ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2318/2016

Decizia nr. 2318/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 38 din 10 noiembrie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta societatea A. SRL privind suspendarea Deciziei de impunere din 22 august 2014 emisă de pârâta D.G.R.F.P. Iași prin A.J.F.P. Suceava, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

Împotriva Sentinței civile nr. 38 din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta D.G.R.F.P. Iași prin A.J.F.P. Suceava. Este invocat motivul de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitându-se casarea sentinței și, în urma rejudecării, respingerea cererii formulate de reclamanta societatea A. SRL, ca nefondată.

Recurenta a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a reținut ca fiind întrunite condițiile privind existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, întrucât aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauza de față. Astfel, s-a arătat că apărările invocate de reclamantă, drept circumstanțe ce țin de condiția cazului bine justificat, formulate și pe calea recursului grațios, obligă instanța să procedeze la o veritabilă cercetare, demers care nu poate fi inițiat de instanță în cadrul cererii de suspendare, în raport de limitele procedurale stabilite de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pretinsele motive de nelegalitate invocate nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a solicitat.

De asemenea, condiția pagubei iminente arătată de intimată prin nivelul ridicat al creanțelor fiscale stabilite suplimentar nu poate constitui un motiv pentru admiterea cererii de suspendare, întrucât executarea unei obligații bugetare stabilită printr-un act administrativ fiscal nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul dispozițiilor legale.

Prin întâmpinare, intimata A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat arătând că, în speță, sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate pentru cererea de suspendare a actului administrativ atacat, existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, astfel cum sunt prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii din camera de consiliu de la 20 ianuarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din data de 11 mai 2016, completul de filtru, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond.

4.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte îl constată nefondat pentru următoarele argumente:

Prima instanță a hotărât suspendarea executării Deciziei de impunere din 22 august 2014 privind obligațiile fiscale suplimentare impuse societății reclamante, reținând că, argumentele prezentate de reclamantă drept caz bine justificat, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei de impunere, neexistând temei legal pentru ca organul fiscal să înlăture de la deducere contravaloarea materialului lemnos pentru care avizele de însoțire nu erau contrafăcute și, mai ales, a aceluia pentru care avizele de însoțire au fost eliberate de Imprimeria Națională către societatea B. SRL. A mai reținut instanța de fond că reclamanta a probat iminența producerii pagubei invocate. În condițiile în care decizia de impunere este executorie, având în vedere că valoarea obligației fiscale reținută în actul de impunere este de 1.967.917 RON, iar profitul societății reclamante pentru un an întreg este de 1.423.552 RON, executarea silită pentru o astfel de sumă este de natură să conducă la blocarea activității economice a reclamantei.

Criticile invocate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Raportat la probele administrate, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, motivat și argumentat a apreciat că, în cauză, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Cât privește argumentele subsumate cazului bine justificat în cadrul cererii de suspendare, Înalta Curte constată că prima instanță nu a procedat la un examen de fond al deciziei de impunere, ci a constat, prima facie, pe baza unui examen sumar, permis de art. 14 din Legea nr. 554/2004 că există o îndoială serioasă în privința legalității impunerii suplimentare în materie de impozit pe profit și TVA având în vedere că, deși numai în privința a 13 avize de însoțire a mărfii s-a constatat că sunt contrafăcute, contravaloarea întregii cantități de material lemnos achiziționat de la terț (B. SRL) a fost considerată cheltuială nedeductibilă.

Înalta Curte constată că realitatea tranzacțiilor nu a fost pusă la îndoială prin actul administrativ fiscal de impunere suplimentară, invocându-se exclusiv caracterul contrafăcut al unora dintre avizele de însoțire a mărfii emise de terțul B. SRL.

De asemenea, în actul de impunere suplimentară nu sunt indicate dovezi asupra implicării societății reclamante, prin reprezentanții săi, în frauda constatată (contrafacerea avizelor).

În concluzie, prima instanță a reținut corect că motivele invocate de reclamantă relevă împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză, deoarece, așa cum constant s-a reținut și în jurisprudența instanței supreme, prin cuantumul sumei impuse, în caz de executare, s-ar perturba grav activitatea unei societăți.

Prin urmare, prima instanță a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut fondat că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor actului administrativ fiscal emis de autoritatea pârâtă.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate motivele de recurs subsumate de recurentă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. Iași, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. Iași prin Administrația Finanțelor Publice Suceava împotriva Sentinței civile nr. 38 din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2016.

Procesat de GGC - N