V. Aurel împotriva sentinței civile nr. 21 din 26 februarie 1997 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2015.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.